Tort liability jurisdiction conflict: waiver of relative territorial incompetence exception for delay in pleading

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 RON reprezentând contravaloarea prejudciului cauzat, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data producerii incidentului rutier, până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiază cererea pe dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 43/1997 şi prevederile art. 1349, 1357, 1385 C. civ..

Pârâta la data de 04.10.2019 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 325 din 27 ianuarie 2020, Judecătoria Târgu-Mureş a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că art. 107 C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială de ordine privată, stabilind că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, în prezenta cauză aflându-ne în această ipoteză.

S-a arătat că întrucât pârâta îşi are sediul în localitatea Braşov, jud. Braşov, conform textelor de lege anterior menţionate competenţa teritorială de a soluţiona cererea ce formează obiectul prezentului dosar revine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta.

S-a avut în vedere că potrivit H.G. 337/9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, localitatea Braşov din judeţul Braşov este arondată Judecătoriei Braşov, dispunându-se declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei judecătorii.

Prin încheierea din 2 octombrie 2020, Judecătoria Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureş. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamanta a formulat împotriva pârâtei o cerere în răspundere delictuală, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a contactului autoturismului cu două gropi de mari dimensiuni.

În speţă, locul producerii prejudiciului s-a arătat că este reprezentat de sediul reclamantei, având în vedere că acesta este locul unde reclamanta îşi desfăşoară activitatea patrimonială. Totodată, reclamanta a susţinut că a suferit un prejudiciu în urma faptei ilicite săvârşite de către pârâtă, arătând că a achitat suma de 2.000 RON pentru înlocuirea a două anvelope.

Sediul reclamantei este situat în Târgu Mureş, str. x, acesta fiind şi locul producerii prejudiciului în urma săvârşirii pretinsei fapte ilicite de către pârâtă, motiv pentru care s-a apreciat că aparţine Judecătoriei Târgu Mureş competenţa de soluţionare a cauzei.

În consecinţă, faţă de faptul că sediul reclamantei, unde s-a produs prejudiciul, este situat în mun. Târgu Mureş, jud. Mureş, iar conform art. 116 C. proc. civ., în situaţia în care competenţa instanţei este alternativă reclamantul alege între mai multe instanţe competente, fiind sesizată Judecătoria Târgu Mureş cu cererea de chemare în judecată formulată, s-a arătat că Judecătoria Braşov nu este competentă să soluţioneze cauza, ci Judecătoria Târgu Mureş. Mai mult decât atât, pârâta chemată în judecată în prezenta cauză este Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar nu Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Braşov, aceasta având doar calitatea de reprezentant al pârâtei, astfel că Judecătoria Braşov nu este competentă pentru soluţionarea cauzei nici din această perspectivă.

Faţă de motivele expuse, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov, şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 RON reprezentând contravaloarea prejudciului cauzat, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data producerii incidentului rutier, până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiază cererea pe dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 43/1997 şi prevederile art. 1349, 1357, 1385 C. civ..

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura". Alin. 3 al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Din analiza normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Se constată faptul că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, anume acţiune în răspundere delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Însă, întrucât aceste norme sunt de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât prin întâmpinare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâta nu a invocat prin întâmpinare excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Târgu-Mureş, această excepţie fiind invocată de către pârâtă doar la termenul de judecată din 23 ianuarie 2020, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, constatând că în prezenta cauză operează o competenţă de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuţie doar de către pârâtă prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2020.