Revision inadmissible where res judicata was invoked and adjudicated in prior litigation

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 523/03.07.2020 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2017 şi obligarea intimatei Parohiei Brodina de Jos la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, revizuenta a arătat că decizia sus menţionată încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 147/A/13.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2010 (definitivă prin decizia nr. 3332/27.11.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

În cadrul dosarului nr. x/2010, după mai multe cicluri procesuale ale acţiunii în revendicare formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), Curtea de Apel Cluj a tranşat în mod irevocabil faptul că bunurile din patrimoniul acestuia au aparţinut totdeauna statului, A. având doar calitatea de administrator, iar nu de beneficiar al vreunui drept real.

Paralel cu revendicarea, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a instruit preoţi parohi din peste 560 de unităţi de cult de pe raza judeţului Suceava să solicite reconstituirea a câte 30 ha teren din fondul forestier, în temeiul art. 29 din Legea nr. 1/2000, indicându-le ca temei al cererii patrimoniul FBORB, adică aceeaşi fundaţie despre care se reţinuse, cu putere de lucru judecat, că nu avusese niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei.

Confuziile juridice ale autorităţilor administrative au condus la eliberarea nelegală în perioada 2002-2004, de către Comisia Judeţeană Suceava, a 570 titluri de proprietate pentru câte 30 ha teren forestier către diverse unităţi de cult de pe raza judeţului Suceava.

În atare situaţie, Romsilva a iniţiat 570 de litigii prin care a solicitat, în temeiul art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate emise în condiţiile arătate mai sus, dosarul nr. x/2017, în care s-a pronunţat decizia nr. 526/03.07.2020, a cărei revizuire se solicită, făcând parte din acest număr de litigii.

Prin sentinţa nr. 1025/1.03.2018, pronunţată în dosar nr. x/2017, Judecătoria Rădăuţi a admis în mod judicios cererea de chemare în judecată formulată de către Romsilva şi a dispus anularea titlului de proprietate nr. x/11.03.2004 emis de Parohia Ortodoxă Brodina de Jos. Prin decizia nr. 523/03.07.2020, Tribunalul Suceava a admis apelul împotriva acestei sentinţe şi a respins, ca nefondată, acţiunea.

Legea permite reconstituirea terenurilor către unităţi de cult doar în măsura în care fondul bisericesc (Biserica Ortodoxă Română) din care face parte unitatea de cult a avut în proprietate terenuri forestiere.

Pe de o parte, FBORB nu face parte din cultul creştin ortodox, ci este o fundaţie specială, de sine stătătoare, separată de Biserica Ortodoxă Română, iar pe de altă parte, acesta nu a avut niciodată în proprietate terenuri în zona Bucovinei, aspecte tranşate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel Cluj şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, soluţia pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017 este potrivnică soluţiilor pronunţate în dosarul nr. x/2010, cărora le încalcă lucrul judecat, întrucât reţine că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deşi prin deciziile nr. 147/A/2013 şi nr. 3332/2014 s-a stabilit contrariul.

Deşi prin decizia cărei revizuire se solicită s-a reţinut că suprafaţa de teren din acel dosar nu este identică cu cea din dosarul nr. x/2010, distincţia făcută de acea instanţă între proprietarul util şi cel deplin este fără relevanţă în cauza de faţă, întrucât dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 fac trimitere la bunuri aflate în proprietate fără a face distincţie proprietatea utilă şi cea directă, iar dezlegarea dată prin decizia nr. 3332/2014 a vizat întreg patrimoniul FBORB, iar nu doar anumite suprafeţe de teren.

Contrar celor reţinute de Tribunalul Suceava, argumentul principal în dosarul nr. x/2010 pentru respingerea acţiunii FBORB l-a constituit nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului.

La data de 29.09.2020, intimata Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Brodina de Jos a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu referire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, intimata a arătat că cererea de revizuire nu se circumscrie exigenţelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că, prin demersul judiciar, revizuenta solicită, practic, o reapreciere asupra modului în care Tribunalul Suceava a soluţionat chestiunea lucrului judecat a considerentelor deciziei nr. 147/2013, fără a indica o contradicţie între cele două hotărâri.

A mai arătat intimata că prin argumentele expuse în cadrul cererii de revizuire, se solicită valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 147/2013, prin care s-a reţinut că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu ar fi avut niciodată calitatea de proprietar al terenurilor forestiere, susţinându-se că soluţia pronunţată de Tribunalul Suceava este potrivnică soluţiilor pronunţate în dosarul nr. x/1.2010*, cărora le încalcă lucrul judecat.

Având în vedere că revizuirea nu poate fi admisă atunci când din hotărârile a căror contrarietate se invocă nu rezultă tripla identitate, iar în prezenta cauză se solicită valorificarea efectului pozitiv (identitate de obiect şi cauză), rezultă că cererea formulată este inadmisibilă.

Intimata a precizat că în cauză lipseşte identitatea de obiect, înţeles atât din punct de vedere juridic, cât şi din punct de vedere material. Prin decizia nr. 147/A/2013 a fost soluţionată o acţiune în revendicare introdusă şi modificată de Fondul Bisericesc în vederea recunoaşterii calităţii de proprietar şi punerii în posesie cu privire la o suprafaţă de 166.000 hectare de teren. Decizia Tribunalului Suceava, a cărei revizuire se solicită, nu tranşează chestiunea calităţii de proprietar, ci soluţionează o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă de teren care nu este identică cu cea la care se referă decizia nr. 147/A/2013. Suprafaţa de teren asupra căreia se pronunţă Tribunalul Suceava nu a format obiectul dosarului în care s-a pronunţat decizia nr. 147/A/2013.

Contrarietatea de hotărâri trebuie să existe în privinţa dispozitivelor, iar nu a considerentelor hotărârilor, situaţie faţă de care prezenta cerere de revizuire, care vizează considerentele şi în care nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, apare ca inadmisibilă.

Nu este îndeplinită nici condiţia neinvocării autorităţii de lucru judecat (sau dacă a fost ridicată să nu se fi discutat excepţia), întrucât instanţele de fond s-au pronunţat asupra acestui aspect, care a reprezentat cauza juridică a acţiunii.

Intimata a mai arătat că, pe lângă faptul că a reţinut ca nefiind incident efectul negativ al puterii de lucru judecat, instanţa de apel a apreciat că în cauză trebuie respectat principiul securităţii raporturilor juridice prin raportare la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Acest din urmă considerent dovedeşte lipsa de interes a cererii de revizuire, întrucât soluţia din apel sub aspectul menţionat este definitivă şi nu mai poate fi revizuită.

La data de 05.10.2020, intimata Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire şi judecata în lipsă.

A arătat intimata că motivele invocate de către revizuentă sunt pertinente, raportat la conţinutul considerentelor deciziei nr. 147/A/2013 a Curţii de Apel Cluj şi ale deciziei nr. 332/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar revizuenta este singurul organ administrativ care reprezintă Statul Român în sectorul silvic şi are obligaţia să vegheze la respectarea legalităţii reconstituirii dreptului de proprietate în acest domeniu.

Întrucât fondul forestier reprezintă proprietate publică a statului, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, iar Convenţia Europeană a Drepturilor Omului protejează drepturi concrete şi efective, se impune admiterea cererii de revizuire.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se regăseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, atât în ipotezele în care instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, cât şi în cazurile în care încălcarea se manifestă la nivelul statuărilor diferite prin considerente decizorii asupra aceloraşi elemente litigioase care au rol determinant asupra soluţiei.

Aceasta înseamnă, în termenii art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că pentru a fi deschisă calea revizuiri trebuie să existe "hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Altfel spus, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorităţii de lucru judecat ataşate unei prime hotărâri.

Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcţia negativă, care opreşte un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesneşte, sub aspectele deja dezlegate, judecata în cel de-al doilea proces, fără posibilitatea contrazicerii) autoritatea de lucru judecat este, pe de o parte, subordonată relativităţii efectelor sale - adică se produce doar între aceleaşi părţi care să fi stat în judecata ambelor procese - şi, pe de altă parte, este necesar ca ea să nu fi fost invocată şi dezbătută în al doilea litigiu.

Cea de-a doua condiţie, a neinvocării şi neanalizării autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri cu ocazia celei de-a doua judecăţi decurge în mod necesar din caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii care sancţionează doar încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu şi modalitatea în care o a doua hotărâre, având de analizat excepţia autorităţii de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior (o chestiune litigioasă ce are legătură sau se repercutează, prin efectele sale, asupra noii judecăţi) dă dezlegare acestor aspecte.

Aceasta întrucât o raportare eronată a celei de-a doua instanţe la efectele lucrului judecat anterior se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, cenzurabil prin intermediul căilor de atac, care permit reformarea unor astfel de hotărâri (apel şi respectiv, recursul, sub motivul prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.), în timp ce pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziţie în mod excepţional părţii, nu are loc o reformare a hotărârii, ci o sancţionare - prin anulare - a celei de-a doua hotărâri care a nesocotit lucrul judecat anterior.

În speţă, prin cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a solicitat anularea deciziei nr. 523/03.07.2020 a Tribunalului Suceava pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a soluţiilor pronunţate în dosarul nr. x/2010, respectiv a deciziei nr. 147/A/2013 a Curţii de Apel Cluj şi a deciziei nr. 3332/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât reţine că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deşi prin cele din urmă hotărâri evocate s-a stabilit contrariul.

Litigiul în care a fost pronunţată decizia nr. 147A/2013 a Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr. 3332/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut ca obiect o acţiune în revendicare, întemeiată pe art. 481 C. civ., art. 6 şi art. 27 din Legea nr. 213/1998, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei, în contradictoriu cu pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi cu intervenienţii Prefectul Judeţului Suceava, B. Suceava, C., D., E., F., G., H., G. şi I..

Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunţată decizia nr. 523/03.07.2020 a Tribunalului Suceava, a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x/2004 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 30 ha teren cu vegetaţie forestiera identică amenajistic cu u.a.173A% din U.P I Ocolul Silvic Falcău şi cadastral cu parcela funciară nr. x din CF x şi să dispună restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate de pe suprafaţa indicată în primul capăt de cerere, aferente perioadei de 3 ani, anterioară depunerii cererii de chemare în judecată.

În acest al doilea litigiu calitatea de reclamantă a avut-o Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, iar calitatea de pârâte Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Brodina de Jos şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Putna iar cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997 de modificare şi completare a Legii nr. 18/1991 şi art. 1345 C. civ.

Se constată că în cel de-al doilea litigiu, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, formulând acţiunea în nulitatea titlului de proprietate finalizată prin hotărârea a cărei anulare o cere, a invocat ca temei al nulităţii, tocmai nesocotirea efectului autorităţii de lucru judecat ataşat deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curţii de Apel Cluj, cu privire la lipsa calităţii de proprietar al suprafeţelor din fondul forestier a Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.

În felul acesta, reclamanta, care este revizuenta din prezenta cauză, şi-a fundamentat pretenţia de constatare a nulităţii titlului de proprietate pe împrejurarea că dezlegarea referitoare la calitatea de administrator şi nu de proprietar al Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina din procesul anterior, intrată în autoritatea de lucru judecat, face să devină incidente dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, care reglementează nulitatea absolută a actelor de reconstituire emise în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite la reconstituire.

În acest context, învestite cu acţiunea în nulitate, instanţele de fond au avut a analiza pretenţiile reclamantei raportându-se, în primul rând, la efectul autorităţii de lucru judecat de care aceasta s-a prevalat prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, în timp ce prima instanţă (Judecătoria Rădăuţi) a considerat că pârâta- Unitatea de cult nu era îndreptăţită la reconstituire, nefiind întrunite condiţiile art. 29 din Legea nr. 1/2000, întrucât nu a avut în folosinţă sau prin înzestrare terenul forestier reconstituit şi nici fondul bisericesc nu a deţinut aceste teren în proprietate în raport de constatările jurisdicţionale, învestite cu autoritate de lucru judecat, ale deciziei nr. 147/A/13.11.2013 a Curţii de Apel Cluj, Tribunalul Suceava, soluţionând cauza în apel, a considerat că dimpotrivă, dezlegările hotărârii irevocabile anterioare nu se opun noii judecăţi în sensul pretins de reclamantă.

Anume, instanţa de apel a reţinut, în considerentele deciziei, că între cele două judecăţi există diferenţă de obiect juridic şi material, de vreme ce acţiunea anterioară a vizat revendicarea unei suprafeţe de teren, iar cea ulterioară se referă la constatarea nulităţii unui titlu de proprietate şi la o altă suprafaţă de teren, care nu se suprapune şi nu rezultă că ar fi parte din suprafaţa reclamată prima dată.

De asemenea, s-a reţinut că rigorile probaţiunii şi puterea doveditoare a actelor sunt diferite în cele două proceduri judiciare şi că în acţiunea în revendicare s-a făcut o distincţie între proprietatea utilă şi proprietatea directă (pentru a se trage concluzia că nu este justificat dreptul de proprietate care să asigure succesul acţiunii în revendicare), distincţie lipsită însă de relevanţă în acţiunea în nulitate, câtă vreme dispoziţiile legii reparatorii pe baza cărora s-a făcut reconstituirea dreptului nu operează cu asemenea noţiuni şi distincţii.

S-a reţinut şi că cele statuate prin hotărârea judecătorească anterioară nu poate fi opus cu valoare obligatorie şi sub semnul autorităţii de lucru judecat, pârâtei - Unitatea de cult, întrucât aceasta nu a fost parte în judecata anterioară, relativitatea efectelor producându-se în relaţia dintre părţi.

Rezultă aşadar, că autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu doar că a fost invocată cu ocazia celei de-a doua judecăţi, dar a reprezentat însuşi fundamentul juridic al acţiunii în nulitate, susţinându-se că ineficienţa titlului de proprietate atacat este dată de nesocotirea celor tranşate anterior în legătură cu titularul dreptului de proprietate asupra fondului forestier, chestiune aptă să atragă incidenţa cauzei de nulitate prevăzute de art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997.

În acelaşi timp, astfel cum s-a arătat, instanţele învestite cu judecata acţiunii în nulitate au analizat incidenţa efectelor autorităţii de lucru judecat invocată, arătându-se prin decizia definitivă adoptată în apel, de ce nu poate fi reţinută ca atare, în contextul diferenţelor de obiect, cauză juridică, părţi, chestiuni de drept.

În atare condiţii, promovarea cererii de revizuire împotriva deciziei menţionate din apel (nr. 523/3.07.2020 a Tribunalului Suceava) sub motiv că ea ar nesocoti şi ar fi potrivnică deciziei nr. 147/A/13.11.2013 a Curţii de Apel Cluj, cea ale cărei efecte au fost invocate pentru promovarea acţiunii în nulitate, constituind apoi obiect de analiză în apel - nesocoteşte reglementarea şi fundamentul acestei căi extraordinare de atac.

Punând în discuţie modalitatea în care printr-o decizie definitivă s-a răspuns criticilor formulate în legătură cu efectul autorităţii de lucru judecat al unei alte hotărâri, revizuenta tinde să transforme această cale extraordinară de atac într-una care să supună cenzurii instanţei de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecăţii, în afara sistemului legal al căilor de atac şi tinzând la periclitarea securităţii raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăşi, în autoritate de lucru judecat.

Susţinerea revizuentei potrivit căreia prin verificarea dacă autoritatea de lucru judecat a fost invocată şi analizată cu ocazia celei de-a doua judecăţi s-ar adăuga o condiţie pe care legea nu o prevede, este lipsită de temei, întrucât analiza decurge din însăşi natura acestei căi extraordinare de atac, care nu permite realizarea unui control de legalitate asupra unei hotărâri prin care s-a verificat chestiunea invocată, a autorităţii lucrului judecat.

Dimpotrivă, analiza în revizuire se limitează la a constata doar dacă a doua hotărâre a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, ceea ce, prin ipoteză, presupune să nu se fi invocat această neregularitate procedurală în cel de-al doilea proces şi să nu fi fost verificată jurisdicţional.

În măsura în care însă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare a fost invocată şi dezlegată în cel de-al doilea proces, partea are a cere verificarea legalităţii unei asemenea dezlegări prin căile legale permise, apelul, în maniera devolutivă a criticilor, şi recursul, prin intermediul motivului prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

De aceea, susţinerea că nu există o normă de drept pozitiv care să prevadă această condiţie, a neinvocării şi neanalizării, de către cea de-a doua instanţă, a autorităţii de lucru judecat, pentru a fi admisibilă revizuirea, ignoră existenţa unui sistem unitar al căilor de atac, prin intermediul cărora pot fi cenzurate, în cazul celor extraordinare, doar anumite aspecte.

În caz contrar, a admite că în situaţia revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi criticată modalitatea în care, în apel, prin hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs, a fost cenzurată o pretinsă nesocotire a lucrului judecat anterior înseamnă, de fapt, a deturna rolul revizuirii şi a o transforma într-un "recurs deghizat", într-o materie în care această cale de atac nu e prevăzută de lege.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că nu se poate pronunţa asupra modalităţii în care o altă instanţă (de drept comun) a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Aceasta, întrucât, odată ce o instanţă de judecată s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare şi nu pe calea revizuirii formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cale extraordinară de atac în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi, pentru prima dată, asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

Reţinând, în raport de aceste aspecte, inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se poate considera, aşa după cum pretinde revizuenta, că s-ar încălca astfel dreptul său la un proces echitabil întrucât, tocmai prin deschiderea unei noi judecăţi asupra a ceea ce a constituit fondul celui de-al doilea proces, respectiv, nulitatea absolută a titlului de proprietate emis în beneficiul parohiei, pentru motivul acuzat al nesocotirii aspectului judecat în cel dintâi proces (anume că FBORB nu a deţinut cu titlu de proprietar terenuri forestiere pe teritoriul Bucovinei), s-ar ajunge la înfrângerea acestui drept fundamental, deoarece s-ar da posibilitatea unor statuări contrare a ceea ce s-a stabilit în mod definitiv de către o instanţă de judecată.

Înalta Curte reţine, totodată, că nu se poate pretinde înfrângerea dreptului la un remediu efectiv consacrat prin dispoziţiile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, drept care trebuie văzut ca mijloc de asigurare a protecţiei drepturilor subiective ale individului, iar nu ca garanţie a promovării unor căi extraordinare de atac, cum este cea a revizuirii şi care, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei de contencios european, în sine, este văzută ca un mijloc de înfrângere a securităţii circuitului juridic atunci când este folosită în alte scopuri ori în alte cazuri decât cele limitativ admise de lege.

Aşa fiind, constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire dedusă judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, cu sediul în Suceava, B-dul 1 Mai, nr. 6, judeţul Suceava împotriva deciziei nr. 523 din 3 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii Parohia Ortodoxă Brodina de Jos, cu sediul ales la SCA J., cu sediul în Bucureşti, str. x, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, cu sediul în Suceava, judeţul Suceava, Comisia Comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Putna, cu sediul în comuna Putna, judeţul Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2020.