Revision for contradictory judgments dismissed for lack of triple identity of parties, object, and cause

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020

asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin decizia 610 din 30 septembrie 2020 a Curţii de apel Craiova s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 257 din data de 10.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Icoana prin Primar în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a reţinut că cererea de revizuire a deciziei nr. 254 din 10.06 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul civil nr. x/2018, a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează motivul privitor la existenţa unor hotărâri definitive potrivnice.

În ceea ce priveşte instanţa competentă, devin relevante dispoziţiile art. 510 alin. (2) din C. proc. civ., în considerarea caracterului de ordine publică al regulilor de competenţă în materie, de la care părţile şi instanţa nu pot deroga.

Curtea a constatat că Înalta Curte de Casaţie si Justiţie este, în accepţiunea art. 510 alin. (2) teza I din C. proc. civ., "instanţa mai mare în grad", întrucât "prima hotărâre", în raport de care se afirmă încălcarea autorităţii de lucru judecat, este reprezentată de decizia civilă nr. 527 din 3.01.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011.

Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a arătat că prin decizia civilă nr. 527 din 3.01.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011 a fost soluţionat litigiul dintre aceleaşi părţi, litigiu ce avea acelaşi obiect astfel că, prin decizia a cărei anulare o solicită a fost încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

A menţionat că prin decizia civilă nr. 254 din 10.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul civil nr. x/2018 a fost obligat să plătească suma de 5600 RON în timp ce prin decizia civilă nr. 527 din 23.01.2013 pronunţată de Curtea de apel Craiova în dosarul nr. x/2011 pentru aceleaşi pretenţii a fost obligat să plătească 500 RON.

Analizând prezenta cerere de revizuire, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie constată că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Înalta Curte constată că hotărârile invocate ca fiind potrivnice nu îndeplinesc condiţia identităţii de obiect şi cauză, nici pe cea a identităţii de părţi.

În cauză se invocă contrarietatea deciziei 254 din 10.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosar nr. x/2018, cu aceea a deciziei civile nr. 527 din 3.01.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011.

Prin decizia civilă nr. 527 din 3.01.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011 Curtea de Apel Craiova a respins recursul declarat de Primarul Comunei Icoana, în contradictoriu cu Instituţia Prefectului judeţului Olt şi cu intervenienta B., împotriva sentinţei 1489 din 28 august 2012, a Tribunalului Olt, prin care a fost obligat pârâtul Primarul Comunei Icoana la plata drepturilor băneşti ce i se cuvin intervenientei până la reintegrarea în funcţie, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.

În celălalt litigiu, prin sentinţa civilă nr. 5070/04.12.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina, secţia I civilă în dosar nr. x/2018 a fost admisă cererea, astfel cum a fost restrânsă câtimea obiectului acesteia prin răspunsul la întâmpinare, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Icoana - prin primar în contradictoriu cu pârâtul A.. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 56007 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor acordate de pârât numitei B., în baza sentinţei nr. 1489/28.08.2012 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2011.A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul A., apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin decizia Tribunalului Olt, secţia I civilă nr. 1150/24.10.2019 s-a respins apelul civil declarat de apelantul pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 5070/04.12.2018, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata reclamantă Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Icoana-prin primar, ca nefondat. A fost obligat apelantul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurentul A..

Prin decizia civilă nr. 254 din 10.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosar nr. x/2018, a fost respins recursul declarat de recurentul A., din com. Icoana, sat Ursoaia, judeţ Olt, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Icoana prin Primar, com. Icoana, judeţ Olt, împotriva deciziei Tribunalului Olt, secţia I civilă nr. 1150/24.10.2019,ca nefondat.

Verificând cele două decizii pretins contradictorii, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine susţinerea revizuentului în sensul că prin decizia civilă nr. 527 din 3.01.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011 a fost soluţionat litigiul dintre aceleaşi părţi, litigiu ce ar avea acelaşi obiect şi că astfel, prin decizia a cărei anulare o solicită a fost încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al primei hotărâri.

Astfel, se reţine că nu se verifică identitatea de părţi, deoarece, în litigiul ce a făcut obiectul dosar x/2018, aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova, părţi au fost A., Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Icoana prin Primar, în timp ce în litigiul din dosarul nr. x/2011 în care Curtea de Apel Craiova a pronunţat decizia civilă nr. 527 din 3.01.2013 au avut calitatea de părţi Primarul Comunei Icoana, A., Instituţia Prefectului judeţului Olt şi intervenienta B..

Nici identitatea de cauză şi obiect nu se verifică, deoarece în timp ce obiectul dosar x/2018 l-a constituit obligarea pârâtului revizuent la plata către Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Icoana sumei reprezentând contravaloarea despăgubirilor acordate numitei B., în baza sentinţei nr. 1489/28.08.2012 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2011, în cea de-a doua hotărâre invocată ca pretins potrivnică în dosar x/2011, instanţa a fost învestită cu cererea reclamantei Instituţiei Prefectului judeţului Olt şi cererii de intervenţie în interes propriu a numitei B., privind nulitatea absolută a dispoziţiilor 111 din 21.03.2011 şi 152 din 29.04.2011, repunerea în situaţia anterioară, obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti ce i se cuvin intervenientei până la reintegrarea în funcţie, precum şi la plata de daune morale.

Se constată astfel că revizuentul nu invocă pronunţarea unor hotărâri contradictorii în litigii având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, pronunţate între aceleaşi părţi, având în vedere că litigiul finalizat cu hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a revizuirii a avut ca obiect şi cauză diferite de primul dosar soluţionat, precum şi părţi diferite. Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca, între hotărârile pretins potrivnice, să existe identitatea de părţi, obiect şi cauză, ceea ce nu este cazul în speţă.

Trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în Noul C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

De asemenea, aceeaşi curte, în alte decizii de speţă (cauza Iordan Iordanov şi alţii contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare şi de a asigura o jurisprudenţă unitară a instanţelor judecătoreşti, aceeaşi curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preţ, şi mai ales cu încălcarea principiului securităţii juridice. A constatat astfel că, în aceste situaţii nu se urmăreşte unificarea jurisprudenţei, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătoreşti ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanţelor şi care ar fi condus la pronunţarea unor soluţii general valabile şi obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluţiile astfel pronunţate rămân la nivel de speţă, fără să "lege" în niciun fel instanţele de judecată, servind numai la desfiinţarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergenţele de jurisprudenţă prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice în aceeaşi măsură.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 254 din 10 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 254 din 10 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2020.