Material jurisdiction for multi-claim immovable property suits: valuation of demolition claim excludes lower court competence

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 03 februarie 2014, sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F. şi G., următoarele:

- să se constate nulitatea contractului de donaţie autentificat la BNP H. sub numărul x şi a încheierii de întabulare nr. x/27 martie 1999 privind imobilul înscris în CF x Cugir nr. ord. A+1 nr. top x casă şi fânaţ în suprafaţă de 5300 mp;

- să se dispună anularea încheierilor de întabulare nr. x din data de 26 martie 1999 în CF nr. x Cugir nr. ord. A+1 6155/2/1 fânaţ în suprafaţă de 6300 mp;

- să se dispună anularea actului de partaj autentificat sub numărul x/1998 întocmit de BNP H. şi restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară întabulării drepturilor prevăzute în titlul de proprietate x/1996, declarat parţial nul;

- să fie obligaţi pârâţii să recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF x Cugir nr. top x fânaţ în suprafaţă de 5300 mp şi în CF nr. x Cugir nr. top x fânaţ în suprafaţă de 1300 mp şi să le predea în paşnică folosinţă;

- să se dispună unificarea celor două cărţi funciare (CF nr. 14165 Cugir şi CF nr. x Cugir) într-o singură carte funciară şi un singur corp de avere, cu înscrierea suprafeţei reale a imobilului;

- să fie obligaţi pârâţii Rad să demoleze construcţiile de pe imobilul în litigiu iar în cazul în care aceştia refuză, să fie autorizaţi reclamanţii să efectueze aceste demolări pe cheltuiala pârâţilor Rad;

- să fie obligat OCPI Alba-Iulia să facă cuvenitele menţiuni în cartea funciară, conform sentinţei după rămânerea definitivă a acesteia şi să fie obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care se vor opune admiterii acţiunii.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 563 şi următoarele, art. 1254, art. 1235 şi următoarele, art. 1528 şi următoarele C. civ. şi art. 25 din Legea nr. 7/1996.

Pârâţii E. şi F. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţiile necompetenţei materiale a Judecătoriei Alba Iulia, lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, lipsei calităţii procesuale pasive şi prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor; pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 09 aprilie 2014, sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi G., ca prin hotărâre judecătorească:

- să se constate nulitatea absolută parţială a actului de partaj autentificat sub nr. x/23 iunie 1998 de BNP H. în ceea ce priveşte parcela de teren nr. 1118 (2979/2), cu o suprafaţă de 2000 mp, înscrisă în TP nr. 7122/1404;

- să se dispună anularea încheierii de întabulare a dreptului de proprietate asupra acestei parcele, înscris cu titlu de partaj iniţial reconstituit în CF nr. x Cugir şi nr. top x în suprafaţă de 2000 mp şi să fie obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care se opun admiterii acţiunii.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1254 şi ale art. 1282 C. civ.

Pârâta I. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor; pe fond a solicitat respingerea acţiunii şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 14 ianuarie 2015, instanţa a admis excepţia de conexitate invocată de pârâta I., în conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ. şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2014, la dosarul nr. x/2014.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 245/29 ianuarie 2015, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Alba.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, secţia civilă, la data de 9 februarie 2015, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 863/17 mai 2018, Tribunalul Alba, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor E. şi F.; a admis excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea actelor de întabulare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a defunctului J., şi B., în calitate de moştenitor al defunctului J., împotriva pârâţilor C., D., E., F. şi G..

Au fost obligaţi reclamanţii să plătească în favoarea pârâţilor C. şi D. suma de 3000 RON, iar în favoarea pârâţilor E. şi F. suma de 1100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat apel reclamanţii, solicitând anularea hotărârilor atacate, disjungerea dosarului nr. x/2014, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

Printr-o cerere de apel distinctă, reclamanţii au adus critici de nelegalitate şi de netemeinice sentinţei atacate raportat la dosarul nr. x/2014, invocând în principal necompetenţa materială a Tribunalului Alba ca instanţă de fond învestită să judece acţiunea ce formează obiectul acestui dosar, faţă de obiectul principal dedus judecăţii (revendicare imobiliară a terenului de 5300 mp) şi valoarea acestuia, conform certificatului de atestare fiscală şi adresei Camerei Notarilor Publici.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1254 şi ale art. 909 C. civ.

Prin decizia nr. 1449/24 octombrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 863/17 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, a anulat sentinţa atacată şi a trimis, cauza spre rejudecare, Judecătoriei Alba Iulia.

A respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din 14 ianuarie 2015, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2014.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1449/24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii E., F., I. şi C., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Motive recurs raport

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei civile nr. 863/2018 din 17 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii au susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, cu referire la argumentele instanţei de apel referitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâţi şi întemeiată pe dispoziţiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 raportat la art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.

Au învederat că instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 71/2011 şi cele ale art. 909 C. civ. nu sunt aplicabile în speţă, fără a analiza şi motiva înlăturarea apărărilor pârâţilor.

Au mai arătat recurenţii că, în mod nelegal, instanţa a considerat că nu sunt aplicabile dispoziţiile noului C. civ., însă numai în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei; referitor la obiectul litigiului, curtea de apel a apreciat că sunt incidente dispoziţiile noului C. civ., fără a pune în discuţie acest aspect.

În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greşită a normelor de drept material, şi anume a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ., arătând că acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. x/2014, conexat la dosarul nr. x/2014, cât şi acţiunea din prezentul dosar vizează anularea încheierilor de întabulare a dreptului de proprietate al pârâţilor.

Recurenţii-pârâţi au învederat că, în lipsa atacării cu apel a încheierii prin care s-a dispus conexarea dosarelor, în faza procesuală a apelului nu mai puteau fi formulate critici în sensul că instanţa de fond trebuia să analizeze cele două dosare conexate, în mod distinct.

În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că măsura conexării celor două dosare a reprezentat o măsură de administrare judiciară, încălcând astfel dispoziţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

În continuare, recurenţii au susţinut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind stabilirea competenţei instanţei de fond, în soluţionarea pricinii. Au arătat că, prin încheierea nr. 245 din 29 ianuarie 2015, Judecătoria Alba Iulia a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba; în faţa tribunalului, pentru a-şi verifica competenţa, urmare a faptului că intimaţii au contestat valoarea imobilului obiect al litigiului, instanţa a dispus administrarea de probe, din care a rezultat că valoarea imobilului este de 600.000 RON, potrivit raportului de evaluare depus la dosar.

Astfel, recurenţii au susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 98 alin. (3) C. proc. civ., iar instanţa de apel a ignorat această probă administrată (din care rezulta valoarea reală a imobilului, care a determinat şi competenţa instanţei) şi s-a raportat, în mod nelegal, la valoarea impozabilă.

Întrucât încheierea prin care Tribunalul Alba a fost învestit nu a fost atacată cu apel, acesta a devenit definitivă, iar hotărârea instanţei de apel, care nu a dat eficienţă faptului că încheierea prin care Tribunalul Alba şi-a stabilit competenţa este definitivă, a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 466 pct. 4 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului; pe fond, au solicitat respingerea căii de atac, arătând că obiectul principal dedus judecaţii este reprezentat de acţiunea în revendicare a imobilelor înscrise în CF x Cugir nr. top x fânaţ în suprafaţă de 5300 mp şi în CF x Cugir nr. top x fânaţ în suprafaţă de 11.600 mp,

Potrivit certificatului de atestare fiscală nr. 376/2014 emis de către Primăria municipiului Cugir şi adresei nr. x/2014, emisă de Camera Notarilor Publici Alba Iulia, valoarea unui mp de teren extravilan fânaţ, situat in Cugir Râul Mic, judeţul Alba este de 2 RON. În baza acestor documente, instanţa învestită iniţial să soluţioneze prezenta cauză, Judecătoria Alba Iulia a calculat taxa judiciară de timbru raportat la această valoare, taxă pe care, ulterior, a eşalonat-o în mai multe rate.

Aşadar, obiectul principal dedus judecaţii este cererea de revendicare imobiliară întemeiată pe dispoziţiile art. 563 C. civ., iar în urma acestei revendicări puteau fi admise şi celelalte capete de cerere, privind nulitatea absolută a contractului de partaj nr. x/1998 încheiat la BNP H., prin care imobilul în litigiu a fost împărţit în două parcele (una de 5.300 mp şi alta de 6.300 mp), precum şi a contractului de donaţie întocmit de acelaşi notar public şi autentificat sub nr. x/1998, pentru suprafaţa de teren de 5.300.

Au susţinut intimaţii că judecarea cauzei în primă instanţă aparţine Judecătoriei Alba Iulia, instanţă care a ignorat valoarea imobilului de 23.200 RON şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, având în vedere motivele invocate prin întâmpinare raportat la valoarea aşa-ziselor construcţii existente pe o parte din imobilul revendicat, valoare despre care intimatul Rad a declarat că ar depăşi valoarea de 200000 RON, fără a exista vreo dovadă în acest sens, sau fără a fi formulată cerere reconvenţională.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor; prin încheierea din 23 septembrie 2020, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi A. şi B., a admis, în principiu, recursul declarat de recurenţii-pârâţi C., I., F. şi E. împotriva deciziei nr. 1449 din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 11 noiembrie 2020, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis în limitele şi pentru considerentele ce succed:

Examinând, cu prioritate, motivul de recurs prin care s-a invocat încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor privitoare la competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei, pe care Înalta Curte urmează a le cerceta din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, admiţând apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 836/17 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Alba, cu consecinţa anulării sentinţei şi trimiterii cauzei, spre soluţionare, Judecătoriei Alba-Iulia, curtea de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. k), art. 99, art. 101, art. 104 şi art. 106 C. proc. civ., în sensul că reclamanţii au învestit instanţa cu mai multe capete de cerere principale a căror valoare nu se cumulează şi care nu depăşesc cuantumul de 200.000 RON.

Înalta Curte reţine că, în cauză, excepţia necompetenţei materiale a fost invocată prin întâmpinare de către pârâţii E. şi F. la judecata în primă instanţă în faţa Judecătoriei Alba-Iulia şi a fost reiterată în faţa Tribunalului Alba de către pârâţi.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 24 iunie 2015, Tribunalul Alba s-a declarat competent să soluţioneze cauza în primă instanţă prin raportare la valoarea de demolare a imobilului situat în Cugir, judeţul Alba, de 238.598,23 RON (fără TVA), determinată prin raportul de evaluare întocmită de expert K..

Din perspectiva criticilor formulate care pun în discuţie concursul dintre dispoziţiile art. 98 alin. (3) şi cele ale art. 104 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că 98 instituie regula generală de determinare a competenţei materiale, în vreme ce art. 104 cuprinde regulile aplicabile cererilor formulate în materie imobiliară.

În cauză au fost formulate mai multe capete principale, inclusiv o cerere de demolare a unei construcţii edificate pe terenul aflat în litigiu.

Având în vedere că valoarea acestui capăt de cerere nu este susceptibilă de a fi probată cu certificatul care atestă valoarea de impozitare, fiind stabilită pe baza unei evaluări efectuate de un expert la suma de 238.598,23 RON (fără TVA), Înalta Curte reţine că în raport de dispoziţiile art. 95 alin. (1) şi 94 lit. k) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine tribunalului, astfel că în mod greşit curte de apel, admiţând apelul declarat de reclamanţii Ciubean, a anulat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei Judecătoriei Alba Iulia.

Examinând, în continuare, criticile prin care recurenţii-pârâţi au susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, cu referire la argumentele instanţei de apel referitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâţi şi întemeiată pe dispoziţiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 raportat la art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, Înalta Curte constată că, analizând motivul de anulare a sentinţei apelate prin care s-a criticat admiterea de către Tribunalul Alba a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel a constatat că tribunalul a reţinut în mod greşit că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 909 din noul C. civ., întrucât, potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 71/2011:

"Dispoziţiile art. 876 - 915 din C. civ. privitoare la cazurile, condiţiile, efectele şi regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor şi faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârşite ori produse după intrarea în vigoare a C. civ.."

A conchis instanţa de apel că întrucât, în cauză, actele juridice în litigiu au fost încheiate în anul 1998, drepturile fiind întabulate în anul 1999 (anterior intărării în vigoare a noului C. civ.), în mod greşit a fost admisă excepţia prescripţiei, fără a se analiza fondul cauzei.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel, reţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 909 din noul C. civ. (privitoare la termenele de exercitare a acţiunii în rectificare a înscrierilor în cartea funciară), a statuat asupra caracterului nefondat al excepţiei prescripţiei fără a observa că, prin întâmpinarea depusă la data de 8 aprilie 2014, aflată la dosarul nr. x/2014, pârâţii E. şi F. au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor atât din perspectiva art. 909 din noul C. civ., cât şi din perspectiva art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Înalta Curte menţionează că este real că prin efectul conexării celor două dosare nu are loc o prorogare a excepţiilor invocate în dosarul nr. x/2014 anterior conexării şi asupra cererilor formulate în dosarul nr. x/2014, însă hotărârea instanţei de apel cu referire la greşita admitere de către tribunal a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor nu cuprinde considerentele care susţin această statuare, având în vedere că excepţia a fost invocată din perspectiva a două norme legale succesive, iar în apel s-a reţinut că, din perspectivă temporală, nu este aplicabil noul C. civ., fără a se dispune cu privire la temeiul de drept reprezentat de legea veche, respectiv art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenţii au susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt fondate; de asemenea nu pot fi primite criticile prin care s-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că măsura conexării celor două dosare a reprezentat o măsură de administrare judiciară, încălcând astfel dispoziţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

În acest sens Înalta Curte reţine că măsura conexării mai multor procese are ca premisă asigurarea unei bune judecăţi, conforrm art. 139 C. proc. civ., şi implică în concret o doză de apreciere lăsată în competenţa instanţei care dispune măsura. În cauză recurenţii nu au formulat veritabile critici cu privire la greşita interpretare sau aplicare a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) şi ale art. 466 alin. (4) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenţii-pârâţi C., F., E. şi I. împotriva deciziei civile nr. 1449 din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-pârâţi C., F., E. şi I. împotriva deciziei civile nr. 1449 din 24 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Casează decizia recurată, şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2020.