Withdrawal of appeal upheld; attorneys' fees awarded without adverse party consent under Article 463.

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin decizia nr. 685 din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în baza art. 406 C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea la judecata contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 156 din 19.09.2019, pronunţată de aceeaşi instanţă.

2. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs contestatorul A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei pronunţate, prin care s-a luat act de renunţarea sa la judecata contestaţiei în anulare cu care a învestit instanţa şi s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata către intimat.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul apreciază că legea a fost greşit aplicată atunci când, din oficiu, instanţa a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, în motivarea deciziei recurate, instanţa a reţinut că procesul civil este guvernat de principiul dreptului de dispoziţie al părţilor, iar renunţarea la judecată este parte componentă a acestui principiu, considerent pentru care a luat act de manifestarea expresă de voinţă a contestatorului cu privire la renunţarea la judecată, însă 1-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimat.

Recurentul apreciază că obligarea sa la cheltuieli de judecată este o măsură luată cu aplicarea greşită a normelor de drept în materie, în condiţiile în care acelaşi principiul al disponibilităţii părţilor în procesul civil operează şi pentru intimat. Acesta a lipsit de la judecată şi instanţa nu a reţinut că ar fî solicitat în mod expres cheltuieli, iar potrivit alin. (4) teza finala al art. 406 C. proc. civ., chiar şi atunci când se acordă părţii un termen pentru a-şi exprima poziţia faţă de cererea de renunţare, lipsa unui răspuns se consideră acord tacit la renunţare.

Totodată, recurentul arată că anularea hotărârii pronunţate anterior s-a făcut în tot, fără a se fi păstrat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, astfel încât să fie justificată măsura criticată în prezentul recurs.

În fine, arată recurentul, în considerarea respectării principiului egalităţii părţilor în procesul civil, se impune a se avea în vedere şi modul în care, cu numai două zile înainte, aceeaşi instanţă a soluţionat, prin decizia civila nr. 1506/19.11.2019, o cerere identică a contestatorului, care a avut ca obiect tot contestaţie în anulare formulată în contradictoriu cu acelaşi intimat, cauză în care părţile au lipsit, dar instanţa nu a acordat cheltuieli de judecată din oficiu.

3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 septembrie 2020, s-a admis, în principiu, recursul şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi, la data de 4 noiembrie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce succed.

Motivele de recurs, deşi neîncadrate formal într-unul din cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., pot fi subsumate pct. 5 al articolului, punând în discuţie datorarea cheltuielilor de judecată în raport de momentul procedural în care a fost formulată cererea de renunţare la judecata căii de atac.

Nu pot fi primite însă motivele de recurs.

Astfel, recurentul a criticat măsura de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care prin decizia atacată s-a luat act de renunţarea la judecata contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 156 din 19.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, invocând în acest sens aplicarea greşită a prevederilor art. 406 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentului, în speţă nu sunt incidente prevederile art. 406 C. proc. civ.

Astfel, dispoziţiile art. 406 din noul C. proc. civ. se referă expres doar la renunţarea la cererea de chemare în judecată, nu şi la renunţarea la calea de atac exercitată, ce reprezintă o achiesare la hotărâre şi pentru care nu este necesar consimţământul părţii adverse.

Relevante în acest sens sunt dispoziţiile art. 463 din noul C. proc. civ., potrivit cărora achiesarea la hotărâre reprezintă atât renunţarea unei părţi la o cale de atac pe care o putea folosi, cât şi renunţarea la o cale de atac deja exercitată.

Pe acest temei de drept, partea care a declarat o cale de atac ce se află deja pe rolul instanţei competente să o soluţioneze o poate retrage, fără a fi necesar consimţământul părţii adverse, deoarece norma nu impune o asemenea condiţie. De asemenea, în aplicarea art. 464 alin. (2) din noul C. proc. civ., retragerea căii de atac se poate face de către parte, fie personal, prin act autentic sau declaraţie verbală în faţa instanţei, fie de către mandatar cu procură specială.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, în cauză, Curtea de Apel Ploieşti a aplicat în mod legal dispoziţiile art. 463 din C. proc. civ. şi a luat act că, în cauză, contestatorul a renunţat la judecata contestaţiei în anulare.

Cum în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 406 C. proc. civ., susţinerile recurentului vizând consimţământul părţii adverse şi soluţiile pe care le putea da instanţa ca urmare a renunţării, prevăzute de alin. (4) teza finală şi alin. (5) din acest articol nu pot fi primite.

Prin urmare, în mod legal Curtea de Apel Ploieşti, luând act de renunţarea contestatorului la judecata contestaţiei în anulare, în temeiul art. 463 C. proc. civ., a făcut aplicarea art. 451 C. proc. civ. şi a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată către intimat, solicitarea acordării acestor cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, fiind formulată de intimat prin concluziile scrise depuse la instanţă la data de 18 septembrie 2019, anexând şi dovada plăţii acestora.

În ce priveşte critica vizând respectarea principiului egalităţii părţilor în procesul civil prin prisma faptului că, într-o cerere identică, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, instanţa nu a obligat contestatorul la plata cheltuielilor de judecată, pe care în speţa de faţă le-ar fi acordat din oficiu, se reţine, pe de o parte, că, în cauza de faţă, instanţa era ţinută să soluţioneze cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar, în raport cu prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, conform art. 5 alin. (6) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de contestator, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 685 din 21.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2020.