Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2247/2020 AI generated

Suspension of appeal proceedings pending final ruling on defendant's legal personality and successor status

Case Number Decizia nr. 2247/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (ICCJ) dismissed as unfounded the appeal filed by a Bar Association and a Lawyers' Insurance House, thereby upholding the Court of Appeal's decision to suspend the proceedings in a civil dispute regarding the absolute nullity of a 1951 donation contract and subsequent property claim. The dispute centered on whether the original donor entity (a trade union confederation) still legally existed or had transferred its assets to a successor organization, which was the defendant in the main action; the appellants argued that this suspension violated procedural rules by improperly deferring the judgment based on an unrelated non-contentious case where the original entity sought registry updates for organizational changes. The Court ruled that the suspension was legally required under Article 244(1)(1) of the Civil Procedure Code because the determination of the defendant's procedural standing and the existence of the original donor were prerequisite issues mandated for review under the previous cassation decision, and these specific questions were directly dependent on the final outcome of the pending non-contentious proceedings concerning the entity's legal personality and registry status.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 315 C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Suspension of appeal proceedings pending final ruling on defendant's legal personality and successor status: - Învestită cu rejudecarea cauzei, ca urmare a deciziei de casare nr. 318/14.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, instanţa de apel are de lămurit, cu respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. şi a îndrumărilor obligatorii ale deciziei menţionate anterior, chestiunea referitoare la personalitatea juridică a Confederaţiei Generale a Muncii.

Keywords

AI generated
pending proceedings legal status standing to appeal civil dispute procedural review cassation review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 15.07.2020 pronunţată în dosar nr. x/2011, având ca obiect apelurile formulate de reclamantul Baroul Bucureşti şi de intervenienta Casa de Asigurări a Avocaţilor-Filiala Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1354/05.11.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea formulată de intimata-pârâtă Confederaţia Naţională Sindicală A. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă.

Instanţa a reţinut că se impune admiterea cererii de suspendare a judecăţii apelurilor, formulată de către intimata-pârâtă, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2017, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. 1865, în sensul că lămurirea unora dintre chestiunile stabilite obligatoriu prin decizia de casare nr. 318/14.02.2019 depinde de soluţia definitivă ce va fi pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Astfel, în cadrul judecăţii ce face obiectul dosarului nr. x/2017, se va stabili existenţa, ca entitate juridică, a Confederaţiei Generale a Muncii-Uniunea Generală a Sindicatelor din România, din moment ce acţiunea are ca obiect solicitarea acestei entităţi de a se lua act de anumite modificări survenite în legătură cu personalitatea sa juridică (modificări privind statutul, denumirea, componenţa organelor de conducere, afilierea).

Or, prin decizia de casare nr. 318/14.02.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că se impun "verificări suplimentare cu privire la împrejurarea dacă fosta Confederaţie Generală a Muncii din Republica Populară Română mai fiinţează din punct de vedere juridic, dacă patrimoniul său a intrat în obiectul de activitate al Convenţiei Naţionale pentru Administrarea Patrimoniului Sindical Comun, iar, în caz afirmativ, cu ce titlu s-a transmis bunul în patrimoniul pârâtei".

Chiar dacă Înalta Curte a stabilit că se poate aplica în cauză o prezumţie simplă, în sensul că intimata-pârâtă are calitatea de continuatoare a fostei structuri sindicale, cel puţin în ceea ce priveşte imobilul în cauză, în considerentele deciziei de casare s-a arătat explicit că o atare prezumţie poate opera doar "în situaţia în care, în rejudecare, în urma completării probatoriului, nu se va putea stabili cu certitudine dacă fosta Confederaţie Generală a Muncii (donatara din contractul de donaţie) şi-a încetat personalitatea juridică în condiţiile legii şi nu se va putea stabili care este entitatea sindicală care a preluat patrimoniul acesteia".

În consecinţă, sub aspectul completării probatoriului la care a obligat instanţa supremă, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că este necesară hotărârea definitivă ce se va pronunţa în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii Baroul Bucureşti şi Casa de Asigurări a Avocaţilor-Filiala Bucureşti care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.por.civ., au formulat critici sub următoarele aspecte:

- Soluţia de suspendare a judecăţii, pe temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este eronată, întrucât nu există nicio dependenţă sau interdependenţă între obiectul dedus judecăţii în dosar x/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi obiectul dedus judecăţii în dosar x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Astfel, prin cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză (aflată în rejudecarea apelului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti) s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/17.04.1951 de fostul Notariat de Stat Bucureşti, încheiat între Baroul Bucureşti şi Casa de Pensii a Judeţului Ilfov şi Confederaţia Generală a Muncii, în timp ce prin cererea ce face obiect al celuilalt dosar s-a solicitat să fie recunoscute măsuri de ordin organizatoric adoptate de Confederaţia Generală a Muncii. În felul acesta, soluţia adoptată nu face, în realitate, decât să temporizeze pentru o perioadă de timp soluţionarea cauzei vizând desfiinţarea unui act juridic.

- De asemenea, s-a susţinut că măsura suspendării încalcă dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., întrucât instanţa de grad inferior nu se mai poate pronunţa pe dezlegări date asupra unor probleme de drept de către instanţa de grad superior. Aceasta întrucât prin decizia de casare nr. 318/14.02.2019, Înalta Curte a stabilit, în ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Confederaţiei Naţionale A., că aceasta este dovedită cu Protocolul din 30.03.1992, unit cu împrejurarea că pârâta posedă şi foloseşte bunuri, considerându-se proprietară, fiind înscrisă în evidenţele fiscale, deşi nu a produs nici un document în sensul susţinerii sale.

Analizând aspectele deduse judecăţii (încadrabile, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., câtă vreme se invocă nesocotirea unei dispoziţii procedurale, iar nu în cel reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum eronat se indică) Înalta Cure constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Învestită cu rejudecarea cauzei, ca urmare a deciziei de casare nr. 318/14.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, instanţa de apel are de lămurit, cu respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. şi a îndrumărilor obligatorii ale deciziei menţionate anterior, chestiunea referitoare la personalitatea juridică a Confederaţiei Generale a Muncii.

Sub acest aspect, prin soluţia de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa supremă a arătat că se impun verificări suplimentare în ce priveşte cadrul procesual pasiv, respectiv "dacă fosta Confederaţie Generală a Muncii mai fiinţează din punct de vedere juridic, dacă patrimoniul său a intrat în obiectul de activitate al Convenţiei Naţionale pentru Administrarea Patrimoniului Sindical Comun, iar în caz afirmativ, cu ce titlu s-a transmis bunul în patrimoniul pârâtei".

S-a reţinut, în cadrul aceloraşi dezlegări vizând problema calităţii procesuale pasive, că se impun verificări privind menţiunile din registrul special al sindicatelor şi că numai în situaţia în care, în urma completării probatoriului, nu se poate stabili cu certitudine că fosta Confederaţie Generală a Muncii şi-a încetat personalitatea juridică în condiţiile legii şi nu se poate stabili care este entitatea sindicală care a reluat patrimoniul acesteia, poate fi activată prezumţia că pârâta, cea care posedă şi foloseşte bunul, ar avea calitatea de continuatoare a fostei structuri sindicale, cel puţin în privinţa imobilului în cauză, astfel încât capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii contractului de donaţie să fie analizat pe fond în contradictoriu cu aceasta.

În acest context, instanţa de apel a apreciat în mod corect că, în condiţiile în care există pe rolul unei alte instanţe, în desfăşurare, o procedură judiciară specifică în cadrul căreia se supun analizei, potrivit normelor de drept incidente materiei, tocmai aspectele ce trebuie să facă obiect al dezlegării la rejudecare, se impune măsura suspendării judecăţii până la finalizarea soluţionării celeilalte cauze.

Aceasta întrucât pe de o parte, aspectele respective, ţinând de calitatea procesuală pasivă, deci de cadrul procesual al judecăţii trebuie analizate în mod evident înainte de a se trece la fondul raporturilor juridice şi pe de altă parte, întrucât respectiva analiză, referitoare la personalitatea juridică a pârâtei, face obiect al unei proceduri necontencioase, aflate potrivit normelor de competenţă specifice materiei, pe rolul altei instanţe.

Astfel, Curtea de apel a constatat că cererea dedusă judecăţii pe rolul tribunalului (obiect al dosar nr. x/2017, în considerarea căruia s-a dispus suspendarea) constă în solicitarea Confederaţiei Generale a Muncii de a se dispune înscrierea mai multor menţiuni în registrul persoanelor juridice cu privire la această petentă (referitoare la schimbări intervenite de-a lungul timpului în denumirea acesteia, în structura organelor de conducere, în ce priveşte statutul ori sediul; ultima hotărâre menţionată fiind cea a unui Congres din 27 februarie 2016).

Or, raportat la acest obiect al judecăţii din dosarul nr. x/2017, în mod corect s-a concluzionat că este vorba despre aspecte care aduc în discuţie şi supun analizei instanţei existenţa, ca entitate juridică, a Confederaţiei Generale a Muncii (din moment ce se solicită să se ia act de modificări survenite în legătură cu personalitatea sa juridică), aşa încât dezlegarea dată asupra acestora are relevanţă în soluţionarea apelului raportat la dezlegările deciziei de casare (care impun în mod punctual efectuarea de verificări asupra menţiunilor din registrul special privind sindicatele).

De aceea, susţinerea recurenţilor conform căreia nu este nicio legătură între obiectul celor două dosare şi ca atare, măsura suspendării ar fi nejustificată, este lipsită de fundament.

Aşa cum s-a arătat, legătura existentă şi modalitatea în care soluţionarea cererii petentei, formulate în procedura necontencioasă, se repercutează sau poate influenţa judecata apelului din prezenta cauză decurge din aceea că vizează un aspect al litigiului referitor la personalitatea juridică a Confederaţiei Generale a Muncii, cu consecinţe asupra cadrului procesual pasiv.

Este vorba aşadar, de o chestiune prioritară de verificat în apel, la momentul rejudecării, dar care face în acelaşi timp obiect al judecăţii într-o procedură specifică materiei persoanelor juridice, astfel încât este îndreptăţită măsura suspendării până la definitivarea acestei proceduri speciale.

- Susţinerea că prin măsura suspendării s-a paralizat pentru o perioadă de timp "o acţiune în constatarea nulităţii unui act juridic printr-o acţiune având ca obiect recunoaşterea unor măsuri de ordin organizatoric de către Confederaţia Generală a Muncii" nu demonstrează nelegalitatea soluţiei.

Aceasta întrucât judecata în premise corecte, care să permită aflarea adevărului şi dezlegarea corespunzătoare a raporturilor juridice, presupune tranşarea aspectelor litigioase în ordinea pe care o impune modalitatea în care ele sunt aduse în faţa judecăţii.

Or, într-o acţiune în constatarea nulităţii unui contract de donaţie (dublată, aşa cum se reţine prin decizia de casare, de o acţiune în revendicare) este important de stabilit, în mod prioritar, în raport cu ce entitate juridică se invocă şi se poate pronunţa nulitatea actului de care se prevalează reclamanţii, pentru ca apoi, văzându-şi recunoscut dreptul, aceştia să-l poată opune posesorului neproprietar.

În contextul în care contractul de donaţie, a cărui nulitate s-a pretins, a fost încheiat între reclamanţi şi Confederaţia Generală a Muncii, iar pârâta atrasă în proces este Confederaţia A., verificările instanţelor de fond şi ulterior, îndrumările deciziei de casare au vizat, în mod necesar, modalitatea în care pârâta poate fi considerată succesoarea donatarei (Confederaţia Generală a Muncii) pentru a i se putea opune, eventual, sancţiunea invocată, a desfiinţării actului.

Separat de împrejurarea că reclamantul, fiind cel care atrage o parte în proces, trebuie să-şi legitimeze nu doar poziţia sa procesuală, ci şi pe a celui împotriva căruia se îndreaptă cu pretenţia, cu atât mai mult acesta nu poate reproşa instanţei că prin măsura luată a paralizat pentru o perioadă de timp judecata acţiunii.

Pe de o parte, pentru că acestea erau verificări care îi incumbau reclamanţilor înaintea învestirii instanţei, astfel încât în prezenţa unui cadru procesual adecvat să poată fi tranşat fondul litigiului şi pe de altă parte, întrucât instanţa nu poate trece la judecata cauzei în absenţa lămuririi unor aspecte care se impun în mod prioritar, câtă vreme vizează însuşi cadrul judecăţii.

- Este total nefondată susţinerea conform căreia, prin măsura suspendării, instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., întrucât prin decizia de casare instanţa supremă ar fi constatat calitatea procesuală pasivă a pârâtei A., decurgând din împrejurarea că "aceasta foloseşte şi posedă bunul, născându-se astfel prezumţia simplă că este continuatoare a fostei Confederaţii, cel puţin cu privire la imobilul în litigiu".

În realitate, acest considerent al deciziei de casare (regăsit la fila x) este unul subsidiar, instanţa supremă reţinând că numai "în situaţia în care, în rejudecare, nu se va putea stabili cu certitudine dacă fosta Confederaţie a Muncii (donatara din contractul de donaţie), şi-a încetat personalitatea juridică în condiţiile legii şi nu se va putea stabili care este entitatea sindicală care a preluat patrimoniul acesteia", se va avea în vedere "în lipsa unor probe contrare, că protocolul din 30 martie 1992, unit cu împrejurarea că pârâta posedă şi foloseşte bunul considerându-se proprietară, fiind înscrisă ca atare, în evidenţele fiscale, naşte prezumţia simplă că aceasta are calitatea de continuatoare a fostei structuri sindicale, cel puţin în ceea ce priveşte imobilul în cauză, urmând ca primul capăt de cerere având ca obiect constatarea nulităţii donaţiei să fie analizat pe fond în contradictoriu cu aceasta".

Aşadar, contrar susţinerii recurenţilor, instanţa supremă nu a tranşat problema calităţii procesuale pasive a pârâtei, ci a arătat în ce condiţii ar putea fi activată o prezumţie simplă referitoare la calitatea acesteia de continuator al personalităţii juridice a organizaţiei sindicale, parte în contractul de donaţie - şi anume, după efectuarea verificărilor în legătură cu entitatea (Confederaţia Generală a Muncii) care apare în contractul de donaţie şi numai după ce se va stabili cu certitudine că aceasta şi-a încetat personalitatea juridică în condiţiile legii.

Susţinând contrariul, pe de o parte, recurenţii extrag din contextul considerentelor deciziei un paragraf denaturând sensul dezlegărilor instanţei supreme, şi pe de altă parte, ignoră faptul că au învestit instanţa în primul rând cu o cerere vizând nulitatea unui contract de donaţie (şi, subsecvent revendicarea imobilului ce face obiectul acestuia), astfel încât lămurirea cadrului procesual al judecăţii, pe acest prim capăt de cerere, este necesar a se stabili în raport cu părţile actului (iar nu cu deţinătorul bunului, operaţiune specifică unei acţiuni în revendicare).

De aceea, decizia de casare şi apoi, în mod corespunzător dezlegărilor acesteia, instanţa de apel, la rejudecare, au considerat necesar a fi lămurire aspecte referitoare la existenţa juridică în prezent a Confederaţiei Generale a Muncii, donatara din contractul de donaţie la a cărui desfiinţare se tinde. Aceasta a impus, în mod legal, măsura suspendării, până la definitivarea judecăţii în dosar nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, care vizează tocmai existenţa ca entitate juridică a menţionatei structuri sindicale.

Pentru toate aceste considerente, criticile au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Baroul Bucureşti şi de intervenienta Casa de Asigurări a Avocaţilor - Filiala Bucureşti împotriva încheierii din 15 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2020.