State compensation claim voided for lack of specified object and legal grounds

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2020

Analizând recursul, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cauzate de acţiunile, inacţiunile sau nesoluţionarea la timp ori defectuoasă a problemelor judiciare pe care le-a întâmpinat reclamantul în România, ca investitor străin, respectiv daune materiale constând în actualizarea următoarelor sume:

- valoare capital social subscris şi vărsat din 1996 în valoare iniţială de 18.295.330 RON vechi - actualizat 820.901,09 RON

- valoare gard împrejmuitor din 2002: 34.672.445 RON vechi - 23.770,67 RON

- branşarea electrică din 2002: 21.618.398 RON vechi - 10.633,72 RON

- moara de grâu: 21.266.241 RON vechi - 1.416.137,73 RON

- echipament măcinat porumb: 130.359,55 RON

- daune morale de 1.000.000 RON.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 422 din 11 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a anulat, ca informă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia nr. 1565 A din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 422 din 11 martie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

4. Calea de atac formulată:

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, reclamantul A. a formulat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că atât instanţa de apel, cât şi cea de fond au ignorant cu bună ştiinţă obiectul cererii de chemare în judecată, care este formulată de un investitor străin, calitate atestată de Certificatul de Investitor Străin nr. 25094 din 08.10.1993, eliberat de Agenda Română de Dezvoltare, document care a fost ignorat de către instanţe, deşi este izvorul calităţii de investitor străin şi reprezintă chintesenţa cauzei supuse judecăţii.

Recurentul-reclamant a mai arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei materiale a secţiei civile, partea precizând că speţa este una de contencios administrativ şi fiscal. Apreciază că secţia competentă ar fi secţia de contencios administrativ a curţii de apel, chiar dacă fondul cauzei a fost de competenţa secţiei civile a tribunalului.

Dacă judecătorul de contencios de la curtea de apel a considerat că se poate pronunţa pe competenţă, înseamnă că a considerat că cererea de chemare în judecată este clară, este completă, argumentată în fapt şi în drept şi susţinută de probele corespunzătoare.

A susţinut că instanţa de apel a falsificat chestiunile discutate în şedinţa de judecată, a încălcat dispoziţiile altui judecător din complet, nu a motivat revenirea asupra unei chestiuni deja dezlegate, nu a motivat refuzul nejustificat de comunicare a cererii precizatoare, sau refuzul de a răspunde cererii reclamantului de lămurire a felului cum a primit spre rezolvare acest dosar, din dovezile existente la dosar reieşind ca repartizarea nu s-a făcut aleatoriu.

În continuare, recurentul-reclamant a arătat că în cauză îşi găseşte aplicarea art. 488 pct. 2 C. proc. civ. întrucât "la aceeaşi instanţă un judecător a judecat, iar altul a pronunţat declinarea", respectiv pct. 3 al aceluiaşi articol, întrucât deşi competenţa aparţine secţiei de contencios, dosarul a fost soluţionat de secţia civilă.

De asemenea, reclamantul a arătat că motivarea instanţei este străină de natura cauzei, cum prevede pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., deoarece dovedeşte că judecătorul nu a citit acţiunea, este de rea-credinţă şi nu a înţeles natura cauzei. Instanţa nu a permis avocatului său să pună concluzii, iar dezbaterile în apel au fost extrem de scurte, instanţa de apel nerăspunzând criticilor inserate în cuprinsul motivelor de apel.

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 17 septembrie 2020 recursul a fost admis în principiu, stabilindu-se termen cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a pronunţat încheierea din data de 18 octombrie 2018, prin care a dispus admisibilitatea în principiu a recursului, fixând termen de judecată la 5 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce priveşte critica din recurs, subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, se constată că aceasta este nefondată.

Instanţa de apel, analizând susţinerile reclamantului din cuprinsul cererii de apel, a concluzionat că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 196 C. proc. civ., text de lege care prevede care sunt elementele pe care trebuie să le respecte orice cerere de chemare în judecată, sub sancţiunea nulităţii.

Instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Astfel, Curtea, a arătat că printre elementele obligatorii ale cererii de chemare în judecată sunt şi cele care i-au fost puse în vedere reclamantului, respectiv să precizeze cererea formulată sub aspectul obiectului şi motivelor de fapt şi de drept. Lipsa obiectului şi lipsa motivelor cererii introductive sunt sancţionate cu nulitatea, fără ca partea interesată să fie ţinută să facă dovada vreunei vătămări, acesta fiind prezumată de lege (nulitate absolută şi expresă).

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de apel a răspuns criticilor formulate în apel, motivând de ce apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 196 C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

Faptul că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti s-a pronunţat asupra competenţei de soluţionare a cauzei, stabilind că "cererea de chemare în judecată nu are ca obiect un act administrativ tipic sau asimilat, astfel că nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ", nu înseamnă că cererea de chemare în judecată este clară, este completă şi este argumentată în fapt şi în drept, astfel cum susţine recurentul-reclamant. Instanţele sunt obligate, în temeiul art. 131 C. proc. civ., ca la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece cauza.

Se reţine, totodată, că dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut şi se poate preta la limitări. Procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, precum şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil.

Instanţele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii.

Formularea unei cereri lipsite de orice pretenţie concretă care să poată fi dedusă judecăţii şi în raport de care instanţa să se poată pronunţa, limitată la invocarea unor pretinse drepturi, constituie o manifestare abuzivă a drepturilor procesuale.

O atare cerere, privată de elementele de fapt şi de drept necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate face obiectul analizei instanţei de judecată.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu era obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de reclamant în susţinerea cererii de apel, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut.

Criticile referitoare la faptul că există dovezi la dosar din care reiese faptul că repartizarea cauzei nu s-a făcut în mod aleatoriu, că instanţa de apel a falsificat chestiunile discutate în şedinţa de judecată, sunt simple susţineri care nu se pot încadra în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, faptul că "la aceeaşi instanţă un judecător a judecat, iar altul a pronunţat declinarea", nu reprezintă o critică de natură a fi încadrată în prevederile pct. 2 al art. 488 C. proc. civ., cum pretinde recurentul-reclamant, având în vedere că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti (unul dintre judecători, cum se exprimă recurentul) a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, constatând că nu este competentă a soluţiona acţiunea, astfel cum a fost formulată, iar mai apoi, aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a soluţionat apelul declarat împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti.

În acelaşi mod formal este indicat şi motivul de nelegalitate prevăzut la pct. 3 al aceluiaşi articol, fiind o simplă apreciere a părţii că deşi competenţa aparţine secţiei de contencios, dosarul a fost soluţionat de secţia civilă.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1565A din 29 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2020.