Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2260/2020 AI generated

Revision of final interlocutory ruling on suspension of proceedings declared inadmissible; judicial fine imposed for abusive litigation

Case Number Decizia nr. 2260/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for revision filed by the petitioner against a session ruling of July 15, 2020, and imposed a judicial fine of 1,000 RON on the petitioner for abusive procedural conduct. The dispute concerned a procedural ruling suspending the trial due to the petitioner’s failure to clarify the appellate route, which the petitioner challenged via a motion for revision, claiming nullity because the ruling was allegedly unsigned. The Court held that the challenged session ruling was a final decision, as appeals against suspensions of proceedings by the High Court are not subject to further appeal under Art. 414(1) of the Code of Civil Procedure, and that revision is not a valid remedy for such decisions under Art. 509(1). Applying Art. 187(1)(1)(a) of the Code of Civil Procedure, the Court sanctioned the petitioner with the maximum fine due to the repetitive filing of legally futile extraordinary appeals that unreasonably burdened the judicial system.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 427 C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ, art. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 414 alin. (1) C. proc. civ, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ; Revision of final interlocutory ruling on suspension of proceedings declared inadmissible; judicial fine imposed for abusive litigation: The dispute concerned a procedural ruling suspending the trial due to the petitioner’s failure to clarify the appellate route, which the petitioner challenged via a motion for revision, claiming nullity because the ruling was allegedly unsigned. The Court held that the challenged session ruling was a final decision, as appeals against suspensions of proceedings by the High Court are not subject to further appeal under Art. 414(1) of the Code of Civil Procedure, and that revision is not a valid remedy for such decisions under Art. 509(1). Applying Art. 187(1)(1)(a) of the Code of Civil Procedure, the Court sanctioned the petitioner with the maximum fine due to the repetitive filing of legally futile extraordinary appeals that unreasonably burdened the judicial system.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings interlocutory decision procedural nullity extraordinary revision judicial review discontinuation of proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Basis for imposing a judicial fine of 1000 RON on the petitioner for the abusive exercise of legal remedies.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 06.08.2020 sub nr. x/2020, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea încheierii de şedinţă din 15.07.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosar nr. x/2020.

În motivare, revizuentul a arătat că actul procedural, astfel cum i-a fost comunicat, nu este semnat, încălcând dispoziţiile art. 426 alin. (5), art. 427 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, situaţie faţă de care acesta este lovit de nulitate, neputând fi luat în considerare, iar persoanele care au comunicat un astfel de act au săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu, respectiv abuz în serviciu.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile supuse revizuirii sunt cele pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Alin. 2 al aceluiaşi articol reţine, cu titlu de excepţie, situaţiile în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, respectiv, alin. (1) pct. 3 în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10.

În raport de aceste prevederi, revizuirea exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită.

Această concluzie este susţinută şi de principiul legalităţii căilor de atac, principiu reglementat prin dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din cuprinsul ei.

Prin încheierea de şedinţă din 15.07.2020, supusă revizuirii, a fost suspendată judecata cauzei obiect al dosarului nr. x/2020 în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pentru neîndeplinirea, de către petent, a obligaţiilor stabilite în sarcina sa printr-o încheiere anterioară (din 03.06.2020), de a preciza calea de atac exercitată, raportat la caracterul contradictoriu al menţiunilor inserate în cuprinsul cererii de sesizare a instanţei.

Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ., "Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă".

Faţă de textul legal menţionat, revizuire este inadmisibilă, întrucât este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, pentru care legea nu reglementează o astfel de cale de atac.

În referire la aplicarea sancţiunii amenzii judiciare, se constată că, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu prilejul repartizării aleatorii, revizuentul din prezenta cauză a exercitat dar exercită şi în prezent, în mod repetat, numeroase căi extraordinare de atac inadmisibile, pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi existând sute de dosare cu asemenea obiect, în care se pronunţă soluţii similare.

Or, formularea repetată a unor cereri fără finalitate juridică, în mod constant respinse de instanţă ca inadmisibile, atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., ce reglementează sancţionarea cu amendă judiciară de la 100 RON la 1000 RON "introducerea cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Aceasta întrucât prin introducerea unor astfel de cereri informe şi care nu se circumscriu exigenţelor căilor de atac prevăzute de lege, partea exercită în mod abuziv drepturile procesuale. Consecinţa unor astfel de demersuri inadmisibile este doar aceea a încărcării în mod nejustificat a rolului instanţelor, atât în ceea ce priveşte instrumentarea unor dosare în care nu se dezbat decât chestiuni procedurale fără finalitate juridică, cât şi prin efectuarea unor activităţi specifice judecăţii (emiterea de citaţii, adrese, calcularea unor taxe de timbru, etc.) complexe şi costisitoare.

Pentru toate considerentele arătate, cererea de revizuire va fi respinsă, ca inadmisibilă şi, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., va fi aplicată revizuentului sancţiunea amenzii judiciare în cuantum de 1000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., cu domiciliul procesual ales în Arad, judeţul Arad, împotriva încheierii din 15 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosar nr. x/2020.

Aplică revizuentului amenda judiciară în cuantum de 1000 RON, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicarea hotărârii în ceea ce priveşte amenda judiciară.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 noiembrie 2020.