Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2273/2020 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against a final judgment resolving a prior appeal for lack of stamp duty

Case Number Decizia nr. 2273/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the plaintiff against the Appellate Court’s decision that had annulled a prior appeal for lack of stamp duty, thereby leaving the lower court's decision on the procedural defect in force. The dispute concerned the admissibility of filing a third-level appeal (recurs) against a decision rendered by an appellate court that itself had resolved a previous appeal request by annulling it for non-compliance with fiscal requirements, effectively constituting an attempt to appeal a final judgment. The court relied on Articles 483(1) and 634(1)(5) of the Code of Civil Procedure to establish that judgments rendered in appeals are final and not subject to further appellate review, thereby characterizing the action as an impermissible "appeal against an appeal" in violation of the principle of the legality of legal remedies under Article 457(1) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against a final judgment resolving a prior appeal for lack of stamp duty: Astfel, în aplicarea art. 490 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., s-a stabilit termen în vederea soluţionării recursului.

Keywords

AI generated
principle of legality cassation review article of civil procedure stamp duty procedural review appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

Analizând recursul, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 105 din 11 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 3/R din 9 ianuarie 2020 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii, petentul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 14 iulie 2020 şi repartizat completului nr. 5.

Având în vedere data înregistrării cererii introductive (17 iulie 2019), procedura aplicabilă cauzei este cea reglementată de dispoziţiile Legii nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Astfel, în aplicarea art. 490 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., s-a stabilit termen în vederea soluţionării recursului.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul cauzei.

În speţă, petentul A. supune căii extraordinare de atac a recursului o decizie prin care a fost soluţionată o altă cerere de recurs, în sensul anulării recursului ca netimbrat - hotărâre care, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, este definitivă.

Drept urmare, cum în speţă, calea de atac a recursului este exercitată împotriva unei decizii definitive (pronunţate în soluţionarea unui alt recurs), prezenta cale de atac apare ca fiind inadmisibilă, fiind un recurs la recurs.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 105 din 11 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2020.