Conflict of jurisdiction over reversal of forced execution resolved in favor of the court at the debtor’s domicile

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani, la data de 15.07.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Cabinet avocat B., solicitând instanţei să dispună întoarcerea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 440/2013 al BEJ C. şi restabilirea situaţiei anterioare executării în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 70.895 RON care a fost distribuită în dosarul execuţional desfiinţat.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 404 1 C. proc. civ. de la 1865.

Prin sentinţa civilă nr. 1132 din 26 februarie 2020, Judecătoria Focşani, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârât, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În pronunţarea soluţiei, s-a reţinut că în temeiul prevederilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. şi Deciziei ICCJ nr. 5/2012 pronunţată în recurs în interesul legii, instanţa competentă, potrivit legii, să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria.

Decizia ICCJ nr. 5/2012 stabileşte, aşadar, instanţa competentă din punct de vedere material.

În ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale, s-a reţinut că aceasta se face după regulile aplicabile în materia executării silite, deci potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum întoarcerea executării reprezintă o reluare în sens invers a executării silite, iar în cererea de întoarcere de executare de faţă calitatea de creditor o are reclamanta S.C. A. S.R.L., instanţa competentă să soluţioneze cererea este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul debitorul din prezenta cerere, în speţă, pârâtul Cabinet avocat B..

La rândul său, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 3123 din 14 iulie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Focşani. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării asupra regulatorului de competenţă.

Considerentele hotărârii s-au bazat pe raţionamentul expus prin Decizia nr. 5/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs în interesul legii, care statuează cu privire la instanţa competentă pentru soluţionarea cererii de întoarcere a executării silite - instanţa de executare, întrucât ea reprezintă o modalitate de "reluare a drumului executării", o "contestaţie specială la executare" care derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu, ce fusese ulterior desfiinţat. Acţiunea de întoarcere a executării silite, formulată pe cale separată, este o cerere ce ţine în exclusivitate de faza procesuală a executării şi îşi are sorgintea în executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desfiinţat, cu alte cuvinte, fundamentul juridic al instituţiei întoarcerii executării şi, implicit, caracterul de "contestaţie specială la executare" derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desfiinţat. Astfel, caracterul de contestaţie specială la executare atrage incidenţa dispoziţiilor legale aplicabile contestaţiei la executare, inclusiv a celor ce vizează competenţa materială a instanţei.

În considerarea acestor argumente, întoarcerea executării silite este de fapt tot o formă de contestare a executării silite, fiind astfel legată de executarea ce a avut loc deja şi a fost desfiinţată. Astfel, din punct de vedere al aplicării legii de procedură civilă în timp, trebuie avut în vedere momentul începerii executării silite ce a generat necesitatea formulării unei astfel de contestaţii speciale, prin urmare în speţă sunt incidente prevederile din C. proc. civ. de la 1865.

Conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

S-a mai reţinut că instanţa de executare trebuie determinată în funcţie de executarea silită care a generat prezentul litigiu. Or, această instanţă a fost deja stabilită ca fiind Judecătoria Focşani, în raza de competenţă a căreia s-a desfăşurat executarea silită şi care a soluţionat contestaţiile la executare iniţiale, nefiind posibil ca referitor la o singură procedură de executare silită să existe mai multe instanţe de executare, cu excepţia cazurilor în mod expres prevăzute de lege.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării cererii de întoarcere a executării silite revine Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru considerentele ce succed:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Cabinet avocat B. are ca obiect întoarcerea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 440/2013 al BEJ C. şi restabilirea situaţiei anterioare executării în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei de 70.895 RON care a fost distribuită în dosarul execuţional desfiinţat.

Potrivit dispoziţiilor art. 4041 alin. (1) C. proc. civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu, persoana interesată are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare.

Totodată, conform prevederilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., în situaţia în care nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) al textului de lege menţionat, persoana interesată o va putea solicita instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, pe calea unei acţiuni separate.

Prin decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., s-a statuat că judecătoria este instanţa competentă să judece cererea privind întoarcerea executării silite.

Prin această decizie s-a reţinut că, potrivit principiului simetriei, dacă executarea silită nu s-a putut obţine decât prin ordinul unei instanţe judecătoreşti, atunci şi revocarea unei executări se poate obţine doar prin ordinul aceleiaşi instanţe, fiind singura care cunoaşte în detaliu modul de săvârşire a procesului de executare silită.

În aplicarea ipotezei prevăzute de art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. persoana interesată poate solicita restabilirea situaţiei anterioare pe calea unui proces distinct.

Sediul materiei este cuprins în Cartea a V-a "Despre executarea silită", Secţiunea a VI-a "Întoarcerea executării", introdusă prin O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea C. proc. civ. Prin urmare, natura juridică a întoarcerii executării, care reprezintă o refacere în sens invers a drumului parcurs de executarea silită, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, determină şi instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, care este judecătoria, ca instanţă de executare, aşa după cum reiese din dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

Sub un prim aspect, Înalta Curte menţionează că decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată în recurs în interesul legii, statuează care este instanţa competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, din perspectiva competenţei materiale.

Or, în speţă, se pune problema determinării judecătoriei competente teritorial să soluţioneze o asemenea cerere.

Sub un al doilea aspect, se constată că, în funcţie de ipotezele reglementate de art. 4042 C. proc. civ., judecătoria competentă din punct de vedere teritorial se determină, în mod concret, prin aplicarea dispoziţiilor art. 373 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În cauza de faţă, întoarcerea executării silite nu a fost dispusă prin hotărârea judecătorească ce a desfiinţat titlul executoriu, astfel că se solicită, într-un proces distinct, dispunerea acestei măsuri.

Or, instanţa de executare, din perspectiva art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. este judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul-debitor.

Înalta Curte reţine că, într-o asemenea ipoteză, instanţa competentă nu este cea care a încuviinţat executarea a cărei întoarcere se cere ca efect al aplicării dispoziţiilor obligatorii ale deciziei date în recurs în interesul legii, mai sus menţionate, sunt înlăturate dispoziţiile care reglementează competenţa teritorială în faza judecăţii, însă acest lucru nu are drept consecinţă extinderea competenţei instanţei care a încuviinţat executarea silită iniţială (desfiinţată) asupra tuturor procedurilor ulterioare prin care se solicită întoarcerea executării silite.

În concluzie, întrucât creditoarea nu deţine, formal, un titlu executoriu pentru obţinerea restituirii sumei de 70.895 RON, ci trebuie să şi-l constituie în procesul pendinte, rezultă că instanţa competentă teritorial, conform art. 373 alin. (2) şi art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ. este Judecătoria Cluj-Napoca, ca instanţă în a cărei circumscripţie ar urma să se desfăşoare executarea silită, în considerarea faptului că debitorul are domiciliul în raza sa teritorială (localitatea Cluj-Napoca, judeţ Cluj).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2020.