Inadmissibility of recourse against final appeal decision in restitution of abusable pre-1989 seized property

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 25.04.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., obligarea acesteia la restituirea în natură a parterului imobilului situat în municipiul Constanţa, Bd. x, nr. 61 (fost Carol, nr. 71), iar, în subsidiar, obligarea pârâtei la restituirea prin măsuri reparatorii, respectiv compensarea cu alte bunuri, în echivalent, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu cheltuieli de judecată.

În drept u fost invocate dispoziţiile art. 1,2,4,33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti:

Prin sentinţa nr. 1965 din 10.09.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea ca tardiv formulată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia nr. 1023A din 21 septembrie 2020, Curtea de Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei tribunalului.

4. Cererea de recurs:

La data de 9 noiembrie 2020 (data depunerii la oficiul poştal), reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 1023A din 21 septembrie 2020 a Curţii de Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie .

În motivarea recursului, reclamantul a susţinut, în esenţă, că decizia recurată este nelegală, întrucât, pe de o parte, conţine o motivare contradictorie, iar, pe de altă parte, încalcă dispoziţiile deciziei nr. 45/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:

Analizând recursul din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii, asupra căreia instanţa a rămas în pronunţare, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul dosarului îl reprezintă acţiunea prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A., la restituirea în natură a parterului imobilului situat în municipiul Constanţa, Bd. x, nr. 61 (fost Carol, nr. 71), judeţul Constanţa, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei la restituirea prin măsuri reparatorii, respectiv compensarea cu alte bunuri, în echivalent, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1,2,4,33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, incidentă în cauză, la art. 33 şi 34 reglementează procedura soluţionării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii.

Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 stipulează în sensul că în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei prevăzute la alin. (1), respectiv secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor, iar la alin. (4) al articolului se prevede că hotărârile judecătoreşti pronunţate sunt supuse numai apelului.

Totodată, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

De asemenea, dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Reiese deci, că potrivit art. 35 alin. (4) din Legea specială nr. 165/2013, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ, este supusă numai apelului. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Prin decizia civilă nr. 1023A din 16.12.2019, ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat apelul declarat de reclamant, epuizându-se astfel căile de atac recunoscute de lege în materia acţiunilor întemeiate în drept pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, rezultă că decizia civilă nr. 1023A din 16.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecinţă, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declaratîn cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1023 A din data de 21 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.