Property title dispute: judicial periment of cassation appeal for one-year procedural inactivity

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2009 la data de 26 februarie 2009, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că dreptul de proprietate cu privire la imobilul apartament nr. x, situat în Bucureşti, str. x A, sectorul 1 este preferabil titlului de proprietate exhibat de pârâtul B., obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate si liniştită posesie imobilul, anularea contractului de vânzare-cumparare încheiat cu pârâţii B. si C. şi desfiinţarea contractului.

Prin sentinţa civilă nr. 762 din 20 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil, capătul de cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., a admis excepţia prescripţiei capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/23957/05 noiembrie 1996, pe care l-a respins ca prescris, şi, totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, în raport de prevederile art. 111 din C. proc. civ., cererea reclamantului privind constatarea preferabilităţii titlul său de proprietate în raport de cel al pârâtului cu privire la imobilul în litigiu, fără a cere şi obligarea acestuia de lăsa, în deplină proprietate şi posesie şi imobilul, este inadmisibilă.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 05 noiembrie 1996, tribunalul a constatat că dreptul material la acţiune este prescris având în vedere că potrivit art. 46 alin. (5) din Legea 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 201A din 18 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 762 din 20 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a luat act de renunţarea la judecata celui de-al doilea capăt de cerere referitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat conform Legii nr. 112/1995.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016, la data de 13 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a solicitat "îndreptarea erorilor judiciare" din cuprinsul sentinţei civile nr. 762 din 20 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Prin încheierea pronunţată în data de 30 ianuarie 2017 în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a apreciat că reclamantul a învestit instanţa cu o cerere de apel împotriva hotărârii judecătoreşti menţionate, motiv pentru care a dispus înaintarea dosarului în vederea soluţionării apelului către Curtea de Apel Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 570A din 19 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a calificat acţiunea reclamantului drept cerere pentru repararea prejudiciului cauzat prin eroare judiciară şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 13496 din 14 decembrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia civilă nr. 2075 din 24 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, apreciind că reclamantul a învestit instanţa cu o cerere de apel împotriva sentinţei civile nr. 762 din 20 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Prin decizia civilă nr. 1096 din 08 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată din oficiu, şi a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 762 din 20 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul a exercitat de două ori calea de atac a apelului împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, nesocotind regulile fundamentale ale procesului civil referitoare la principiul legalităţii căilor de atac, părţile având dreptul să exercite căile de atac prescrise de lege, cu obligaţia procedurală însă de a le respecta regimul juridic.

Împotriva deciziei curţii de apel, reclamantul A. a exercitat prezentul recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03 ianuarie 2019.

La termenul acordat pentru 19 iunie 2019, instanţa, constatând că părţile deşi legal citate, nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a dispus suspendarea pricinii.

Prin rezoluţia din 28 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării, şi a acordat termen la 11 noiembrie 2020

Analizând excepţia perimării recursului, invocată, din oficiu, de instanţă, se reţin următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data sesizării instanţei, 26 februarie 2009, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 19 iunie 2019, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la 19 iunie 2020, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere pe rol a cauzei, în vederea continuării judecăţii.

Reţinând, aşadar, întrunirea, în cauză, a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I din acelaşi cod, aceasta se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1096A/2018 din 8 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1096A/2018 din 8 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2020.