Nullity of in-kind land restitution under Law No. 10/2001: obligation to verify actual public utility use versus mere urban planning documents to establish procedural interest.

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. x/2012, la data de 29.03.2012, reclamantul Primarul Sectorului 3 Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti şi A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să declare nulitatea absolută a dispoziţiei Primarului General nr. 4333/18.05.2005, prin care s-a dispus restituirea în natură în proprietatea pârâtei A. a imobilului situat în Bucureşti, str. x, FN, format din teren în suprafaţă de 112.339,19 m.p., lotul 71.

Hotărârea de declinare

Prin sentinţa civilă nr. 16351/24.10.2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de criteriul valoric.

Sentinţa tribunalului

Prin sentinţa civilă nr. 2217/20.12.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul General al Municipiului Bucureşti, a admis excepţia lipsei de interes în promovarea cererii, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi a respins cererea formulată de reclamantul Primarul Sectorului 3 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti şi A., pentru lipsă de interes.

Decizia curţii de apel

Prin decizia civilă nr. 435 A/30.09.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - reclamant Primarul Sectorului 3 Bucureşti.

Decizia de casare

Prin decizia civilă nr. 108/22.01.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 435 A din 30 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Decizia pronunţată în rejudecare

Prin decizia nr. 1437A din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelantul - reclamant Primarul Sectorului 3 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2217 din 20.12.2013, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A anulat parţial, sentinţa, exclusiv în privinţa dispoziţiilor referitoare la lipsa de interes şi, în rejudecare, a respins excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, iar în continuare, în evocarea fondului, a admis cererea de chemare în judecată şi a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei administrative nr. 4333 din 18.05.2005 a Primarului General al Municipiului Bucureşti.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei, respectiv cele referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Primarului General al Municipiului Bucureşti.

A obligat intimaţii-pârâţi în solidar, să achite apelantului-reclamant, cheltuieli de judecată în sumă de 1203,6 RON.

A respins cererea intimatei A., privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Recursul

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât pârâtul Primăria Municipiului Bucureşti, cât şi pârâta A., care a recurat şi încheierea de şedinţă din 15.10.2019.

Recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti:

În principal, pârâta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, respingerea acţiunii.

Pârâta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a art. 1, art. 2, art. 6, art. 10. alin. (15) art. 10.1 din H.G. nr. 498/2003.

A susţinut că, prin decizia de casare, s-a indicat instanţei să verifice dacă terenul restituit făcea parte la data retrocedării total sau parţial din parcul Titan şi dacă există pe teren amenajări destinate deservirii nevoilor publice ale comunităţii locale; în concluzie, să se verifice existenţa unor lucrări deja edificate care fac parte din atribuţiile primarului de sector şi care ar justifica interesul acestuia în promovarea acţiunii.

A susţinut că instanţa de rejudecare nu s-a conformat acestor dispoziţii şi nu a răspuns dacă terenul a făcut sau face parte din parcul Titan.

A invocat prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, normele metodologice H.G. nr. 498/2003, faţă de care măsura restituirii terenului ar fi legală, acesta fiind liber.

Curtea de apel a aplicat greşit legea, dând întâietate normelor juridice prevăzute de hotărâri de guvern, în loc de legea propriu zisă în materie, ceea ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de aplicarea greşită a legii.

A invocat şi art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru că instanţa nu a dat un nou termen de judecată după admiterea apelului, ca părţile să solicite probe noi sau să pună concluzii pe fond.

De asemenea, pârâta a invocat art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că a fost schimbată cauza, curtea de apel reţinând un motiv de nulitate absolută a dispoziţiei cu care nu fusese investită.

A mai susţinut şi că admiterea acţiunii şi anularea unei dispoziţii la 8 ani de la emitere duce la destabilizarea principiului securităţii juridice.

În acest sens, a invocat jurisprudenţa CEDO, cu privire la cazuri de lipsă de previzibilitate în situaţia în lipsei de coerenţă (Viasu contra României, 2003, Străin şi alţii contra României, Păduraru contra României, Porteanu contra României, Radu contra României) generate de modificările repetate care "au creat un climat de incertitudine juridică", cât şi un "echivoc al situaţiilor juridice incerte", având un caracter sistemic, pe fondul "imperfecţiunii" în ordinea juridica internă si al "disfuncţionalităţii legislaţiei române" în anumite materii.

Recursul declarat de pârâta A.

Pârâta A. a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, respingerea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată.

A invocat autoritatea de lucru judecat cu privire la litigiul în care reclamantul ar fi contestat o dispoziţie similară, dispoziţia nr. x/2005, respectiv dosarul x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti.

A susţinut şi că reclamantul ar fi contestat alte dispoziţii, cu nr. 13249/2005, în cadrul dosarului nr. x/2011 şi cu nr. 12680/2010 în cadrul dosarului nr. x/2012, iar cele reţinute în aceste procese se impun a fi reţinute şi în cauză, respectiv că terenul era restituibil în natură, în temeiul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, art. 1200 alin. (4) C. proc. civ., sens în care a invocat şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 442/2015.

A criticat decizia instanţei de apel, pentru că ar fi modificat obiectul judecăţii, reclamantul nu ar fi invocat că terenul este destinat realizării obiectului de utilitate publică centru administrativ, ci că este zonă de agrement în parcul Titan.

Cu privire la încheierea de amânare a pronunţării din 15.10.2019, pârâta A. a susţinut că ar fi solicitat îndepărtarea înscrisurilor din probatoriu, pentru că nu erau certificate, faţă de art. 139 C. proc. civ.

Pe fond, a susţinut că nu au fost respectate indicaţiile de casare. Astfel, instanţa nu a stabilit situaţia de fapt: dacă terenul făcea parte din parcul Titan la data restituirii şi dacă era amenajat ca zonă de agrement sau de utilitate publică şi nici dacă cele constatate au legătură cu atribuţiile legale ale reclamantului.

În rejudecare, instanţa a ignorat situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul astfel administrat şi a ţinut cont doar de Hotărârile CGMB nr. 95/1998 şi nr. 147/1999, ignorând şi că terenul era liber şi neocupat de vreo activitate obiectiv de utilitate publică.

Decizia astfel pronunţată încalcă formele de procedură, fiindcă deşi cauza s-a soluţionat pe fond, instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta A., chestiune reţinută prin decizia de casare.

Pârâta a mai arătat şi că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, pentru că reclamantul nu ar fi invocat că terenul este destinat realizării obiectivului de utilitate publică centru administrativ, ci că este zonă de agrement în parcul Titan.

De asemenea, a invocat şi aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001, care prevede regula restituirii în natură: art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din acest act normativ.

A reiterat susţinerile potrivit cărora terenul este liber, nu există impediment la restituire. A făcut referire la probele administrate, din interpretarea cărora a rezultat că terenul este liber, putând fi restituit în natură şi a susţinut că reclamantul nu are interes legitim în formularea cererii, cu referire la atribuţiile acestuia prevăzute în Legea nr. 215/2001.

A susţinut şi că decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 din protocolul nr. 1 la CEDO, art. 20, art. 44 din Constituţia României, art. 6, par. 1 din CEDO, principiul asigurării securităţii circuitului civil si stabilităţii raporturilor civile.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Pârâta A. a criticat decizia recurată pentru nesoluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantului Primarul Sectorului 3 Bucureşti, excepţie pe care a invocat-o încă de la tribunal, dar asupra căreia nici tribunalul, nici curtea de apel nu s-au pronunţat.

Înalta Curte reţine că pârâta A. a formulat note scrise în cadrul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Primarul Sectorului 3 Bucureşti.

În motivarea acesteia, pârâta a arătat că reclamantul nu face parte din categoria persoanelor enumerate limitativ de Legea nr. 10/2001 cu drept de a ataca dispoziţia emisă în baza acestui act normativ.

A susţinut şi că, în ipoteza în care s-ar admite acţiunea formulată de reclamant, bunul ar reintra în patrimoniul Municipiului Bucureşti şi nu al Primarul Sectorului 3 Bucureşti, sens în care a înţeles să facă referire la excepţia puterii de lucru judecat raportat la hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2005 şi nr. y/2008, prin care s-a decis în mod irevocabil faptul că terenul în speţă face parte din domeniul privat al Municipiului Bucureşti şi că este supus Legii nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 2217 din 20 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul General al Municipiului Bucureşti, a admis excepţia lipsei de interes în promovarea cererii, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi a respins cererea formulată de reclamantul Primarul Sectorului 3 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti şi A., pentru lipsă de interes.

În motivarea sentinţei, cu privire excepţia lipsei calităţii procesuale active, a reţinut că tribunalul nu s-a mai pronunţat asupra acestei excepţii, întrucât cererea de chemare în judecată a fost respinsă în integralitatea sa, faţă de soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes.

Tribunalul a mai arătat că excepţia lipsei calităţii procesuale active viza, în fapt, tot neîndeplinirea condiţiei existenţei interesului, având în vedere că legitimare procesuală activă în acţiunea în declararea nulităţii absolute are orice persoană interesată.

Această hotărâre judecătorească nu a fost apelată de pârâta A., ci doar de reclamantul Primarul Sectorului 3 Bucureşti.

Prin motivele de recurs, pârâta A. a susţinut că excepţia invocată la fond, referitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamantului a rămas nesoluţionată, întrucât instanţele ar fi omis să se pronunţe asupra ei.

Aceste susţineri sunt nefondate. Înalta Curte reţine că Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă nu a mai analizat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, ci doar excepţia lipsei de interes a acestuia, pronunţând sentinţa nr. 2217/2013, în cuprinsul căreia a arătat că, faţă de soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes, nu mai este nevoie să analizeze şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive.

Or, pârâta A. avea obligaţia de a critica această soluţie, fie prin apel principal, fie prin apel incident (în cazul în care soluţia tribunalului îi era favorabilă).

Cum pârâta nu a făcut acest lucru, aspectul legat de calitatea procesual activă a reclamantului Primarul Sectorului 3 Bucureşti a intrat în putere de lucru judecat şi nu mai poate fi dedus analizei instanţei de recurs.

În concluzie, critica din motivele de recurs privind nesoluţionarea excepţiei calităţii procesual active a reclamantului este formulată omisso medio şi va fi respinsă de instanţa de recurs, cu această motivare.

Se reţine că în recurs, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei în şedinţa publică din 15 octombrie 2020, pârâta A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului Primarul Sectorului 3 Bucureşti.

Înalta Curte va respinge această excepţie, cu motivarea că excepţia în cauză a fost deja invocată de pârâta A., în dosarul tribunalului, cum s-a arătat mai sus.

Ca urmare, chestiunea calităţii procesuale active a reclamantului Primarul Sectorului 3 Bucureşti nu mai poate fi repusă în discuţie, ca excepţie procesuală, chiar dacă se folosesc alte argumente, întrucât a intrat în puterea de lucru judecat prin neatacarea soluţiei pronunţată de tribunal.

Cu privire la recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, se reţin următoarele:

La termenul de judecată din 15 octombrie 2019, reprezentantul intimatei pârâte A. a solicitat ca instanţa să nu ţină seama de înscrisurile depuse de apelantul reclamant, pe motiv că acestea nu ar fi fost certificate conform cu originalul; la rândul său, apelantul reclamant a invocat că respectivele înscrisuri emană de la intimata pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti, instituţie căreia ar trebui să i se pună în vedere certificarea lor.

Instanţa a reţinut că aspectele invocate se subsumează etapei procesuale a reevaluării probatoriului şi le-a unit cu fondul apelului.

Recurenta pârâtă A. a criticat această măsură, arătând că instanţa de apel a evitat să se pronunţe asupra cererii sale de înlăturare a înscrisurilor necertificate din probatoriul cauzei, acestea neîndeplinind cerinţele legale de probă veritabilă. De altfel, chiar partea care a depus înscrisurile a declarat că nu le poate certifica, întrucât nu deţine originalul.

Înalta Curte reţine că art. 139 C. proc. civ. prevede că "Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la şedinţă originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris".

Din textul de lege mai sus citat, reiese că sancţiunea pe care instanţa o aplică înscrisurilor pe care părţile nu le certifică conform cu originalul este că nu se va ţine seama de acele înscrisuri care nu respectă regula mai sus amintită.

În cauză, se constată că instanţa de apel a rămas în pronunţare asupra cauzei, deşi probatoriul administrat nu îndeplinea cerinţele textului mai sus redat.

Înalta Curte reţine că menţiunea făcută de instanţa de apel în cuprinsul hotărârii recurate, la fila x, în sensul că nu a ţinut cont de respectivele înscrisuri, nu este de natură să înlăture viciul de procedură privitor la modul de administrare al probei cu aceste înscrisuri, sens în care se constată că sunt fondate criticile pârâtei pe acest aspect.

Cu această motivare, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţinând incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ. pentru aplicarea greşită a art. 139 C. proc. civ.

Asupra fondului litigiului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

În cauză, prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus ca, în rejudecare, să se lămurească situaţia de fapt, să se stabilească printr-o cercetare judecătorească efectivă, raportată la elementele de fapt ale speţei, prin administrarea nemijlocită a probelor, dacă terenul restituit prin dispoziţia atacată făcea parte, la data restituirii, din parcul Titan, dacă era amenajat ca zonă de agrement ori dacă pe acesta se găseau alte amenajări de utilitate publică de interes local (al subdiviziunii administrativ-teritoriale, respectiv sector 3) şi dacă cele constatate au legătură cu atribuţiile legale ale recurentului-reclamant prevăzute de Legea nr. 215/2001, ceea ce interesează din perspectiva legitimităţii interesului procesual.

În rejudecare, prin decizia recurată, s-a reţinut că prin Hotărârea CGMB nr. 95/1998 s-a dispus atribuirea "în folosinţă gratuită, pe termen de 49 ani, Consiliului local sector 3, terenul în suprafaţă de 12,1 ha, în scopul realizării obiectivului de utilitate publică "Centrul Administrativ Titan".

Subsecvent acestei Hotărâri, prin Hotărârea nr. 147/1999 tot a CGMB, s-a aprobat "Planul urbanistic zonal - Centrul de Cartier Titan, în zona str. x, Bvd. Nicolae Grigorescu, str. x", fiind ataşate şi planul şi documentaţia care a stat la baza acestei Hotărâri.

În cadrul certificatelor de urbanism nr. x/2002 şi nr. y/2004 emise de Municipiul Bucureşti - Primăria Sectorului 3, se specifică în mod expres faptul că potrivit hotărârilor CGMB enunţate anterior, imobilul teren este aflat în folosinţa gratuită a primăriei de sector, în vederea edificării unui ansamblu de construcţii cu funcţiuni multiple: administraţie publică, servicii, birouri, culte şi cultură, alimentaţie publică, agrement, spaţii publice, plantaţii, spaţii garare, hotel, comerţ.

Ca urmare, curtea de apel a reţinut caracterul de utilitate publică al acestui obiectiv, aspect ce rezultă şi din ansamblul documentaţiei care a stat la baza emiterii HCGMB nr. 95/1998.

Astfel, instanţa de rejudecare a constatat dovedit aspectul că la momentul soluţionării notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, imobilul litigios era prevăzut în documentaţiile de urbanism legal aprobate ca fiind destinat construirii unui obiectiv nou de utilitate publică şi a reţinut că soluţia restituirii sale în natură era exclusă din punct de vedere legal.

Examinând decizia pronunţată în rejudecare, din perspectiva textului de lege mai sus citat şi a indicaţiilor date prin decizia de casare, Înalta Curte reţine că în cuprinsul deciziei pronunţate de instanţa de apel nu se regăseşte verificarea situaţiei de fapt impusă, în sensul de a se stabili dacă terenul ce face obiectul dosarului pendinte era amenajat ca zonă de agrement ori dacă pe acesta se găseau alte amenajări de utilitate publică de interes local.

În rejudecarea apelului declarat de reclamant, curtea de apel a administrat probe, dar în soluţionarea pricinii s-a raportat doar la prevederile H.G. nr. 95/1998 şi la H.G. nr. 147/1999, precum şi la înscrisurile aflate la dosar, reţinând că soluţia restituirii terenului în natură este exclusă din punct de vedere legal.

Cele statuate prin decizia de casare a Înaltei Curţi, obligatorii potrivit textului de lege mai sus citat, se referă şi la împrejurarea că restituirea în natură este regula în materie. De aceea, s-a dispus această verificare a stării de fapt şi nu a ceea ce rezultă din scripte.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a respectat indicaţiile de casare, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care recursurile declarate de pârâţi împotriva deciziei recurate vor fi admise şi va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, ocazie cu care vor fi analizate restul criticilor formulate de părţi.

Faţă de cele ce preced, văzând că decizia recurată este pronunţată cu încălcarea art. 315 C. proc. civ. şi încheierea recurată nu respectă prevederile art. 139 C. proc. civ., pentru incidenţa pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi de pârâta A., va casa atât decizia, cât şi încheierea şi va trimite cauza pentru rejudecare către aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Primarul Sectorului 3 Bucureşti invocată de recurenta-pârâtă A..

Admite recursul formulat de pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 1473A din 13 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Admite recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 octombrie 2019 şi a aceleiaşi decizii.

Casează încheierea şi decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2020.