Patent infringement of fungicidal composition: scope of protection limited to claims requiring presence of quaternary ammonium salt

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 19.10.2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună: obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la încetarea contrafacerii Brevetului de invenţie nr. x/2008 intitulat "COMPOZIŢIE FUNGICIDĂ", prin activităţile de fabricare, vânzare şi oferire spre vânzare a produsului "C."; scoaterea definitivă din circuitele comerciale a produsului "C. "; obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 RON reprezentând despăgubiri faţă de comercializarea fără drept a produsului brevetat de reclamantă; publicarea integrală a hotărârii pe cheltuiala pârâtei.

Prin sentinţa nr. 1087 din data de 29 iulie 2019, Tribunalul Prahova a respins cererea astfel formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 19.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia nr. 42 din data de 30 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul astfel declarat.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că:

Prima instanţă a respectat dispoziţiile legale, încuviinţând şi administrând probatorii complexe de specialitate constând în rapoarte de expertiza tehnice ştiinţifice chimie, proprietate intelectuala şi contabilitate, înscrisuri, interogatorii.

În ceea ce priveşte critica referitoare la înlăturarea concluziilor raportului de expertiză specialitate chimie întocmit de expert D., fără a exista o sancţiune de anulare a acestui raport, a constatat instanţa de apel că judecătorul fondului a apreciat concluziile ca fiind contradictorii şi nelămuritoare din partea expertului atât timp cât "deşi au fost încuviinţate în două rânduri obiecţiunile pârâtei, experta nu a lămurit problema principală a litigiului, respectiv rolul sării cuaternare de amoniu din compoziţia produsului reclamantei, dacă aceasta are rol determinant, aşa cum reiese din motivarea OSIM pentru acordarea brevetului nr. x prin care se arată că activitatea inventivă este datorată prezenţei celor doi componenţi, respectiv a izotiazolonei şi a sării cuaternare de amoniu, de ce în lucrarea sa acest din urmă produs apare ca având numai rolul unui aditiv care nu schimbă modul de acţiune şi destinaţia produsului. Totodată, nu s-a clarificat în mod expres compoziţia celor două produse analizate, dacă produsul pârâtei conţine sare cuaternară de amoniu şi nici dacă emulgatorii folosiţi de pârâtă sunt rezultaţi din reacţia nonilfenolului etoxilat cu o anhidridă maleică sau sunt emulgatori pe bază de compuşi etoxilaţi."

S-a reţinut, astfel, că în mod corect prima instanţa a apreciat ca necesara dispunerea unei noi expertize, procedând la numirea unui alt expert în aceeaşi specialitate - respectiv E. -, precum şi că instanţa de fond a înlăturat motivat concluziile expertizei specialitate chimie D..

A fost reţinut caracterul nefondat şi al criticii referitoare la calificarea obiecţiunilor reclamantei la raportul de expertiza specialitate chimie întocmit de expert E. ca fiind apărări de fond, raportat la faptul că acestea aveau valoarea unor aprecieri strâns legate de susţinerile contradictorii ale parţilor, instanţa de fond justificând validarea acestei expertize prin raportare la motivarea OSIM pentru acordarea brevetului nr. x.

Relativ la critica privind greşita respingere a cererii de efectuare a unei a treia expertize specialitate chimie, s-a reţinut că nu poate fi valorificata în apel raportat la aprecierea instanţei de prim control judiciar în sensul că aceasta problema a fost tranşata în mod judicios de către instanţa de fond prin încheierea din data de 30.05.2019, cu argumentele reţinute la aceea dată.

Critica referitoare la neanalizarea obiecţiunilor formulate, pentru termenul din 22.07.2019, de expertul consilier al reclamantei în domeniul proprietăţii intelectuale în privinţa raportului de expertiză întocmit de D., a fost apreciată ca nefiind eficienta juridic dat fiind faptul ca rolul expertului consilier este cu totul altul, el privind doar raporturile cu partea în favoarea căreia a fost încuviinţata participarea sa, nicidecum formularea în nume personal a unor obiecţiuni la raportul de expertiza efectuat de expertul desemnat de către instanţa.

In ce priveşte fondul cauzei, s-a reţinut că din probele administrate în fata instanţei de fond reiese că produsul pârâtei, denumit "C.", are o compoziţie diferită de cea indicată în revendicările brevetului de invenţie deţinut de reclamantă.

Astfel, din raportul de expertiza specialitate chimie întocmit de expert E. rezultă: că produsul intimatei paratei nu este un produs de selecţie din produsul apărat de brevetul apelantei reclamante întrucât diferă la capitolul substanţa activă prin absenţa sării cuaternare de amoniu; că diferă la emulgator pentru că intimata pârâtă nu are un emulgator definit şi caracterizat fizico-chimic şi, mai ales, permis de lege, pe când brevetul apelantei reclamantei vorbeşte de un emulgator într-o scală de la 0.01% până la 50% dar în 3 din 5 exemple este de fapt inexistent, iar nonifenolul etoxilat care teoretic stă la baza obţinerii emulgatorului reclamantei este interzis la utilizare în concentraţie mai mare de 0,1% din anii 2003-2004 (H.G. nr. 347/2003 şi anexa 1 la H.G. nr. 932/2004 - poziţia 46(2); că sunt diferenţe în privinţa densităţii, în sensul ca produsul intimatei pârâte are densitate subunitară, de 0.99, pe când produsul apelantei reclamante are densitate supraunitară, anume 1,05 -1,15.

A constatat instanţa de apel că expertiza întocmită de expertul E. concluzionează în sensul ca produsul intimatei parate nu încalcă drepturile exclusive ale brevetului x deţinut de apelanta reclamanta A., iar aceste concluzii se coroborează şi cu cele din raportul de expertiza proprietate intelectuală întocmit de expertul D..

Astfel, expertul proprietate intelectuală D., pe baza documentaţiei care a stat la baza acordării brevetului invocat de apelanta reclamanta, concluzionează că noutatea brevetului de invenţie deţinut de reclamantă priveşte, în esenţă, asocierea dintre o izotiazolona şi o sare cuaternara de amoniu, în timp ce produsul intimatei nu foloseşte o asemenea sare cuaternară de amoniu, rezultând cu evidenţă că produsul intimatei pârâte nu încalcă brevetul apelantei reclamante.

Faţă de considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat ca produsul comercializat de către intimata parata nu încalcă revendicările din brevetul de invenţie al apelantei reclamante, nefăcându-se dovada contrafacerii acestuia nici sub forma fabricării, folosirii, oferirii spre vânzare a produsului ce face obiectul brevetului, nici sub forma utilizării procedeului, folosirii, oferirea spre vânzare a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

În motivarea recursului se susţine în esenţă că:

Hotărârea recurată a fost adoptată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După evocarea prevederilor conţinute în art. 22 din Legea nr. 64/1991, a art. 64 alin. (1) şi (2) şi art. 65 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, arată recurenta că ambele instanţe au ignorat acestea norme prin aceea că au apreciat pertinente şi întemeiate concluziile expertizei în specialitatea proprietate intelectuală, deşi expertul nu a procedat la o analiză comparativă privind asemănările şi echivalenţa celor 3 compuşi (substanţă activă, emulgator şi element) prezenţi atât în compoziţia produsului brevetat cât şi a celui fabricat de intimata-pârâtă.

Prin omologarea menţionatei expertize, instanţa de fond a încălcat - în opinia recurentei - dispoziţiile legale care protejau brevetul de invenţii, acestea completându-se cu jurisprudenţa în materie care este în sensul că, pentru a exista o încălcare a drepturilor titularilor brevetului, nu este necesar ca produsele să fie identice, existând o încălcare a exclusivităţii şi atunci când un element din structura produsului este înlocuit cu un element echivalent (adică un element diferit dar care îndeplineşte aceeaşi funcţie şi determină un rezultat identic sau chiar asemănător).

O altă critică susţinută de recurentă este aceea că, deşi a formulat motive de apel în sensul celor expuse anterior - pct. 8 şi 9 din apelul declarat -, curtea de apel a omis să se pronunţe supra lor, sens în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Soluţiile instanţelor de fond şi apel sunt considerate de recurentă greşite, prin raportare la întregul probatoriu administrat în cauză. Dacă instanţele ar fi avut în vedere Legea nr. 64/1991 în ansamblul ei, ar fi sesizat reaua-credinţă cu care s-a întocmit şi expertiza în specialitate chimie E., pe care a recurenta a contestat-o prin formularea unei plângeri penale.

Se mai susţine greşita aplicare a reglementărilor privind protecţia brevetului prin prisma faptului că instanţele au omologat expertizele întocmite de experţii E.. şi D.. doar pentru faptul că acestea se coroborează cu privire la sarea cuaternară de amoniu, în sensul că aceasta ar fi un element cheie în analiza produselor în litigiu. Afirmă recurenta că sarea cuaternară de amoniu este numai un aditiv, iar nu o substanţa activă - fiindu-i eronat atribuită această însuşire de către experţi atâta vreme cât nu au indicat un produs fungicid pentru conservarea lemnului care să conţină numai sare cuaternară de amoniu.

De asemenea, se arată că produsul pârâtei nu conţine sare cuaternară de amoniu ca substanţă activă, aşa cum reiese din cele două expertize, ci doar izotiazolonă - component activ esenţial prezent şi în produsul brevetat, alături de emulgator şi solvent. Produsul pârâtei este, şi în lipsa sării, tot o compoziţie cu rol de conservare pentru lemn, dar cu efect mai redus faţă de produsul brevetat .

Cu privire la expertiza în specialitate chimie D.., care atesta rolul de aditiv al sării cuaternare de amoniu, se susţine că a fost în mod nefondat înlăturată de cele 2 instanţe, deşi expertul răspunsese tuturor obiectivelor şi obiecţiunilor, pe bază de argumente ştiinţifice şi printr-o analiză comparativă obiectivă a celor 2 produse.

Se mai reproşează instanţelor de fond şi apel că au trecut cu uşurinţă peste celelalte două componente de bază, prezente atât în compoziţia reclamantei cât şi în cea a pârâtei, respectiv emulgatorul şi solventul, alături de ingredientul activ - izotiazolona.

În acest context, expune recurenta următoarele argumente: expertul E. consideră că emulgatorii folosiţi de părţile în litigiu sunt total diferiţi din punct de vedere chimic, fără nicio explicaţie, deşi opinia specialiştilor în chimie este contrară; emulgatorul folosit de reclamantă are o materie chimică echivalentă cu emulgatorul utilizat de pârâtă. Acelaşi expert consideră că solventul este doar modul în care se dizolvă substanţa activă şi emulgatorul şi că cele 2 produse nu conţin solvenţi identici, iar expertul D. apreciază că solventul nu este important.

Un alt argument expus de recurentă este în sensul că, în prima revendicare a brevetului se menţionează că niciunul dintre cei trei componenţi de bază ai compoziţiei fungicide F. nu poate fi utilizat individual pentru atingerea scopului pentru care este fabricată compoziţia. Acelaşi tip de compoziţie se regăseşte şi în produsul pârâtei; fără a fi vorba de o reproducere servilă, identică şi de echivalenţa unor compuşi, efectele rămânând aceleaşi.

Concluzia recurentei, în raport de argumentele anterioare, este aceea că brevetul a fost încălcat pentru că, deşi experţii au concluzionat greşit că produsele sunt diferite, prin comparare rezultă că există cel puţin o asemănare între produsele părţilor, şi anume în privinţa substanţei active (izotiazolona) şi a elementului emulgator - solvenţi echivalenţi.

Mai susţine recurenta critica potrivit căreia a fost încălcată procedura la efectuarea expertizei în specialitatea chimie, iar cererea de recuzare a expertului E.. (având ca motiv atitudinea părtinitoare faţă de pârâtă şi cel puţin nepoliticoasă faţă de reclamantă) a fost respinsă, deşi convocarea a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor legale. În pofida dovezii administrate cu privire la conduita expertului, instanţa a tratat cu superficialitate situaţia prezentată, respingând cererea.

O altă încălcare a procedurii semnalată de recurentă a constat în aceea că citarea şi comunicarea actelor de procedură în apel s-a realizat la sediul vechi, deşi partea a învederat instanţei noua locaţie, situaţie ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 172 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare în termenul legal.

Nu au fost administrate probe noi în etapa judecării recursului.

Analizând incidentul inadmisibilităţii recursului, în coordonatele în care acesta a fost invocat de societatea intimată, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia, potrivit exigenţelor art. 304 coroborat cu art. 299 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat în anul 1865, pot fi analizate exclusiv critici care privesc nelegalitatea deciziei pronunţate în etapa apelului.

Împrejurarea că partea recurentă a indicat ca temei de drept dispoziţii care se regăsesc în Codul de procedură adoptat prin Legea 134/2010 nu constituie un viciu de natură a afecta, prin el însuşi, admisibilitatea ori legalitatea cererii de recurs în condiţiile în care conţinutul acestui act relevă fără echivoc voinţa părţii de a ataca cu recurs decizia instanţei de apel, iar legea procedurală aplicabilă litigiului conferă instanţei sesizate (prin art. 84 din C. proc. civ.) atribuţia de a evalua conţinutul actului de sesizare spre a-i stabili corecta calificare în raport de scopul concret urmărit de titular şi de cadrul normativ care stabileşte căile de atac susceptibile de exercitare.

În fundamentarea căii de atac promovate, partea recurentă a expus critici care vizează: modalitatea de aplicare, în cauză, a unor norme de drept substanţial proprii materiei brevetelor de invenţie, anume norme care privesc conferire protecţiei specifice deţinerii unui asemenea brevet şi întinderea protecţiei astfel conferite; neregularităţi ale procedurii de citare a recurentei în etapa judecării apelului; greşita soluţionare a cererii de recuzare a expertului E..

Or, asemenea critici sunt susceptibile de a se încadra formal în motivele de recurs reglementate prin art. 304 pct. 5 şi 9 din C. proc. civ. adoptat în anul 1865, situaţie faţă de care cererea de recurs formulată de S.C. A. S.R.L. - privită ca act de procedură ce are caracter unitar - are valenţele unui act de sesizare valid şi admisibil, eventualele susţineri critice care nu sunt compatibile cu judecata în recurs urmând a fi înlăturate ca atare.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va constata nefondat incidentul inadmisibilităţii recursului, astfel cum a fost opus în cadrul apărărilor susţinute de intimata pârâtă.

Analizând recursul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de prevederile art. 304 din C. proc. civ. adoptat în anul 1865 (act normativ aplicabil pricinii în considerarea prevederilor înscrise în art. 25 din C. proc. civ. adoptat prin Legea 134/2010 şi a faptului că litigiul pendinte a fost iniţiat sub imperiul vechii legi de procedură) se reţin următoarele:

Înalta Curte constată că nu vizează un aspect de nelegalitate a deciziei recurate susţinerea în sensul că sarea cuaternară de amoniu nu ar avea rol de substanţă activă în cadrul compoziţiei biocide pentru care a fost eliberat Brevetul x, respectiv că rolul acestei sări ar fi de aditiv util pentru "a favoriza absorbţia mai profundă în lemn a produsului fungicid bazat pe izotiazolonă, în scopul reducerii costurilor de tratare şi pentru a proteja persoanele care îl folosesc", iar instanţa de apel ar fi reţinut în mod eronat o asemenea valenţe chimice ale respectivului element.

Astfel cum reiese cu evidenţă din considerentele hotărârii recurate, instanţa de prim control judiciar a conchis cu privire la rolul - de substanţă activă - al sării cuaternare de amoniu ca urmare a analizei realizate în privinţa nu numai a conţinutului probelor ştiinţifice care s-au administrat în condiţii de contradictorialitate specifice procedurilor judiciare, ci şi a menţiunilor particulare (revendicările) care se regăsesc în brevetul de invenţie pe care reclamanta si-a fundamentat pretenţiile deduse judecăţii precum şi a documentelor emise de OSIM premergător emiterii brevetului respectiv. Cum procedura judecării recursului nu permite reevaluarea probelor, Înalta Curte nu poate proceda la analiza acestei susţineri a recurentei reclamante, susţinere prin care, practic, evocă o situaţie de fapt esenţial diferită de cea pe care instanţele de fond, exercitându-şi competenţele legale, au stabilit-o pe baza probelor administrate în cursul procesului.

Se cere a fi subliniat, în acest context, că relevant în speţă este rolul pe care îl are sarea cuaternară de amoniu în compoziţia fungicidă pentru care a fost eliberat brevetul de invenţie relativ la care reclamanta a invocat existenţa unei încălcări din partea pârâtei intimate, iar nu valenţele/rolul pe care un asemenea element chimic l-ar putea avea în alte situaţii. Aceasta pentru că raportul juridic litigios - astfel cum a fost stabilit prin acţiunea promovată de reclamantă - este cel ce s-a creat prin comercializarea de către pârâta intimată a produsului cu denumirea "C.", concomitent cu existenţa brevetului x care conferă reclamantei protecţie în coordonatele stabilite de Legea 64/1998, iar instanţa este ţinută sa se pronunţe exclusiv în privinţa situaţiei litigioase concret dedusă judecăţii, conform prevederilor art. 129 alin. (6) din C. proc. civ.

În condiţiile în care prin art. 32 alin. (3) din Legea 64/1991 se limitează întinderea protecţiei conferite de un brevet la conţinutul revendicărilor din acesta, instanţa de prim control judiciar s-a raportat în mod corect la exigenţele impuse de aceste reglementări legale procedând la verificarea nu numai a argumentelor şi concluziilor expuse în expertizele de specialitate (în privinţa cărora reclamanta apelantă formulase critici ample), ci şi a revendicărilor din Brevetul x care evidenţiază rolul îndeplinit de prezenţa unei sări cuaternare de amoniu în compoziţia fungicidă pentru care a fost acordat Brevetul. Este de observat că, în raţionamentul expus de partea reclamantă în cadrul motivelor de apel şi al celor de recurs, se omite a se avea în vedere acest conţinutul integral al revendicărilor brevetului, o atare omisiune fiind nu numai lipsită de orice justificare legală, dar şi contrară normei speciale imperative ce se regăseşte în art. 32 alin. (3) din Legea 64/1991.

Relativ la măsura de înlăturare a concluziilor expertizei efectuate de expertul în specialitatea chimie D., se constată că aceasta a intervenit la judecata în primă instanţă a cauzei, iar critica relativă la acest aspect a fost analizată şi găsită neîntemeiată de instanţa de apel.

Cum, recurenta nu indică vreun viciu de nelegalitate a judecăţii făcute de instanţa de apel cu privire la această chestiune, ci se limitează la a reitera susţinerea potrivit căreia respectiva expertiză a fost în mod nefondat înlăturată, Înalta Curte constată că susţinerile astfel reluate nu sunt susceptibile de analiză în coordonatele motivelor limitativ stabilite prin art. 304 din C. proc. civ.

În fundamentarea criticii potrivit căreia instanţa de apel ar fi trecut "cu uşurinţă" peste componentele reprezentate de emulgatorul şi solventul prezente în compoziţia brevetată şi, respectiv, în produsul comercializat de intimata pârâtă, recurenta expune argumente de natură a ilustra, pe de o parte, greşita ori insuficienta argumentare a opiniei expertului în specialitatea chimie E. şi expertului în specialitatea proprietate intelectuală D. - opinii expuse în cadrul expertizelor ce au fost valorificate ca probe pertinente şi concludente în speţă - şi, pe de altă parte, corectitudinea opiniei expertului în specialitatea chimie D. (expertiza efectuată de acest expert fiind înlăturată motivat de instanţă) şi a expertului consilier al părţii reclamante. Aceste din urmă opinii ştiinţifice ar demonstra - în aprecierea recurentei - că "acelaşi tip de compoziţie se regăseşte şi în produsul pârâtei, fără a fi vorba de o reproducere servilă, identică, ci de echivalenţa unor compuşi, efectele rămânând aceleaşi". Or, argumentele astfel expuse tind în mod evident la a determina reaprecierea probelor de către instanţa de recurs, demers care nu poate fi realizat pentru că excedează limitelor impuse prin art. 304 din C. proc. civ.

O altă critică formulată de recurentă - numărul 2 în numerotarea din cererea de recurs - este aceea că instanţa a respins cererea de recuzare a expertului E. ca urmare a unei analize superficiale a acesteia.

Din verificarea actelor dosarului, se constată că în faţa instanţei de apel nu a fost formulată vreo cerere de recuzare a expertului menţionat, astfel că instanţa de prim control judiciar nu a soluţionat o atare cerere.

La judecata cauzei în primă instanţă a fost formulată cerere de recuzare a expertului E., cerere ce a fost soluţionată în sensul respingerii ei.

Soluţia astfel pronunţată era susceptibilă de a fi atacată odată cu fondul, conform art. 34 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, recurenta reclamantă nu a atacat respectiva încheiere cu apel, în cererea de apel neregăsindu-se vreo critică relativă la soluţia dată acestui incident procedural.

Astfel, susţinerile din recurs referitoare la recuzarea expertului E. au natura unor critici omisso medio, şi nu pot fi analizate pentru că nu privesc o judecată realizată de instanţa a cărei hotărârea poate forma, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiect al recursului.

Relativ la judecata derulată în etapa apelului, mai afirmă recurenta că procedura de citare în ce o priveşte a fost una viciată, respectiv că, deşi a indicat instanţei "noua locaţie", citarea sa s-a efectuat în continuare la "sediul vechi" .

Critica astfel susţinută - susceptibilă de analiză în coordonatele motivului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. - este nefondată în raport de următoarele considerente:

Actele dosarului de apel nu relevă existenţa vreunei cereri a părţii apelante de a fi citată la o altă adresă decât cea indicată în cererea de apel, anume: localitatea Curtea de Argeş, judeţ Argeş. Toate citaţiile destinate acestei părţi au fost comunicate la adresa astfel indicată. De altfel, se constată că nici nu indică recurenta un moment procesual concret la care ar fi făcut o atare solicitare în apel, după cum nu indică nici adresa care ar fi reprezentat "noua locaţie".

Distinct de aceasta, se constată că partea recurentă a şi fost reprezentată de avocat la cele două termene de judecată parcurse în apel, aşa încât putea şi trebuia să invoce în faţa instanţei de apel vătămarea cauzată de pretinsa viciere a procedurii de citare, nefiind îndreptăţită să invoce o atare problemă în recurs în raport de prevederile art. 108 alin. (3) din C. proc. civ. care stabilesc faptul că:, Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond." .

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, astfel cum a fost susţinut prin criticile analizate în precedent.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. urmează a se dispune respingerea recursului, ca nefondat.

Ţinând seama de faptul că recurenta pârâtă se situează în poziţia procesuală de parte căzută în pretenţii, faţă de soluţia de respingere a recursului pe care aceasta l-a promovat, urmează a fi admisă solicitarea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecata.

În ce priveşte cuantumul acestora, Înalta Curte constată că intimata a depus dovada achitării unui onorariu de avocat în suma de 25.000 RON.

Având în vedere că aspectele litigioase evocate au fost numai parţial susceptibile de analiză în cadrul recursului pendinte, iar acestea au fost de o complexitate redusă, că nu s-a formulat întâmpinare, că excepţiile invocate prin memoriul conceput de apărătorul intimatei - care a fost calificat ca şi concluzii scrise - au fost apreciate ca fiind nefondate, precum şi faptul că apărătorul intimatei a participat la două termene dintre cele trei ce au fost acordate în etapa judecării recursului (una dintre amânările judecăţii fiind determinată de imposibilitatea prezentării acesteia), Înalta Curte apreciază că obligarea recurentei la a suporta onorariul de avocat în cuantumul achitat de intimată ar avea un caracter excesiv, fiind rezonabil şi legal - din perspectiva prevederilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. - ca partea căzută în pretenţii să suporte doar acele cheltuieli ce au fost efectiv utile soluţionării recursului, respectiv cheltuielile care pot justifica o legătură cu acele apărări formulate de reprezentantul avocat care s-au dovedit a fi eficiente soluţionării cererii soluţionate de instanţa de recurs.

În aceste coordonate de apreciere, Înalta Curte apreciază ca având un cuantum rezonabil suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată datorate de recurentă intimatei, cu titlu de onorariu de avocat, prin prisma eficienţei apărărilor susţinute de apărătorul acesteia în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 42 din data de 30 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Obligă pe reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta S.C. B. S.A, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2021.