Compensation for illegally demolished unlicensed structure: enforceability of defendant's admission of liability versus strict application of building code and limits of cassation review

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2020

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 11 iunie 2012, sub nr. x/2012, reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. "B." S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta Primăria Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, reprezentată prin primar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pe pârâtă la plata sumelor de 52.700 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în localitatea Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, demolat în mod ilegal; 10.000 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile distruse; 50.000 RON, reprezentând prejudiciul cauzat în urma demolării imobilului şi 400.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat în urma publicării în ziarul C. a imaginilor imobilului alături de nişte grămezi de gunoi şi ca urmare a faptului că a fost pus în situaţia de a nu realiza venituri, pentru a putea onora contractele încheiate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 998 - 999 din C. civ. de la 1864.

Prin sentinţa civilă nr. 62/14 ianuarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Giurgiu.

La data de 24 ianuarie 2013, dosarul a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 127/18 mai 2016, Tribunalul Giurgiu a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă şi a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată; a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul D.; a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 55.810 RON (contravaloare clădire) şi suma de 34.790 RON (contravaloare lipsă folosinţă clădire), respingând capetele de cerere privind bunurile mobile şi daunele morale.

Prin decizia nr. 558A din 21 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de pârâtele Comuna Adunaţii Copăceni şi Primăria Adunaţii Copăceni împotriva sentinţei civile nr. 127/18 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A., administrator al S.C. "B." S.R.L.; a schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi l-a obligat pe intimatul - reclamant la plata către apelanta - pârâtă Comuna Adunaţii Copăceni a sumei de 4.619 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru plătită în apel.

Prin decizia nr. 1563 din 13 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 558A din 21 iunie 2017, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că prin cererea de apel, apelantele au criticat sentinţa cu referire la: soluţia dată excepţiei autorităţii de lucru judecat, încălcarea principiului disponibilităţii din perspectiva cuantumului despăgubirilor acordate şi greşita aplicare a legislaţiei în domeniu.

În legătură cu acest din urmă aspect, apelantele nu au dedus judecăţii în apel critici prin care să pună în discuţie hotărârea primei instanţe sub aspectul recunoaşterii existenţei faptei cauzatoare de prejudiciu pe care s-a fundamentat sentinţa Tribunalului Giurgiu, astfel încât instanţa de apel, depăşind limitele învestirii, respectiv criticile formulate de apelantele-pârâte, a examinat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale sub aspectul faptei ilicite.

În primă instanţă, tribunalul a statuat în sensul recunoaşterii de către pârâte a săvârşirii faptei ilicite constând în demolarea construcţiei, în considerarea Hotărârii nr. 41/09 septembrie 2014 a Consiliului Local al Comunei Adunaţii Copăceni, prin care a fost aprobat şi semnat acordul de principiu, între S.C. B. S.R.L. şi Comuna Adunaţii Copăceni, privind acordarea de despăgubiri în cuantum de 25.000 RON, acord de principiu care, deşi nu a fost semnat de reclamant (în calitatea sa de administrator al S.C. B. SRL), a fost semnat de Comuna Adunaţii Copăceni, prin Primar.

Prin urmare, prima instanţă nu a constatat existenţa faptei ilicite prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 50/1991, ci a dat valoare probatorie recunoaşterii de către pârâte a faptului că i-au adus un prejudiciu reclamantului prin demolarea imobilului şi sunt de acord să acopere acest prejudiciu cu suma de 25.000 RON.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie la data de 19.03.2018, sub nr. x/2012*, iar prin cererea formulată la data de 14.10.2019, intimatul A. a solicitat acordarea de daune-interese constând în actualizarea cu rata inflaţiei a sumei stabilite de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, cât şi dobândă legală, inclusiv acordarea de daune morale în cuantum de 200 000 RON pentru suferinţele cauzate.

Prin decizia nr. 666 A din 06 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins pretenţiile formulate de intimatul-reclamant în apel, ca inadmisibile, a respins apelul formulat de pârâtele Comuna Adunaţii Copăceni şi Primăria Adunaţii Copăceni, împotriva sentinţei civile nr. 127/18.05.2016, ca nefondat.

Analizând apelul declarat, în rejudecarea după casare, având în vedere prevederile art. 315 alin. (1) şi (3) coroborate cu art. 295 din C. proc. civ., pe baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, Curtea a constatat, în limitele casării, următoarele:

Cât priveşte soluţia dată asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, având în vedere acţiunea ce a constituit obiect al dosarului x/2012 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Curtea a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2012 reclamanta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâţilor Primăria Adunaţii Copăceni şi Primarul comunei Adunaţii Copăceni la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin nesoluţionarea cererilor cu referire la respectarea înţelegerii încheiate la data de 15.06.2009, solicitând şi plata daunelor.

Prin sentinţa civilă nr. 6156/09.12.2013 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2412/30.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Faptul că, în cadrul a două acţiuni succesive, reclamantul a urmărit acelaşi scop, nu este de natură să ducă la concluzia că ar exista autoritate de lucru judecat, atâta timp cât nu există, în privinţa celor două acţiuni, pe lângă identitatea de persoane şi de obiect, identitate de cauză (art. 1201 din C. civ.). Mai mult, instanţa de contencios nu a procedat la analiza fondului pretenţiilor de despăgubiri solicitate de reclamant pentru pretinsa faptă ilicită de demolare a construcţiei aflate în proprietatea sa, astfel că soluţia prin care constată situarea în afara sferei sale de competenţă a litigiului cu care a fost învestită, nu se poate opune instanţei civile.

Nu a fost încălcat principiul disponibilităţii din perspectiva cuantumului despăgubirilor acordate (în sensul acordării unor despăgubiri mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată) deoarece suma indicată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, ca reprezentând întinderea prejudiciului constând în valoarea construcţiei demolate (52.700 de RON) a fost una cu titlu provizoriu, pentru determinarea valorii exacte a acestui prejudiciu solicitând administrarea probei cu expertiză tehnică, iar în cadrul dezbaterilor de la data de 05.05.2016 s-a solicitat ca repararea prejudiciului să se facă pe baza probelor administrate, semnificând faptul că întinderea despăgubirilor este cea care rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară (55.810 RON).

Cât priveşte criticile având ca obiect reţinerea eronată de către instanţa de fond a faptului că Primăria Adunaţii Copăceni a demolat construcţia fără a înştiinţa proprietarul reclamant, în aplicarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 conform căruia "prin excepţie de la prevederile art. 32, construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului", Curtea a reţinut că excedează controlului judiciar, în condiţiile în care raţionamentul instanţei de fond nu cuprinde asemenea argumente. Aşadar, instanţa de fond a reţinut, din materialul probator, poziţia pârâtei de achiesare la pretenţiile reclamantului, singura chestiune rămasă în divergenţă fiind contravaloarea prejudiciului. În absenţa unor critici care să vizeze modalitatea eronată de interpretare a Hotărârii nr. 41/09.09.2014, apelanta pârâtă nu îşi poate argumenta poziţia pe aspecte ce nu au constituit obiect de analiză pentru instanţa de fond.

Fiind invocată răspunderea civilă delictuală, supusă reglementării C. civ., în vigoare la data pretinselor fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, respectiv art. 1357, instanţa de apel a constat că pârâta a achiesat, în parte, la pretenţiile reclamantului, în calitatea sa de administrator al S.C. B. S.R.L., şi, pe cale de consecinţă, a recunoscut că i-a produs un prejudiciu reclamantului, fiind de acord să îl repare.

În absenţa unor critici care să vizeze modalitatea eronată de interpretare a Hotărârii nr. 41/09.09.2014, apelanta-pârâtă nu îşi poate argumenta poziţia pe aspecte ce nu au constituit obiect de analiză pentru instanţa de fond. Aşadar, singura chestiune rămasă în divergenţă a rămas contravaloarea prejudiciului.

În calea de atac a apelului s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică în specialitatea evaluare imobiliară, în care s-a concluzionat o valoare de 56193 RON pentru construcţia demolată şi 40508.36 RON contravaloare lipsă folosinţă, cuantum superior celui stabilit în faţa primei instanţe. Cum apelul a fost declarat doar de pârâtă, iar proba administrată în calea de atac este defavorabilă părţii apelante, ţinând cont de prevederile art. 296 teza finală C. proc. civ., Curtea a analizat criticile aduse modului de determinare a prejudiciului din perspectiva probei cu expertiză administrată la fond.

Cât priveşte imobilul expertizat, Curtea a reţinut că starea materială a construcţiei a fost stabilită în mod corect în baza unui un raport de evaluare extrajudiciară a imobilului, întocmit la data de 10.06.2009, înscris care nu a fost contestat, astfel încât a dobândit valoare probatorie certă în privinţa elementelor menţionate.

Dacă se ţine cont şi de Hotărârea Consiliului Local a comunei Adunaţii Copăceni nr. 41/09.09.2014, prin care apelanta a fost de acord cu achitarea sumei de 25000 RON, este evident că, anterior demolării, construcţia prezenta o valoare economică suficientă astfel încât să permită reclamantului invocarea unui prejudiciu.

Cât priveşte vechimea de 100 ani, Curtea reţine că din declaraţia de impunere a construcţiei de către UJCC Giurgiu rezultă că dobândirea construcţiei s-a realizat în anul 1979, astfel că la data demolării avea o vechime de 30 de ani. O afirmaţie contrară celei dovedite de partea reclamantă necesită a fi dovedită, conform art. 1169 din C. civ.

Apelanta a invocat ignorarea obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză, însă Curtea a reţinut că instanţa de fond a înaintat expertului solicitarea de a răspunde obiecţiunilor, iar la data de 28.01.2016 acesta a procedat la refacerea calculelor şi explicarea modalităţii de evaluare. Contravaloarea lipsei de folosinţă a fost calculată de către expert cu respectarea termenului de prescripţie, începând cu 01.08.2009 (data pretinsei demolări), acţiunea fiind înregistrată la 11.06.2012. Prejudiciul fiind continuu, decurgând din lipsirea dreptului de proprietate asupra construcţiei şi în absenţa plăţii benevole a contravalorii acesteia, este evident că a fost acordat pe o perioadă corespunzătoare, în raport de voinţa părţii reclamante, dar şi de conduita apelantei-pârâte.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs apelantele-pârâte Primăria Adunaţii Copăceni şi Comuna Adunaţii Copăceni prin Primar, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de apel a făcut interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ., a art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 şi a art. 1357 din C. civ.

Astfel, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ., a fost respinsă în mod greşit excepţia autorităţii de lucru judecat întrucât intimatul-reclamant are calitate procesuală activă raportat la faptul că este continuatorul societăţii comerciale S.C. B. S.R.L., prin urmare acesta nu stă în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al societăţii anterior indicate. Cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 a avut un conţinut identic cu cea din prezenta cauză, iar prin ambele acţiuni s-a solicitat, de către aceeaşi parte, repararea aceluiaşi presupus prejudiciu.

Având în vedere că între aceleaşi părţi, respectiv între S.C. B. S.R.L., Primăria Adunaţii Copăceni şi Comuna Adunaţii Copăceni, prin Primar, a mai fost o judecată având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, respectiv dosarul x/2012, rezultă că există autoritate de lucru judecat.

Recurentele invocă şi încălcarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, precum şi a art. 1357 din C. civ., raportat la următoarele aspecte:

În mod greşit Tribunalul Giurgiu a reţinut că reclamantul nu a fost înştiinţat şi nu aprimit o despăgubire pentru imobilul, nefiind respectaţi termenii din înţelegere, de vreme ce în dosar există adresa nr. x/4.05.2009 emisă de Primăria Adunaţii Copăceni prin care S.C. B. S.R.L. era încunoştinţată că în data de 7.05.2009 se vor pune în aplicare prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 şi se va trece la desfiinţarea pe cale administrativă a construcţiei în litigiu. De asemenea, prin adresa nr. x/12.06.2009, Primăria Adunaţii Copăceni a încunoştinţat S.C. B. S.R.L. că respectiva construcţie a fost edificată fără autorizaţie de construire, pe terenul aparţinând domeniului public.

Conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, construcţia pentru care S.C. B.. a solicitat despăgubiri, fiind edificată fără autorizaţie, putea fi demolată pe cheltuiala contravenientului, fără acordarea de despăgubiri.

Întrucât au fost respectate dispoziţiile art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 nu se poate reţine că demolarea de către pârâte a unei construcţii aparţinând reclamantului, edificată fără autorizaţie de construire pe domeniul public al pârâtelor, reprezintă o faptă ilicită de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a acestora din urmă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trasat Curţii de Apel Bucureşti, prin decizia nr. 1563 din 13.10.2017, ca limite în vederea soluţionării apelului, exclusiv motivele invocate de către pârâte prin cerere de apel, motiv pentru care este obligatorie verificarea existenţei îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Astfel fiind, raportat la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1357 din C. civ. şi având în vedere că sarcina probei revine reclamantului, acesta avea obligaţia de a demonstra existenţa unui prejudiciu, a dreptului de proprietatea cu privire la construcţia supusă demolării, precum şi existenţa unui drept de proprietate sau de folosinţă, cu privire la terenul pe care aceasta era situată.

La dosarul cauzei nu se află niciun document care să ateste vreun drept de proprietate sau de folosinţă al reclamantului cu privire la terenul pe care era ridicată construcţia demolată.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării apelului, solicitând instanţei admiterea acesteia întrucât există probe că autorităţile administrative Adunaţii Copaceni au prezentat şi emis înscrisuri care cuprind o taxă judiciară de timbru în valoare de 7782 RON, alta decât taxa ce trebuia plătită în prezenta cauză. Partea adversă a recunoscut că taxa de timbru nu a fost achitată în contul şi la termenul prevăzut de lege, motiv pentru care cere să se constate nulitatea absolută a apelului şi să se dispună nulitatea tuturor actelor procesuale subsecvente înregistrării apelului în prezenta cauză.

Se solicită respingerea excepţiei invocate şi a recursului şi acordarea de daune-interese constând în actualizarea cu rata inflaţiei a sumei stabilite de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, cât şi dobânda legală până la data plăţii efective a întregului prejudiciu cauzat, inclusiv acordarea de daune morale în cuantum de 200.000 RON pentru suferinţele îndurate perioada de incertitudine a derulării prezentei cauze, respectiv 11 ani, în care recurentul şi familia sa au fost supuşi la lipsuri şi privaţiuni în mod nemeritat şi nejustificat.

Analizând recursul formulat, în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată că, deşi se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ. şi aplicarea art. 430 din noul C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile dispoziţiile corespunzătoare din vechiul C. proc. civ. de la 1865, respectiv art. 304 pct. 9, şi din vechiul C. civ., art. 1201 (cu privire la autoritate de lucru judecat), întrucât, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2011, dispoziţiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, adică după data de 15 02 2013, iar prezenta acţiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 11 iunie 2012.

În dezvoltarea motivului de recurs motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., recurentele critică modul în care a fost soluţionată excepţia autorităţii de lucru judecat întrucât, în opinia lor, este întrunită identitatea de părţi, obiect şi cauză între prezenta cauză şi cea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 soluţionat de secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Analizând acest aspect, Înalta Curte constată că recurentele se referă numai la îndeplinirea condiţiilor privind identitatea de părţi şi de obiect, fără a face aprecieri asupra identităţii de cauză, în contextul în care instanţa de apel a motivat inexistenţa autorităţii de lucru judecat exclusiv din perpectiva lipsei identităţii de cauză.

Întrucât întrunirea celor trei elemente ale autorităţii de lucru judecat: identitatea de părţi, obiect şi cauză, trebuie să se realizeze cumulativ, în mod corect instanţa de apel, constatând că nu există identitate de cauză, nu a mai considerat necesar să verifice şi identitatea de părţi şi de obiect.

De vreme ce criticile din recurs nu vizează dezlegarea dată de instanţa de apel asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci se referă la aspecte neanalizate în decizia recurată, nu se poate reţine nelegalitatea soluţiei atacate.

Un al doilea aspect de nelegalitate adus în dezbatere de recurente are în vedere încălcarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 şi a art. 1357 din C. civ.

Recurentele consideră că, faţă de cele stipulate în art. 33 din Legea nr. 50/1991, nu se poate considera că demolarea de către pârâte a unei construcţii aparţinând reclamantului, edificată fără autorizaţie de construire pe domeniul public al pârâtelor, reprezintă o faptă ilicită de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a acestora din urmă, iar, potrivit limitelor rejudecării, trasate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1563 din 13.10.2017, în vederea soluţionării apelului trebuiau analizate exclusiv motivele invocate de către pârâtă prin cererea de apel, deci existenţa condiţiilor răspunderii civile delictuale.

În opinia recurentelor, raportat la verificarea îndeplinirii condiţiilor art. 1357 din C. civ., privind răspunderea civilă delictuală, reclamantul avea obligaţia de a demonstra existenţa unui prejudiciu, a dreptului de proprietatea cu privire la construcţia supusă demolării, precum şi existenţa unui drept de proprietate sau de folosinţă asupra terenului pe care aceasta era situată, însă la dosarul cauzei nu se află niciun document care să ateste dreptul de proprietate sau de folosinţă al reclamantului asupra terenului pe care a fost edificată construcţia în prezent demolată.

Analizând aceste critici, Înalta Curte constată următoarele:

Trimiterea cauzei spre rejudecare s-a realizat în condiţiile în care prima instanţă a reţinut că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prin prisma recunoaşterii de către pârâte a săvârşirii unei fapte cauzatoare de prejudiciu, motiv pentru care nu au mai fost analizate în concret aceste condiţii; apelantele-pârâte au învestit instanţa de apel cu un apel motivat (nefiind, aşadar, incidente dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.), astfel încât cenzurarea sentinţei sub aspectul existenţei faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu putea fi făcută de curtea de apel numai în măsura în care apelantele ar fi criticat sentinţa Tribunalului Giurgiu sub aspectul recunoaşterii săvârşirii unei fapte cauzatoare de prejudiciu însă, din lectura cererii de apel, Înalta Curte a constat că apelantele nu au formulat asemenea critici, care nu puteau fi invocate nici din oficiu deoarece nu constituiau motive de ordine publică.

În contextul recunoaşterii în primă instanţă de către pârâte a săvârşirii unei fapte care atrage răspunderea civilă delictuală, recunoaştere necontestată în apel, îndrumarea instanţei de recurs ca examinarea criticilor din apel care privesc modul de aplicare a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 50/1991 să fie făcută de instanţa de apel cu respectarea limitelor învestirii, nu poate fi interpretată în sensul celor invocate de recurente, ca aplicare în cauză a acestor dispoziţii legale, ci ca o înlăturare a lor, tocmai pentru a da eficienţă recunoaşterii pe care pârâtele au realizat-o şi care, nefiind contestată în apel, a conturat împrejurări de fapt şi de drept în faza devolutivă a judecării cauzei, care nu mai pot fi modificate sau contestate în recurs.

Înalta Curte observă că îndrumarea instanţei de recurs a fost respectată în rejudecare, atunci când s-a considerat că exced controlului judiciar criticile referitoare la reţinerea eronată de către instanţa de fond a faptului că Primăria Adunaţii Copăceni a demolat construcţia fără a înştiinţa proprietarul reclamant şi la aplicarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, în condiţiile în care raţionamentul instanţei de fond nu cuprinde asemenea argumente.

Cu aceeaşi motivare, în sensul că nu poate fi invocată aplicarea greşită a unei legi dacă respectiva lege nu a constituit obiect de analiză în decizia atacată, nu vor fi primite criticile recurentelor referitoare la incidenţa în cauză a Legii nr. 50/1991.

Tot astfel, cu respectarea limitelor casării, în mod corect instanţa de apel nu a trecut la verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, considerând că singura chestiune rămasă în divergenţă este contravaloarea prejudiciului.

Cu privire la incidenţa în cauză a art. 1357 din vechiul C. civ., s-a luat în considerarea faptul că instanţa de fond a reţinut că, prin Hotărârea Consiliului local nr. 41/09.09.2014 al comunei Adunaţii Copăceni, pârâta Comuna Adunaţii Copăceni prin Primar a achiesat, în parte, la pretenţiile reclamantului şi, în absenţa unor critici care să vizeze modalitatea eronată de interpretare a Hotărârii nr. 41/09.09.2014, apelanta-pârâtă nu îşi poate argumenta poziţia pe aspecte ce nu au constituit obiect de analiză pentru instanţa de fond.

În contextul în care recurentele reiterează criticile formulate în apel asupra îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, aspect care nu a fost analizat nici în prima instanţă de fond şi nici de către instanţa de apel, această împrejurare nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte consideră că singurul motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., nu este incident motivul de recurs invocat.

Înalta Curte constată că, în întâmpinarea depusă de intimatul-pârât, se evocă nulitatea cererii de apel pentru netimbrare, aspect care a fost analizat de instanţa de recurs, în primul ciclu procesual, şi a fost considerat nefondat, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai poate fi adus în dezbatere în cele de-al doilea ciclu procesual al cauzei.

De asemenea, intimatul-reclamant solicită, în temeiul art. 1084 din C. civ. de la 1864, acordarea de daune-interese, constând în actualizarea sumei stabilite de prima instanţă şi dobânda legală.

Înalta Curte apreciază că o atare cerere, reiterată în recurs, nu poate fi primită, întrucât în această cale de atac nu este permisă modificarea sau completarea obiectului cererii deduse judecăţii, nici chiar din perspectiva art. 294 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziţie specifică apelului care nu devine aplicabilă în recurs, în temeiul art. 316 din C. proc. civ., deoarece este potrivnică celor cuprinse în capitolul privind recursul.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele Primăria Adunaţii Copăceni şi Comuna Adunaţii Copăceni, prin Primar, împotriva deciziei nr. 666 A din 06 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2020.