Natural land restitution: appeal lack of interest due to res judicata via judgment completion

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin acţiunea înregistrată la data de 03.08.2006 reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Piteşti, reprezentat prin Primar, Primarul Municipiului Piteşti şi C., solicitând anularea Dispoziţiei nr. 2466/2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti.

În motivare se arată că, dispoziţia contestată este nelegală, întrucât pârâtul C. nu a formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar pe de altă parte, terenul nu face parte din cele care pot fi restituite foştilor proprietari, întrucât regimul său juridic este reglementat de Legea nr. 112/1995, fiind teren aferent casei de locuit şi anexelor, care au fost deja înstrăinate prin contractul nr. x/1997.

Se arată că, potrivit art. 21 din Legea nr. 112/2005, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să deţină terenul aferent pentru a avea acces de la calea publică la locuinţa lor, precum şi la anexele şi la instalaţiile construcţiilor, astfel că, în mod nelegal s-a dispus restituirea în natură către pârâtul C. a terenului respectiv întrucât acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, iar prin decizia civilă nr. 1678/R/2005 a Curţii de Apel Piteşti s-a statuat că acesta este îndreptăţit să primească numai măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului imobil teren şi construcţii.

În drept sunt invocate disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile Legii nr. 112/2005.

La data de 31.10.2006, Primarul Municipiului Piteşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, în raport de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că pârâtul a formulat notificare înregistrată sub nr. x/14.06.2001 prin care acesta a solicitat restituirea în natură a terenului .

La data de 30.11.2006, pârâtul C. a formulat la rândul său întâmpinare în care a invocat excepţia lipsa calităţii procesuale active şi de interes a reclamanţilor care sunt terţe persoane faţă de dispoziţia contestată şi nu au calitatea de persoane îndreptăţite, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată cu motivarea că disp. art. 21 din Legea nr. 112/1995 nu le sunt aplicabile reclamanţilor, ci foştilor proprietari care solicitau restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat.

Prin acţiunea conexată la data de 30.11.2006, contestatorul pârât C. a formulat contestaţie împotriva aceleiaşi Dispoziţii cu nr. 2466/25.07.2006 emisă de Municipiul Piteşti, prin primar în sensul anulării acesteia şi restituirii în natură a imobilului construcţie şi a terenului aferent.

În motivare, se arată că a formulat notificare pentru restituirea în natură a proprietăţii autoarei sale D. situată în str. x Piteşti compus dintr-o construcţie cu 3 camere şi anexe, magazie şi teren în suprafaţă de 375 mp.

Prin dispoziţia contestată s-a dispus restituirea în natură pentru 280 mp. fiind respinsă solicitarea privind restituirea construcţiei şi a terenului aferent întrucât acestea au fost înstrăinate chiriaşilor conform Legii nr. 112/2005.

Se menţionează că imobilele nu au intrat niciodată în proprietatea statului printr-un just titlu, astfel că nu se puteau efectua acte de dispoziţie asupra acestuia. Imobilul a fost locuit de contestator până în anul 1981, când a fost obligat în mod abuziv să părăsească spaţiul respectiv.

Prin sentinţa civilă nr. 19 din 18.01.2007, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins cererea formulată de contestatorii A. şi B., împotriva Dispoziţiei nr. 2466/2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, intimaţi fiind Municipiul Piteşti - prin Primar şi Primarul Municipiului Piteşti, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Dispoziţia nr. 2466/2006 emisă de Municipiul Piteşti, prin Primar s-a dispus restituirea în natură în favoarea pârâtului C. suprafaţa de teren de 280 mp, situată în Piteşti, str. x.

Împotriva acestei dispoziţii reclamanţii au formulat acţiune prin care au solicitat desfiinţarea acesteia, în baza prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, invocând în favoarea lor drepturile conferite de art. 21 din Legea nr. 112/1995, în sensul că sunt îndreptăţiţi să cumpere terenul din litigiu, ca teren aferent al construcţiilor, proprietatea lor.

Astfel, acţiunea în nulitate a fost promovată de către reclamanţi, în calitate de terţi în raport atât cu emitentul, cât şi cu beneficiarul dispoziţiei de restituire în natură.

Potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, tribunalele soluţionează contestaţiile în primă instanţă împotriva dispoziţiilor sau deciziilor emise de deţinătorul imobilului, calea de atac fiind conferită doar persoanelor îndreptăţite, expres prevăzute de art. 3 din Legea nr. 10/2001.

În cauză, reclamanţii care pretind că au suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor lor legitime prin actul emis de primar, au înţeles să conteste dispoziţia pe calea procedurală specială prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001, pe care o pot invoca doar persoanele îndreptăţite în acest sens.

Astfel, trebuie făcută distincţia între această procedură specială şi invocarea potrivit dispoziţiilor de drept comun a nulităţii deciziei de aprobare a restituirii în natură a imobilului şi care potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 are forţa probantă a unui înscris autentic ce constituie titlu executoriu, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.

În aceste condiţii, reclamanţii au înţeles să invoce aspectele de nelegalitate în ceea ce priveşte emiterea dispoziţiei, respectiv formularea notificării în afara termenului prevăzut de art. 20 din Legea nr. 10/2001 şi încălcarea unor dispoziţii legale din Legea nr. 112/1995 pe calea procedurii speciale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi care poate fi folosită doar de către beneficiarul dispoziţiei.

În consecinţă, neexistând identitate între persoana reclamanţilor şi titularii dreptului afirmat pe calea procesuală prevăzută de lege în favoarea persoanelor îndreptăţite, aşa cum sunt determinate prin art. 3 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a respins acţiunea reclamanţilor ca fiind formulată de persoane ce nu justifică calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentinţei a declarat, la data de 25.05.2020, apel E., în calitate de moştenitoare a intimatului C., decedat la data de 26.10.2018, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel aceasta a susţinut că, deşi în cauză s-au conexat cererea de chemare în judecată a reclamanţilor A. şi B. cu contestaţia autorului său (fostul soţ), contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 2466/2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, prima instanţă a soluţionat doar cererea de chemare în judecată a reclamanţilor şi a omis a soluţiona celălalt petit, situaţie în care în contestaţia pârâtului reclamant C. nu s-a procedat la darea unei soluţii în temeiul legii.

La data de 21 iulie 2020, intimaţii contestatori B. şi A. au formulat întâmpinare, prin intermediul căreia au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei E., întrucât nu a făcut dovada calităţii de moştenitoare a defunctului C., precum şi excepţia lipsei de interes în promovarea apelului, cu motivarea că instanţa de fond s-a pronunţat pe toate aspectele invocate, implicit în procedura completării, dată fiind sentinţa civilă nr. 499 din 21.12.2012, pronunţată de Tribunalul Argeş.

Totodată, la termenul de judecată din 28 iulie 2020, Curtea a pus în discuţie excepţia tardivităţii apelului invocată de intimaţii-contestatori Dumitrache, raportat la momentul comunicării sentinţei civile nr. 19 din data 18.01.2007, respectiv 17 martie 2020 şi momentul declarării apelului - 25 mai 2020.

Prin decizia civilă nr. 2012 din 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă a fost respinsă excepţia tardivităţii apelului şi a fost respins ca lipsit de interes apelul declarat de E. împotriva sentinţei civile nr. 19 din 18 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, cu privire la tardivitatea declarării căii de atac, faptul că, potrivit art. 284 C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. În cauză, nu s-a făcut dovada că pârâtul C. a primit comunicarea sentinţei civile nr. 19 din 18.01.2007, motiv pentru care, în baza cererii depuse la 5 martie 2020, Tribunalul Argeş, prin judecătorul delegat a dispus a se proceda la recomunicarea sentinţei apelate către părţile litigante de la acea vreme, pe adresa moştenirii, respectiv la ultimul domiciliu al defunctului C., la data de 17.03.2020.

Curtea a constatat că recomunicarea sentinţei civile nr. 19/2007 pronunţată de Tribunalul Argeş s-a făcut în mod greşit pe numele defunctului C., deşi trebuia comunicată pe adresa moştenirii, la ultimul domiciliu al defunctului C., acest fapt echivalând cu necomunicarea hotărârii judecătoreşti atacate cu apel.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că termenul de apel nu s-a împlinit pentru moştenitoarea E., data declarării apelului de către aceasta se situează în interiorul termenului legal de apel, care a curs continuu, astfel că excepţia tardivităţii apelului declarat de către succesoarea în drepturi a pârâtului C. este nefondată.

A fost admisă excepţia lipsei de interes în promovarea apelului, reţinându-se că, la data de 13.03.2007, reclamantul C. a formulat cerere de completare a sentinţei civile nr. 19/18.01.2007 pronunţată de Tribunalul Argeş, solicitând ca instanţa să se pronunţe asupra acţiunii conexate, având ca obiect contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 2466/2006, formulată de acest contestator în baza Legii nr. 10/2001.

Curtea a constatat că, în cauza de faţă, iniţial, prin acţiunea înregistrată de reclamanţii A. şi B. au fost chemaţi în judecată la data de 03.08.2006 pârâţii Municipiul Piteşti, reprezentat prin Primar, Primarul Municipiului Piteşti şi C., prin care s-a solicitat anularea Dispoziţiei cu nr. 2466/2006 emisă de Primarul municipiului Piteşti.

Prin acţiunea conexată la data de 30.11.2006, pârâtul reclamant C. a formulat contestaţie împotriva aceleiaşi dispoziţii, cu nr. 2466/25.07.2006, emisă de Municipiul Piteşti prin primar în sensul anulării acesteia şi restituirii în natură a imobilului construcţie şi a terenului aferent.

Prin sentinţa civilă nr. 19/18.01.2007 pronunţata de Tribunalul Argeş s-a respins cererea formulată de contestatorii A. şi B., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, însă prima instanţă a omis a se pronunţa asupra cererii conexe formulate de pârâtul reclamant C..

Ca atare, în temeiul art. 2812 C. proc. civ., acesta a formulat o cerere de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 19 din 18.01.2007 a Tribunalului Argeş.

Prin sentinţa civilă nr. 499 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis cererea şi a completat sentinţa civila nr. 19/18.01.2007, în sensul că a respins acţiunea conexată formulată de reclamantul C.. Totodată, s-a dispus ataşarea hotărârii completate şi la dosarul de hotărâri al instanţei.

În motivarea sentinţei civile nr. 499 din 21.12.2012, Tribunalul Argeş a constatat că, potrivit unor serii de litigii soluţionate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că pârâtului reclamant C. i-au fost acordate despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, iar, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acesta are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului imobil, teren si construcţii, nemaifiind îndreptăţit să obţină restituirea în natură, astfel cum pretinde prin prezenta contestaţie.

S-a constatat, totodată, că instanţele anterioare au statuat cu putere de lucru judecat asupra legalităţii emiterii Dispoziţiei cu nr. 2466/2006 a Primarului Municipiului Piteşti, constatând nulitatea absolută parţială a acestei dispoziţii cu privire la suprafaţa de 85,82 m.p. identificată prin raportul de expertiză de expertul tehnic F., astfel încât s-a respins ca nefondată acţiunea conexată formulată de reclamantul C..

Prin urmare, întrucât prin apelul de faţă se solicită, din nou, soluţionarea contestaţiei pârâtului reclamant C. împotriva Dispoziţiei nr. 2466/2006 emisă de Municipiul Piteşti-prin Primar, fapt inadmisibil în sistemul de drept, întrucât s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, Curtea, în temeiul art. 480 C. proc. civ., a respins apelul formulat de E., în calitate de moştenitoare a autorului C., ca fiind lipsit de interes.

Împotriva deciziei nr. 2012 din 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă a declarat recurs pârâta E..

În motivarea recursului, se arată că la dosarul nr. x/2006 iniţiat de reclamanţi a fost conexată contestaţia formulată de C. - defunctul său soţ, împotriva aceleiaşi dispoziţii, cu nr. 2466/25.07.2006, însă instanţa de fond a soluţionat doar cererea principală - adică contestaţia formulată de Dumitrache împotriva Dispoziţiei nr. 2466/2006 a Primarului mun. Piteşti.

A formulat apel întrucât cererea care a format obiectul dosarului conexat nu a fost analizată, nu a fost soluţionată, instanţa nu s-a pronunţat pe probatoriul cerut de soţul său, mai mult, temeiul de drept al contestaţiilor s-a reţinut a fi cel dat de Legea nr. 112/1995 şi nu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

În dosarul principal soţul său a fost menţionat ca fiind pârât deşi contestaţia formulată trebuia soluţionată în baza Legii nr. 10/2001, în timp ce contestaţia fam. Dumitrache avea un alt temei de drept, respectiv Legea nr. 112/1995.

În timp ce dosarul principal ajungea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs, instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă nr. 19/18 ianuarie 2007 prin care a completat sentinţa atacată deja, cu soluţia asupra contestaţiei soţului său, sentinţă care nu a fost comunicată părţilor din proces şi nu a ajuns la dosarul de fond aflat la instanţele superioare în calea de atac.

Dacă cererea sa a fost soluţionată abia prin sentinţa nr. 19/2007 instanţa de apel nu poate reţine că nu are interes în promovarea apelului împotriva sentinţei 19/2007. Motivele contestaţiei au fost soluţionate printr-o sentinţă care nu a fost comunicată şi nici nu a ajuns la dosarul de fond, astfel că instanţele de control nu au putut să soluţioneze efectiv criticile aduse acestei sentinţe.

Interesul este definit de art. 33 C. proc. civ., şi trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, să se urmărească afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege şi potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut.

Se afirmă că atâta vreme cât exista deja o soluţie pronunţată, prin această cale de atac urmăreşte modificarea primei sentinţe, ceea ce conduce la lipsa interesului în promovarea căii de atac. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere această posibilitate, atunci nu ar fi prevăzut în mod expres căile de atac împotriva unei hotărâri (şi nu încheieri) prin care s-a completat, îndreptat, lămurit - după caz omisiunile, erorile, lipsurile dintr-o sentinţă civilă.

Se mai motivează de către instanţa de apel, că această completare a sentinţei civile intrată în puterea lucrului judecat, s-a făcut în temeiul disp art. 281 C. proc. civ.

Potrivit disp art. 281 C. proc. civ., ale art. 281l C. proc. civ., completarea lămurirea sau îndreptarea erorilor, vizează hotărâri definitive, iar îndreptarea, lămurirea, completarea, se face prin încheiere.

În cazul disp art. 2812 C. proc. civ. se va pronunţa hotărâre, care, potrivit disp. art. 2813 C. proc. civ., este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătura cu care s-a solicitat după caz îndreptarea, lămurirea, ori completarea.

Din punct de vedere procedural, consideră că motivele contestaţiei soţului său nu au fost analizate niciodată, pentru că sentinţa nu i-a fost comunicată decât acum.

Acest motiv de recurs este dovedit chiar de ordinea cronologică a sentinţelor pronunţate şi de faptul ca sentinţa 19 a fost comunicată în 17 martie 2020, la solicitarea sa.

Pe de altă parte, intimaţii reclamanţi Dumitrache au invocat faptul că dosarul a fost soluţionat definitiv şi irevocabil şi că prin noua judecată urmăreşte modificarea sentinţei deja pronunţate.

Prin chiar motivarea instanţei de apel se observă că nu se rezolvă cererea soţului său de chemare în judecată ci se analizează tot cererea reclamanţilor Dumitrache, iar motivele sale de apel sunt raportate tot la motivele reclamanţilor Dumitrache. Soţul său solicită reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001, iar familia Dumitrache invocă dispoziţiile Legii nr. 112/1995. Soţului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru teren, i s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru casă şi pe un titlu de proprietate încă valabil, se face vorbire de o suprafaţă de teren de 85 mp pe care i-ar fi câştigat reclamanţii, din terenul deţinut de soţul său, într-un moment în care terenul nu se mai afla la dispoziţia Primăriei şi era deja reconstituit.

Căile de atac în aceste dosare au fost lipsite de conţinut, nu a avut loc o judecată efectivă a dreptului pretins încălcat ci s-a făcut doar o judecată a drepturilor reclamanţilor Dumitrache.

Critică sentinţa apelată, deoarece nu s-a făcut o judecată potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., ci a fost doar o aparentă judecată, unde motivele sale de la fond şi până la prezentul recurs nu au fost analizate, tot timpul fiind analizate motivele reclamanţilor Dumitrache, cu toate că dreptul dedus judecăţii nu aparţinea doar reclamanţilor Dumitrache, ci şi soţului său, legea aplicabilă în speţa de faţă fiind Legea nr. 10/2001 şi nu Legea nr. 112/1995.

Deoarece cererile au fost analizate prin prisma Legii nr. 112/1995 şi nu a Legii nr. 10/2001, consideră că în recursul de faţa sunt incidente motivele de recurs prevăzute de punctul 8 al art. 304 C. proc. civ.

Ca o consecinţă a schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al cererii de chemare în judecată, este incident în cauză şi motivul de recurs prevăzut de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ., pentru că imobilul ce a aparţinut autoarei soţului său nu a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, ci doar al Legii nr. 10/2001, astfel sentinţele au fost date cu aplicarea greşită a legii şi chiar cu nerespectarea Legii nr. 10/2001.

Pentru faptul că motivele contestaţiei ca de altfel şi ale căilor de atac ale soţului său nu au fost efectiv cercetate - sentinţa nefiind depusă la dosarul cauzei pentru ca instanţa să o analizeze, consideră că în speţă sunt incidente motivele de recurs prevăzute de punctul 5 al art. 304 C. proc. civ.

Faptul că sentinţa criticată nu a fost adusă la dosarul cauzei în timpul acelei prime judecăţi, face ca judecata de fond să fie viciată, să fie nulă de drept pentru că nici una dintre instanţe nu a analizat dovezile depuse hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Un alt aspect vizează faptul că dosarul a fost pierdut în arhivele instanţelor şi reconstituit - fără a se şti dacă a fost reconstituit integral, sau care au fost susţinerile părţilor pe acest aspect al conexării, în condiţiile în care temeiurile de drept erau diferite.

Deoarece în speţa de faţă, legea prevede în mod expres dreptul la căile de atac şi nu doar în aparenţă, pentru că nu se poate reţine o judecată cu respectarea condiţiilor de procedură dacă hotărârea atacată nu a fost depusă la dosar, iar apărările soţului său au vizat doar contestaţia reclamanţilor Dumitrache, solicită admiterea recursului.

În drept, invocă dispoziţiile art. 304 punctele 5, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi pe ale Legii nr. 10/2001.

Intimaţii au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se reţine admisibilitatea căii de atac faţă de data introducerii acţiunii iniţiale, 30.08.2006, anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. XII şi XXVI din Legea nr. 202/2010.

În esenţă recurenta critică soluţia de respingere a apelului declarat pentru lipsa unui interes actual şi legitim, susţinând că acţiunea conexă introdusă de defunctul său soţ prin care contestă decizia ce i-a fost emisă în baza Legii nr. 10/2001 a fost omisă a fi soluţionată odată cu acţiunea principală iar prin hotărârea de completare a dispozitivului pretenţiile sale nu au fost efectiv analizate de o instanţă de judecată.

Deşi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5,8,9 şi 10 din vechiul C. proc. civ., criticile se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind vorba de analiza existenţei unei condiţii de fond pentru exercitarea căii de atac.

Nu poate fi reţinută, faţă de criticile concrete din memoriul de recurs, incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care prevăd sancţiunea nulităţii pentru nerespectarea unor norme de procedură, ale art. 304 pct. 8, aplicabile în cazul unui act juridic în sensul de negotium iuris sau ale art. 304 pct. 10, abrogat la momentul introducerii acţiunii pendinte.

Interesul actual şi legitim în promovarea căii de atac presupune ca partea nemulţumită de soluţia pronunţată care cere reformarea acesteia să facă dovada unui folos practic urmărit, actual şi legitim, adică recunoscut şi ocrotit de lege.

Această condiţie de fond ce trebuie îndeplinită pentru exercitarea căii de atac nu este dovedită în cauză, întrucât recurenta se prevalează de necomunicarea sentinţei nr. 19 din 18 ianuarie 2007, împrejurare căreia instanţa de apel i-a conferit efecte juridice, prin respingerea excepţiei de tardivitate a declarării apelului, pentru a solicita rejudecarea cauzei în privinţa acţiunii conexe promovate de defunctul său soţ, pe care, susţine aceasta, instanţa de fond a omis a se pronunţa.

Afirmaţia sa este nereală şi lipsită de temei legal, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 2822 C. proc. civ., omisiunea pronunţării asupra unor cereri poate fi îndreptată pe calea unei cereri de completare a dispozitivului hotărârii şi nu prin declararea unei căi de atac. Or, în cauză, defunctul soţ al reclamantei, C., a uzat de procedura reglementată de dispoziţiile art. 2822 C. proc. civ. formulând o cerere completatoare a sentinţei nr. 19/2007, cerere ce a constituit obiect al dosarului nr. x/2006 şi care a parcurs toate gradele de jurisdicţie.

Astfel prin sentinţa civilă nr. 499/21.12.2012 pronunţată de Tribunalul Argeş a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 19/2007, fiind respinsă acţiunea conexată a reclamantului C.. Apelul declarat de acesta a fost respins prin decizia nr. 118/1.10.2013, a Curţii de Apel Piteşti, hotărârea rămânând irevocabilă prin respingerea recursului în conformitate cu decizia nr. 1236/10.04.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, nu se poate susţine că cererea care a format obiectul dosarului conex nu a fost analizată şi soluţionată, ceea ce critică reclamanta fiind de fapt judecata asupra acelei cauze, aspecte ce se circumscriu contestării unei hotărâri irevocabile ce ar presupune reluarea judecăţii într-o procedură judiciară ce tinde la reformarea hotărârii, ceea ce nu este îngăduit de lege.

Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a apreciat că, deşi în mod formal, partea este în termenul de declarare a apelului, acesta este lipsit de folos practic întrucât solicitările formulate pe această cale au fost analizate şi soluţionate în procedura de completare a hotărârii de primă instanţă, promovată de către defunctul său soţ în calitate de titular al acţiunii conexe, nefiind permisă reluarea judecăţii asupra acelor situaţii de fapt şi de drept intrate în puterea lucrului judecat.

Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în prezenta cauză urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta E. împotriva deciziei nr. 2012 din 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.