Inadmissibility of revision for res judicata analysis already debated in ordinary appeals

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Sf. Nicolae Bălineşti, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Instituţia Prefectului Judeţului Suceava şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Putna, ca în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să dispună anularea deciziei nr. 526/03.07.2020 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2017 şi obligarea intimatei Parohia Sf. Nicolae Balineşti la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, revizuenta a arătat că decizia sus menţionată încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 147/A/13.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2010 (definitivă prin decizia nr. 3332/27.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Astfel, în cadrul dosarului nr. x/2010, după mai multe cicluri procesuale ale acţiunii în revendicare formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), Curtea de Apel Cluj a tranşat în mod irevocabil faptul că bunurile din patrimoniul acestuia au aparţinut totdeauna statului, A. având doar calitatea de administrator, iar nu de beneficiar al vreunui drept real.

Paralel cu revendicarea, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a instruit preoţi parohi din peste 560 de unităţi de cult de pe raza judeţului Suceava să solicite reconstituirea a câte 30 ha teren din fondul forestier, în temeiul art. 29 din Legea nr. 1/2000, indicându-le, ca temei al cererii, patrimoniul FBORB, adică aceeaşi fundaţie despre care se reţinuse, cu putere de lucru judecat, că nu avusese niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei.

Confuziile juridice ale autorităţilor administrative au condus la eliberarea nelegală, în perioada 2002-2004, de către Comisia Judeţeană Suceava, a 570 titluri de proprietate pentru câte 30 ha teren forestier, către diverse unităţi de cult de pe raza judeţului Suceava.

În atare situaţie, Romsilva a iniţiat 570 de litigii prin care a solicitat, în temeiul art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate emise în condiţiile arătate mai sus, dosarul nr. x/2017, în care s-a pronunţat decizia nr. 526/03.07.2020, a cărei revizuire se solicită, făcând parte din acest număr de litigii.

Prin sentinţa nr. 285/22.01.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Rădăuţi a admis în mod judicios cererea de chemare în judecată formulată de către Romsilva şi a dispus anularea titlului de proprietate nr. x/22.10.2003 emis de Parohia Ortodoxă Sf. Nicolae Balineşti. Prin decizia nr. 526/03.07.2020, Tribunalul Suceava a admis apelul împotriva acestei sentinţe şi a respins, ca nefondată, acţiunea.

Legea permite reconstituirea terenurilor către unităţi de cult doar în măsura în care fondul bisericesc (Biserica Ortodoxă Română), din care face parte unitatea de cult, a avut în proprietate terenuri forestiere.

Pe de o parte, FBORB nu face parte din cultul creştin ortodox, întrucât este o fundaţie specială, de sine stătătoare, separată de Biserica Ortodoxă Română, iar pe de altă parte, acesta nu a avut niciodată în proprietate terenuri în zona Bucovinei, aspecte tranşate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel Cluj şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, soluţia pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017 este potrivnică soluţiilor pronunţate în dosarul nr. x/2010, cărora le încalcă lucrul judecat, întrucât reţine că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deşi prin deciziile menţionate, nr. 147/A/2013 şi nr. 3332/2014 s-a stabilit contrariul.

Deşi prin decizia, a cărei revizuire se solicită, s-a reţinut că suprafaţa de teren din acel dosar nu este identică cu cea din dosarul nr. x/2010, distincţia făcută de acea instanţă între proprietarul util şi cel deplin este fără relevanţă în cauza de faţă, întrucât dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 fac trimitere la bunuri aflate în proprietate, fără a face distincţie între proprietatea utilă şi cea directă, iar dezlegarea dată prin decizia nr. 3332/2014 a vizat întreg patrimoniul FBORB, iar nu doar anumite suprafeţe de teren.

Contrar celor reţinute de Tribunalul Suceava, argumentul principal în dosarul nr. x/2010 pentru respingerea acţiunii FBORB l-a constituit nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului.

Intimata Unitatea de Cult Parohia "Sfântul Nicolae" Bălineşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire arătând, în principal, că aceasta are caracter inadmisibil, nefiind îndeplinită condiţia de a nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat în cel de-al doilea dosar, în realitate tinzându-se la o reapreciere asupra modalităţii în care Tribunalul Suceava a tranşat, prin decizia supusă revizuirii, chestiunea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curţii de Apel Cluj. De asemenea, nu este întrunită cerinţa triplei identităţi de elemente între decizia nr. 147/2013 a Curţii de Apel Cluj şi judecata ce a fost finalizată prin decizia nr. 526/3.07.2020 a Tribunalului Suceava, de vreme ce prima a vizat o acţiune în revendicare, cu privire la o anumită suprafaţă de teren, iar cea de-a doua s-a referit la anularea unui titlu de proprietate asupra altui teren, cu un altfel de regim juridic, ce nu a fost inclus în terenul revendicat anterior.

Mai mult, pretinsa putere de lucru judecat a deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curţii de Apel Cluj a reprezentat cauza juridică a acţiunii Romsilva de anulare a titlului de proprietate, astfel încât incidenţa sau lipsa de incidenţă a acesteia a fost analizată de instanţele de fond odată cu soluţionarea acţiunii în anularea titlului de proprietate.

La rândul ei, intimata Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Suceava a formulat întâmpinare, prin care a arătat că "motivele invocate de revizuentă sunt pertinente", având în vedere cele reţinute în considerentele deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curţii de Apel Cluj şi ale deciziei nr. 3332/27.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că din suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră, obiect al revendicării, o parte a reprezentat obiect al reconstituirii şi emiterii de titluri de proprietate conform Legii nr. 1/2000, astfel încât, în mod evident rezultă că a avut loc o modificare a situaţiei juridice iniţiale a terenurilor. În plus, Romsilva este singurul organ administrativ care reprezintă statul în sectorul silvic şi care are obligaţia să vegheze la respectarea legalităţii reconstituirii dreptului de proprietate.

Analizând aspectele deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., ce se constituie în temeiul juridic al căii extraordinare de atac promovate de Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, o reprezintă necesitatea asigurării imutabilităţii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, nefiind permis ca ceea ce s-a tranşat de către o instanţă să fie contrazis de o hotărâre ulterioară, care să statueze în sens contrar pe aceleaşi aspecte care au făcut obiectul primei judecăţi.

Aceasta înseamnă, în termenii art. 509 pct. 8 C. proc. civ., că pentru a fi deschisă calea revizuiri trebuie să existe "hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Altfel spus, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorităţii de lucru judecat ataşate unei prime hotărâri.

Ca atare, o judecată ulterioară nu poate contrazice ceea ce s-a tranşat într-un prim proces care a vizat aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi s-a desfăşurat între aceleaşi părţi (aspectul negativ sau extinctiv al autorităţii lucrului judecat, în reglementarea dată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), cum nu poate contrazice nici modalitatea în care s-a tranşat asupra unei chestiuni litigioase opuse de/între aceleaşi părţi (efectul pozitiv sau normativ al autorităţii de lucru judecat, regăsit la nivelul aşa-numitelor considerente decizorii, recunoscut ca atare prin dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.).

Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcţia negativă, care opreşte un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesneşte, sub aspectele tranşate, judecata celui de-al doilea proces, care porneşte de la un "dat" dezlegat în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea contrazicerii) autoritatea de lucru judecat este pe de o parte, subordonată relativităţii efectelor sale - adică se produce doar între aceleaşi părţi care să fi stat în judecata ambelor procese - şi pe de altă parte, este necesar ca ea să nu fi fost invocată şi dezbătută în al doilea litigiu.

Cea de-a doua condiţie, a neinvocării şi neanalizării autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, cu ocazia celei de-a doua judecăţi, decurge în mod necesar din caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii care sancţionează doar încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu şi modalitatea în care o a doua hotărâre, având de analizat excepţia autorităţii de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior (o chestiune litigioasă ce are legătură sau se repercutează, prin efectele sale, asupra noii judecăţi) dă dezlegare acestor aspecte.

Aceasta întrucât o raportare eronată a celei de-a doua instanţe la efectele lucrului judecat anterior se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, cenzurabil prin intermediul căilor de atac, care permit reformarea unor astfel de hotărâri (apel şi respectiv, recursul, sub motivul prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.), în timp ce pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziţie în mod excepţional părţii, nu are loc o reformare a hotărârii, ci o sancţionare - prin anulare - a celei de-a doua hotărâri care a nesocotit lucrul judecat anterior.

În speţă, promovându-se revizuirea, se susţine că decizia nr. 526/3.07.2020 a Tribunalului Suceava - care, admiţând apelul declarat, a respins acţiunea în nulitatea titlului de proprietate emis pe numele Parohiei Sf. Nicolae Bălineşti - ar contraveni deciziei nr. 147/A/13.11.2013 a Curţii de Apel Cluj (irevocabilă prin decizia nr. 3332/27.11.2014 a ÎCCJ), cea care într-o acţiune în revendicare anterioară a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), în considerarea patrimoniului căruia s-a făcut reconstituirea dreptului şi s-a emis titlul, n-a avut niciodată calitatea de proprietar asupra terenurilor cu destinaţie forestieră, ci doar pe aceea de administrator (ceea ce nu îndreptăţea la reconstituire).

Se constată însă că, formulând acţiunea în nulitatea titlului de proprietate - finalizată prin hotărârea a cărei anulare o cere - revizuenta a invocat ca temei al nulităţii, tocmai această nesocotire a efectului autorităţii de lucru judecat ataşat deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curţii de Apel Cluj, pe aspectul menţionat, al tranşării calităţii de administrator, iar nu de proprietar al suprafeţelor din fondul forestier, pe seama Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.

În felul acesta, reclamanta (revizuenta din prezenta cauză) şi-a justificat demersul referitor la nulitatea titlului, arătând că statuarea anterioară, intrată în autoritatea de lucru judecat, face să devină incidente dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, care reglementează nulitatea absolută a actelor de reconstituire emise în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite la reconstituire.

În acest context, învestite cu acţiunea în nulitate, instanţele fondului au analizat pretenţiile reclamantei raportându-se, în primul rând, la efectul autorităţii de lucru judecat de care s-a prevalat reclamanta.

Astfel, în timp ce prima instanţă (Judecătoria Rădăuţi) a considerat că pârâta nu era îndreptăţită la reconstituire, nefiind întrunite condiţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, întrucât se opuneau constatările jurisdicţionale, învestite cu autoritate de lucru judecat, ale deciziei nr. 147/A/13.11.2013 a Curţii de Apel Cluj, Tribunalul Suceava, soluţionând cauza în apel, a considerat că dimpotrivă, dezlegările hotărârii irevocabile anterioare nu se opun noii judecăţi în sensul pretins de reclamantă.

În acest sens, s-a reţinut în considerentele deciziei, că între cele două judecăţi există diferenţă de obiect juridic şi material, de vreme ce acţiunea anterioară a vizat revendicarea unei suprafeţe de teren, iar cea ulterioară se referă la constatarea nulităţii unui titlu de proprietate şi la o altă suprafaţă de teren, care nu se suprapune şi nu rezultă că ar fi parte din suprafaţa reclamată prima dată.

De asemenea, s-a reţinut că rigorile probaţiunii şi puterea doveditoare a actelor sunt diferite în cele două proceduri judiciare şi că în acţiunea în revendicare s-a făcut o distincţie între proprietatea utilă şi proprietatea directă (pentru a se trage concluzia că nu este justificat dreptul de proprietate care să asigure succesul acţiunii în revendicare), distincţie lipsită însă de relevanţă în acţiunea în nulitate, câtă vreme dispoziţiile legii reparatorii pe baza cărora s-a făcut reconstituirea dreptului nu operează cu asemenea noţiuni şi distincţii.

S-a reţinut şi că cele statuate prin hotărârea judecătorească anterioară nu poate fi opus cu valoare obligatorie şi sub semnul autorităţii de lucru judecat, pârâtei - Unitatea de cult, întrucât aceasta nu a fost parte în judecata anterioară, relativitatea efectelor producându-se în relaţia dintre părţi.

Se constată aşadar, că autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu doar că a fost invocată cu ocazia celei de-a doua judecăţi, dar a reprezentat însuşi fundamentul juridic al acţiunii în nulitate, susţinându-se că ineficienţa titlului de proprietate atacat este dată de nesocotirea celor tranşate anterior în legătură cu titularul dreptului de proprietate asupra fondului forestier, chestiune aptă să atragă incidenţa cauzei de nulitate prevăzute de art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997.

În acelaşi timp, astfel cum s-a arătat, instanţele învestite cu judecata acţiunii în nulitate au analizat incidenţa efectelor autorităţii de lucru judecat invocată, arătându-se prin decizia definitivă adoptată în apel, de ce nu poate fi reţinută ca atare, în contextul diferenţelor de obiect, cauză juridică, părţi, chestiuni de drept.

În acest context, promovarea cererii de revizuire împotriva deciziei menţionate din apel (nr. 526/3.07.2020 a Tribunalului Suceava) sub motiv că ea ar nesocoti şi ar fi potrivnică deciziei nr. 147/A/813.11.2013 a Curţii de Apel Cluj, cea ale cărei efecte au fost invocate pentru promovarea acţiunii în nulitate, constituind apoi obiect de analiză în apel - nesocoteşte reglementarea şi fundamentul acestei căi extraordinare de atac.

Punând în discuţie modalitatea în care printr-o decizie definitivă s-a răspuns criticilor formulate în legătură cu efectul autorităţii de lucru judecat al unei alte hotărâri, revizuenta tinde să transforme această cale extraordinară de atac într-una care să supună cenzurii legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecăţii, în afara sistemului legal al căilor de atac şi tinzând la periclitarea securităţii raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăşi, în autoritate de lucru judecat.

Susţinerea revizuentei, conform căreia nu trebuie verificat dacă autoritatea de lucru judecat a fost invocată şi analizată cu ocazia celei de-a doua judecăţi, pentru că astfel s-ar adăuga o condiţie pe care legea nu o prevede, este lipsită de temei, întrucât o asemenea analiză decurge din însăşi natura acestei căi extraordinare de atac, care nu permite realizarea unui nou control de legalitate asupra unei hotărâri, care a verificat, ea însăşi, chestiunea invocată, a autorităţii lucrului judecat.

Dimpotrivă, analiza în revizuire se limitează la a constata dacă a doua hotărâre a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, ceea ce, prin ipoteză, presupune să nu se fi invocat această neregularitate procedurală şi să nu fi fost verificată jurisdicţional. Altminteri, s-ar cenzura legalitatea unei asemenea dezlegări, altfel decât prin căile legale permise - apelul, în maniera devolutivă a criticilor şi recursul, prin intermediul motivului prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

De aceea, susţinerea că nu există o normă de drept pozitiv care să prevadă această condiţie, a neinvocării şi neanalizării, de către cea de-a doua instanţă, a autorităţii de lucru judecat, pentru a fi admisibilă revizuirea, ignoră existenţa unui sistem unitar al căilor de atac, prin intermediul cărora pot fi cenzurate, în cazul celor extraordinare, doar anumite aspecte.

A admite că în situaţia revizuirii întemeiate pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. poate fi criticată modalitatea în care, în apel, prin hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs, a fost cenzurată o pretinsă nesocotire a lucrului judecat anterior înseamnă, de fapt, a deturna rolul revizuirii şi a o transforma într-un "recurs deghizat", într-o materie în care această cale de atac nu e prevăzută de lege.

Or, aşa cum s-a arătat în doctrină şi s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă a instanţelor de judecată, în cazul revizuirii nu e permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanţa de revizuire se limitează la situaţia de contrarietate a hotărârilor, cu sancţiunea aplicabilă, a anulării celei de a-a doua hotărâri care nesocoteşte lucrul judecat anterior.

În realitate, prin demersul său, situat în afara dispoziţiilor procedurale în materie, revizuenta pune în discuţie dezlegări definitive, intrate în autoritatea de lucru judecat, nesocoteşte faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancţionează încălcări procedurale grave şi nu într-o nouă cale de atac deschisă controlului de legalitate.

Promovarea revizuirii, în contextul menţionat, periclitează înseşi securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, de vreme ce este contestată, altfel decât pentru motive strict prevăzute de lege, o hotărâre definitivă intrată ea însăşi în autoritatea lucrului judecat (inclusiv asupra chestiunilor referitoare la modalitatea în care se repercutează şi trebuie valorificate efectele autorităţii lucrului judecat ataşate deciziei anterioare, nr. 147/A/13.11.2013 a Curţii de Apel Cluj).

Or, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii europene "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei (Hot. Mitrea împotriva României, par. 24, public în M. Of. nr. 455/21.12.2010).

Văzând că prin cererea de revizuire se tinde la o rejudecare a cauzei în care cea de-a doua instanţă a statuat într-o anumită modalitate asupra efectelor autorităţii de lucru judecat ale primei judecăţi, pretinzându-se un control de legalitate specific recursului, Înalta Curte constată neîntrunirea cerinţelor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., astfel încât revizuirea va fi respinsă în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava împotriva deciziei nr. 526 din 3 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2020.