Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2376/2020 AI generated

Suspension order upheld after appeal annulled for lack of valid cassation grounds.

Case Number Decizia nr. 2376/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed against the June 24, 2020 order of the Court of Appeal Timișoara, which had suspended the appellant's recourse proceedings for failure to appear; the appeal is therefore struck down in its entirety and the suspension order remains in force. The appellant challenged the suspension order, arguing that the copy of the order served on him lacked the judges' signatures, purportedly violating procedural rules. The Court held that this did not constitute a ground for cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code, as it attacked the served copy rather than the legality of the order itself; consequently, the appeal was deemed unmotivated and annulled under Articles 486(3), 489, and 493(5).

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 414 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, Art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Suspension order upheld after appeal annulled for lack of valid cassation grounds: The appellant challenged the suspension order, arguing that the copy of the order served on him lacked the judges' signatures, purportedly violating procedural rules. The Court held that this did not constitute a ground for cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code, as it attacked the served copy rather than the legality of the order itself; consequently, the appeal was deemed unmotivated and annulled under Articles 486(3), 489, and 493(5).

Keywords

AI generated
grounds for cassation annulment proceedings procedural orders article of civil procedure concurrence of suspension grounds revocation of suspended sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, constatând lipsa recurentului de la dezbateri şi faptul că acesta nu a solicitat judecata în lipsă, a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cererii de recurs.
art. 414 alin. (1) C. proc. civ
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că, deşi încheierea atacată este susceptibilă de recurs, conform art. 414 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Procedural basis for the court to examine and rule on the appeal in simplified proceedings.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor; conform art.
Art. 489 alin. (1) C. proc. civ
Art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
În concluzie, reţinând că motivele expuse în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în condiţiile prevăzute de art.
art. 489 C. proc. civ
Basis for the sanction of nullity of the appeal for lack of valid grounds.
486 alin. (3) C. proc. civ
Basis for annulment of the appeal due to failure to meet formal requirements (lack of grounds).
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural basis for the court to examine and rule on the appeal in simplified proceedings.

art. 489 C. proc. civ.

Basis for the sanction of nullity of the appeal for lack of valid grounds.

486 alin. (3) C. proc. civ.

Basis for annulment of the appeal due to failure to meet formal requirements (lack of grounds).

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Pe rolul Curţii de Apel Timişoara a fost înregistrat dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea de recurs formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din 6 februarie 2020, pronunţate de Tribunalul Arad, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

2. Obiectul recursului pendinte

Prin încheierea din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, constatând lipsa recurentului de la dezbateri şi faptul că acesta nu a solicitat judecata în lipsă, a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cererii de recurs.

3. Recursul

La 30 iunie 2020, revizuentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 24 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 iulie 2020, sub acelaşi număr de dosar.

4. Procedura de filtru

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că, deşi încheierea atacată este susceptibilă de recurs, conform art. 414 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acest act normativ, întrucât nu cuprinde motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs petentul a arătat că exemplarul de pe încheierea recurată, care i-a fost comunicată, nu poartă semnătura celor angajaţi în înfăptuirea actului de justiţie, susţinând că nu au fost respectate prevederile art. 426 şi 427 C. proc. civ. şi nici cele ale Regulamentului de Ordine Interioară al Instanţelor.

Din această perspectivă, în cuprinsul raportului s-a apreciat că se pune problema nulităţii recursului.

Raportul a fost comunicat părţii la 6 august 2020. Recurentul nu a depus punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 20 octombrie 2020, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 12 noiembrie 2020, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, rămânând în pronunţare asupra acesteia.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor; conform art. 487 din acelaşi act normativ, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

Examinând motivele expuse de recurent în cererea de recurs, Înalta Curte constată că acesta a criticat încheierea atacată din perspectiva faptului că exemplarul ce i-a fost comunicat nu poartă semnătura membrilor completului care a pronunţat-o.

Aceste aspecte, evidenţiate în cuprinsul memoriului de recurs, nu reprezintă critici de nelegalitate ale încheierii recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile vizând, în realitate, exemplarul încheierii ce i-a fost comunicat recurentului, conform dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din actul normativ menţionat.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise motivelor de recurs reglementate de lege, evidenţiază nelegalitatea hotărârii.

Prin nemotivarea căii de atac, în cauză intervine sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului, ce poate fi constatată în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În concluzie, reţinând că motivele expuse în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (5), coroborate cu cele ale art. 489 din acelaşi act normativ, constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate de instanţă, din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea prevăzută de 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2020.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.