Forfeiture of material and territorial jurisdiction objection for failure to raise at first hearing under Art. 131(1) CPC

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 20.06.2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu C., S.C. D. S.R.L., S.C. E. România S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. obligarea pârâţilor la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că pârâţii S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. România S.R.L sunt părţi ale grupului F., cum reiese de pe site-ul de prezentare al acestora. Pe fondul cauzei, au învederat că reclamanta B. a decis ca sarcina să îi fie urmărită de un medic ce îşi desfăşura activitatea în cadrul pârâtei S.C. D. S.R.L., însă după naştere, care s-a produs la o altă unitate spitalicească, aceasta a fost informată cu privire la riscul crescut al noului născut de a prezenta sindromul Down. În final, diagnosticul stabilit a fost unul mult mai complex. În atare situaţie, impută pârâtului C. neidentificarea malformaţiilor congenitale ale cordului fătului, deşi acest lucru era posibil, iar pârâtei S.C. E. România S.R.L. prezentarea unui rezultat eronat al investigaţiilor.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 1349 şi urm. C. civ., Legea nr. 95/2006.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1080 din 17 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii S.C. E. România S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unor părţi lipsite de calitate procesuală, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi S.C. D. S.R.L., spre competentă soluţionare Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că pârâţii S.C. E. S.R.L. şi F. S.R.L. nu au calitate procesual pasivă, iar ceilalţi doi pârâţi, S.C. D. S.R.L. şi C. au sediul, respectiv, domiciliul în Piteşti, iar, în raport de prevederile art. 107 C. proc. civ., dar şi de art. 113 alin. (1) pct. 9, C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Argeş.

2.2. Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 417 din 13 noiembrie 2019, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, a suspendat orice act de procedură şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Argeş a reţinut următoarele:

Având în vedere că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că domiciliul pârâtului C., la data sesizării instanţei, era în Bucureşti, că reclamanţii au formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu toţi cei patru pârâţi şi că intenţia reclamanţilor este de obligare a pârâţilor, în solidar, susţinându-se faptul că pârâta D. S.R.L. face parte dintr-un grup al S.C. E., respectiv al S.C. F. şi este răspunzătoare pentru prejudiciu, în baza art. 107 C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine instanţei din Bucureşti.

Pe de altă parte, excepţia de necompetenţă teritorială putea fi invocată doar de către pârâţi, în termenul defipt de lege, iar nu şi de către instanţă, din oficiu. Or, în speţă, niciuna dintre părţi nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, pentru ca aceasta să statueze cu privire la această chestiune, excepţia necompetenţei invocată de pârâta S.C. E. S.R.L., prin întâmpinare, privind necompetenţa materială a instanţei, din perspectiva dispoziţiilor legii speciale.

Ratione materia, instanţa din Bucureşti este competentă şi prin prisma locului unde s-au produs efectele faptei pretins ilicite, potrivit art. 113 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere faptul că naşterea copilului s-a produs la un spital din Bucureşti.

2.3. Prin decizia nr. 486/19.02.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că, Tribunalul Bucureşti, în dezacord cu rigorile impuse de dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunţat, mai întâi, asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, constatând că pârâtele S.C. E. S.R.L. şi F. S.R.L. nu pot sta în judecată în calitate de pârâte şi, ulterior, asupra excepţiei necompetenţei sale teritoriale, reţinând că nu este competentă teritorial să judece.

Procedând astfel, şi depăşind momentul primului termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, instanţa nu se mai putea dezînvesti cu privire la soluţionarea pricinii şi nu mai putea constata că nu este competentă teritorial să judece, chiar şi în contextul prevederilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ., reţinute de aceasta ca fiind incidente cauzei.

Or, depăşind momentul procesual în care era îndrituită să supună dezbaterii părţilor chestiunea privind excepţia necompetenţei sale teritoriale şi materiale, invocată prin întâmpinări, instanţa nu mai poate reţine ulterior, că nu este competentă teritorial să judece pricina.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 11.03.2020, sub acelaşi număr unic de dosar.

2.4. Prin sentinţa civilă nr. 231/15.05.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Piteşti.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, prezenta cauză este una civilă, iar, faţă de dispoziţiile art. 687 L 95/2006, potrivit cu care instanţa competentă să soluţioneze litigiile generate de aplicarea acestui act normativ este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială s-a săvârşit actul de malpraxis reclamat, a dat eficienţă prevederilor art. 94 pct. 3 C. proc. civ., statuând că judecătoriei îi revine competenţa exclusivă pentru judecata acestei cereri.

A mai arătat tribunalul că, în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 401/21.02.2019, pronunţată de secţia I Civilă.

2.5. Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 3423 din 22 iulie 2020, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, a suspendat orice act de procedură şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Piteşti a reţinut următoarele:

În cadrul primului regulator de competenţă, Înalta Curte a reţinut că, în raport cu prevederile art. 130 şi 131 alin. (1) Cod porocedură civilă, se impunea ca Tribunalul Bucureşti, la primul termen de judecată, din 15.03.2019, cu procedura de citare legal îndeplinită, să se pronunţe prioritar, asupra excepţiilor privind competenţa materială şi teritorială în soluţionarea pricinii, invocate prin întâmpinări şi numai în măsura în care constata că este competentă să judece cauza, se putea pronunţa şi cu privire la celelalte excepţii.

Or, depăşind momentul procesual în care era îndrituită să supună dezbaterii părţilor chestiunea privind excepţia necompetenţei sale teritoriale sau materiale, invocată prin întâmpinări, instanţa nu mai poate reţine, ulterior, că nu este competentă să judece cauza.

Hotărârile pronunţate de instanţele superioare în cadrul unui regulator de competenţă sunt obligatorii şi au autoritate de lucru judecat.

De asemenea, s-a reţinut că, la primul termen de judecată, 15.03.2019, Tribunalul Bucureşti a luat act că temeiul juridic al acţiunii este răspundere civilă delictuală şi nu Legea 95/2006, astfel cum reclamanţii au precizat şi în cadrul procedurii prealabile, la solicitarea instanţei, dar şi în şedinţa publică de la acea dată şi, în raport de acest temei a declinat, prin sentinţa civilă nr. 1080/17.05.2019 competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Acelaşi temei de drept al acţiunii a fost reţinut şi de Înalta Curte, în cadrul regulatorului de competenţă.

Cu toate acestea, în şedinţa publică de la data de 15.05.2020 Tribunalul Bucureşti a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale, reţinând, în soluţionarea acestei excepţii, un alt temei de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, respectiv legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, fără a pune în discuţia părţilor această nouă calificare a actelor şi faptelor deduse judecăţii, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., încălcând chiar principiul disponibilităţii.

Decizia nr. 401/21.02.2019, pronunţată de secţia I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se poate aplica în prezenta cauză, atât timp cât, în respectiva cauză s-a statuat că reclamantul şi-a întemeiat demersul judiciar pe dispoziţiile speciale în materie, respectiv legea 95/2006, în complinirea cărora a apelat la dispoziţiile de drept comun ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Or, în prezenta cauză, reclamanţii au precizat în mod expres, iar instanţa a luat act de aceasta, că îşi întemeiază pretenţiile pe răspunderea civilă delictuală, iar nu pe legea 95/2006.

În raport de valoarea pretenţiilor - 500.000 Euro, Judecătoria Piteşti a constatat că, potrivit dispoziţiilor legale sus-citate, tribunalul este instanţa competentă.

Deşi Tribunalul Bucureşti a admis numai excepţia necompetenţei materiale, se reţine că, în considerente, a stabilit şi competenţa teritorială, astfel că Judecătoria Piteşti a pus în discuţie şi această excepţie şi s-a pronunţat şi asupra acesteia, reţinând că o astfel de competenţă s-a stabilit deja în prima decizie a Înaltei Curţi.

Pe de altă parte, a constatat că, în cazul unei competenţe teritoriale alternative, cum este şi cazul prezentei cauze (art. 107, art. 113 pct. 9 C. proc. civ.), reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente(art. 116 C. proc. civ.).

Cum reclamanţii au înţeles să aleagă Tribunalul Bucureşti, ca şi instanţă competentă teritorial, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Textul legal se referă la obligaţia de verificare a competenţei, indiferent de natura dispoziţiilor procedurale încălcate, fără a distinge între competenţa de ordine privată sau publică, teritorială sau materială.

Aşa cum s-a reţinut şi în primul regulator de competenţă, din conţinutul încheierii de la primul termenul de judecată, din 15 martie 2019, la care procedura de citare a fost legal îndeplinită, reiese că instanţa iniţial sesizată, Tribunalul Bucureşti, nu a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei sale teritoriale şi materiale, invocate prin întâmpinări, aşa cum impuneau normele procesual civile, ci, constatând că întâmpinările formulate în cauză nu au fost transmise şi celorlalte părţi, a dispus comunicarea acestora.

Faţă de aceste dispoziţii legale, se constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca instanţă iniţial sesizată, prin încălcarea prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. cu depăşirea momentului primului termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, la termenul din 18.06.2019, s-a dezînvestit exclusiv în considerarea necompetenţei teritoriale.

Or, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanţa avea obligaţia să-şi verifice, la unul şi acelaşi termen, competenţa sub toate aspectele, inclusiv competenţa materială, neputând a se accepta stabilirea succesivă a competenţei, pe măsură ce instanţa procedează la verificări cu acest obiect.

Dacă ar fi posibilă o soluţie de declinare cu încălcarea termenului stabilit de lege s-ar afecta stabilitatea raportului juridic procesual în faţa instanţei învestite, deoarece aceasta nu şi-a îndeplinit în termenul legal obligaţia de a-şi verifica competenţa şi de a sesiza motivele care necesită declinarea de competenţă în favoarea altei instanţe.

Prin urmare, Tribunalul Bucureşti nu mai putea pune în discuţie necompetenţa sa materială, ulterior soluţionării primului regulator de competenţă, întrucât necompetenţa materială putea fi invocată de către părţi ori de către judecător doar în faţa primei instanţe, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ., iar dezbaterea excepţiei de necompetenţă materială ulterior primului termen de judecată la care părţile sunt legal citate nu mai este posibilă, competenţa materială fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Ca atare, ca instanţă iniţial sesizată, Tribunalul Bucureşti nu mai putea pune în discuţie excepţia necompetenţei materiale, deoarece termenul stabilit de legiuitor - primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe - a expirat şi, chiar dacă ne aflăm în prezenţa unei excepţii de ordine publică, legiuitorul nu a mai permis invocarea acestei excepţii oricând.

În ce priveşte competenţa teritorială, aceasta a fost stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin regulatorul de competenţă pronunţat prin decizia nr. 486/19.02.2020, hotărâre definitivă în raport de care instanţa de trimitere (Tribunalul Bucureşti) nu mai poate lua în discuţie acest aspect.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2020.