Invalidity of appeal due to failure to articulate specific grounds for cassation rather than procedural irregularities in service
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, upholding the appellate court's earlier order to suspend the revizuire proceedings. The dispute involved a party challenging a lower court's decision to suspend a revision request, alleging procedural nullity based on the alleged missing signatures on the served copy of the judgment and requesting the referral of judicial misconduct to the Prosecutor's Office. The court ruled that the appeal was inadmissible because the appellant failed to formulate specific criticisms aligned with the exhaustive grounds for cassation under Article 488(1) points 1-8 of the Civil Procedure Code, instead focusing on procedural irregularities unrelated to the legality of the substantive suspension measure; consequently, under Articles 486(3) and 489(2) of the Civil Procedure Code, the court found the appeal unmotivated and null, affirming that civil courts do not handle criminal complaints for judicial misconduct.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 427 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Invalidity of appeal due to failure to articulate specific grounds for cassation rather than procedural irregularities in service: The dispute involved a party challenging a lower court's decision to suspend a revision request, alleging procedural nullity based on the alleged missing signatures on the served copy of the judgment and requesting the referral of judicial misconduct to the Prosecutor's Office. The court ruled that the appeal was inadmissible because the appellant failed to formulate specific criticisms aligned with the exhaustive grounds for cassation under Article 488(1) points 1-8 of the Civil Procedure Code, instead focusing on procedural irregularities unrelated to the legality of the substantive suspension measure; consequently, under Articles 486(3) and 489(2) of the Civil Procedure Code, the court found the appeal unmotivated and null, affirming that civil courts do not handle criminal complaints for judicial misconduct.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, used to declare the appeal null because the appellant failed to formulate valid grounds for cassation as required by the cited procedural norms.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2020
I. Circumstanţele cauzei:
1. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă:
Prin încheierea de şedinţă din data de 9 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 102 din data de 13 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019.
2. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuentul A., arătând că exemplarul de pe încheierea de şedinţă atacată, care i-a fost comunicat la data de 20 iulie 2020, nu poartă semnătura judecătorilor şi a grefierului, contrar dispoziţiilor art. 426 alin. (5) şi art. 427 C. proc. civ.
Recurentul-revizuent a susţinut că în regulamentul de ordine interioară al instituţiei care a pronunţat hotărârea atacată nu se menţionează că actele se comunică părţilor nesemnate de către magistrat/magistraţi.
A apreciat că încheierea de şedinţă este lovită de nulitate, neputând fi luată în considerare, iar persoanele care au comunicat un astfel de act au săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu, respectiv abuz în serviciu.
Totodată, a solicitat sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Investigaţii a Infracţiunilor din Justiţie, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi şantaj de către magistratul/magistraţii instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.
3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 4 august 2020, sub nr. x/2020, şi a fost repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 2.
Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reţinut că prezentul recurs este formulat în termen legal şi este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., iar partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii recurate.
În ceea ce priveşte criticile formulate de către recurentul-revizuent, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că acestea nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Completul de filtru nr. 2, prin rezoluţia din data de 17 septembrie 2020, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia recurentului-revizuent pentru ca partea să depună punct de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat recurentului-revizuent, care, la data de 24 septembrie 2020, prin intermediul poştei electronice, a depus punct de vedere la raport (intitulat "Revizuire"), solicitând desfiinţarea acestuia.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Prioritar, în ceea ce priveşte cererea recurentului-revizuent de sesizare a organelor de urmărire penală, se reţine că prezenta instanţă este una civilă, iar, în ipoteza în care partea are suspiciuni cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, aceasta este îndreptăţită să se adreseze organelor competente şi să facă demersurile pe care le consideră necesare în acest sens.
Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
În speţă, recurentul-revizuent nu a procedat la încadrarea susţinerilor sale în cazurile de casare prevăzute de lege şi nici nu a formulat critici care să poate fi circumscrise în motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., invocând pretinse nereguli ale exemplarului încheierii de şedinţă ce i-a fost comunicat, aspecte procedurale ulterioare pronunţării încheierii recurate, fără a aduce critici concrete împotriva măsurii de suspendare dispuse de curtea de apel prin încheierea de şedinţă din 9 iulie 2020, atacată prin prezentul recurs.
Or, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate asupra încheierii recurate, condiţia dezvoltării motivelor de recurs implică arătarea aspectelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de curtea de apel.
Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-revizuent A. nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 9 iulie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2020.