Recusal panel challenge fails; appeal against refusal to recuse judge dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Litigiul are ca obiect recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 648/A/20.02.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă şi a încheierii de şedinţă din 10.04.2017 a aceleiaşi instanţe.

Recursul a fost soluţionat prin decizia nr. 310/11.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2015, decizie referitor la care reclamanta a formulat cerere de îndreptare eroare materială, lămurire şi completare dispozitiv în temeiul art. 442,443 şi 444 C. proc. civ., cereri în cursul judecării cărora, respectiv la 27.06.2019, s-a formulat cererea de recuzare soluţionată prin încheierea recurată în prezenta cauză.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin încheierea de şedinţă din 05.07.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de recuzare a d-nei judecător B., formulată de petenta A..

3. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva încheierii de şedinţă din 05.07.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., petenta A. formulând următoarele critici de nelegalitate:

- Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), respectiv completul care a soluţionat cererea de recuzare nu a fost legal constituit, deoarece în componenţa acestuia nu s-au mai regăsit niciunul din judecătorii care au soluţionat recursul şi cererile de lămurire/completare/îndreptare eroare, formulate ulterior pronunţării asupra recursului.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a făcut trimitere la conţinutul normativ al art. 50 C. proc. civ. şi 110 alin. (4) din Regulamentul instanţelor judecătoreşti, pentru a indica, din punct de vedere legal, constituirea completului chemat să soluţioneze incidentele procedurale privitoare la recuzare şi/sau abţinere care îi vizează pe o parte a membrilor completului de judecată, precizând însă că motivul de nelegalitate a alcătuirii completului ce a soluţionat cererea sa de recuzare, rezidă în faptul că în completul de recurs stabilit aleatoriu nu s-a mai regăsit niciunul din judecătorii iniţiali. De aceea, susţine că nu a fost legal constituit nici completul învestit cu soluţionarea cererilor sale întemeiate pe dispoziţiile art. 442,443 şi 444 C. proc. civ., nefiind inclus în complet (în locul judecătorului promovat la ÎCCJ) judecătorul din planificarea de permanenţă de la data înregistrării acestor cereri, respectiv 18.04.2019, conform art. 111 alin. (6) din Regulamentul instanţelor.

Precizează că asupra acestui aspect a insistat la termenul de judecată din 27.06.2019, atunci când a cerut depunerea la dosar a planificărilor de permanenţă din 18.04.2019, în timp ce preşedintele de complet s-a prevalat de planificarea de şedinţă şi a refuzat prezentarea acelora relative la planificarea de permanenţă, încălcând în acest fel principiul transparenţei procesual civile şi al dreptului la apărare.

Cum în mod cert, d-na judecător C. nu a făcut parte din planificarea de permanenţă de la data înregistrării cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 442,443,444 C. proc. civ. la 18.04.2019, ci din planificarea de şedinţă de la termenul din 27.06.2019, iar din planificarea de permanenţă în condiţiile art. 111 alin. (6) din Regulament a făcut parte d-na judecător D., desemnată în locul d-nei E., se dovedeşte că alcătuirea instanţei chemată să judece cererea de recuzare a fost nelegală în raport cu dispoziţiile art. 110 alin. (1)/alin. (4) din Regulamentul instanţelor.

- Instanţa nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, încălcând regulile de procedură şi principiile fundamentale de drept procesual (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), întrucât deşi cererea de recuzare a fost întemeiată pe un motiv unic de incompatibilitate (art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.), instanţa a făcut confuzie în ce priveşte temeiurile de drept, respingerea cererii făcându-se în temeiul art. 27 din C. proc. civ. de la 1865. Ca atare, au fost încălcate principiul legalităţii (art. 7 C. proc. civ.), principiul disponibilităţii (art. 9 C. proc. civ.), dreptul de acces la o instanţă competentă, independentă, imparţială şi stabilită prin lege (art. 6 C. proc. civ.), cu consecinţa încălcării jurisprudenţei CEDO şi CJUE în materie.

4. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 08.07.2020, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 04.11.2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora, după cum urmează:

- Critica de nelegalitate, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., privitoare la nealcătuirea instanţei ce a pronunţat încheierea din 05.07.2019, potrivit dispoziţiilor legale, nu poate fi primită.

Dispoziţiile legale care cârmuiesc compunerea completului de judecată chemat să soluţioneze incidentul procedural al abţinerii sau recuzării judecătorului sunt chiar cele indicate de recurentă, respectiv art. 50 din C. proc. civ. şi art. 110 alin. (4) din Regulamentul de Organizare a Instanţelor aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, iar respectarea lor a fost asigurată în cazul dedus judecăţii.

Potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ. "Abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine".

De asemenea, în acord cu prevederile art. 110 alin. (4) din Regulament, în situaţia în care incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzare sau abţinere se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin trimestrial.

Cazul dedus judecăţii se identifică cu acela în care recuzarea l-a vizat doar pe unul din membrii completului învestit să soluţioneze cererile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 442, 443 şi 444 C. proc. civ., respectiv pe preşedintele acestuia, astfel că cererea de recuzare a fost soluţionată de un alt complet al secţiei a III-a a Curţii de apel Bucureşti, în compunerea căruia nu a intrat judecătorul recuzat, astfel cum dispune art. 50 alin. (1) C. proc. civ.. Acest complet a fost constituit din judecătorii nerecuzaţi ai completului din 27.06.2019 şi prin includerea judecătorului din planificarea de permanenţă, în persoana doamnei judecător F., cum se indică în rezoluţia din 1.07.2019, de la fila x, verso, a dosarului curţii de apel, volumul II, aşadar cu respectarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 110 alin. (4) din HCSM nr. 1375/2015.

Înalta Curte mai reţine că atunci când susţine critica sa de nealcătuire a instanţei cu respectarea dispoziţiilor legale, recurenta nu invocă nesocotirea sau încălcarea vreuneia din normele legale mai sus prezentate, cât priveşte compunerea completului ce a pronunţat încheierea atacată din 05.07.2019 ci, în realitate, pretinde o încălcare a dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din acelaşi Regulament de organizare al instanţelor cu referire la compunerea completului învestit la 18.04.2019, cu soluţionarea cererilor sale de lămurire, completare şi îndreptare dispozitiv al deciziei nr. 310/11.04.2019 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a III-a.

În esenţă, recurenta susţine că dacă constituirea acestui complet s-ar fi realizat cu respectarea art. 111 alin. (6) din Regulament - respectiv, prin întregirea completului iniţial (cel ce a pronunţat decizia nr. 310/11.04.2019), în locul judecătorului promovat la instanţa superioară, cu judecătorul din lista de permanenţă de la data înregistrării cererilor sale de lămurire, completare şi îndreptare decizie nr. 310/11.04.2019, respectiv 18.04.2019, iar nu cu judecătorul planificat în şedinţa de judecată din 27.06.2019 - şi compunerea completului chemat ulterior să soluţioneze cererea sa de recuzare a unui membru al acestui complet, astfel alcătuit, ar fi fost alta, respectiv cea legală.

Privitor la această critică, Înalta Curte are în vedere, în raport cu regimul legal al nulităţii actelor de procedură instituit prin dispoziţiile art. 174 - 179 C. proc. civ., că deşi regulile relative la compunerea sau constituirea instanţei sunt unele imperative, a căror nesocotire atrage sancţiunea nulităţii absolute care poate fi invocată de judecător sau orice parte din proces, în orice stare a judecării cauzei (potrivit art. 178 alin. (1) C. proc. civ.), totuşi nu poate lua în discuţie şi cerceta neregularitatea semnalată deoarece excede limitelor judecăţii trasate acestei instanţe, învestite în condiţiile procedurale ale art. 53 alin. (1) teza finală, cu verificarea legalităţii încheierii de respingere a cererii de recuzare.

Or, în condiţiile propuse de recurentă, s-ar ajunge ca, pe această cale procesuală, al cărei obiect de cercetare este unul restrâns, limitat la încheierea de respingere a cererii de recuzare, să se examineze şi eventual, să se invalideze (după cum propune partea) acte de procedură ce aparţin unei instanţe de recurs (aşadar care sunt, potrivit legii, definitive şi nesusceptibile de control judecătoresc în calea de atac a recursului), altele decât cel avut în vedere expres şi limitativ în dispoziţia art. 53 C. proc. civ.

Oricât de clară sau mai puţin clară ar fi o anume neregularitate procedurală săvârşită de o instanţă de judecată, sancţionarea ei nu ar putea avea loc în afara unui cadru legal care să permită un atare control şi adoptarea unei decizii în această direcţie, fiind de principiu că o nelegalitate nu poate fi corectată prin săvârşirea unei alte nelegalităţi.

În alte cuvinte, verificarea şi eventuala sancţionare a alcătuirii instanţei învestită cu judecarea cererilor reclamantei privitoare la lămurirea, completarea şi îndreptarea deciziei civile nr. 310/11.04.2019 excede abilitării legale a controlului judecătoresc al recursului declanşat asupra încheierii din 05.07.2019 prin cererea de recurs formulată de petentă. Întrucât această instanţă nu poate realiza controlul de legalitate al altor acte de procedură decât cel al încheierii de respingere a cererii de recuzare atacate şi, precum s-a arătat, întrucât nelegala alcătuire a instanţei ce a pronunţat încheierea din 5.07.2019 nu poate fi reţinută nici prin raportare la dispoziţiile art. 50 alin. (1) C. proc. civ., dar nici prin raportare la prevederile art. 110 alin. (4) din HCSM nr. 1375/2015, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată cea dintâi critică a recursului.

- Cea de-a doua critică a recursului a susţinut motive de nelegalitate a încheierii atacate, subsumate dispoziţiilor art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ., cum ar fi nepronunţarea asupra a ceea ce s-a cerut ori încălcarea de către instanţă a regulilor de procedură şi a principiilor fundamentale de drept procesual (principiul legalităţii - art. 7 C. proc. civ., principiul disponibilităţii - art. 9 C. proc. civ., dreptul de acces la o instanţă competentă, independentă, imparţială şi stabilită prin lege - art. 6 C. proc. civ.,), toate deduse din împrejurarea că instanţa a confundat temeiurile de drept prin aceea că, deşi a avut a soluţiona o cerere de recuzare promovată sub incidenţa dispoziţiilor noului C. proc. civ., întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., aceasta a respins-o ca nefondată, apreciere care s-a realizat în temeiul art. 27 C. proc. civ. de la 1865.

Nici această critică, astfel susţinută, nu poate fi primită, observându-se că, ceea ce se susţine a fi o dovadă de nepronunţare de către instanţă asupra a ceea ce s-a cerut ori o dovadă de încălcare a regulilor şi principiilor fundamentale care guvernează procesul civil, nu are decât valoarea unei erori materiale în indicarea temeiului juridic al cererii de recuzare.

Se observă, din acest punct de vedere, că cererea de recuzare formulată de recurentă a fost analizată prin încheierea atacată în raport de conţinutul său concret, prin evocarea punctuală a ceea ce, în opinia părţii, constituiau dovezi ale lipsei de imparţialitate a judecătorului recuzat, instanţa învestită apreciind, pe de o parte, că toate aspectele semnalate privesc modalitatea de desfăşurare a şedinţei de judecată şi măsurile dispuse de judecătorul recuzat, în calitate de preşedinte al completului, care au fost contestate de petentă sub aspectul legalităţii (ceea ce excede puterii de verificare şi analiză a completului ce soluţionează cererea de recuzare), iar pe de altă parte, că niciunul din aspectele semnalate - legate strict de desfăşurarea procedurii de judecată şi de modul de aplicare a unor norme legale în acţiunea dedusă judecăţii - nu este apt să releve o situaţie de natură a compromite imparţialitatea judecătorului recuzat.

În raport cu analiza instanţei, care a fost una în substanţă, realizată prin raportare la susţinerile concrete ale părţii, critica de nepronunţare asupra a ceea ce s-a cerut apare ca evident nefondată.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere că simpla eroare materială ori confundarea temeiurilor de drept ale cererii de recuzare în raport de care se înţelege că a fost examinată aceasta, nu putea compromite analiza instanţei cât să se poată vorbi despre o nepronunţare asupra a ceea ce s-a cerut ori despre o încălcare a principiilor legalităţii, disponibilităţii ori a dreptului de acces la o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. Aceasta, cu atât mai mult cu cât cazurile de incompatibilitate descrise în cuprinsul art. 42 din C. proc. civ. din 2013 nu sunt decât o reluare şi, în unele cazuri, o particularizare a acelora regăsite în art. 27 din C. proc. civ. de la 1865, în timp ce, prin cererea sa de recuzare, petenta a indicat nu un caz de recuzare particular, specific dintre cele expuse la punctele 1-12 din art. 42, ci unul general şi cuprinzător, respectiv cel de la pct. 13 al aceluiaşi articol care se referă la "alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa" (a judecătorului).

Or, aşa cum rezultă din considerentele încheierii recurate, instanţa învestită a examinat incidentul procedural al recuzării preşedintelui completului de judecată din 27.06.2019 în raport de toate elementele sesizate de parte, concluzionând asupra acestora în sensul că "nu sunt de natură să releve o situaţie de natură a compromite imparţialitatea judecătorului recuzat", motiv pentru care în mod corect a respins cererea ca nefondată, iar nu ca inadmisibilă (cum susţine recurenta că ar fi trebuit), întrucât tocmai o eventuală astfel de soluţie ar fi fost un indiciu al unei neexaminări în substanţă a obiecţiunilor ridicate de parte.

În considerarea tuturor acestor motive, neputându-se reţine criticile de nelegalitate a încheierii atacate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A., cu domiciliul în Bucureşti, împotriva încheierii de şedinţă din 5 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în contradictoriu cu intimatul Ministerul Justiţiei, cu sediul în Bucureşti, str. x.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 04 noiembrie 2020.