Forest Administration's revision of forest land title ruling rejected as inadmissible disguised appeal; costs awarded to parish.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible a motion for revision (revizuire) filed by the National Forest Administration against a final Court of Appeal decision upholding the validity of a land title issued to a parish under restitution legislation; it also rejected the movant’s request to suspend proceedings pending a constitutionality challenge and ordered the movant to pay the respondent parish’s litigation costs. The movant argued that the challenged decision contradicted an earlier final ruling in a separate replevin action which had established that the church fund never owned the forest land and lacked standing for restitution. The Court held that the revision ground under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code requires a final judgment that violates the res judicata authority of an earlier judgment without that authority having been invoked and adjudicated in the second proceeding; here, the earlier judgment’s authority was not only invoked but formed the legal basis of the nullity claim and was expressly analyzed by the lower courts, so the revision was an impermissible disguised appeal against the second court’s application of res judicata.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ, art. 481 C. civ, art. 27 din Legea nr. 213/1998, art. 1345 C. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Forest Administration's revision of forest land title ruling rejected as inadmissible disguised appeal; costs awarded to parish: The movant argued that the challenged decision contradicted an earlier final ruling in a separate replevin action which had established that the church fund never owned the forest land and lacked standing for restitution. The Court held that the revision ground under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code requires a final judgment that violates the res judicata authority of an earlier judgment without that authority having been invoked and adjudicated in the second proceeding; here, the earlier judgment’s authority was not only invoked but formed the legal basis of the nullity claim and was expressly analyzed by the lower courts, so the revision was an impermissible disguised appeal against the second court’s application of res judicata.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe main ground for rejecting the review request as inadmissible, because the required condition was not met.
Applied in the dispositive to order the losing party to pay the costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2020
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prioritar, referitor la cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de revizuentă, Înalta Curte reţine că textul legal care instituia o asemenea obligaţie pentru instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale [art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992] a fost abrogat, concomitent cu crearea altor remedii procesuale - revizuirea în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. - pentru autorul unei atare excepţii, în situaţia eventualei admiteri a acesteia, şi apreciază că, faţă de obiectul cauzei, respectiv promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii, nu se impune întreruperea judecăţii printr-o astfel de măsură, sens în care va respinge cererea de suspendare a judecării cererii de revizuire.
Litigiul vizând dosarul nr. x/2010, soluţionat prin deciziile civile nr. 147A din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014:
Primul ciclu procesual:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2001, la data de 12 aprilie 2001, pe rolul Tribunalului Suceava, A. al Bucovinei, în calitate de reclamantă, a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Direcţia Silvică Suceava, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: radierea dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la imobilele identificate în cărţile funciare pentru numerele topografice indicate în cuprinsul acţiunii; obligarea pârâţilor la a preda reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 192.158 ha teren cu vegetaţie forestieră, precum şi construcţiile necesare administrării pădurilor; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În drept au fost invocate prevederile art. 481 C. civ., art. 6 şi art. 27 din Legea nr. 213/1998, art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, Legea persoanelor juridice din 1924 şi Legea privind organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române din 1925.
Prin sentinţa civilă nr. 305 din 15 octombrie 2001 a Tribunalului Suceava, a fost respinsă, ca prematur introdusă, acţiunea în revendicare de drept comun.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 55 din data de 19 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, fiind păstrată în tot sentinţa civilă nr. 305 din data de 15 octombrie 2001 a Tribunalului Suceava.
Prin decizia civilă nr. 4401 din data de 31 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă a admis recursul reclamantei, decizia civilă nr. 55 din data de 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava a fost casată în tot, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galaţi.
Al doilea ciclu procesual:
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia civilă nr. 269A din data de 4 martie 2004, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina şi a respins ca nefondat apelul reclamantului, menţinând în tot sentinţa 305/2001 a Tribunalului Suceava.
Prin decizia nr. 7962 din data de 13 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantului, a casat în parte decizia civilă nr. 269A din data de 4 martie 2004 a Curţii de Apel Galaţi şi în tot sentinţa civilă nr. 305 din data de 15 octombrie 2001 a Tribunalului Suceava şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava.
Al treilea ciclu procesual:
În acest ciclu procesual, reclamanta a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul reducerii suprafeţei de teren revendicate, de la 192.158 ha teren cu vegetaţie forestieră la 166.813,50 ha teren cu vegetaţie forestieră.
Prin sentinţa civilă nr. 538 din data de 13 martie 2007, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilele terenuri enumerate în cuprinsul hotărârii; cererea de intervenţie a Prefectului Judeţului Suceava a fost respinsă, precum şi cererile de intervenţie în interesul pârâţilor formulate de intervenienţii B., Suceava şi C..
Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 147A din 13 noiembrie 2013, a respins ca nefondat apelul reclamantului Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei, formulat împotriva sentinţei civile nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava.
A admis, în parte, apelurile declarate de pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi de intervenienţii Prefectul Judeţului Suceava, B. Suceava formulate împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o şi, judecând, a respins în întregime ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei împotriva pârâţilor Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, având ca obiect revendicare imobiliară şi rectificare de carte funciară.
A admis cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul pârâţilor de intervenienţii C., D., E., F., G., H., G. şi I..
A obligat pe reclamant să plătească pârâtei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava suma de 300,000 RON, cheltuieli parţiale de judecată în apel.
A respins toate celelalte cereri de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Această hotărâre a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014, fiind respinse ca nefondate, recursurile promovate de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei, pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava şi de intervenienta B. Suceava.
Litigiul privind dosarul nr. x/2017, soluţionat prin decizia nr. 524 din 3 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă:
Prin acţiunea civilă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, la data de 23 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult - Filia Iacobeşti, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, Instituţia Prefectului Judeţului Suceava şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Putna, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x din data de 9 decembrie 2003, emis de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, pentru suprafaţa de 30 ha teren cu vegetaţie forestiera identică amenajistic cu u.a. 22B%, 22C%, 22D, 22E, 22F, din U.P I Ocolul Silvic Putna şi cadastral cu parcelele funciare 766 din CF x Putna, 1394 din CF x Putna, 1403/2 şi 1489/1 din CF x Putna şi să dispună restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate de pe suprafaţa indicată în primul capăt de cerere, aferente perioadei de 3 ani, anterioară depunerii prezentei acţiuni.
În drept reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997 de modificare şi completare a Legii nr. 18/1991 şi art. 1345 C. civ.
Reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava a depus cerere de modificare a acţiunii, prin care a solicitat, în temeiul art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997 de modificare şi completare a Legii nr. 18/1991, să se constate nulitatea absolută totală a Hotărârii Comisiei Judeţene Suceava nr. 1382 din data de 31 octombrie 2003, respectiv poziţia 2 din Anexa nr. 55, prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate privată pentru suprafaţa de 30 ha teren cu vegetaţie forestieră unităţii de cult şi anularea procesului-verbal de punere în posesie nr. x întocmit la data de 10 octombrie 2003 privind aceeaşi suprafaţă.
La termenul de judecată din data de 8 martie 2018, instanţa a respins ca nefondată excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată; a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru caracterul inform; a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Direcţiei Silvice Suceava, invocate de pârâta Unitatea de Cult - Filia Iacobeşti; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului invocată de acesta şi de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava; a disjuns al doilea capăt de cerere având ca obiect "restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate pe ultimii 3 ani, anterior depunerii acţiunii."
Totodată, instanţa a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei de interes în formularea cererii de modificare a acţiunii invocată de pârâta Unitatea de Cult - Filia Iacobeşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1044 din data de 15 martie 2018, Judecătoria Rădăuţi a respins excepţia lipsei de interes a noilor capete de cerere formulate prin cererea de modificare a acţiunii, formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava şi a respins acţiunea civilă, aşa cum a fost modificată, formulată împotriva pârâtei Instituţia Prefectului Judeţului Suceava, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, a admis acţiunea civilă, aşa cum a fost modificată, împotriva pârâţilor Unitatea de Cult - Filia Iacobeşti, Comisia Comunală de Fond Funciar Putna şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Suceava, constatare nulitate hotărâre comisie judeţeană şi anulare proces-verbal de punere în posesie.
A constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x din data de 9 decembrie 2003 emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Suceava.
A constatat nulitatea absolută parţială a hotărârii nr. 1382 din data de 31 octombrie 2003, respectiv poziţia 2 din Anexa nr. 55 emisă de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Suceava, cu privire la poziţia nr. 2 din anexa nr. 55.
A dispus anularea procesului-verbal de punere în posesie nr. x întocmit la data de 10 octombrie 2003.
Prin decizia nr. 524 din 3 iulie 2020, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobeşti, împotriva încheierii de şedinţă din data de 8 martie 2018, pronunţate de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. x/2018.
A admis apelul declarat de pârâta Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobeşti împotriva sentinţei civile nr. 1044 din data de 15 martie 2018 a Judecătoriei Rădăuţi.
A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1044 din data de 15 martie 2018 a Judecătoriei Rădăuţi, în sensul că: a respins ca nefondată acţiunea, aşa cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobeşti, Comisia Comunală de Fond Funciar Putna şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Suceava.
A menţinut celelalte dispoziţii care nu sunt contrare acestei decizii şi a obligat pe intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul avocaţial.
Cererea de revizuire:
La data de 31 iulie 2020, revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 524 din 3 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017.
Prealabil evocării motivelor de revizuire, revizuenta a prezentat situaţia de fapt ce a condus la promovarea în justiţie a cererii de revizuire, raportându-se la litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2010, având ca obiect acţiunea în revendicare iniţiată de A. al Bucovinei prin Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor în contradictoriu cu aceasta şi cu Statul Român.
Revendicarea a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 147A din data de 13 martie 2013, care a rămas irevocabilă urmare a respingerii recursului A. al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin decizia nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Revizuenta a susţinut că, în cadrul acestui dosar, Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat cu privire la natura juridică a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - de fundaţie de drept public înfiinţată prin lege şi dizolvată tot prin lege - şi a regimului patrimoniului Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, statuând că proprietatea bunurilor din patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a aparţinut întotdeauna Statului, fundaţia având doar calitatea de administrator al bunurilor proprietate a Statului.
Totodată, a arătat că paralel cu revendicarea imobiliară, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a îndrituit preoţii parohi din 560 de unităţi de cult de pe raza judeţului Suceava să solicite reconstituirea a câte 30 ha din fondul forestier, în temeiul art. 29 din Legea nr. 1/2000, indicându-le ca temei al cererii patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, adică aceeaşi Fundaţie despre care ştiau că era de sine-stătătoare, separată de Biserica Otodoxă Română - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi care nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei.
A precizat că, în cadrul dosarului nr. x/2017, prin sentinţa civilă nr. 1044 din 15 martie 2018, Judecătoria Rădăuţi a dispus anularea titlului de proprietate nr. x din data de 9 decembrie 2003, emis Parohiei Slobozia Sucevei.
Revizuenta a menţionat că Judecătoria Rădăuţi a reţinut, în motivare, că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei şi, prin urmare, unităţile de cult nu puteau solicita reconstituirea unor terenuri din patrimoniul acestuia, întrucât nu se încadrau în ipoteza prevăzută de art. 29 din Legea nr. 1/2000.
A arătat că hotărârea a fost atacată cu apel de către pârâta Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei, iar, prin decizia civilă nr. 524 din data de 3 iulie 2020, Tribunalul Suceava a admis calea de atac şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1044 din data de 15 martie 2018 a Judecătoriei Rădăuţi, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect anulare titlu de proprietate, soluţia fiind definitivă.
Revizuenta a apreciat că, prin decizia 524 din data de 3 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, s-a încălcat puterea de lucru judecat stabilită anterior prin hotărârile nr. 147A din data de 13 noiembrie 2013 şi nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014, întrucât doar în acest fel s-ar fi putut reţine incidenţa art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru a justifica pretinsa legalitate a titlului de proprietate.
A arătat că art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 prevede că: "Centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile, constituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dobândesc, prin reconstituire, suprafeţe până la limita de 30 ha din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparţin, recunoscut de lege, dacă acesta a avut în proprietate terenuri forestiere.’’
Aşadar, a susţinut că legea permite reconstituirea terenurilor de către unităţi de cult doar în măsura în care cultul bisericesc din care face parte unitatea de cult a avut în proprietate terenuri forestiere.
Revizuenta a subliniat faptul că tocmai ceea ce s-a tranşat în dosarul nr. x/2010 este că A. al Bucovinei nu a avut niciodată în proprietate terenuri pe raza Bucovinei.
Ca atare, a apreciat că soluţia dată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017 este potrivnică soluţiilor pronunţate în dosarul nr. x/2010, încălcând lucrul judecat, întrucât se reţine că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deşi prin hotărârile nr. 147A din data de 13 noiembrie 2013 şi nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014 s-a stabilit contrariul.
În continuare, revizuenta a făcut trimitere la cele reţinute în doctrină şi practica judiciară cu privire la efectele autorităţii de lucru judecat, pozitiv şi negativ, şi a arătat că s-a statuat că scopul autorităţii de lucru judecat constă în evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, contradicţii care pot apărarea nu numai atunci când acţiunile deduse judecăţii sunt identice, dar şi în situaţia în care drepturile recunoscute unei părţi sau constatările irevocabile ale instanţei sunt negate, contrazise de cele ale instanţei ulterioare; pentru aceasta nu este necesar să existe condiţia triplei identităţi de elemente, ci este suficient să fi fost adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu cea ce s-a rezolvat anterior, aşa încât să nu poată fi contrazisă.
De asemenea, a arătat că s-a statuat în sensul că, atâta vreme cât aspectul litigios a fost consemnat şi rezolvat în actul jurisdicţional, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că acesta nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare, proprii din partea instanţei, impunându-se noii judecăţi ca un dat ce nu poate fi ignorat.
Revizuenta a susţinut că, în cazul dedus judecăţii, a fost revendicat întreg patrimoniul din perspectivă juridică - dreptul de proprietate ca negotium iuris - şi din perspectivă economică/obiectul material al dreptului de proprietate, adică suprafeţele din fondul forestier, suprafeţele de teren şi construcţiile de pe acestea.
A considerat că instanţa a tranşat problema patrimoniului juridic - stabilind natura Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei ca fiind o fundaţie de drept public, iar dreptul exercitat asupra bunurilor ca fiind un drept de proprietate nedesăvârşit, dreptul deplin de proprietate aparţinând Statului.
Totodată, a arătat că, în privinţa patrimoniului economic, chiar pentru ipoteza în care nu s-ar fi reţinut caracteristicile de ordine publică ale A. al Bucovinei, instanţa a statuat că cererea este nefondată pentru că nu s-a dovedit obţinerea lor în modul afirmat; pentru cele 17.000 ha - aparţinând tot Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - pentru care s-a ales procedura administrativă a reconstituirii, regimul juridic este acelaşi, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei având un patrimoniu unic, cu acelaşi regim şi acelaşi tratament juridic.
A mai susţinut revizuenta că, dacă s-ar fi respins acţiunea doar pentru nedovedirea dreptului de proprietate, se putea relua judecata în orice procedură judiciară pentru realizarea dreptului, dacă se identificau dovezi neprezentate instanţei, însă în cazul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei s-a decis cu privire la statutul identităţii şi s-a statuat că nu a aparţinut Bisericii Ortodoxe Române, ci a aparţinut Statului Român, iar bunurile - obiect material al dreptului de proprietate - au aparţinut tot Statului.
De asemenea, a subliniat că analiza juridică a avut în vedere întregul patrimoniu juridic, de aceea reducerea câtimii pretenţiei are efect doar cu privire la obiectul economic al dreptului şi nu la negotium iuris.
Revizuenta a apreciat că, prin decizia nr. 524 din data de 3 iulie 2020, Tribunalul Suceava a înfrânt puterea lucrului judecat, repunând în discuţie calificările şi dezlegările juridice definitive asupra chestiunii litigioase din primul proces.
Contrar argumentelor reţinute de Tribunalul Suceava pentru respingerea lucrului judecat, revizuenta a arătat că prin deciziile nr. 147/A/2013 şi nr. 3332/2014 s-a tranşat judiciar şi face obiectul lucrului judecat natura juridică a patrimoniului Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în sensul că acesta nu a fost proprietar, ci doar administra proprietatea Statului.
Totodată, a subliniat faptul că dezlegarea dată prin deciziile menţionate a vizat întreg patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, iar nu anumite suprafeţe de teren.
Ca atare revizuenta a susţinut că prin deciziile a căror autoritate a fost încălcată s-a statuat că în patrimoniul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu s-a regăsit niciodată un drept de proprietate asupra vreunei suprafeţe de teren de pe raza Bucovinei, întrucât A. al Bucovinei doar administra bunurile ce aparţineau Statului Român, respectiv faptul că A. al Bucovinei nu a aparţinut Bisericii Ortodoxe Române, ci a fost o fundaţie separată, de sine-stătătoare.
În opinia revizuentei, este greşită susţinerea Tribunalului Suceava că nu s-a făcut dovada că suprafeţele disputate în prezentul litigiu ar fi identice cu cele disputate în dosarul nr. x/2010, întrucât o astfel de dovadă oricum nu ar fi relevantă prin prisma faptului că ceea ce s-a dezlegat de către Curtea de Apel Cluj şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost natura întregului patrimoniu al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, iar nu doar a unor bunuri din patrimoniul fundaţiei.
Totodată, a subliniat revizuenta că argumentul principal reţinut în dosarul nr. x/2010, pentru respingerea acţiunii Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, a fost nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului; nedovedirea amplasamentului prin expertiza topografică a fost un argument secundar, întrucât în mod logic, doar după ce se stabileşte un drept de proprietate se poate realiza o expertiză topografică - nu se poate realiza o expertiză topografică in abstracto, în absenţa unui titlu.
Faţă de cele arătate, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei atacate şi obligarea intimatei Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobeşti la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.
La data de 28 septembrie 2020, revizuenta a depus note de şedinţă privind admisibilitatea cererii de revizuire, prin care a arătat că cererea este admisibilă, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.
Totodată, în susţinerea admisibilităţii cererii, revizuenta a reiterat argumente din cadrul cererii de revizuire şi a invocat jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În cauză, intimata Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava a formulat întâmpinare, solicitând admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, apreciind că motivele invocate de revizuentă sunt pertinente, având în vedere cele reţinute în considerentele deciziei nr. 147A din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj şi ale deciziei nr. 3332 di data de 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că din suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră, obiect al revendicării, o parte a reprezentat obiect al reconstituirii şi emiterii de titluri de proprietate conform Legii nr. 1/2000, astfel încât, în mod evident rezultă că a avut loc o modificare a situaţiei juridice iniţiale a terenurilor.
Totodată, a menţionat că Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este singurul organ administrativ care reprezintă statul în sectorul silvic şi care are obligaţia să vegheze la respectarea legalităţii reconstituirii dreptului de proprietate.
Intimata Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobeşti, prin întâmpinarea formulată în cauză, a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, precum şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.
A arătat, în principal, că revizuirea are caracter inadmisibil, nefiind îndeplinită cerinţa triplei identităţi de elemente între decizia nr. 147A/2013 a Curţii de Apel Cluj şi judecata ce a fost finalizată prin decizia nr. 524 din data de 3 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, de vreme ce prima a vizat o acţiune în revendicare, cu privire la o anumită suprafaţă de teren, iar cea de-a doua s-a referit la anularea unui titlu de proprietate asupra altui teren.
De asemenea, a susţinut că nu este îndeplinită condiţia existenţei unor hotărâri potrivnice, întrucât autoritatea de lucru judecat invocată de revizuentă priveşte considerentele deciziei nr. 147A/2013, iar cerinţele pentru ca o astfel de revizuire să fie admisibilă nu sunt îndeplinite (întrunirea triplei identităţi - condiţie care, astfel cum a arătat anterior, nu este îndeplinită - şi dispozitivele celor două hotărâri să fie identice - condiţie care nu este îndeplinită în prezenta cauză, întrucât, prin decizia nr. 147A/2013 au fost soluţionate apelurile şi a fost respinsă o acţiune în revendicare, iar, prin decizia Tribunalului Suceava, a fost soluţionat apelul şi a fost respinsă o acţiune în constatarea nulităţii absolute).
Totodată, a invocat şi neîntrunirea condiţiei neinvocării autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea dosar, arătând că, în realitate, revizuenta tinde la o reexaminare a modului în care a fost soluţionată autoritatea de lucru judecat de către instanţa de apel, iar, în cauză, instanţele de fond s-au pronunţat cu privire la autoritatea de lucru judecat.
Intimata a arătat şi că pretinsa putere de lucru judecat a deciziei nr. 147A din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj a reprezentat cauza juridică a acţiunii şi, prin urmare, a făcut obiectul aprecierii primei instanţe, precum şi a instanţei de apel.
La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2020, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire.
Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
Raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce se constituie în temeiul juridic al prezentei căi extraordinare de atac, o reprezintă necesitatea asigurării imutabilităţii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, ceea ce s-a tranşat de către o instanţă nefiind permis a fi contrazis de o hotărâre ulterioară, care să statueze în sens contrar pe aceleaşi aspecte care au făcut obiectul primei judecăţi.
Aceasta înseamnă, în termenii art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că pentru a fi deschisă calea revizuiri trebuie să existe "hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Altfel spus, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorităţii de lucru judecat ataşate unei prime hotărâri.
Ca atare, o judecată ulterioară nu poate contrazice ceea ce s-a tranşat într-un prim proces care a vizat aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi s-a desfăşurat între aceleaşi părţi [aspectul negativ sau extinctiv al autorităţii lucrului judecat, în reglementarea dată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ..], cum nu poate contrazice nici modalitatea în care s-a tranşat asupra unei chestiuni litigioase opuse de/între aceleaşi părţi [efectul pozitiv sau normativ al autorităţii de lucru judecat, regăsit la nivelul aşa-numitelor considerente decizorii, recunoscut ca atare prin dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcţia negativă, care opreşte un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesneşte, sub aspectele tranşate, judecata celui de-al doilea proces, care porneşte de la un "dat" dezlegat în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea contrazicerii), autoritatea de lucru judecat este, pe de o parte, subordonată relativităţii efectelor sale - adică se produce doar între aceleaşi părţi care să fi stat în judecata ambelor procese - şi, pe de altă parte, este necesar ca ea să nu fi fost invocată şi dezbătută în al doilea litigiu.
Cea de-a doua condiţie, a neinvocării şi neanalizării autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, cu ocazia celei de-a doua judecăţi, decurge în mod necesar din caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii care sancţionează doar încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu şi modalitatea în care o a doua hotărâre, având de analizat excepţia autorităţii de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior (o chestiune litigioasă ce are legătură sau se repercutează, prin efectele sale, asupra noii judecăţi), dă dezlegare acestor aspecte.
Aceasta întrucât o raportare eronată a celei de-a doua instanţe la efectele lucrului judecat anterior se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, cenzurabil prin intermediul căilor de atac, care permit reformarea unor astfel de hotărâri [apel şi respectiv, recurs, sub motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ..], în timp ce, pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziţie în mod excepţional părţii, nu are loc o reformare a hotărârii, ci o sancţionare - prin anulare - a celei de-a doua hotărâri care a nesocotit lucrul judecat anterior.
În speţă, revizuenta a susţinut că decizia nr. 524 din data de 3 iulie 2020 a Tribunalului Suceava - prin care s-a admis apelul declarat de pârâta Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei şi a fost respinsă acţiunea în nulitatea titlului de proprietate emis pe numele unităţii de cult - ar contraveni deciziei nr. 147/A din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj (irevocabilă prin decizia nr. 3332 din data de 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), cea care într-o acţiune în revendicare anterioară a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în considerarea patrimoniului căruia s-a făcut reconstituirea dreptului şi s-a emis titlul, n-a avut niciodată calitatea de proprietar asupra terenurilor cu destinaţie forestieră, ci doar pe aceea de administrator, ceea ce nu îndreptăţea la reconstituire.
Însă, Înalta Curte constată că, formulând acţiunea în nulitatea titlului de proprietate - finalizată prin hotărârea atacată prin prezenta cale de atac - revizuenta a invocat ca temei al nulităţii, tocmai această nesocotire a efectului autorităţii de lucru judecat ataşat deciziei nr. 147 din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, pe aspectul menţionat, al tranşării calităţii de administrator, iar nu de proprietar al suprafeţelor din fondul forestier, pe seama Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.
Ca atare, partea şi-a justificat demersul referitor la nulitatea titlului, arătând că statuarea anterioară, intrată în autoritatea de lucru judecat, face să devină incidente dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, care reglementează nulitatea absolută a actelor de reconstituire emise în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite la reconstituire.
În acest context, învestite cu acţiunea în nulitate, instanţele fondului au analizat pretenţiile deduse judecăţii raportându-se, în primul rând, la efectul autorităţii de lucru judecat de care s-a prevalat reclamanta.
Astfel, Judecătoria Rădăuţi a considerat că pârâta nu era îndreptăţită la reconstituire, nefiind întrunite condiţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, întrucât se opuneau constatările jurisdicţionale, învestite cu autoritate de lucru judecat, ale deciziei nr. 147/A din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, Tribunalul Suceava, soluţionând cauza în apel, a considerat că, dimpotrivă, dezlegările hotărârii irevocabile anterioare nu se opun noii judecăţi în sensul pretins de reclamantă.
În acest sens, s-a reţinut în considerentele deciziei, că între cele două judecăţi există diferenţă de obiect juridic şi material, de vreme ce acţiunea anterioară a vizat revendicarea unei suprafeţe de teren, iar cea ulterioară se referă la constatarea nulităţii unui titlu de proprietate şi la o altă suprafaţă de teren, care nu se suprapune şi nu rezultă că ar fi parte din suprafaţa reclamată prima dată.
De asemenea, s-a constatat că rigorile probaţiunii şi puterea doveditoare a actelor sunt diferite în cele două proceduri judiciare şi că în acţiunea în revendicare s-a făcut o distincţie între proprietatea utilă şi proprietatea directă (pentru a se trage concluzia că nu este justificat dreptul de proprietate care să asigure succesul acţiunii în revendicare), distincţie lipsită însă de relevanţă în acţiunea în nulitate, câtă vreme dispoziţiile legii reparatorii pe baza cărora s-a făcut reconstituirea dreptului nu operează cu asemenea noţiuni şi distincţii.
S-a arătat şi că cele statuate prin hotărârea judecătorească anterioară nu pot fi opuse cu valoare obligatorie şi sub semnul autorităţii de lucru judecat, pârâtei, unitatea de cult, întrucât aceasta nu a fost parte în judecata anterioară, relativitatea efectelor producându-se în relaţia dintre părţi.
Prin urmare, Înalta Curte constată că autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu doar că a fost invocată cu ocazia celei de-a doua judecăţi, dar a reprezentat însuşi fundamentul juridic al acţiunii în nulitate, susţinându-se că ineficienţa titlului de proprietate atacat este dată de nesocotirea celor tranşate anterior în legătură cu titularul dreptului de proprietate asupra fondului forestier, chestiune aptă să atragă incidenţa cauzei de nulitate prevăzute de art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997.
În acelaşi timp, astfel cum s-a arătat, instanţele învestite cu judecata acţiunii în nulitate au analizat incidenţa efectelor autorităţii de lucru judecat invocate, arătându-se prin decizia definitivă adoptată în apel, de ce nu poate fi reţinută ca atare, în contextul diferenţelor de obiect, cauză juridică, părţi, chestiuni de drept.
În acest context, promovarea cererii de revizuire împotriva deciziei nr. 524 din data de 3 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, sub motiv că ea ar nesocoti şi ar fi potrivnică deciziei nr. 147/A din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, cea ale cărei efecte au fost invocate pentru promovarea acţiunii în nulitate, constituind apoi obiect de analiză în apel - nesocoteşte reglementarea şi fundamentul acestei căi extraordinare de atac.
Punând în discuţie modalitatea în care printr-o decizie definitivă s-a răspuns criticilor formulate în legătură cu efectul autorităţii de lucru judecat al unei alte hotărâri, revizuenta tinde să transforme această cale extraordinară de atac într-una care să supună cenzurii legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.
Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecăţii, în afara sistemului legal al căilor de atac şi tinzând la periclitarea securităţii raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăşi, în autoritate de lucru judecat.
Susţinerea, conform căreia nu trebuie verificat dacă autoritatea de lucru judecat a fost invocată şi analizată cu ocazia celei de-a doua judecăţi, pentru că astfel s-ar adăuga o condiţie pe care legea nu o prevede, este lipsită de temei, întrucât o asemenea analiză decurge din însăşi natura acestei căi extraordinare de atac, care nu permite realizarea unui nou control de legalitate asupra unei hotărâri, care a verificat, ea însăşi, chestiunea invocată, a autorităţii lucrului judecat.
Dimpotrivă, analiza în revizuire se limitează la a constata dacă a doua hotărâre a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, ceea ce, prin ipoteză, presupune să nu se fi invocat această neregularitate procedurală şi să nu fi fost verificată jurisdicţional. Dacă s-ar proceda în sens contrar, s-ar cenzura legalitatea unei asemenea dezlegări, altfel decât prin căile legale permise - apelul, în maniera devolutivă a criticilor şi recursul, prin intermediul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
De aceea, afirmaţia că nu există o normă de drept pozitiv care să prevadă această condiţie, a neinvocării şi neanalizării, de către cea de-a doua instanţă, a autorităţii de lucru judecat, pentru a fi admisibilă revizuirea, ignoră existenţa unui sistem unitar al căilor de atac, prin intermediul cărora pot fi cenzurate, în cazul celor extraordinare, doar anumite aspecte.
A admite că în situaţia revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi criticată modalitatea în care, în apel, prin hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs, a fost cenzurată o pretinsă nesocotire a lucrului judecat anterior înseamnă, de fapt, a deturna rolul revizuirii şi a o transforma într-un "recurs deghizat", într-o materie în care această cale de atac nu e prevăzută de lege.
Or, aşa cum s-a arătat în doctrină şi s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă a instanţelor de judecată, în cazul revizuirii nu e permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanţa de revizuire se limitează la situaţia de contrarietate a hotărârilor, cu sancţiunea aplicabilă, respectiv a anulării celei de-a doua hotărâri care nesocoteşte lucrul judecat anterior.
În realitate, prin demersul său, situat în afara dispoziţiilor procedurale în materie, revizuenta pune în discuţie dezlegări definitive, intrate în autoritatea de lucru judecat, nesocoteşte faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancţionează încălcări procedurale grave şi nu într-o nouă cale de atac deschisă controlului de legalitate.
Promovarea revizuirii, în contextul menţionat, periclitează înseşi securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, de vreme ce este contestată, altfel decât pentru motive strict prevăzute de lege, o hotărâre definitivă intrată ea însăşi în autoritatea lucrului judecat (inclusiv asupra chestiunilor referitoare la modalitatea în care se repercutează şi trebuie valorificate efectele autorităţii lucrului judecat ataşate deciziei anterioare - în speţă decizia nr. 147/A din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj).
Or, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei (hotărârea Mitrea împotriva României).
De asemenea, Curtea, în alte decizii de speţă (cauza Iordan Iordanov şi alţii contra Bulgariei), a statuat asupra faptului că divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat.
Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare şi de a asigura o jurisprudenţă unitară a instanţelor judecătoreşti, Curtea a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preţ, şi mai ales cu încălcarea principiului securităţii juridice.
Întrucât, în raport de cele anterior arătate, constată că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a revizuirii vizând neanalizarea autorităţii de lucru judecat cu ocazia celei de-a doua judecăţi, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte aspecte invocate de părţi.
Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava.
Având în vedere soluţia dispusă în cauză, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava la plata către intimata Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei - Filia Iacobeşti a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.799,82 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava împotriva deciziei civile nr. 524 din data de 3 iulie 2020, pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă.
Obligă pe revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava la plata către intimata Unitatea de Cult Parohia Slobozia Sucevei-Filia Iacobeşti a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.799,82 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2020.