Scope of patent protection for component parts versus assembly and application of the doctrine of equivalents

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 188/13 februarie 2020, Tribunalul Harghita a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta A. S.A., excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtele A. S.A. şi B. S.R.L., precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta A. S.A, iar, pe fond, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., în contradictoriu cu pârâtele A. S.A. şi B. S.R.L..

De asemenea, instanţa a obligat reclamanţii să achite pârâtei B. S.A. suma de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul avocaţial) şi a constatat că s-a renunţat la judecată faţă de pârâtele Turnătoria Centrală S.A., M. S.A., N. şi O. S.A. Rovinari.

Prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, C., D., E., F.,G., H., I., J., K. şi L..

Totodată, s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Societăţii P. Rovinari S.A. şi s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor-pârâţi reconvenţionali privind obligarea Societăţii A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin precizarea de la dosar, reclamanţii au arătat că nu-şi mai menţin pretenţiile faţă de pârâta B. S.R.L., având în vedere faptul că nu s-a confirmat că aceasta ar fi produs şi comercializat dinţi de cupă care să reprezinte obiectul brevetului de invenţie invocat în cauză.

Referitor la pârâta A. S.A., tribunalul a constatat că reclamanţii s-au adresat instanţei pretinzând că în perioada 01.04.2009 - 31.07.2010 aceasta le-ar fi încălcat drepturile de proprietate industrială asupra invenţiei "Cupă poligonală pentru excavator", protejată prin brevetul de invenţie nr. x/30.12.2005, respectiv prin producerea/fabricarea şi comercializarea neautorizată a "Dinţilor cupă excavator 1400 (II), desen E 14-328.05/M", părţi componente ale invenţiei.

Analizând probele administrate în cauză, prima instanţă a constatat că pretenţiile reclamanţilor sunt neîntemeiate, deoarece prin expertiza tehnică efectuată de experţii Q., R. şi S., s-a concluzionat că dinţii de cupă produşi de pârâta A. S.A. în perioada 01.08.2007 - 31.07.2010 au şapte din cele opt caracteristici tehnice ale dinţilor care fac obiectul brevetului de invenţie nr. x/30.12.2005 .

Pe de altă parte, în cuprinsul brevetului se arată că invenţia se referă la o cupă poligonală pentru excavator, or, în cauză nu s-a dovedit şi nici nu s-a invocat faptul că pârâta ar fi produs şi comercializat cupa poligonală pentru excavator, ci doar că a produs şi comercializat dinţi, ca şi parte componentă a cupei la care se referă brevetul, însă, interdicţia de a produce şi comercializa se referă în mod evident la cupa poligonală ca ansamblu.

În privinţa dinţilor, ca elemente componente ale cupei poligonale, tribunalul a reţinut că nicio expertiză nu a constatat identitatea între dinţii produşi şi comercializaţi de pârâtă şi dinţii parte componentă a cupei poligonale protejate de brevet, iar reclamanţii nu au dovedit că pârâta ar fi folosit invenţia într-o formă care să o excludă de la beneficiul conferit de art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii), potrivit cărora nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 şi 33 din lege, folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului, în acest caz, invenţia putând fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării.

Relativ la situaţia brevetului de invenţie, tribunalul a observat că acesta are ca titular Societatea P. Rovinari S.A., reclamanţii figurând în calitate de inventatori şi devenind titulari ai drepturilor conferite de acesta, în baza Contractului de cesiune de creanţă înregistrat la OSIM în data de 13 mai 2009, iar menţiunea transmiterii a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 7/30.07.2009, producând efecte faţă de terţi numai de la această dată, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii), astfel încât, orice pretenţii ale reclamanţilor pentru perioada anterioară datei de 30.07.2009 sunt, în mod evident, neîntemeiate.

De asemenea, s-a constatat că se impun cu putere de lucru judecat cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. 1490/20.04.2014, potrivit cărora la data de 25 decembrie 2003 a operat decăderea Societăţii P. S.A. din drepturile conferite de brevet, ca urmare a neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a acestuia, decăderea fiind publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială din 28 martie 2008, iar revalidarea brevetului de invenţie a fost publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială din 30 martie 2009.

În raport de aceste considerente, şi având în vedere prevederile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii), prima instanţă a reţinut că pentru pretenţiile ulterioare datei de 30 iulie 2009, reclamanţii ar fi trebuit să dovedească faptul că pârâta a folosit şi a continuat să folosească invenţia protejată prin brevetul de invenţie şi după data de 30 martie 2009 - data publicării revalidării acestuia, dar într-un volum mai mare decât cel existent la data publicării menţiunii revalidării.

Privitor la acţiunea reconvenţională - prin care pârâta A. S.A. a solicitat să se constate că revalidarea brevetului de invenţie din data de 19.12.2011 s-a făcut prin fraudă la lege, prin încălcarea dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1991 şi ale art. 61 alin. (13) şi (14) din H.G. nr. 547/2008, precum şi să se dispună anularea menţiunilor privind revalidarea şi să se constate nulitatea contractului de cesiune, Tribunalul a reţinut că pârâta - reclamantă reconvenţională a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 2/2009, prin care s-a revalidat brevetul, iar excepţia a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa nr. 322/24.09.2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată în dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3914/22.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, tribunalul a apreciat că reclamanta reconvenţională încearcă pe o cale ocolită să înlăture consecinţele unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, însă nu se poate oricum reţine că revalidarea brevetului s-ar fi făcut prin fraudă la lege, din moment ce taxele au fost achitate la data revalidării, iar împrejurarea că termenul de 60 de zile pentru soluţionarea cererii de revalidare ar fi fost încălcat, nu constituie motiv de nulitate, întrucât este unul de recomandare şi nu de decădere, de natură să atragă nulitatea hotărârii.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată aferente cererii reconvenţionale, tribunalul a constatat că acestea nu au fost dovedite, cele 10 chitanţe depuse în dosarul nr. x/2013 (în care s-a soluţionat iniţial acţiunea reconvenţională) neconferind certitudine sub aspectul dacă au sau nu legătură cu dosarul în întregul său, ţinând cont de faptul că reclamanţii au mai multe dosare pe rol.

Împotriva sentinţei anterior menţionate, au declarat apel reclamanţii C., D., E., G., H., I., J., K. şi L., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea parţială a acesteia, în sensul admiterii acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta A. S.A.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă A. S.A. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în care sens s-a arătat că nu este întemeiată critica privind autoritatea de lucru judecat, neexistând nicio hotărâre care să constate încălcarea de către intimată a drepturilor de proprietate industrială conferite de brevetul în discuţie apelanţilor.

De asemenea, intimata-pârâtă a solicitat suspendarea judecăţii apelului până la soluţionarea dosarului 18218/372019, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti - având ca obiect acţiunea în anularea brevetului de invenţie din litigiu, promovată de apelanţii-reclamanţi, precum şi până la soluţionarea dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curţii Constituţionale, ce are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) lit. f) şi art. 35 din Legea nr. 64/1991.

La termenul din 9 iulie 2020, curtea de apel a respins cererea de suspendare formulată de intimată, precum şi cererea în probaţiune formulată de apelanţi, pentru argumentele menţionate în practicaua deciziei recurate.

Prin decizia civilă nr. 256/A din data de 9 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.

Examinând motivele de apel invocate, în limitele efectului devolutiv al căii de atac, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii), brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată, iar întinderea protecţiei conferite de brevet este determinată de conţinutul revendicărilor.

De asemenea, conform prevederilor art. 32 alin. (6) din legea menţionată, pentru determinarea întinderii protecţiei conferite de brevet se va ţine seama de orice element echivalent unui element specificat în revendicări.

În cauză, obiectul revendicării brevetului de invenţie este reprezentat de "cupă poligonală pentru excavator, alcătuită dintr-un corp de susţinere, un subansamblu de legătură şi un port dinte pe care sunt fixaţi nişte dinţi cu profil ascuţit, caracterizată prin aceea că profilul dintelui (4), faţă de poziţia de lucru a cupei, este definit de un vârf al dintelui (a) şi de un plan inferior, prevăzut cu o faţă principală de aşezare (b), o faţă secundară de aşezare (c) realizată în formă concavă, urmată de o porţiune plană (d) care face legătura cu port dintele (3), iar profilul feţei superioare a dintelui (4) este definit de două feţe frontale de degajare (e) înclinate opus faţă de axa dintelui (4), cu un unghi care raportat la planul inferior, creşte de la 20 de grade la marginea dintelui, până la 29 în centrul dintelui, urmată de două feţe de degajare concave laterale (f) şi de o faţă de trecere (g) şi o ultimă porţiune plană (h), corespunzătoare cu porţiunea plană (d) a feţei inferioare, care face legătura cu port dintele (3)" - dosar fond vol. I, Tribunalul Gorj.

Din perspectiva acestei descrieri, instanţa de apel a constatat că este corectă aprecierea primei instanţe, în sensul că protecţia conferită de brevetul în discuţie se întinde asupra cupei poligonale în ansamblul ei, iar nu şi asupra dinţilor priviţi în mod distinct şi individual, concluzia desprinzându-se din faptul că obiectul revendicării îl reprezintă, astfel cum acesta este indicat în conţinutul brevetului, "cupa poligonală pentru excavator", dinţii fiind menţionaţi doar ca elemente componente din alcătuirea ei.

Cu toate acestea, chiar şi primind critica apelanţilor sub aspectul menţionat, s-a constatat că pentru verificarea susţinerii acestora, în sensul că dinţii de cupă produşi şi comercializaţi de pârâta A. fac obiectul revendicării brevetului în discuţie, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice cu acest obiectiv, iar prin hotărârea pronunţată a analizat acţiunea dedusă judecăţii şi din această perspectivă, apreciindu-se că nu este întemeiată susţinerea potrivit căreia s-ar fi încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin raportare la considerentele Deciziei nr. 1931/18 mai 2018 a ÎCCJ ori al altor hotărâri invocate în cauză.

S-a mai reţinut că prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea "Tehnologia Construcţiilor de Maşini", întocmit de expertul T., s-a concluzionat, în privinţa obiectivului anterior menţionat, că dintele executat şi livrat de Societatea A. nu este acelaşi cu dintele din brevetul de invenţie, existând diferenţe geometrice ale suprafeţelor de degajare principală (e) şi secundară (f) şi o poziţie diferită a vârfului dintelui în procesul de excavare - mai avantajoasă în ceea ce priveşte forţa de tăiere şi uzura dintelui .

De asemenea, prin noua expertiză efectuată în colectiv de către experţii tehnici Q., R. şi S., s-a stabilit că dinţii de cupă produşi de pârâta A. au doar şapte din cele opt caracteristici tehnice ale dinţilor care fac obiectul brevetului de invenţie, deosebirea regăsindu-se la cele două feţe frontale de degajare, care la produsul pârâtei nu sunt înclinate opus faţă de axa dintelui cu un unghi care, raportat la planul inferior, creşte de la 20 de grade la marginea dintelui, până la 29 grade în centrul dintelui, fiind înclinate cu un unghi constant care, raportat la planul inferior, este de aproximativ 25 grade .

Prin urmare, contrar susţinerii apelanţilor-reclamanţi, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a verificat presupusa identitate dintre dinţii de cupă produşi de Societatea A. şi dinţii-parte componentă a cupei poligonale obiect al brevetului în discuţie, concluzionând în mod corect că acţiunea este neîntemeiată, astfel încât soluţia adoptată în cauză are la bază o probă legal administrată şi necombătută printr-o alta de valoare ştiinţifică egală, fiind lipsite de relevanţă, din perspectiva autorităţii de lucru judecat invocate, rapoartele de expertiză întocmite în alte dosare, întrucât instanţa de fond nu era obligată să le aibă în vedere ori să le analizeze în considerente, nefiind probe administrate nemijlocit în litigiul soluţionat prin hotărârea apelată.

Relativ la critica privind reţinerea incidenţei prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii), curtea de apel a constatat că, într-adevăr, acestea au în vedere doar actele de folosire a invenţiei, iar nu şi pe cele de fabricare şi vânzare, însă o atare concluzie nu este de natură a conduce la reformarea soluţiei şi admiterea acţiunii, din moment ce prin ambele expertize efectuate în cauză s-a stabilit că dinţii de cupă poligonală pentru excavator produşi de pârâta A. nu sunt identici cu dinţii-obiect al brevetului din litigiu.

Pentru aceleaşi motive, se-a apreciat că nu poate atrage admiterea căii de atac nici referirea primei instanţe la nedovedirea în cauză a faptului că pârâta ar fi produs şi comercializat cupa poligonală protejată de brevetul în discuţie ori a faptului că a extins volumul folosinţei invenţiei, faţă de cel existent la data publicării revalidării, respectivele considerente fiind lipsite de relevanţă din perspectiva motivului esenţial care a determinat respingerea acţiunii, anterior arătat.

În ceea ce priveşte solicitarea apelanţilor de a se lua act de renunţarea la judecată faţă de pârâta B. S.R.L., curtea de apel a constatat că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece, în faţa primei instanţe nu au formulat o astfel de cerere, iar precizările depuse pentru termenul din 25 aprilie 2019, prin care au arătat, pe lângă alte chestiuni, că nu îşi mai menţin pretenţiile în raport cu menţionata pârâtă, nu echivalează cu un act ferm de renunţare la judecată, în sensul prevederilor art. 246 din C. proc. civ. .

De asemenea, s-a apreciat că soluţia primei instanţe este legală şi sub aspectul cheltuielilor de judecată, deoarece, fiind respinse atât acţiunea principală, cât şi acţiunea reconvenţională, ambele părţi au căzut în pretenţii una faţă de cealaltă, astfel încât, dispoziţiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. nu erau aplicabile.

Împotriva deciziei date în apel, reclamanţii D., C., E., L., K., I., H., J. şi G. au declarat recurs, prevalându-se de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din C. proc. civ.

Într-un prim motiv de recurs, reclamanţii susţin, pe de o parte, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar pe de altă parte, că aceasta cuprinde motive contradictorii.

Astfel, se învederează că instanţa de apel se contrazice în considerentele deciziei, întrucât consideră ca întemeiată motivarea instanţei de fond că dinţii nu fac parte din brevetul de invenţie, protecţia conferită de brevet vizează cupa poligonală în ansamblul ei, nu şi dinţii de cupă. priviţi în mod distinct şi individual, deoarece obiectul revendicat îl reprezintă "cupă poligonală pentru excavator, dinţii fiind menţionaţi doar ca elemente componente din alcătuirea ei"; pe de altă parte, curtea de apel acceptă că aceiaşi dinţi sunt protejaţi prin brevetul de invenţie.

Totodată, instanţa nu justifică logic şi nu probează care dintre cele două aserţiuni este adevărată, astfel că recurenţii susţin că, sub acest aspect, hotărârea este nemotivată.

Recurenţii mai arată că instanţa de apel nu a luat în seamă probe esenţiale, respectiv răspunsul experţilor Q., R. şi S. la obiecţiunile formulate de reclamanţi, unde au concluzionat că "revendicările din brevetul de invenţie RO 120350 Bl. referitoare la dinţii de cupă se regăsesc şi la dinţii de cupă realizaţi în baza desenului de execuţie pus la dispoziţie de pârâtă", omisiune criticată în motivele de apel, dar neanalizată de curtea de apel.

Dând prevalenţă expertizelor efectuate în cauză, instanţa de apel a considerat ca neîntemeiată critica reclamanţilor potrivit căreia s-ar fi încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin raportare la considerentele deciziei nr. 1931/18 mai 2018 a ÎCCJ ori ale altor hotărâri judecătoreşti invocate în cauză, considerându-le nerelevante.

Din nou, instanţa de apel nu a motivat alegerea sa şi nu a arătat de ce sunt nerelevante hotărârile judecătoreşti invocate, însă, mai mult decât atât, instanţa se abate de la problema autorităţii pozitive de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti la rapoartele de expertiză întocmite în alte dosare şi, în final, consideră că tribunalul le-a înlăturat în mod corect întrucât nu au fost nemijlocit administrate în litigiul soluţionat prin hotărârea apelată, fractura de raţionament logic fiind evidentă.

Deşi curtea de apel enunţă dispoziţiile art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 prin care se consacră teoria echivalentei, în considerentele deciziei nu există nicio motivare privind acest aspect esenţial în rezolvarea pricinii.

Recurenţii mai arată că, împotriva evidenţei, deşi au învederat că renunţă la judecata cererii faţă de pârâta B. S.R.L., instanţa de apel a considerat nefondat şi acest motivul de apel, fără vreo justificare.

Tot pe temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., recurenţii susţin că hotărârea nu este motivată cu privire la probe pertinente care demonstrau că dinţii pentru cupă excavator produşi de S.C. A. S.A. aparţin brevetului de invenţie nr. RO 120350 Bl. al cărui titular sunt reclamanţii, iar pe de altă parte, că dinţii pentru cupă excavator sunt protejaţi prin brevetul de invenţie RO 120350 Bl şi independent de ansamblul "cupa -port dinte - dinte", motiv de recurs.

Recurenţii au în vedere următoarele probe:

a) Expertizele tehnice pe care le-au depus, ca anexe la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză de expert T., anume, expertizele întocmite de experţii Q., în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Gorj; U., în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Gorj şi dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Gorj; V., în dosarul nr. x/2010; T. în dosarul nr. x/2010, toate aceste expertize constatând că dinţii pentru cupă excavator, produşi de S.C. A. S.A., sunt cei din brevetul de invenţie RO 120350.

b) Expertizele depuse ca anexe la obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică întocmit în prezenta cauză de experţii Q., R., S.:

"Supliment la raport de expertiză tehnică, întocmit de expert Q. în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Gorj; Raport de expertiză tehnică judiciară, întocmit de W. în dosarul nr. x/2010 şi nr. y/2010 ale Curţii de Apel Craiova (toate aceste rapoarte de expertiză având aceeaşi concluzie, în sensul că dinţii produşi de S.C. A. S.A. sunt conform brevetului de invenţie RO 120350 Bl;

c) Expertizele depuse de reclamanţi ca anexe la notele de şedinţă pentru termenul din 30 ianuarie 2020, respectiv: raport de expertiză tehnică întocmit de expert X., în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Gorj; răspuns la obiecţiuni, depuse de expert X. în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Gorj; raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de experţii Y. şi Z. în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti şi răspuns la obiecţiunile formulate de părţi, întocmit de expert Y., în acelaşi dosar, toate confirmând faptul că dinţii pentru cupă excavator produşi de S.C. A. S.A., sunt conform brevetului de invenţie RO 120350 Bl;

d) Expertiza întocmită de ing. AA., pentru perioada 01.08.2010-31.07.2013 în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Argeş, depusă de S.C. A. S.A., la filele x şi următoarele, vol. IV, în care la pag. 17 este întocmit "TABELUL 1 - comparaţie între caracteristicile tehnice ale dinţilor din revendicarea brevetului x şi dinţii produşi de A. în care sunt analizate 9 tipuri de dinţi, produşi de această pârâtă, în perioada suscitată, expertiza reţinând că: dinţii tip MII, dinte cupă nemodernizată t E 1400 cu coadă tip 1300, dinte cupă nemodernizată t E 1400 cu coadă tip 1300, dinte cupă cu coadă tip 1300 EXC-ERC 1400 şi dinte cu fiabilitate sporită pentru excavator 1400 nemodernizat, sunt identici cu dintele din revendicarea brevetului de invenţie RO 120350 Bl, având toate cele 9 caracteristici tehnice ale dintelui brevetat; dinte cupă E 1400 var. x, dinte cupă cu coadă pentru excavator 1400 modernizat şi dinte tip FS EXC 1400 modernizat, au opt caracteristici tehnice aparţinând dintelui din revendicarea brevetului rol20350 şi o singură caracteristică diferită; dintele tip 1300 FS, are 6 caracteristici tehnice aparţinând dintelui din revendicarea brevetului x şi trei caracteristici tehnice diferite.

e) Următoarele hotărâri judecătoreşti au reţinut, cu autoritate de lucru judecat, în sens pozitiv, că dinţii pentru cupă excavator sunt protejaţi prin brevetul de invenţie RO 120350 Bl. şi independent de ansamblul "cupă port dinte - dinte", iar pe de altă parte, că dinţii produşi de către S.C. A. S.A., sunt conform brevetului de invenţie RO 120350: decizia nr. 1931 din 18 mai 2018, pronunţată de ÎCCJ, în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Argeş; sentinţa civilă nr. 281/2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2013; sentinţa civilă nr. 73/2018 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2013 (cu privire la aceste hotărâri a se vedea şi pag. 35-36 din cererea de apel).

Or, decizie recurată este nemotivată cu privire la aceste probe.

f) Motivarea instanţei de apel conform căreia dinţii pentru cupă excavator nu fac obiectul protecţiei conferite de brevetul de invenţie x, independent de ansamblul "cupă port dinte-dinte", încalcă autoritatea de lucru judecat, în sens pozitiv, şi a următoarelor hotărâri judecătoreşti, pe care recurenţii le-au depus ca înscrisuri noi, în susţinerea apelului: -sentinţa civilă nr. 1319 din 20.06.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V - a civilă, în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 84 A/2016 din 10.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2011 şi decizia nr. 2328 din 29.11.2016, pronunţată de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2011;

- sentinţa civilă nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj (anexa 2 la apel), încheiere din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova (anexa 2.1 Ia apel), decizie nr. 14/15 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Craiova (anexa 2.2 la apel) şi decizie nr. 3238/25 mai 2010 a Î.C.C.J. (anexa 2.3 la apel), toate pronunţate în dosarul nr. x/2007.

Hotărârea instanţei de apel nu este motivată nici cu privire la aceste probe.

Pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenţii susţin că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 32 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 64/1991, privind determinarea întinderii protecţiei invenţiei protejate prin brevet, în mod special, teoria echivalentei.

Potrivit art. 64 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, dispoziţiile art. 31 alin. (3) din lege nu trebuie interpretate ca semnificând faptul că:

a) întinderea protecţiei conferite de brevetul de invenţie este determinată în sensul strict şi literal al textului revendicărilor, descrierea şi desenele servind numai în scopul eliminării ambiguităţilor asupra revendicărilor;

b) revendicările servesc numai ca linii directoare şi ca protecţia se extinde şi la ceea ce, după opinia unei persoane de specialitate care a analizat descrierea şi desenele, titularul brevetului a dorit sa protejeze.

Dimpotrivă, alin. (2) al art. 64 prevede ca dispoziţiile art. 31 alin. (3) din lege trebuie interpretate ca definind o poziţie între aceste extreme care să asigure în acelaşi timp o protecţie echitabilă titularului şi un grad rezonabil de certitudine terţilor.

Alin. (3) al art. 64 impune ca, în aplicarea prevederilor art. 31 alin. (3) din lege, caracteristicile utilizate în revendicări se consideră în sensul şi sfera pe care acestea le au în mod normal în domeniul stadiului tehnicii relevant, cu excepţia cazurilor în care descrierea prevede un alt înţeles dat al acestor caracteristici.

În situaţia în care o revendicare defineşte un produs pentru o utilizare specifică, revendicarea va fi interpretată ca definind produsul limitat exclusiv la acea utilizare (art. 65 alin. (5).

În determinarea întinderii revendicărilor un rol important îl are teoria echivalenţelor, consacrată de dispoziţiile art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 şi detaliată de prevederile art. 64 alin. (7) din Regulamentul de aplicare, conform cărora un element este considerat echivalent unui element specificat în revendicări, dacă pentru o persoana de specialitate în domeniu este evident că prin utilizarea acestuia se obţine în mod esenţial acelaşi rezultat ca şi cel care se obţine prin elementul specificat în revendicări.

În doctrina de specialitate (BB., CC., DD., Dreptul brevetului -Tratat, Ed. Universul Juridic, 2019, p. 568 şi urm.) s-a arătat că întinderea protecţiei cuprinde şi acele forme de realizare a soluţiei brevetate care utilizează aceleaşi mijloace, pe care o persoană de specialitate le-ar fi putut deduce din conţinutul revendicărilor, cu luarea în considerare a descrierii de brevet şi pe baza cunoştinţelor sale de specialitate. Criteriul pentru o utilizare echivalentă a unei invenţii brevetate este acela dacă o persoană de specialitate, familiarizată cu domeniul tehnic al invenţiei şi având cunoştinţă de stadiul tehnicii expus în descrierea de brevet, ar putea să deducă la data de prioritate şi fără să depună o activitate inventivă, o soluţie esenţial similară cu cea din revendicarea brevetului şi care să realizeze acelaşi efect. În alte cuvinte, persoana de specialitate, pe baza cunoştinţelor sale şi ţinând cont de stadiul tehnicii, aşa cum este expus în descriere şi revendicări, ar putea ajunge la mijlocul alternativ utilizat în soluţia tehnică a produsului prezumat a încălca brevetul.

Sunt luate în considerare trei modalităţi de apreciere a echivalenţei: a) efect echivalent între mijlocul de rezolvare a problemei aşa cum rezultă acesta din revendicare şi cel utilizat, în forma căreia i se analizează echivalenţa; b) rezolvarea în mod esenţial a aceleiaşi probleme; c) posibititatea de a deduce forme de realizare echivalente din descrierea de brevet.

Recurenţii mai susţin că instanţa de apel nu a făcut o analiză pertinentă a problematicii echivalenţei din speţă, însă a preluat, fără vreo motivare, concluzia instanţei de fond conform căreia există diferenţe între dintele fabricat de A. S.A. şi cel protejat prin brevetul recurenţilor, în condiţiile în care expertiza efectuată de Q., R. şi S. a stabilit că dinţii de cupă produşi de A. au şapte din cele opt caracteristici tehnice ale dinţilor care fac obiectul brevetului de invenţie, deci sunt identici, iar cea de-a opta caracteristică - privind cele două feţe frontale de degajare - considerată diferită, nu a fost analizată de prima instanţă prin prisma teoriei echivalenţei şi cu omiterea unei probe esenţiale: răspunsul experţilor la obiecţiunile formulate de reclamanţi, unde au concluzionat că "revendicările din brevetul de invenţie RO 120350 Bl. referitoare la dinţii de cupă se regăsesc şi la dinţii de cupă realizaţi în baza desenului de execuţie pus la dispoziţie de pârâtă", omisiune criticată în motivele de apel, dar neobservată de instanţă.

Recurenţii, pe temeiul aceluiaşi motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. susţin că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1201 C. civ. din 1864 şi art. 166 din C. proc. civ. privind puterea de lucru judecat.

Conform acestor prevederi legale, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât, aceasta nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească ulterioară.

În consecinţă, pentru a se realiza o administrare uniformă a justiţiei, o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Dispoziţiile art. 1201 C. civ. din 1864 instituie o prezumţie legală absolută şi irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, iar cele ale art. 166 din C. proc. civ. din 1865, o excepţie de fond, absolută şi peremptorie.

Instanţa de apel nu a ţinut seama de dispoziţiile legale imperative menţionate, ignorând importanţa lor şi considerând nerelevate hotărâri judecătoreşti definitive, inclusiv decizia nr. 1931/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au soluţionat aspecte esenţiale ale folosirii ilicite a brevetului de invenţie al recurenţilor de către A. S.A., chestiuni prezentate amplu în motivele de apel.

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (6) din C. proc. civ. din 1865.

Instanţa a nesocotit principiul disponibilităţii ce cuprinde o serie de drepturi care permit reclamantului să dispună de obiectul procesului, în sens procesual, printre care şi dreptul de a renunţa la acţiune fata de pârât/pârâţi, drept ce nu poate fi ignorat/cenzurat de instanţa.

Recurenţii arată că în exercitarea acestui principiu, au solicitat renunţarea la judecată fată de pârâta B. S.R.L., însă instanţa de apel nu a dat curs acestui motiv de apel, în mod nejustificat.

Intimata-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs a reclamanţilor, solicitând, pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul întâmpinării, respingerea recursului ca nefondat.

Şi intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., în termen legal, a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând, de asemenea, respingerea acestuia ca nefondat.

În această etapă procesuală nu au fost administrate alte probe dintre cele permise în recurs, anume de art. 305 din C. proc. civ.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs ale reclamanţilor şi pe baza dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine că în cauză sunt întrunite cerinţele cazurilor de casare, respectiv de modificare, reglementate de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din C. proc. civ.

Obiectul pricinii de faţă priveşte, în esenţă, solicitarea reclamanţilor de a se constata că pârâta S.C. A. S.A. a încălcat drepturile lor de proprietate industrială asupra invenţiei denumite "Cupă poligonală pentru excavator", protejată prin brevetul de invenţie nr. x/30.12.2005, solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor constând în contravaloarea încasărilor pentru produsele fabricate şi comercializate neautorizat, anume dinţii pentru cupă excavator 1400 (II) desen x, în perioada 1.04.2009-31.07.2010.

Cu titlu prealabil, se impun a fi făcute două precizări.

Întrucât cu privire la perioada pretinsei încălcări referirile din decizia recurată, precum şi din sentinţa tribunalului, sunt alternative, în rejudecare, instanţa de apel va trebui să determine explicit dacă aceasta vizează intervalul 1.04.2009-31.07.2010 ori intervalul 1.08.2009-31.07.2010, în raport de data revalidării brevetului de invenţie şi al dobândirii calităţii de titulari ai brevetului de invenţie de către reclamanţi prin încheierea contractului de cesiune cu titularul iniţial al brevetului. Acesta reprezintă un element de fapt ce nu intră în competenţa de verificare a acestei instanţe de recurs, dar care se constituie într-o circumstanţă relevantă pentru rejudecarea cauzei în apel, având în vedere soluţia ce se va pronunţa asupra prezentului recurs.

A doua precizare priveşte constatarea că reclamanţii au formulat cererea de chemare în judecată nu numai împotriva pârâtei A. S.A., ci şi împotriva altor pârâţi, dintre care, faţă de soluţiile deja pronunţate (cu referire la cadrul procesual, sub raport subiectiv), în această etapă procesuală interesează pârâta S.C. B. S.R.L., în considerarea criticilor susţinute prin motivele de recurs cu privire la cererea de renunţare la judecată împotriva acestei pârâte.

Înalta Curte reţine că, într-un prim motiv de recurs, circumscris dispoziţiilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au indicat, pe de o parte, existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, iar pe de altă parte, sub alte aspecte, au susţinut nemotivarea hotărârii.

Elementele de contradicţie în ansamblul considerentelor deciziei privesc dezlegarea dată cu privire la obiectul protecţiei acordate prin brevetul de invenţie nr. x/30.12.2005, întrucât curtea de apel a considerat întemeiată motivarea instanţei de fond în sensul că dinţii de cupă (distinct şi individual) nu fac obiectul protecţiei, apreciindu-se că protecţia dobândită prin emiterea brevetului de invenţie priveşte cupa poligonală, în ansamblul ei; totodată, instanţa de apel acceptă, în subsidiar, că aceiaşi dinţi ai cupei sunt protejaţi prin brevetul de invenţie.

Înalta Curte constată a fi fondate aceste critici ale recurenţilor, întrucât deşi instanţa de apel se raportează în mod corect la prevederile art. 32 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data formulării cererii) pentru stabilirea revendicărilor şi determinarea întinderii protecţiei, cu toate acestea, în principal, reţine că protecţia acordată prin brevet priveşte ansamblul cupei pentru excavator, concluzionându-se că dinţii pentru cupă reprezintă doar elementele componente din alcătuirea acesteia.

În contradicţie cu această concluzie, instanţa de apel a evaluat şi pe fond critica reclamanţilor în sensul că dinţii de cupă produşi şi comercializaţi de către pârâta A. S.A. fac obiectul revendicărilor din brevetul în discuţie, astfel încât a verificat presupusa identitate dintre aceştia.

Drept urmare, pe baza expertizelor administrate la prima instanţă (expertiza T. şi expertiza efectuată de către cei trei experţi desemnaţi în cauză - Chirculescu Ionel, R. şi S.), a apreciat că, întrucât dinţii produşi de pârâtă au doar şapte dintre cele opt caracteristici tehnice ale dinţilor care fac obiectul brevetului de invenţie, tribunalul "a concluzionat în mod corect că acţiunea nu este întemeiată, iar soluţia adoptată în cauză are la bază o probă legal administrată şi necombătută printr-o alta de valoare ştiinţifică egală, fiind lipsite de relevanţă, din perspectiva autorităţii de lucru judecat invocate, rapoartele de expertiză întocmite în alte dosare, întrucât instanţa de fond nu era obligată să le aibă în vedere sau să le analizeze în considerente, nefiind administrate nemijlocit în litigiul soluţionat prin hotărârea atacată."

Înalta Curte apreciază că, deşi plasate într-un raport de principal/subsidiar, cele două concluzii anterior enunţate nu pot coexista în cadrul unui litigiu soluţionat pe baza evaluărilor jurisdicţionale ale unei instanţe de judecată, instanţă care aplică legea la o situaţie de fapt care trebuie stabilită în toate circumstanţele ei relevante pentru pretenţia dedusă judecăţii.

În plus, o atare dezlegare pune instanţa de recurs în imposibilitatea efectuării controlului judiciar, astfel încât, confirmarea unei astfel de soluţii ar conduce la menţinerea părţilor într-o incertitudine juridică cu privire la drepturile generate de brevet (din perspectiva reclamanţilor), precum şi cu privire la conduita pretins vătămătoare (din perspectiva pârâtei), punându-le, deopotrivă, într-o imposibilitate de conformare a conduitei lor viitoare la regulile de drept ce guvernează raporturile juridice dintre ele.

Se constată că fiecare dintre cele două variante enunţate echivalează cu stabilirea unei premise variabile de analiză a cauzei, care poate conduce, pe fond, la o soluţionare diferită a raportului juridic dedus judecăţii, fie din perspectiva aplicării teoriei echivalenţei, în temeiul art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991, fie din perspectiva apărărilor invocate de către pârâtă, cu referire la prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte constată că pentru determinarea obiectului şi întinderii protecţiei conferite de brevetul de invenţie, pentru instanţa de apel existau două posibilităţi: fie realiza o analiză directă, proprie şi nemijlocită a protecţiei conferite prin brevetul de invenţie nr. x/30.12.2005 în raport de dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi urm. din Legea nr. 64/1991, în cazul în care o atare dezlegare jurisdicţională nu exista deja între părţile cauzei, fie, în cazul în care o instanţă anterioară a dat deja o dezlegare acestei chestiuni printr-o hotărâre definitivă (sau irevocabilă, după caz), pronunţată între aceleaşi părţi, era datoare să respecte efectul pozitiv al autorităţii lucrului anterior judecat şi să nu îl contrazică în această cauză ulterioară, date fiind dispoziţiile art. 1200 pct. 4, art. 1201 şi art. 1202 din C. civ. din 1864 ori cele ale art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ. (pentru ipoteza pronunţării hotărârilor într-un litigiu iniţiat după data de 14 februarie 2013, când a intrat în vigoare noul C. proc. civ.).

Or, cu toate că instanţa de apel a înlăturat susţinerile reclamanţilor referitoare la incidenţa efectului pozitiv al lucrului judecat, Înalta Curte constată că o astfel de concluzie nu este susţinută de nicio demonstraţie în acest sens, astfel încât, nici din acest punct de vedere controlul judiciar nu este posibil.

Cu titlu exemplificativ, se poate constata că în mod repetat reclamanţii au invocat decizia civilă nr. 1931/18.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă (pronunţată într-un litigiu între aceleaşi părţi - reclamanţii şi pârâta A. S.A., dar în legătură cu o altă perioadă a pretinselor încălcări ale drepturilor exclusive ale reclamanţilor, plasată chiar ulterior celei deduse judecăţii în pricina de faţă), însă, instanţa de apel nu realizează nicio analiză de natură a susţine concluzia că autoritatea de lucru judecat, din perspectiva efectului pozitiv, nu este incidentă şi în pricina de faţă, lipsind orice considerente sub acest aspect, în condiţiile în care legătura de materie litigioasă dintre cele două pricini se conturează cu evidenţă.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reţine că era necesar ca instanţa de apel să realizeze o analiză efectivă a acestor susţineri, analiză care ar fi presupus o comparare a cadrului procesual, a pretenţiilor deduse judecăţii, a cauzei juridice a fiecărei cereri de chemare în judecată şi, nu în ultimul rând, să determine dezlegările jurisdicţionale, cu relevanţă şi pentru litigiul de faţă, intrate sub autoritate de lucru judecat, fie prin analizarea directă de către instanţa de recurs, fie prin identificarea dezlegărilor neatacate cu recurs în cauza respectivă şi intrate sub autoritatea lucrului judecat.

Constatarea este valabilă şi pentru celelalte hotărâri judecătoreşti invocate de către reclamanţi în apel (precizate şi prin motivele de recurs) în legătură cu diferite aspecte dezlegate cu autoritate de lucru judecat de instanţele anterioare, prin hotărâri definitive sau irevocabile, şi anume: sentinţa civilă nr. 281/2017 şi sentinţa civilă nr. 73/2018 ale Tribunalului Gorj (în măsura sau în modalitatea în care au fost confirmate în căile de atac) ori decizia civilă nr. 2328/29.11.2016 şi decizia civilă nr. 3238/25.05.2010 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Se reţine a fi fondată şi susţinerea recurenţilor referitoare la lipsa de relevanţă, în analiza efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, a mijloacelor de probă administrate în cauzele anterioare, astfel cum rezultă din paragraful anterior citat din considerentele deciziei recurate, întrucât nu probele administrate ar putea avea autoritate de lucru judecat într-o cauză ulterioară, ci dezlegările instanţelor (cu referire la chestiuni incidente şi în dosarul de faţă), dezlegări posibil fundamentate pe unele dintre probele invocate de către recurenţi.

O atare perspectivă a analizei este străină atât de condiţiile în care autoritatea de lucru judecat acţionează cu efect pozitiv într-o cauză ulterioară, cât şi de susţinerile reclamanţilor din motivele de apel, contrar celor reţinute de instanţa de apel.

Înalta Curte apreciază a fi fondată şi susţinerea recurenţilor privind neverificarea de către instanţa de apel a incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 ce reglementează teoria echivalenţei.

Astfel, independent de modalitatea alternativă de stabilire a întinderii protecţiei conferite prin brevetul de invenţie nr. x/30.12.2005, curtea de apel, deşi a enunţat această normă, nu a făcut o verificare a incidenţei acesteia nici în varianta recunoaşterii protecţiei pentru cupa poligonală în ansamblul ei şi nici în cazul subsidiar al recunoaşterii protecţiei pentru dinţii cupei.

Deşi recurenţii-reclamanţi indică şi condiţiile ce decurg din norma legală ignorată de instanţa de apel şi care trebuie verificate în aplicarea ei, Înalta Curte nu poate proceda în această etapă procesuală în acest sens, având în vedere că o atare dezlegare (omisso medio) nu este posibilă pentru prima dată în recurs, câtă vreme aceasta nu a făcut obiectul analizei instanţei în decizia recurată, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Prin urmare, în rejudecare, după stabilirea corectă a premiselor de analiză a cauzei, precum şi după identificarea dezlegărilor jurisdicţionale anterioare care se impun şi în cauza de faţă cu valoarea efectului pozitiv al lucrului judecat, instanţa de apel va proceda, dacă va fi cazul, şi la aplicarea dispoziţiilor art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 şi a art. 64 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, în înţelesul conceptual al acestei norme, astfel cum este expus şi de către recurenţi prin motivele de recurs.

Înalta Curte nu va analiza însă criticile recurenţilor prin care au susţinut neanalizarea unor probe esenţiale pentru cauză, sens în care aceştia indică rapoarte de expertiză efectuate în alte cauze, întrucât acestea nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de recurs de care recurenţii s-au prevalat în prezenta cale de atac, ca, de altfel, nici în celelalte ipoteze de la art. 304 din C. proc. civ. un astfel de motiv de recurs corespundea celui din art. 304 pct. 10 din C. proc. civ., acesta fiind însă abrogat prin Legea nr. 219/2005.

Se constată a fi fondate şi criticile recurenţilor privitoare la nesocotirea principiului disponibilităţii şi, implicit, a prevederilor art. 129 alin. (6), dar şi neaplicare dispoziţiilor art. 246 din C. proc. civ., cu referire la cererea acestora de renunţare la judecată împotriva pârâtei B. S.R.L., depusă la dosar fond.

Din acest punct de vedere, se reţine că instanţa de apel a considerat că cererea depusă de aceştia la prima instanţă nu reprezintă o manifestare de voinţă fermă şi neechivocă în direcţia renunţării la judecată împotriva acestei pârâte.

Înalta Curte apreciază că atare concluzie nu îndreptăţea instanţa de judecată a ignora principiul disponibilităţii sau să nu dea curs verificărilor presupuse de aplicarea dispoziţiilor art. 246 din C. proc. civ., în cadrul soluţionării apelului, având în vedere că apelul este o cale devolutivă de atac, iar cererea formulată de reclamanţi, deşi formulată în faţa primei instanţe, nu a fost soluţionată de tribunal, fiind doar menţionată în cuprinsul considerentelor, fără a se fi pronunţat asupra ei.

Ca atare, având în vedere această omisiune a primei instanţe, coroborată cu susţinerea unui motiv de apel cu acest obiect în cadrul căii de atac promovate de reclamanţi, curtea de apel, pe temeiul prevederilor art. 295, art. 129 alin. (6), art. 246 şi, eventual, art. 69 alin. (1) din C. proc. civ., trebuia să procedeze la verificarea consimţământului reclamanţilor în condiţiile prevăzute de lege şi să lămurească poziţia lor procesuală (calificată ca fiind lipsită de fermitate) cu privire la chemarea în judecată şi a pârâtei B. S.A. şi să dea o dezlegare asupra acestui act de dispoziţie procesuală a reclamanţilor, clarificând cererea depusă de aceştia la dosar primă instanţă.

Având în vedere considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din C. proc. civ., va admite recursul reclamanţilor, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii D., C., E., L., K., I., H., J. şi G. împotriva deciziei civile nr. 256/A din data de 9 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 noiembrie 2020.