Vehicle sale dispute: ex officio invocation of relative territorial incompetence barred in negative competence conflict

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţa de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 20.12.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se constate că a avut loc vânzarea autoturismului marca x, seria x, an fabricaţie 2002, către cumpărătorul pârât B., să se dispună radierea autoturismului cu nr. înmatriculare x din evidentele serviciului public comunitar regim permise de conducere si înmatriculări auto Prahova şi obligarea paratului la achitarea amenzilor contravenţionale până la momentul rămânerii definitive a hotârârii.

Prin sentinţa civilă nr. 4007 din 31.07.2020, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

S-a reţinut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul, iar pârâtul B. domiciliază în jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Buftea.

Judecătoria Buftea, prin sentinţa nr. 164 din 10 iunie 2020, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

În motivarea soluţiei de declinare, instanţa a reţinut că, în cauză, fiind în prezenţa unei competenţe teritoriale alternative, reglementată prin norme de ordine privată, doar pârâtul este cel care poate invoca excepţia de necompetenţă; în caz contrar, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă.

S-a reţinut că în favoarea Judecătoriei Ploieşti a operat o prorogare de competenţă, dat fiind impedimentul legal ce operează cu privire la instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, în sensul imposibilităţii invocării din oficiu a necompetenţei de ordine privată.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de felul necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

În cauză, reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat să se constate că a avut loc vânzarea autoturismului marca x, seria x, an fabricaţie 2002, către cumpărătorul pârât, să se dispună radierea autoturismului cu nr. înmatriculare x din evidentele serviciului public comunitar regim permise de conducere si înmatriculări auto Prahova, precum şi obligarea paratului la achitarea amenzilor contravenţionale până la momentul rămânerii definitive a hotârârii.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, competenţa teritorială a instanţei chemată să soluţioneze acest tip de cauze este stabilită de regula generală cuprinsă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Este de reţinut că în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar, în situaţia în care acesta ar sesiza o instanţa necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Aşadar, rezultă că şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâtul nu a înţeles să formuleze întâmpinare şi nici la termenul de judecată, din şedinţa publică de la data de 31 iulie 2020, nu a invocat această excepţie.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Ploieşti s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ. care prevăd că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, în fata primei instanţe.

În consecinţă, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 107 din acelaşi cod, Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.