Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2195/2020 AI generated

Applicability of extended criminal prescription term to civil delict claims without final criminal conviction

Case Number Decizia nr. 2195/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellants' appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case for a retrial on the merits, effectively ruling in favor of the plaintiffs on the threshold issue of prescription. The dispute involved a civil delict action for moral damages arising from a fatal traffic accident, where the insurer defendant successfully argued in lower instances that the three-year general civil prescription period had expired because the penal case was closed without a final conviction due to the perpetrator's death. The Supreme Court held that the trial and appellate courts erred by failing to apply the special extended prescription period mandated when civil liability stems from a criminal act with a longer penal prescription term; specifically, it determined that the requirement for a final criminal conviction is unnecessary for the application of this rule, provided the conduct is defined as a criminal offense. Relying on the Civil Code provisions for special prescription terms in cases deriving from criminal facts and the Penal Code limit for negligent homicide, the Court established that the applicable prescription period was five years, noting that the claim was filed within this timeframe, thereby requiring the lower courts to reassess the case without the bar of prescription.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 1394 C. civ, art. 38 alin. (2) C. pen, art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 2500 C. civ; Applicability of extended criminal prescription term to civil delict claims without final criminal conviction: În conformitate cu art. 2517 din noul C. civ., intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, termenul de prescripţie extinctivă este de 3 ani (termen general de prescripţie), dacă legea nu prevede altfel, însă art. 1394 C. civ. prevede prorogarea termenului prescripţiei în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, când termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă.

Keywords

AI generated
civil judgment criminal offense damages from traffic accident prescription negligent homicide liability of the insurer

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2020

Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 10.01.2019, reclamanţii A., B. în nume personal şi asistată de C., în calitate de părinte şi reprezentant legal al minorei; D., reprezentat şi asistat legal de C.; E., reprezentata şi asistata legal de C.; F. în nume personal şi asistata de G., în calitate de părinte şi reprezentant legal minorei; H.; I. reprezentat şi asistat legal de J. au chemat în judecată pe pârâta K. S.A, solicitând obligarea pârâtei K. S.A la plata cu titlu de despăgubiri cuvenite reclamanţilor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului bunicului, numitul L. după cum urmează:

1) 60.000 RON cu titlu de daune morale pentru A., în calitate de nepot după defunctul L.;

2) 60.000 cu titlul de daune morale pentru B., în calitate de nepoata după defunctul L.;

3) 60.000 cu titlu de daune morale pentru D., în calitate de nepot după defunctul L.;

4) 60.000 cu titlu de daune morale pentru E. în calitate de nepoata după defunctul L.;

5) 60.000 cu titlu de daune morale pentru F. în calitate de nepoata după defunctul L.;

6) 60.000 cu titlu de daune morale pentru H. în calitate de nepoata după defunctul L.;

7) 60.000 cu titlu de daune morale pentru I., în calitate de nepot după defunctul L.;

8) la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, solicitând ca plata penalităţilor să se facă începând cu data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată până la plata efectivă a despăgubirilor: cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. K. S.A., prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 68/C/28.05.2019, Tribunalul Bihor a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de către reclamanţii A., B., D., E., F., H., I. în contradictoriu cu pârâta K. S.A..

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii A., B., D. reprezentat de C., E. asistată de C., F. asistată de G., H., I. reprezentat de J., criticând sentinţa sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune.

Intimata S.C. K. S.A., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 787/A din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii A., B., D., reprezentat de C., E., asistată de C., F., asistată de G., H., I., reprezentat de J., în contradictoriu cu intimata S.C. K. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 68/C din data de 3 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs B., H., E., A., F., D. şi I..

Prin cererea de recurs, reclamanţii au solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, criticând hotărârea sub aspectul soluţiei dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Consideră hotărârea atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care instanţa de apel a stabilit eronat că acţiunea de faţă a fost formulată în afara termenului de prescripţie prevăzut de lege, de vreme ce termenul de prescripţie aplicabil cauzei este cel de 8 ani.

În conformitate cu art. 2517 din noul C. civ., intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, termenul de prescripţie extinctivă este de 3 ani (termen general de prescripţie), dacă legea nu prevede altfel, însă art. 1394 C. civ. prevede prorogarea termenului prescripţiei în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, când termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă.

În cazul uciderii din culpă (accident rutier soldat cu decesul victimei), termenul de prescripţie în interiorul căruia trebuie să se pretindă despăgubiri este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani (cazul din speţa dedusă judecaţii) şi 10 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani.

Se arată că, în cazul uciderii din culpă, sunt trei termene de prescripţie care vizează dreptul de despăgubire: termenul de 5 ani - pentru uciderea din culpă a unei persoane şi care se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani; termenul de 8 ani - pentru uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi şi care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani; termenul de 10 ani - atunci când uciderea din culpă a unei persoane este săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate. Ia care pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

În dosarul penal nr. x/2014 a fost începută urmărirea penală în rem pentru ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi vătămare corporală prev. de art. 196 alin. (2), (3) şi 4 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. cu privire la care a fost cercetat, iar pentru că în data de 10.02.2014 a survenit decesul făptuitorului, organele de urmărire penală au dispus clasarea cauzei, fiind incidenţă una din cauzele care împiedică punerea în mişcare a urmăririi penale, decesul făptuitorului.

Potrivit actelor de urmărire penală efectuate în dosarul penal sus menţionat, s-a stabilit că vinovăţia pentru producerea accidentului îi revine numitului M., care a încălcat prevederile art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002. Acesta a pierdut controlul volanului autoturismului cu nr. de înmatriculare x pe care îl conducea, a intrat pe contrasens, tamponând un alt autoturism, după care s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.

Recurenţii apreciază că derogarea de la regula generală a art. 1394 C. civ. operează împotriva faptului supus legii penale şi nu operează în personam, nefiind concludent în aceasta situaţie faptul că numitul M. a decedat.

Consideră că în mod eronat s-a reţinut că cererea de chemare în judecată derivă dintr-un contract de asigurare, deoarece reclamanţi nu au fost părţi în contractul de asigurare încheiat între persoana care a provocat accidentul rutier cu societatea de asigurări. Din acest motiv nu se poate aprecia faptul că prezenta cauză deriva din acel contract, ci doar răspunderea asigurătorului derivă din contractul de asigurare în conformitate cu prevederile Legii nr. 136/1995 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat instanţei civile să constate existenta sau inexistenţa unei fapte penale, ori dacă fapta întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, acestea fiind stabilite foarte clar de către organele de urmărire penată prin Ordonanţa de începere a urmăririi penale în rem, pronunţată în dosarul penal nr. x/2014, ci s-a cerut acordarea de despăgubiri persoanelor care au suferit ca urmare a decesului bunicului lor.

Astfel, instanţa de apel a apreciat greşit că prevederile art. 1394 C. civ. sunt aplicabile doar în situaţia în care ar fi fost acordată o hotărâre penală definitivă de condamnare şi s-ar putea stabili existenţa unei infracţiuni, cu toate că legiuitorul nu a inserat în textul de lege o astfel de prevedere, ori instanţa de apel nu poate legifera cu ocazia pronunţării unei hotărâri.

Întrucât termenul de prescripţie al dreptului de acţiune în repararea pagubei, pricinuită prin fapta ilicita, începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba (întinderea acesteia), cât şi pe cel care răspunde de ea, conform art. 2528, alin 1, C. civ., consideră că termenul special de prescripţie aplicabil este de 8 ani, iar acesta începe să curgă de la data de 10.02.2014, data la care a avut loc accidentul.

Astfel, solicită a se observa că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor înăuntrul termenului de 8 ani, în data de 10.01.2019.

6. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă K. S.A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului, faţă de dispoziţiile art. 486, alin. (3) C. proc. civ., întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. iar, pe fond, ca neîntemeiat.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că susţinerile recurenţilor care vizează modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, prin raportare la dispoziţiile art. 1394 C. civ., sunt susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate înscris în art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi realizată examinarea legalităţii deciziei atacate, după cum urmează:

Acţiunea civilă dedusă judecăţii este o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ., pentru paguba cauzată printr-o faptă ilicită, reclamanţii solicitând plata de despăgubiri îndreptată împotriva societăţii de asigurare la care cel vinovat de producerea accidentului rutier, soldat cu decesul autorului reclamanţilor, avea încheiată poliţa de asigurare auto obligatorie.

Despăgubirile solicitate de reclamanţi sunt urmarea evenimentului rutier, produs la 10.02.2014, din culpa asiguratului societăţii pârâte, M., soldat cu decesul numitului L., pasager al autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x. În momentul accidentului, autoturismul era condus de către M., care a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat pe contrasens, tamponând autoturismul cu nr. de înmatriculare x, condus de numitul N..

Aşa fiind, dreptul subiectiv civil valorificat în cauză este un drept de creanţă, evaluabil în bani şi, ca atare, are natură patrimonială.

Or, drepturile patrimoniale, cum este şi cel de creanţă valorificat în prezentul litigiu, sunt supuse prescripţiei extinctive, sens în care este incident art. 2500 C. civ. potrivit căruia dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege şi art. 2501 alin. (1) C. civ. conform căruia dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, este supus prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.

Termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor personale, care însoţesc drepturi subiective civile de creanţă, cum este şi acţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză, este termenul general de prescripţie, de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ.

Conform art. 2528 C. civ., termenul de prescripţie pentru repararea pagubelor pricinuite prin fapte ilicite curge "de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea."

Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că de la regula instituită de art. 2517 C. civ., legiuitorul a stabilit, prin art. 1394 C. civ., o excepţie în materia termenului de prescripţie, însă Curtea de Apel a avut în vedere că această normă specială se aplică doar pentru situaţia în care fapta ilicită cauzatoare de prejudicii constituie infracţiune şi a fost constatată printr-o hotărâre, definitivă, de condamnare.

Instanţa de apel a apreciat că ordonanţa de clasare dată de procuror, ca urmare a decesului conducătorului auto M., vinovat de producerea evenimentului asigurat, nu poate fi asimilată cu o hotărâre penală definitivă prin care să se fi statuat că asiguratul a comis faptele penale imputate şi, că, instanţa civilă nu se poate substitui rolului unei instanţe penale pentru a hotărî dacă fapta întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, pentru a considera că despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă şi a reţine incidenţa art. 1394 C. civ.

Concluzia instanţei de apel este greşită.

Temeiul despăgubirilor morale solicitate de reclamanţi izvorăşte din fapta delictuală a conducătorului auto asigurat M., materializată în producerea evenimentului rutier din 10.02.2014, soldat cu decesul autorului reclamanţilor, L..

Din situaţia de fapt reţinută în cauză, rezultă că, în urma acidentului rutier, a fost deschis dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în cadrul căruia au fost efectuate acte de urmărire penală faţă de numitul M. pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi vătămare corporală prev. de art. 196 alin. (2), (3) şi 4 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut că numitul M., conducătorul autoturismului, marca x, cu nr. de înmatriculare x, a pierdut controlul volanului autoturismului, a intrat pe contrasens, tamponând autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, condus de N..

În urma accidentului rutier, din 10.02.2014, au decedat numiţii M. şi L., fiind reţinut faptul că numit M. a încălcat prevederile art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002.

Întrucât a intervenit decesul făptuitorului, prin Ordonanţa din 19.06.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, din dosarul nr. x/2014, s-a dispus clasarea cauzei, fiind reţinută, ca incidentă, una din cauzele care împiedică punerea în mişcare a urmăririi penale, respectiv decesul făptuitorului.

De la regula potrivit căreia acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală se prescrie în termenul de drept comun prevăzut de art. 2517 C. civ., de 3 ani, reclamanţii au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 1394 C. civ., referitor la prorogarea termenului de prescripţie, potrivit cu care "în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă".

Textul de lege susmenţionat instituie în materia termenului de prescripţie o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, instituită de legiuitor pentru ipoteza în care despăgubirea civilă derivă dintr-o faptă penală, caz în care termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi acţiunii în răspundere civilă.

Incidenţa textului pleacă de la premisa îndeplinirii următoarelor condiţii cumulative: despăgubirea derivă dintr-un fapt prevăzut de legea penală, faptul prevăzut de legea penală să fie supus unei prescripţii mai lungi decât legea civilă.

Textul impune, aşadar, condiţia ca fapta cauzatoare de prejudicii să derive dintr-o faptă prevăzută de legea penală, fără ca acest fapt să fi fost cercetat ca şi infracţiune şi fără ca o instanţă penală să fi pronunţat o hotărâre din care să rezulte vinovăţia celui acuzat de săvârşirea acesteia.

Cum norma legală analizată nu instituie cerinţa ca fapta cauzatoare de prejudicii să întruneasca toate elementele constitutive ale unei infracţiuni, în mod eronat instanţa de apel a reţinut că prevederile art. 1394 C. civ. sunt aplicabile doar în situaţia în care, printr-o hotărâre penală definitivă de condamnare, s-a stabilit existenţa unei infracţiuni.

Cauza dedusă judecăţii are ca obiect plata de despăgubiri decurgând din accidentul soldat cu decesul autorului reclamanţilor, în urma căruia a fost deschis dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în legătură cu cercetarea faptelor penale prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi vătămare corporală prev. de art. 196 alin. (2), (3) şi 4 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

Împrejurarea că prin ordonanţa din 19.04.2014, dată în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, s-a dispus clasarea cauzei, justificat de incidenţa unui caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv decesul făptuitorului, nu are nicio relevanţă asupra calificării faptei prejudiciabile ca fiind derivată dintr-o faptă penală, de vreme ce în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt penal, supus unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se proprogă în privinţa dreptului la acţiune în răspundere civilă.

Raţiunea prelungirii termenului de prescripţie privind acţiunea civilă în pretenţii până la împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale rezidă în posibilitatea victimei care a suferit un prejudiciu de pe urma săvârşirii unei fapte penale să solicite în acest interval de timp atât tragerea la răspundere penală, cât şi la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul suferit.

Or, atât timp cât în procesul penal partea are la dispoziţie un termen mai lung pentru exercitarea acţiunii civile, legiuitorul a instituit, cu titlu derogator, ca şi în cazul în care fapta este prevăzută de legea penală, termenul de prescripţie a acţiunii penale să se aplice şi acţiunii civile.

În ceea ce priveşte condiţia înstituită de art. 1394, teza a II a C. civ., respectiv ca faptul prevăzut de legea penală să fie supus unei prescripţii mai lungi decât cea prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată că şi această cerinţă este îndeplinită.

Aşadar, şi în cauza de faţă, termenul de prescripţie a dreptului de a pretinde despăgubirile civile ce formează obiectul cauzei va fi similar (ca durată) cu termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Or, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, astfel cum stipulează dispoziţiile înscrise în art. 154 alin. (1), lit. d) din C. pen. (forma în vigoare la data de 10.02.2014, data săvârşirii faptei penale cauzatoare de prejudicii), ce prevedeau acest termen de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani pentru ipoteza faptelor penale prevăzute cu pedeapsa închisorii de până la 5 ani. Iar, pentru infracţiunea prevăzută la art. 192 alin. (1) din C. pen., respectiv pentru cea de ucidere din culpă, în legătură cu care s-au efectuat acte de urmărire penală în dosarul nr. x/2014, limitele pedepsei cu închisoarea se situau între 1 şi 5 ani.

Pe cale de consecinţă, reţinând cele mai sus expuse, precum şi caracterul derogator al termenului de prescripţie a răspunderii civile pentru ipoteza daunelor provenind din săvârşirea unui fapt supus legii penale, Înalta Curte reţine că termenul de prescripţie aplicabil în cauză este de 5 ani, iar nu termenul general de prescripţie de 3 ani, cum eronat s-a reţinut prin decizia atacată.

Aşa fiind, pornind de la împrejurarea că momentul de început al curgerii termenului de prescripţie nu a fost contestat în cauză, fiind data de 19.06.2014, dată la care s-a emis Ordonanţa de clasare în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi calculând termenul de prescripţie de 5 ani de la această dată, rezultă că formularea prezentei acţiuni judiciare, la 10.01.2019, se plasează înlăuntrul termenului de prescripţie a răspunderii civile delictuale pentru ipoteza despăgubirilor ce derivă dintr-un fapt de natură penală, respectiv infracţiunea de ucidere din culpă.

În consecinţă, pentru motivele expuse, reţinând greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, având ca obiect plata de despăgubiri decurgând din evenimentul rutier soldat cu decesul numitului L., în temeiul dispoziţiilor art. 496 şi 497 C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1), pct. 8 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul reclamanţilor, ca casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, în fond, aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii B., H., E., A., F., D. şi I. împotriva deciziei civile nr. 787/A din 30 octombrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2020.