Forfeiture of judicial competence exception after first hearing: resolution of negative jurisdictional conflict over subsidiary civil claim

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 25 iulie 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L., C. S.R.L. şi Urban Electric S.R.L., solicitând:

1) Nulitatea absolută a actului juridic translativ de proprietate, intitulat "oferta reală de bunuri", de facto o operaţiune juridică de dare în plată (în schimbul unei pretinse creanţe de 447.634,42 RON) a imobilului situat în intravilanul loc. Dumbrăveşti, jud. Prahova (teren de 9.269 mp şi construcţii), cu număr cadastral x, intabulat în CF nr. x (CF vechi x) a loc. Dumbrăveşti, jud. Prahova, negotium iuris consemnată/materializată prin "Procesul-verbal de constatare a acceptării ofertei reale a debitorului de a preda la schimb, un bun individual, constând în transfer de proprietate" din data de 12.12.2016, încheiat de executorul judecătoresc D., (cu încălcarea flagrantă a legii, inclusiv a normelor de competenţă funcţională) în dosarul de executare nr. 1058/2016 între pârâtele S.C. Urban Electric S.R.L. şi C. S.R.L.;

2) Potrivit principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, nulitatea absolută a actelor subsecvente, inclusiv a Contractului de vânzare-cumpărare a aceluiaşi imobil, încheiat între pârâtele C. S.R.L. şi SC. B. S.R.L, autentificat sub nr. x/10.09.2018 de BNP E. din Bucureşti, ca şi nulitatea înscrierilor în cartea funciară a imobilului, la OCPI Prahova (constatând, pe cale incidentală, şi inopozabilitatea sentinţei civile nr. 1652/05.03.2018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 435 alin. (2) noul C. proc. civ.);

3) În subsidiar, să se constatate că are un drept de creanţă asupra imobilului ce face obiectul actelor a căror nulitate o solicită, constând în lucrările de renovare, consolidare, întreţinere, montaj instalaţie electrică integrală şi transformator cu stâlpi etc. la construcţiile existente pe teren, cât şi cu privire la plantaţiile de pe acest teren, drept de creanţă în baza căruia a solicitat şi constatarea unui drept de retenţie asupra imobilului până la plata efectivă a contravalorii acestor lucrări utile şi necesare.

Prin sentinţa nr. 1468/24.10.2019, Tribunalul Prahova, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, invocată de reclamant, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Prahova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile din cadrul Tribunalului Prahova la data de 19.11.2019.

La data de 22.06.2020, reclamantul a depus la dosar o precizare a capătului 3 de cerere, în sensul că, în subsidiar, pentru ipoteza respingerii acţiunii, solicită să se constate că posedă efectiv imobilul în litigiu de peste 20 de ani, perioadă în care a efectuat - în repetate rânduri - lucrări de consolidare a vechilor clădiri, de renovare şi igienizare, a contractat şi investit într-o nouă instalaţie electrică la construcţiile existente, într-un transformator şi stâlpi etc. De asemenea, a mai arătat că asupra terenului a efectuat plantaţii şi diverse lucrări, al căror proprietar este şi că, în aceste condiţii, are cel puţin un drept de creanţa asupra imobilului (în ansamblul său) şi un drept de retenţie asupra acestuia, până la momentul despăgubirii efective de către cel care se pretinde proprietarul terenului.

Reclamantul a precizat că acest capăt de cerere priveşte exclusiv pe pârâta B. S.R.L., din punct de vedere al dreptului procesual este o cerere principală subsidiară, în realizare, personală, iar din punct de vedere al dreptului substanţial este o cerere în pretenţii (în valorificarea unor drepturi de creanţă), întemeiată în parte pe îmbogăţirea fără justă cauză, în parte, pe răspunderea civilă delictuală generată de contravaloarea lipsei de folosinţă a unor bunuri imobile şi mobile (inclusiv bunuri mobile incorporale-bani).

Prin încheierea din data de 09.09.2020 tribunalul, având în vedere că, în privinţa soluţionării celui de-al treilea capăt de cerere, s-ar impune administrarea unui probatoriu complex, mult mai diversificat decât pentru soluţionarea primelor capete de cerere, pentru o mai bună administrare a actului de judecată şi pentru a nu tergiversa soluţionarea primelor două capete de cerere, a admis cererea formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. şi a dispus disjungerea capătului de cerere precizat, prin care reclamantul a solicitat obligarea acestei pârâte, actuala proprietară a imobilului în litigiu, potrivit actelor de proprietate, cu accesoriul referitor la dreptul de retenţie, precum şi formarea unui nou dosar, în care a acordat termen de judecată la data de 14.10.2020.

În consecinţă, capătul de cerere precizat, prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L., actuala proprietară a imobilului în litigiu, potrivit actelor de proprietate, cu accesoriul referitor la dreptul de retenţie, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020 - obiect acţiune în pretenţii.

La termenul de judecată din data de 14.10.2020, tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale de soluţionare a cauzei, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L., excepţie asupra căreia a rămas în pronunţare.

Prin sentinţa civilă nr. 2708 din data de 04.11.2020, Tribunalul Prahova, secţia I civiă a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială, invocată de pârâta B. S.R.L., şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că obiectul cauzei este reprezentat de cererea în pretenţii formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. S.R.L., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 55.200 RON, cu titlu de contravaloare lucrări de renovare, consolidare, întreţinere, montaj instalaţie electrică integrală şi transformator cu stâlpi etc., la construcţiile existente pe teren, cât şi cu privire la plantaţiile de pe acest teren.

S-a reţinut că art. 94 pct. k) C. proc. civ. prevede că judecătoriile judecă (...) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

De asemenea, conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Instanţa a reţinut că, în aplicarea dispoziţii legale menţionate, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Mai mult, s-a reţinut că art. 99 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prevede că în caz de disjungere a unui capăt de cerere principal, întemeiat pe fapte ori cauze diferite de celelalte capete principale de cerere, instanţa îşi va declina în mod corespunzător competenţa.

Obiectele celor două dosare sunt diferite (cerere în constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice pe motiv de fraudă la lege, respectiv cerere în pretenţii), nu se întemeiază pe acelaşi titlu şi au ca finalitate scopuri diferite.

De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 123 C. proc. civ. deoarece, în dosarul iniţial nr. x/2019, cererea în pretenţii formulată de reclamant nu avea caracter de cerere accesorie ori adiţională, cu atât mai mult incidentală.

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa nr. 11959 din 04.12.2020, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut următoarele:

Conform art. 131 din C. proc. civ. "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecatorul este obligat, din oficiu, sa verifice şi să stabilească daca instanta sesizata este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de sedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.(2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

Totodată, potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recurs în interesul legii nr. 31/2019 " în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 131 C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheierea interlocutorie pronunţată potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

S-a reţinut că aşa cum rezultă din actele dosarului, la termenul de judecată din data de 24.10.2019, Tribunalul Prahova, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Prahova, la termenul din 08.01.2020 instanţa a constatat lipsa de procedura cu pârâta C. S.R.L. şi a stabilit valoarea taxei de timbru datorată de reclamant, la termenul din 05.02.2020 instanţa a acordat termen având în vederea prevederile Hotărârii nr. 3 din 22.01.2020 a Adunării Generale a Tribunalului Prahova prin care s-a stabilit suspendarea activităţii de judecată, la termenul din 10.06.2020 instanţa i-a pus în vedere reclamantului să indice pârâta în contradictoriu cu care a formulat capătul trei din acţiune, reclamantul indicând pârâta şi menţionând că cel de al treilea capăt de cerere este o acţiune în realizare, pârâtele din cauză invocând excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare, iar instanţa după ce a amânat pronunţarea succesiv prin încheierea de la termenul din 13.07.2020 a luat act că reclamantul şi-a precizat acţiunea sub aspectul capătului trei din acţiune în sensul că înlocuieşte capătul de cerere în constatare a unui drept de creanţă cu capătul de cerere în realizarea unui drept de creanţă, respectiv a unei cereri în pretenţii şi a respins excepţia tardivităţii formulării unei precizări a acţiunii, a pus în vedere reclamantului să evalueze provizoriu cuantumul pretenţiilor şi să timbreze corespunzător, iar la termenul din 15.07.2020 pârâta B. S.R.L. a invocat excepţia necompetenţei materiale .

Instanţa a reţinut că în cauză excepţia necompetenţei materiale putea fi invocată cel târziu până la termenul din 10.06.2020, acesta fiind primul termen la care toate părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii.

De altfel, s-a reţinut că calificarea unei cereri ca fiind modificatoare sau precizatoare şi pronunţarea pe excepţia tardivităţii formulării unei cereri modificatoare este exclusiv atributul unei instanţe competente.

S-a mai reţinut că pârâta B. S.R.L. a invocat excepţia necompetenţei materiale ulterior termenului din 10.06.2020, respectiv la data de 15.07.2020.

În plus, s-a reţinut că în speţă competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Prahova, sectia I civila având în vedere şi dispoziţiile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ. conform cărora "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în stransă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt."

Astfel, s-a reţinut că iniţial reclamantul a sesizat Tribunalul Prahova cu 3 capete principale de cerere fiind format dosarul nr. x/2019, iar prin încheierea din data de 09.09.2020 Tribunalul Prahova a dispus disjungerea capătului de cerere precizat, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata contravalorii îmbunătăţirilor la imobilul deţinut de această pârâtă, potrivit actelor de proprietate, cu accesoriul referitor la dreptul de retenţie, precum şi formarea unui nou dosar, în acest sens formându-se dosarul nr. x/2020.

Instanţa a constatat că cel de al treilea capăt de cerere depinde de soluţionarea capătului 2 de cerere, fiind într-o strânsă legătură în sensul articolului 99 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că reclamantul solicită contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la imobilul deţinut de pârâtă în calitatea acesteia de proprietar, or în situaţia admiterii capătului 2 de cerere pârâta nu ar mai avea calitatea de proprietar.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepţiei:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, iar părţile pot pune concluzii, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

Articolul 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei, implicit a soluţionării excepţiei de necompetenţă, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În speţă, excepţia de necompetenţă a Tribunalului Prahova, secţia I civilă nu a fost invocată până la "primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii", astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei a rămas dobândită în favoarea acestei instanţe.

În acest sens, Înalta Curte reţine că primul termen la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii la Tribunalul Prahova, secţia I civilă a fost cel din 10.06.2020.

La acest termen, instanţa a amânat pronunţarea asupra excepţiei tardivităţii formulării unei precizări a acţiunii, formulată de pârâte, pentru a da posibilitate părţilor să pună conclizii asupra acestei excepţii, şi a acordat termen pentru continuarea judecăţii la 15 iulie 2020.

La 13.07.2020, instanţa a luat act că reclamantul şi-a precizat acţiunea sub aspectul capătului trei din acţiune, în sensul că înlocuieşte capătul de cerere în constatare a unui drept de creanţă cu capătul de cerere în realizarea unui drept de creanţă, respectiv a unei cereri în pretenţii şi a respins excepţia tardivităţii formulării unei precizări a acţiunii, formulată de pârâte, şi a pus în vedere reclamantului să evalueze provizoriu cuantumul pretenţiilor şi să timbreze corespunzător.

Doar la termenul de judecată următor, acela din 15.07.2020, pârâta B. S.R.L. a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, în soluţionarea cauzei.

Dacă în cauză s-ar fi apreciat că sunt necesare lămuriri în vederea stabilirii instanţei competente, părţile sau instanţa ar fi trebuit să invoce şi să se consemneze aceste aspecte în încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 10.06.2020, or din conţinutul încheierii de şedinţă de la termenul menţionat nu rezultă că s-ar fi solicitat lămuriri în vederea stabilirii instanţei competente, astfel cum reglementează dispoziţiilr art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de cele expuse anterior, se constată în cauză excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale putea fi invocată cel târziu până la termenul din 10.06.2020, acesta fiind primul termen la care toate părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii.

Prin neinvocarea în termen a excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale intervine decăderea părţii interesate din dreptul de a invoca excepţia de necompetenţă, astfel încât se fixează definitiv competenţa în favoarea instanţei sesizate de reclamant. Prin urmare, aceasta devine competentă să soluţioneze cauza, ceea ce înseamnă că, ulterior, ea nu îşi va mai putea declina în mod legal competenţa, deoarece, dacă s-ar admite o astfel de posibilitate, ar însemna să se nesocotească dispoziţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., care este o normă de ordine publică.

Prin urmare, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei a rămas dobândită Tribunalului Prahova, secţia I civilă, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, învestită prin declinarea competenţei, fiind în drept a invoca excepţia necompetenţei sale teritoriale.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) procedură civilă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.