Effect of self-designated address in appeal on validity of service and dismissal for lack of stamp duty

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 17.02.2017 pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., în contradictoriu cu pârâtul C., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune materiale şi morale ca urmare a prejudiciului cauzat minorei.

Prin sentinţa civilă nr. 8784 din 23.06.2017, pronunţată de Judecătoria Iaşi, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 12.07.2017.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 2044 din 13 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., în contradictoriu cu pârâtul C.. A fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 2.800 iei cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 665 din 18 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă s-a constatat nulitatea apelului formulat de reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., împotriva sentinţei civile nr. 2044din 13 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă. A fost obligat apelantul să plătească intimatului C. suma de 2.500 RON cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B..

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv, a încălcat dispoziţiile obligatorii referitoare la citarea părţilor.

Astfel, apelantul a fost citat la o altă adresă decât cea la care avea domiciliul în mod legal, instanţa apreciind în mod greşit că procedura a fost îndeplinită. Dincolo de adresa diferită la care apelantul domicilia, procedura de citare la adresa din Aleea Rozelor nu a fost legal îndeplinită întrucât, conform dovezilor de comunicare de la dosar, agentul poştal a procedat direct la lăsarea corespondenţei la blocul indicat, instanţa de judecată neobservând nerespectarea dispoziţiilor 163 C. proc. civ., procedând la judecata cauzei cu nelegala citare a apelantului.

A mai arătat că orice act de procedură şi citaţia ar fi trebuit restituite de către factorul poştal Curţii de Apel Iaşi şi lăsată doar o înştiinţare destinatarului. Astfel, instanţa ar fi observat că procedura de citare nu s-a realizat la adresa de domiciliu, respectiv adresa la care s-au comunicat toate actele la judecata în fond a cauzei.

Motivele de apel au fost înaintate instanţei cu o altă adresă la care apelantul nu avea domiciliul şi acest fapt nu poate echivala cu o alegere de domiciliu, în sensul art. 158 C. proc. civ. întrucât nu a menţionat că îşi alege domiciliul acolo şi nici nu a indicat o persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură, aşa cum prevăd dispoziţiile mai sus menţionate.

Prin urmare, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

În situaţia în care Curtea de Apel Iaşi a considerat că este legal îndeplinită procedura de citare la adresa din Aleea x, considerând această adresă ca fiind domiciliul apelantului, recurentul apreciază că devine incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 87 C. civ. şi art. 90, 91 C. civ.) întrucât domiciliul părţii era cunoscut şi dovada domiciliului rezulta din cartea de identitate şi, mai mult decât atât, persoana fizică este considerată că locuieşte la locul ultimului domiciliu.

Curtea de Apel Iaşi a apreciat procedura ca fiind legal îndeplinită, motiv pentru care s-a pronunţat pe excepţia netimbrării apelului, anulând calea de atac, deşi nu a fost adusă la cunoştinţa apelantului, la adresa sa de domiciliu, obligaţia timbrării şi niciun alt act de procedură transmis de Curtea de Apel Iaşi.

În drept, recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 5 martie 2020, în termen legal, intimatul-pârât C. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor şi, prin încheierea din 16 septembrie 2020, completul de filtru a a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata recursului la data de 4 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Motivele de recurs, deşi încadrate formal în ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., pot fi subsumate pct. 5 al articolului menţionat, urmând a fi analizate din această perspectivă, recurentul invocând încălcarea regulilor de procedură privind citarea sa, dispunându-se în mod nelegal anularea ca netimbrat a apelului său.

Astfel, recurentul critică hotărârea recurată din perspectiva citării sale nelegale, pe de o parte, susţinând că a fost citat la un domiciliu greşit, la care nu mai locuia, iar, pe de altă parte, citarea s-a efectuat prin încălcarea prevederilor art. 163 C. proc. civ., întrucât agentul procedural ar fi trebuit să restituite citaţia Curţii de Apel Iaşi şi lăsată doar o înştiinţare destinatarului.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 470 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc că, la cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) din aceeaşi normă, prevede că lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Prin urmare, instanţa de apel va aplica sancţiunea anulării apelului ca netimbrat numai în situaţia în care apelantul, până la primul termen de judecată în apel, nu face dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, potrivit O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru a deveni incidentă sancţiunea pentru neachitarea taxei judiciare de timbru, era necesar ca apelantul să fi fost înştiinţat despre obligaţia de timbrare şi cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, iar pentru termenul la care apelul a fost soluţionat pe calea excepţiei de netimbrare procedura de citare să fie legal îndeplinită, date fiind prevederile art. 153 din C. proc. civ.., potrivit cărora:

"(1) Instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.

(2) Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii."

Verificând înscrisurile dosarului de apel, Înalta Curte constată că apelantul, în aplicarea prevederilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost legal înştiinţat despre obligaţia de timbrare şi cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, astfel cum au fost stabilite prin rezoluţie de instanţa de apel.

Potrivit noului C. proc. civ., fixarea termenului de judecată în apel este precedată de etapa comunicărilor prealabile, astfel încât, obligaţia de timbrare nu este pusă în vedere apelantului prin citaţia emisă pentru primul termen de judecată în apel; până la primul termen de judecată în apel însă, apelantul poate face dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 470 alin. (3) din C. proc. civ.

Această înştiinţare despre obligaţiile fiscale aferente apelului are loc în etapa comunicărilor prealabile sau, mai exact, în etapa de regularizare a cererii de apel (comunicarea către apelant a lipsurilor cererii de apel), potrivit celor prevăzute de art. XIV alin. (2) din Legea nr. 2/2013, normă aplicabilă proceselor pornite în intervalul de la intrarea în vigoare a C. proc. civ. (15.02.2013) până la 31.12.2018, astfel cum reiese din prevederile Legii nr. 310/2018.

Înalta Curte constată că adresa comunicată apelantului de către instanţa de apel se regăseşte la dosarului de apel, apelantul fiind înştiinţat cu privire la obligaţia de timbrare şi la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate - 1035 RON, iar dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a adresei menţionate, se regăseşte la dosar apel.

Din cuprinsul acestui proces-verbal reiese că procedura de comunicare a fost legal îndeplinită la 12.08.2019, prin depunere în cutia poştală, astfel cum prevede art. 163 alin. (8) rap. la alin. (3) - (5) din aceeaşi normă din C. proc. civ., împrejurare menţionată în cuprinsul procesului-verbal de la dosar apel, act de procedură care cuprinde toate menţiunile prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 164 din C. proc. civ.

Totodată, se constată legala îndeplinire a procedurii de citare a apelantului pentru termenul de judecată din 18 noiembrie 2019 care a fost şi primul termen de judecată în apel (până la care aceasta putea face dovada achitării taxei judiciare de timbru comunicate prin adresă, la 12.08.2019).

Potrivit art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., persoanele fizice vor fi citate la domiciliul lor, iar, în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă.

Astfel cum rezultă din înscrisurile şi lucrările cauzei, Înalta Curte constată că reclamantul A., în cuprinsul cererii de apel adresată Curţii de Apel Iaşi, a indicat în mod explicit şi fără echivoc că domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură ale cauzei este cel situat în Aleea x, jud. Iaşi, motiv pentru care susţinerile recurentului referitoare la citarea sa la un domiciliu greşit, la care nu locuia la acel moment, nu pot fi primite, din moment ce citarea acestuia s-a efectuat la domiciliul indicat în cererea de apel, partea fiind cea care şi-a ales domiciliul unde urmează să-i fie comunicate actele de procedură, indiferent de menţiunile cuprinse în cartea de identitate.

Prin urmare, nici critica privind pretinsa aplicare greşită a prevederilor art. 87, 90 şi 91 C. civ. nu este fondată, din moment ce apelantului i s-au comunicat actele de procedură la domiciliul pe care acesta l-a indicat, textul legal anterior menţionat prevăzând că, în măsura în care persoanele fizice nu locuiesc la domiciliu, citarea acestora se va face la reşedinţa cunoscută sau la locul ales de ele.

De altfel, susţinând că a fost citat greşit la un domiciliu la care nu mai locuia dar pe care l-a indicat în cererea de apel, recurentul îşi invocă propria culpa, or acesta nu se poate prevala de propria incorectitudine pentru a invoca nulitatea actelor de procedură comunicate la domiciliul arătat.

Totodată, conform menţiunilor din procesele-verbale de la data de 12 august 2019, 3 septembrie 2019 şi 17 octombrie 2019 martie 2015, întocmite de agentul procedural în temeiul art. 164 C. proc. civ., rezultă faptul că actele de procedură, respectiv adresa cu privire la obligaţia de timbrare şi la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, adresa privind comunicarea întâmpinării şi citaţia pentru termenul de judecată din 18 noiembrie 2019, au fost depuse în cutia poştală, întrucât apelantul a fost absent de la domiciliu.

Actul de procedură a fost depus la cutia poştală a apelantului, întrucât, conform dispoziţiilor art. 163 alin. (8) C. proc. civ., în cazul în care persoana căreia trebuie să-i fie comunicat actul de procedură lipseşte de la domiciliu şi nu sunt prezente nici persoanele prevăzute la alin. (6) şi (7) din acelaşi articol, sunt incidente dispoziţiile art. 163 alin. (3)-(5) C. proc. civ. referitoare la comunicarea actului de procedură prin lăsarea lui în cutia poştală.

Contrar susţinerilor recurentului, doar în ipoteza în care o atare cutie poştală nu există, agentul procedural era obligat la afişarea pe uşa locuinţei destinatarului a unei înştiinţări care cuprinde elementele prevăzute expres în alin. (3) al art. 163 C. proc. civ., astfel că susţinerile acestuia vizând necesitatea lăsării înştiinţării nu au relevanţa propusă de recurent.

Prin urmare, criticile recurentului în sensul că procedura de comunicare a actelor procedurale din apel a fost viciată, motivat de faptul că agentul ar fi trebuit să procedeze la afişarea pe uşa locuinţei a înştiinţării, iar nu la depunerea plicului în cutia poştală nu pot fi primite, deoarece, potrivit art. 165 pct. 1 C. proc. civ., în cazul în care actul de procedură nu a putut fi înmânat persoanelor prevăzute în art. 163 (către destinatar personal, sau prin reprezentant, către persoanele majore din familia acestuia sau cu care locuieşte ori care îi primesc, în mod obişnuit, corespondenţa, către administrator, portar, sau persoanei care, în mod obişnuit, îl înlocuieşte), procedura de comunicare a actelor de procedură în speţă, se consideră legal îndeplinită la data încheierii de către agentul procedural a proceselo-verbale corespunzătoare, în cauză, la datele de 12 august 2019, 3 septembrie 2019 şi 17 octombrie 2019 martie 2015.

Pentru toate aceste considerente, în raport cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., obligă pe recurentul-reclamant A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C., reprezentând onorariu de avocat, dovada cheltuielilor de judecată, efectuată în conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ., aflându-se la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., împotriva deciziei nr. 665 din 18.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2020.