Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2233/2020 AI generated

Extraordinary appeal for revision inadmissible where prior decision rejected late-filed appeal on procedural timeliness grounds without ruling on the merits

Case Number Decizia nr. 2233/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal for revision filed by a party against a prior decision, thereby upholding the status quo. The dispute concerned a civil matter where the petitioner sought to revise a 2015 court decision that had rejected their appeal (recurs) as late-filed, invoking the ground of new facts under Article 322(1)(2) of the Code of Civil Procedure. The decisive legal basis was the restrictive interpretation of Article 322(1), which permits revision only for judgments rendered by an appellate or cassation court when they rule on the merits ("evocă fondul"); because the challenged decision disposed of the case solely via a procedural exception regarding timeliness rather than reformatting the substantive outcome based on evidence, it did not meet the mandatory admissibility condition for revision, rendering the analysis of specific grounds unnecessary.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ, art. 326 alin. (3) din C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ; Extraordinary appeal for revision inadmissible where prior decision rejected late-filed appeal on procedural timeliness grounds without ruling on the merits: The dispute concerned a civil matter where the petitioner sought to revise a 2015 court decision that had rejected their appeal (recurs) as late-filed, invoking the ground of new facts under Article 322(1)(2) of the Code of Civil Procedure. The decisive legal basis was the restrictive interpretation of Article 322(1), which permits revision only for judgments rendered by an appellate or cassation court when they rule on the merits ("evocă fondul"); because the challenged decision disposed of the case solely via a procedural exception regarding timeliness rather than reformatting the substantive outcome based on evidence, it did not meet the mandatory admissibility condition for revision, rendering the analysis of specific grounds unnecessary.

Keywords

AI generated
revision of a judgment extraordinary revision article of civil procedure procedural rules grounds for cassation late procedural objections

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground for declaring the request for revision inadmissible because the challenged decision did not evoke the merits as required by this article.

art. 326 alin. (3) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive reasoning for the rejection of the extraordinary appeal against a decision rendered on procedural grounds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1695 din 19 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 15A din 13 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a promovat cerere de revizuire revizuentul A., iunvocând în drept ipoteza prevăzută de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire, care primează faţă de excepţia tardivităţii, întrucât tardivitatea cererii de revizuire trebuie analizată numai în măsura în care se va constata că este îndeplinită condiţia premisă prevăzută de lege, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel au prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...)". Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate este limitativă, iar nu exemplificativă.

Prin urmare nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătoreşti expres şi limitativ de art. 322 C. proc. civ., deoarece în alt fel s-ar ajunge să se încalce principiul legalităţii căii de atac, în sensul că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta.

Astfel, decizia a cărei revizuire s-a cerut fiind pronunţată de o instanţă de recurs, prima condiţie prevăzută de text presupune ca decizia instanţei de recurs să evoce fondul, întrucât, spre deosebire de recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt.

O hotărâre judecătorească ce evocă fondul presupune ca instanţa să statueze prin dispozitivul ei asupra fondului raportului juridic litigios pe baza probelor administrare în cauză, reţinând sau schimbând o anumită situaţie de fapt, prin urmare, să nu fie o soluţie pronunţată pe cale de excepţie, iar dacă ea este pronunţată în calea de atac, în mod necesar, apelul sau recursul trebuie să fi fost admis, iar soluţia supusă apelului sau recursului să fie reformată cu privire la soluţia dată asupra fondului pretenţiilor ce au format obiect al judecăţii.

Or, în speţă, nu se identifică o asemenea situaţie, întrucât prin decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cerere de revizuire, a fost respins, ca tardiv formulat, recursul revizuentului fiind soluţionat, astfel, în temeiul unei excepţii procesuale, cea a tardivităţii.

Prin urmare, întrucât se constată că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie impusă de prevederile imperative ale art. 322 C. proc. civ., analiza condiţiilor specifice reglementate de pct. 2 se priveşte ca fiind un demers inutil.

În concluzie, fiind inadmisibilă exercitarea căii extraordinare de atac, de retractare a revizuirii îndreptată împotriva unei decizii prin care recursul a fost soluţionat pe cale de excepţie, fiind respins ca tardiv declarat, conform art. 322 alin. (1) şi art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, prezenta cerere de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1695 din 19.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2004.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2020.