Competence conflict over claims to compel statutory resolution of property compensation: application of law based on property location vs. defendant's seat.

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava, secţia civilă, la 7 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - Cancelaria Primului Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, să se dispună obligarea prim-pârâtei la soluţionarea cererilor de acordare a despăgubirilor ce fac obiectul dsosarelor nr. x şi nr. y, prin parcurgerea etapelor prevăzute la art. 21 alin. (5), (6), (8) şi 9, art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 165/2013.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 34 şi 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 222 din 2 martie 2020, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că temeiul de drept al acţiunii îl constituie dispoziţiile Legii nr. 10/2001, dat fiind calificarea juridică a acţiunii de la termenul din 20 februarie 2020, reclamantul solicitând constrângerea pârâtelor să soluţioneze cererile sale şi nu soluţionarea pe fond a acestora.

În raport de dispoziţiile art. 26 şi 27 din Legea nr. 10/2001, ce instituie o competenţă teritorială absolută a secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi având în vedere decizia nr. 9/2006 privind examinarea recursului în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică respectivă, Tribunalul Suceava a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 556 din 18 iunie 2020, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că, prin demersul judiciar iniţiat, reclamantul urmăreşte obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarelor administrative, nefiind incidente dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ci ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 111/2019, publicată în M.Of din 31 mai 2019, care stabilesc competenţa absolută în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul.

S-a apreciat că Tribunalul Suceava este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, 7 noiembrie 2019, dată ulterioară modificării art. 35 din Legea nr. 65/2013 prin Legea nr. 111/2019 şi reţinând că imobilele se află în circumscripţia Tribunalului Suceava.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Tribunalul Suceava şi Tribunalul Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima instanţă, în raport de calificarea cererii de chemare în judecată, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 10/2001 şi a Deciziei nr. 9/2006 privind examinarea recursului în interesul legii, în timp ce Tribunalul Bucureşti a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin demersul judiciar iniţiat la 7 noiembrie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor-Cancelaria Primului Ministru şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat să se dispună obligarea primei pârâte la soluţionarea cererilor de acordare a despăgubirilor ce fac obiectul dosarelor nr. 34559/CC şi nr. 34560/CC, prin parcurgerea etapelor prevăzute la art. 21 alin. (5), (6), (8) şi 9, art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 165/2013.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, prin demersul său judiciar, reclamantul tinde să obţină obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor-Cancelaria Primului Ministru la soluţionarea dosarelor administrative, ceea ce reprezintă o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, temei de drept invocat, de altfel, şi de către reclamant în acţiune.

Raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanţei competente a soluţiona pricina au relevanţă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Se reţine că imobilele ce fac obiectul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, a căror soluţionare se solicită, sunt situate în Fălticeni, jud. Suceava.

Astfel, raportat la prevederile legale anterior enunţate şi având în vedere că imobilele se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Suceava, învestirea de către reclamanţi a acestei instanţe s-a realizat cu respectarea normelor de competenţă în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 7 noiembrie 2019.

Prin urmare, în raport de cele anterior reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, în a cărui rază teritorială se află imobilele pentru care se solicită despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2020.