Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2294/2020 AI generated

Revision for contradictory judgments in boundary and land registry disputes declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 2294/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the request for revision as inadmissible, thereby upholding the final decision of the Bucharest Court of Appeal that had previously rejected a nullity appeal in a boundary dispute. The case involved a company seeking to revise a ruling on property boundaries and title registration by invoking contradictory judgments under Article 322(1)(7) of the Code of Civil Procedure; however, the court found that the allegedly conflicting decisions were either part of the same procedural history within a single lawsuit or arose from a different legal action involving different parties and subject matter (specifically, a non-contentious land registry procedure), thus failing to meet the strict requirements for establishing contradictory judgments between separate cases.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ, art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ; Revision for contradictory judgments in boundary and land registry disputes declared inadmissible: Partea invocă în susţinerea căii extraordinare de atac dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane.

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata land law matter in dispute article of civil procedure grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Parcursul litigiului în care a fost pronunţată hotărârea atacată pe calea revizuirii - dosarul nr. x/2011

Prin cererea înregistrată la data de la 23.02.2011, pe rolul Judecătoriei Călăraşi, sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator B., a chemat în judecată pe pârâţii C. şi Ocolul Silvic Călăraşi, reprezentat de Direcţia Silvică Călăraşi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa: să autorizeze grăniţuirea proprietăţii sale în raport de cele ale vecinilor, stabilind liniile de hotar conform actelor de proprietate ale părţilor; ca urmare a stabilirii liniilor de hotar, să oblige pârâta C. să îi respecte dreptul de proprietate şi posesie asupra suprafeţei de 7.120 m.p. teren, din care a acaparat în mod abuziv cca 3.000 de m.p.; să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2034/27.05.2011, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia prematurităţii ridicată de pârâta C., a respins acţiunea ca prematură şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 131/23.11.2011, Tribunalul Călăraşi a admis apelul, a anulat în tot sentinţa civilă apelată şi a reţinut cauza spre rejudecare în fond. A stabilit termen în cauză 18 ianuarie 2012.

Prin decizia civilă nr. 42/04.06.2013, Tribunalul Călăraşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ridicată de pârâtul Ocolul Silvic Călăraşi, reprezentat prin Direcţia Silvică Călăraşi; a admis în parte acţiunea reclamantei; a admis capătul de cerere privind grăniţuirea proprietăţilor reclamantei şi pârâtei C.; a omologat raportul de expertiză efectuat de experţii D., E. şi F.; a respins capătul de cerere privind revendicarea a cca. 3.000 m.p. formulat împotriva pârâtei C.; a compensat cheltuielile de judecată şi a obligat către reclamantă pe pârâta C. la 1.059 RON şi pe pârâtul Ocolul Silvic, reprezentat prin Direcţia Silvică Călăraşi, la 3.059 RON cu acelaşi titlu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii C. şi R.N.P. Romsilva - Direcţia Silvică Călăraşi - Ocolul Silvic Călăraşi.

Prin decizia civilă nr. 1919R/12.11.2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis recursurile, a casat decizia recurată şi a reţinut cauza pentru rejudecare în fond, reţinând că în speţă există o vădită contradicţie între respingerea acţiunii revendicative şi autorizarea grăniţuirii pe un traseu care include şi porţiunea de teren ocupată de pârâtă din proprietatea recurentei-reclamante.

Prin decizia civilă nr. 557/02.07.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rejudecând în fond, după casare: a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ocolul Silvic Călăraşi, reprezentat de Direcţia Silvică Călăraşi; a admis, în parte, acţiunea; a respins capătul de cerere privind revendicarea, ca neîntemeiat; a admis capătul de cerere privind grăniţuirea; a stabilit linia de hotar între imobilul Trup 1, în suprafaţă de 2.406 m.p., situat în u.a. 34F, deţinut de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi terenul deţinut de pârâta Ocolul Silvic Călăraşi între punctele x (anexa 11 la raportul de expertiză); a stabilit linia de hotar între imobilul Trup 2, în suprafaţă de 5.413 m.p. (5.305 din acte), deţinut de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi terenul deţinut de pârâta Ocolul Silvic Călăraşi între punctele x (anexa 12 la raportul de expertiză); a stabilit linia de hotar între imobilul Trup 3, în suprafaţă de 1.815 m.p. (1.794 din acte), deţinut de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi terenul deţinut de pârâta Ocolul Silvic Călăraşi între punctele x (anexa 12 la raportul de expertiză); a stabilit linia de hotar între imobilul Trup 2, în suprafaţă de 5.413 m.p. (5305 din acte), deţinut de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi imobilul cu nr. cad. x, deţinut de pârâta C., între punctele x (anexa 12 la raportul de expertiză); a stabilit linia de hotar între imobilul Trup 3, în suprafaţă de 1.815 m.p. (1.794 din acte), deţinut de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi imobilul cu nr. cad. x, deţinut de pârâta C., între punctele 186-107 (anexa 12 la raportul de expertiză); a omologat raportul de expertiză întocmit de experţii tehnici G., H. şi I.; a dispus majorarea onorariului de expertiză şi a stabilit cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei din urmă decizii, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 142 din 26 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins contestaţia în anulare ca neîntemeiată.

II. Litigiul în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 5 din 11 iunie 2014 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă

Prin plângerea introdusă la Judecătoria Călăraşi, la data de 12.12.2013 şi înregistrată sub nr. x/2013, petenta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea OCPI Călăraşi la intabularea dreptului de proprietate în Cartea Funciară a mun. Călăraşi a imobilului situat în mun. Călăraşi, str. x, jud. Călăraşi, unde se află şi sediul social al petentei.

Judecătoria Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 344/04.02.2014, a respins plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de respingere nr. 41880/30.08.2013 privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului teren intravilan, Şoseaua x, UAT Călăraşi şi a încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr. x/5.11.2013 emisă de OCPI Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel petenta.

Prin decizia civilă nr. 5 din şedinţa Camerei de Consiliu din 11 iunie 2014, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a admis apelul, a schimbat în tot hotărârea atacată şi, în rejudecare, a admis plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de respingere, pe care a desfiinţat-o. A dispus admiterea cererii de intabulare a dreptului de proprietate al petentei asupra imobilului teren în suprafaţă de 2380 mp dobândit în baza contractului de donaţie autentificat sub nr. x/01.03.2004 de BNP J..

III. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 142 din 26 mai 2020 a formulat cale de atac S.C. A. S.R.L., calificată administrativ "contestaţie în anulare" de Curtea de Apel Bucureşti pe rolul căreia a fost înregistrată.

Prin decizia civilă nr. 329R din 30.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a căii de atac în favoarea instanţei supreme. Această instanţă a calificat calea de atac iniţiată ca fiind o cerere de revizuire, întrucât în cauză, în raport de prevederile art. 322-323 C. proc. civ., se invocă contrarietatea deciziei civile nr. 142/26.05.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost respinsă o contestaţie în anulare formulată de aceeaşi parte, cu decizia civilă nr. 557/02.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2011 şi cu alte două decizii, nr. 131/2011 şi 5/2014 ale Tribunalului Călăraşi.

Revizuenta contestă soluţia dată prin decizia nr. 142/26.05.2020, pronunţată în dosarul civil nr. x/2019 şi arată că acest ultim act al instanţei este potrivnic următoarelor hotărâri: decizia nr. 557/02.07.2019 din dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; decizia nr. 131/23.11.2011 a Tribunalului Călăraşi şi deciziei nr. 5/11.06.2014 a Tribunalului Călăraşi.

În motivarea cererii de revizuire, arată că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti s-a judecat acţiunea având ca obiect grăniţuirea unui segment de teren de 7.120 mp din cele două segmente ale societăţii reclamante şi revendicarea a 4.500 mp intabulaţi de pârâta C.. Curtea de Apel a dat alte soluţii, diferite de ceea ce s-a cerut prin petite. A acordat societăţii reclamante o proprietate ce aparţine lui B., ce are în proprietate tot 9.500 mp ca şi societatea, fără ca acesta să fie parte în proces. A acordat pârâtei C. peste 500 mp din proprietatea de 3.000 mp ce aparţinea lui B. din anul 1995. Instanţa a tergiversat procesul 9 ani ca pârâta C. să-şi facă a patra carte funciară, fără anunţarea vecinilor şi declarând alţi vecini inexistenţi.

În concluzie, l-a deposedat pe B. de 9.500 mp şi 500 mp prin înşelăciune şi fals în înscrisuri în condiţiile în care nu a fost parte în proces şi nu i s-a dat dreptul la apărare.

Mai susţine că instanţele se fac vinovate de complicitate la mai multe fapte penale, detaliate prin cererea de revizuire.

Partea invocă în susţinerea căii extraordinare de atac dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte constată inadmisibilitatea cererii de revizuire în considerarea dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii şi la faptele pe care se întemeiază, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., pe care s-a întemeiat revizuenta în cererea de revizuire, stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de textul citat o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; în atare situaţie executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Înalta Curte reţine că prin "hotărâri potrivnice" se înţeleg acele hotărâri care s-au pronunţat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea din primul dosar. Scopul reglementării este rezolvarea situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze cu neobservarea existenţei lucrului judecat, în cadrul aceluiaşi proces, se ajunge la pronunţarea de hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.

În speţă, sub un prim aspect, revizuenta invocă contrarietatea între decizia civilă nr. 142 din 26.05.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi deciziile nr. 557/02.07.2019 (a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă) şi nr. 131/23.11.2011 (a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă), pronunţate în dosarul nr. x/2011.

Aceste din urmă hotărâri nu pot reprezenta un reper pentru analiza contrarietăţii cerută de cazul de revizuire ce constituie obiect al cercetării în prezenta cauză, pentru simplul fapt că au fost pronunţate în acelaşi dosar cu ultima hotărâre, cea a cărei revizuire se solicită, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a istoricului cauzei. Or, una din condiţiile esenţiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire fundamentată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite.

Astfel, în cauza dedusă judecăţii, se constată că hotărârile judecătoreşti care se afirmă că ar fi potrivnice nu au fost pronunţate în dosare diferite, ci în cadrul aceluiaşi dosar, în soluţionarea aceleiaşi cereri de chemare în judecată, fiind vorba doar de etape procesuale diferite ale aceluiaşi litigiu, respectiv apel, recurs şi contestaţie în anulare. Căile de atac care s-au soluţionat au primit numere de dosare diferite (1410/202/2011 şi 3920/2/2019), însă ele au avut la bază o singură pretenţie dedusă judecăţii de către reclamanta S.C. A. S.R.L. cu obiect grăniţuire.

Concluzionând, se reţine că revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunţate în acelaşi dosar în diferite faze procesuale, fiind nesocotită premisa ca pretenţiile să se fi judecat separat, cu neobservarea existenţei unei autorităţi de lucru judecat. În cadrul aceluiaşi proces nu se poate pretinde că au fost pronunţate hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă în diferite cicluri procesuale soluţiile pot fi diferite, în final, o singură hotărâre pune capăt judecăţii. Prin urmare, nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

Sub al doilea aspect, revizuenta pretinde că decizia civilă nr. 142 din 26.05.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2019 este potrivnică şi deciziei civile nr. 5 pronunţată în Şedinţa Camerei de Consiliu de la 11 iunie 2014 de către Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2013. Prin această hotărâre instanţa a admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 344/04.02.2014 a Judecătoriei Călăraşi, a schimbat în tot hotărârea atacată şi, în rejudecare, a admis plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de respingere, pe care a desfiinţat-o. A dispus admiterea cererii de intabulare a dreptului de proprietate al petentei asupra imobilului teren în suprafaţă de 2380 mp dobândit în baza contractului de donaţie autentificat sub nr. x/01.03.2004 de BNP J..

Revenind la condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., relevate anterior, se constată că nu este întrunită identitatea de părţi, obiect şi cauză în cele două pricini.

Astfel, decizia civilă nr. 5/11 iunie 2014 a soluţionat calea de atac în cauza având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară, părţi fiind petenta S.C. A. S.R.L. şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, iar decizia nr. 142 din 26.05.2020 a vizat soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii C. şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Călăraşi în procesul de grăniţuire.

În atare situaţie rezultă că între cele două decizii nu există identitatea de părţi, obiect şi cauză statuată prin art. 322 pct. 7 C. proc. civ., concluzie ce impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Pe de altă parte, decizia civilă nr. 5/11 iunie 2014 a fost pronunţată într-o procedură necontencioasă, or, caracteristica hotărârilor pronunţate în cadrul procedurilor necontencioase este aceea că sunt lipsite de puterea lucrului judecat, întrucât nu rezolvă un diferend, o situaţie contradictorie. Aşa fiind, nu se poate invoca contrarietatea între această hotărâre şi decizia civilă nr. 142 din 26.05.2020, revizuirea având un caracter inadmisibil şi prin prisma acestui aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 142 din 26 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2020.