Jurisdictional conflict resolved: consumer contract dispute remanded to Cluj-Napoca Court under Article 121, invalidating pre-dispute forum clause.

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti la data de 23.04.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 900 RON reprezentând debit restant, cu dobândă de 0,1% conform art. 9.4 din contact şi cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat în valoare de 400 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat că la data de 08.08.2017 a fost aleasa de către pârâta mai sus menţionată în vederea încheierii unui contract de calificare şi prelucrare a sângelui din cordon ombilical şi stocare în condiţii de criogenie a celulelor stern, fiind încheiet contractul nr. xx din 08.08.2017.

Serviciile medicale solicitate au fost prestate în cel mai scurt timp posibil şi în conformitate cu standardele de calitate în vigoare în materie, sens în carea au fost emise facturile fiscale aferente, în conformitate cu art. 8.1 şi Anexa nr. 1 din contract, acestea fiind comunicate în timp util şi pârâtei.

Pârâta nu şi-a respectat însă obligaţiile asumate în privinţa plăţii, în sensul că nu a achitat ultimele facturi fiscale emise, rămânând neachitată ultima factură fiscală. A mai arătat că sumele cuprinse în facturile fiscale au fost necontestate în termenul contractual de la primirea facturilor, respectiv 10 zile de la emiterea facturii, iar potrivit dispoziţiilor art. 9.4 din contract prin care părţile au convenit ca în cazul in care facturile nu vor fi achitate până la termenul scadent, clientul va putea fi obligat la penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întarziere până la achitarea integrală a debitului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1025-1032 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 5016 din 24 august 2020, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenâei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea soluţiei de declinare, instanţa a reţinut că din coroborarea din art. 126 alin. (2) C. proc. civ. cu art. 129 alin. (2) pct. 3 din acelaşi cod rezultă că, în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, în situaţia în care părţile nu au convenit alegerea instanţei competente, după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială aparţine unei anumite instanţe, având un caracter absolut.

În concluzie, s-a reţinut că în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competenţă, după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială este absolută şi aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul.

Judecătoria Cluj Napoca, prin sentinţa civilă nr. 4385 din 7 septembrie 2020, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile împotriva pârâtei pe baza contractului de calificare şi prelucrare a sângelui din cordonul ombilical şi stocare în condiţii de criogenie a celulelor stem nr. x/08.08.2017.

S-a reţinut că aşa cum rezultă din art. 126 alin. (2) C. proc. civ. în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, numai după naşterea dreptului la despăgubire, iar orice convenţie contrară este considerată nescrisă.

Instanţa a reţinut că în cauză potrivit contractului, părţile au convenit, la art. 14.5, ca în situaţia unor litigii, adică după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa de soluţionare a cererii să revină instanţei de la sediul reclamantei, adică Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Asupra conflict negativ de competenţă, cu a cărui soluţionare a fost legal învestită conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de valoare redusă cu care a învestit instanţa de judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 900 RON reprezentând debit restant, cu dobândă de 0,1% conform art. 9.4 din contact şi cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat în valoare de 400 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de valoare redusă se stabileşte potrivit dreptului comun.

Prezentul litigiu a fost iniţiat de către un profesionist împotriva unui consumator, astfel cum aceste categorii sunt definite în cadrul anexei la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată.

Calitatea părţilor şi natura raportului juridic determină incidenţa normei de competenţă exclusivă, prevăzute de dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. potrivit cărora "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.

În prezenta cauză, instanţa constată că părţile nu au încheiat o convenţie de alegere a instanţei competente după naşterea dreptului la despăgubire.

În acest sens, este de reţinut că dreptul la despagubire al reclamantei s-a născut la scadenţa facturilor, respectiv după expirarea termenului de 10 zile de la emiterea facturilor, termen în care pârâta avea posibilitatea să conteste sumele din facturi, astfel cum s-a prevăzut în contractul nr. xx din 08.08.2017 încheiet între reclamantă şi pârâtă.

Clauza atributivă de competenţă prevăzută la art. 14.5 din contractul nr. xx din 08.08.2017 care prevede că în situaţia unor litigii, competenţa de soluţionare a cererii să revină instanţei de la sediul reclamantei, este inoperabilă în cauză, fiind anterioară naşterii dreptului la despăgubiri.

Raportat la dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., derogatorii de la dreptul comun, precum şi la prevederile art. 129 alin. (2) pct. (3) din acelaşi cod, norma de competenţă teritorială incidentă în prezenta cauză este una exclusivă, pe care părţile nu o pot înlătura.

Aşadar, în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competenţă după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială este absolută şi aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul.

Prin urmare, cum domiciliul pârâtei din cauza de faţă este în municipiul Cluj Napoca, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 121 din acelaşi cod, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtei (consumatorului).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2020.