Nullity of Cassation Appeal for Failure to Substantiate Illegality of Procedural Standing Ruling in Prison Conditions Damages Claim

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată şi apărările formulate la fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă la 27 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 25.000 euro, reprezentând daune morale, în vederea reparării prejudiciului cauzat urmare condiţiilor necorespunzătoare de detenţie din Penitenciarul Vaslui şi Penitenciarul Bacău, unde a executat o pedeapsă privativă de libertate.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 551 alin. (2) şi (3) lit. a), c), d) şi f) din Legea nr. 169/2017, respectiv art. 541 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că răspunderea pentru prejudiciul invocat de reclamant incumbă celui care se face vinovat de fapta ilicită.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 535 din 22 octombrie 2019, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a respins acţiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 193 din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 535 din 22 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 193 din 10 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a susţinut că, în şedinţa publică din 22 octombrie 2019, judecătorul fondului trebuia să insiste în interpelarea sa pentru a auzi întrebarea care i-a fost pusă şi a răspunde în mod corespunzător.

De asemenea, a menţionat că eroarea din cauza căreia s-a dispus citarea în cauză a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor aparţine instanţei de fond şi a imputat atât Tribunalului, cât şi Curţii de Apel faptul că nu l-au audiat pe martorul B., deşi a insistat în această cerere.

Astfel, a susţinut că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, întrucât acest martor putea oferi explicaţii asupra situaţiei de fapt.

Recurentul a menţionat că prevederile art. 551 alin. (2) şi (3) lit. a), c), d) şi f) din Legea nr. 169/2017, respectiv art. 541 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., reprezintă temeiul juridic al cererii deduse judecăţii.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 8 septembrie 2020, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia din 14 septembrie 2020, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatului, cu menţiunea de a depune întâmpinare.

6. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea depusă la 15 octombrie 2020, în termenul procedural, comunicată, intimatul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, din perspectiva invocării ca temei juridic pentru acordarea daunelor morale a dispoziţiilor art. 551 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi a celor prevăzute de art. 541 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluţia din 20 octombrie 2020, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 12 noiembrie 2020, conform dispoziţiilor art. 494 coroborate cu cele ale art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepţia nulităţii recursului, din perspectiva neîncadrării motivelor acestuia în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi, în condiţiile prevăzute de art. 248 alin. (2) din acelaşi cod, a rămas în pronunţare asupra acesteia.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Conform acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de casare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înţelege să critice hotărârea atacată.

Totodată, dispoziţiile art. 487 din acelaşi act normativ stipulează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului presupune arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, prin cererea de recurs, recurentul, indicând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a susţinut că în şedinţa publică din 22 octombrie 2019, judecătorul fondului nu a insistat în interpelarea sa, motiv pentru care a pretins că nu a auzit întrebarea care i-a fost adresată şi nu a putut răspunde în mod corespunzător la aceasta.

De asemenea, a menţionat că din eroarea instanţei de fond a fost citată în cauză Administraţia Naţională a Penitenciarelor, imputând atât Tribunalului, cât şi Curţii de Apel faptul că au respins cererea sa cu privire la audierea martorul B..

Prin această măsură, recurentul a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, întrucât acest martor putea oferi explicaţii suplimentare în legătură cu situaţia de fapt.

Recurentul a menţionat că prevederile art. 551 alin. (2) şi (3) lit. a), c), d) şi f) din Legea nr. 169/2017, respectiv art. 541 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. reprezintă temeiul juridic al acţiunii civile deduse judecăţii.

În raport de aceste motive invocate, Înalta Curte reţine că recurentul a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici referitoare la greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, care a confirmat hotărârea primei instanţe cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a persoanei împotriva căreia a înţeles să se îndrepte în prezentul litigiu, deducând judecăţii aspecte care nu vizează soluţia adoptată de Curtea de Apel Bacău prin decizia nr. 193 din 10 iunie 2020 asupra apelului declarat împotriva sentinţei nr. 535 din 22 octombrie 2019 a Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Recurentul a nesocotit, astfel, reglementarea şi conţinutul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate al hotărârii atacate în limite precis determinate.

Fiind în eroare asupra funcţiei căii extraordinare de atac a recursului, respectiv cea de a asigura, exclusiv, controlul de legalitate al hotărârii pronunţate în apel, recurentul a dedus judecăţii, în recurs, aspecte ce nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale mai sus menţionate, cu precădere în cele ale art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate ca fiind incidente în cauză, întrucât nu reprezintă critici concrete ale hotărârii atacate, ci expuneri ale unor nemulţumiri generice cu privire la administrarea probatoriului.

Chiar dacă recurentul a pretins încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, această critică a fost invocată în contextul respingerii cererii cu privire la audierea unui martor, aspect ce excedează analizei instanţei de recurs, faţă de reglementarea conţinută de art. 488 C. proc. civ., conform căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, modalitatea de administrare a probatoriului neputând face obiect de analiză în recurs.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 551 alin. (2) şi (3) lit. a), c), d) şi f) din Legea nr. 169/2017, art. 541 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., susţinută de recurent prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că aceste norme nu sunt aplicabile cauzei.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 - care reglementează compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare de detenţie - recurentul executase pedeapsa privativă de libertate, iar, în ceea ce priveşte normele din C. proc. pen., se constată că acestea stipulează acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul creat prin erori judiciare şi privarea nelegală de liberate, aspecte pe care recurentul nu le-a reclamat în cauză.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte reţine că modalitatea în care recurentul a înţeles să motiveze recursul nu se subsumează nici criticilor care permit încadrarea, din oficiu, într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., conform art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ.

În concluzie, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 193 din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 193 din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.