Conflict of jurisdiction over child maintenance and residence: exclusive territorial competence of the court at the minor's factual residence under Art. 114(1) CPC

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti, la data de 29.08.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună stabilirea domiciliului minorei C. la domiciliul său şi stabilirea contribuţiei pârâtei la cheltuielile de creştere, educare şi învăţătură.

În motivare, a arătat, în esenţă, faptul că prin sentinţa civilă nr. 4438/2017 a Judecătoriei Sector 2, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1491/2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei cu pârâta, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti asupra minorei C. şi stabilirea domiciliului minorei la pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 188 din 26 februarie 2020, Judecătoria Găeşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

În motivare, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., norme speciale, care se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.

În cauză, persoana ocrotită este minora C., care are locuinţa stabilită la mamă prin sentinţa civilă nr. 4438/2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 1491A/2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, dar cu toate acestea locuieşte în continuare cu tatăl reclamant, împotriva voinţei mamei pârâte.

Cum locuinţa minorei a fost stabilită la domiciliul mamei, printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, nu este de interes adresa la care aceasta locuia în fapt la data înregistrării cererii de chemare în judecată, câtă vreme nu a existat un acord al părinţilor în acest sens şi nicio încuviinţare a vreunei instanţe.

Pârâta B. are domiciliul activ în mun. Bucureşti, astfel că acesta este domiciliul persoanei ocrotite în raport de care se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 10077 din 11 august 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Găeşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a decide astfel, instanţa a dat eficienţă prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la locuinţa unde minorul locuieşte efectiv, în fapt. Cum, în speţă, minora locuieşte la tatăl său din anul 2017 şi este integrată în familia extinsă a acestuia, frecventând şi cursurile de la gradiniţă din localitate, rezultă că locuinţa în fapt este la tată şi nu la mamă.

În ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contribuţiei de creştere, s-a arătat că regula generală, în determinarea competenţei, este stabilită de prevederile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Art. 113 alin. (2) C. proc. civ. instituie norme de competenţă alternativă, în sensul că în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ. mai sunt competente şi alte instanţe, respectiv instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere, în speţă minora.

Întrucât, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente şi văzând că acesta şi-a manifestat alegerea prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Găeşti, instanţa de la domiciliul creditorului (minora C.), aceasta este instanţa competentă să soluţioneze capătul respectiv de cerere.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării cererii de chemare în judecată revine Judecătoriei Găeşti, pentru considerentele ce succed:

Obiectul litigiului îl constituie cererea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâta B., prin care se solicită stabilirea domiciliului minorei C. la tată şi stabilirea contribuţiei pârâtei la cheltuielile de creştere, educare şi învăţătură.

Cele două instanţe au reţinut aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., norme speciale ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, derogatorii de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Însă, conflictul negativ de competenţă a fost generat de interpretarea diferită a sintagmei "domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite" din cadrul dispoziţiilor anterior evocate.

Potrivit art. 496 alin. (1) - (4) C. civ., "(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Noţiunea de domiciliu sau reşedinţă a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situaţii ce interesează obiectul cererilor adresate instanţei de tutelă şi de familie.

Pentru locuinţa copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reşedinţa părinţilor săi, fie al amândurora, dacă minorul locuieşte cu ambii (art. 496 alin. (1) C. civ.), fie al părintelui la care i s-a stabilit locuinţa prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi familie, prin hotărâre judecătorească.

În situaţia de faţă, prin sentinţa civilă nr. 4438 din 13 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1491/2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, locuinţa minorei C. a fost stabilită la domiciliul mamei în municipiul Bucureşti.

Înalta Curte reţine că, deşi domiciliul minorei a fost stabilit, prin hotărâre judecătorească la mamă, din luna septembrie 2017, aceasta locuieşte în fapt cu caracter de continuitate, la domiciliul reclamantului, refuzând să se întoarcă la mamă, cu toate că au fost făcute demersuri în acest sens prin punerea în executare a hotărârii şi consiliere de către persoane specializate. De asemenea, minora este integrată în mediul social de la domiciliul reclamantului, este înscrisă la grădiniţă şi locuieşte cu acesta de aproximativ trei ani.

Prin urmare, cum domiciliul în fapt al minorei C. era, la data sesizării instanţei, la tată, în comuna Crângurile, sat Crângurile, nr. 172, judeţul Dâmboviţa, în aplicarea prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Găeşti este competentă să soluţioneze acţiunea de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2020.