Revision for contradictory judgments barred where positive res judicata was previously adjudicated by the lower court

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire, reţine următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 7 august 2020, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava a formulat, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult Parohia Broşteni II, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vatra Dornei, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Instituţia Prefectului judeţul Suceava, cerere de revizuire a deciziei nr. 567 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

Revizuenta, în motivarea cererii sale, a prezentat situaţia de fapt a litigiului, arătând că acţiunea în revendicare formulată de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), prin Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în contradictoriu cu Statul Român şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, a fost respinsă prin decizia nr. 147/A din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins recursul declarat de FBORB - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Prin decizia nr. 147/A/2013, Curtea de Apel Cluj a tranşat natura juridică a FBORB, ca fiind o fundaţie de drept public, înfiinţată prin lege şi dizolvată tot prin lege, iar proprietatea bunurilor din patrimoniul FBORB a aparţinut statului, fundaţia având doar calitatea de administrator.

Ulterior, Romsilva a iniţiat un număr de 570 de litigii, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate emise unităţilor de cult, cu încălcarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 1/2000, dosarul nr. x/2017 făcând parte din acest grup de litigii.

Revizuenta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 1187 din 27 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de Romsilva, prin care s-a solicitat anularea titlului de proprietate nr. x din 27 noiembrie 2003 emis Unităţii de Cult Parohia Broşteni II, reţinându-se în motivare că FBORB nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei, iar unităţile de cult nu puteau solicita reconstituirea unor terenuri din patrimoniul FBORB, întrucât nu se încadrau în ipoteza din Legea nr. 1/2000.

Prin decizia civilă nr. 567 din 9 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, a cărei revizuire se solicită, a fost respins apelul reclamantei Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava împotriva sentinţei civile nr. 1252 din 28 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei.

Revizuenta a învederat că decizia nr. 567 din 9 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava este potrivnică soluţiilor pronunţate în dosarul nr. x/2010, respectiv deciziei nr. 147/A/2013 a Curţii de Apel Cluj şi deciziei nr. 3332/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cărora le încalcă puterea lucrului judecat, întrucât s-a reţinut că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei şi s-au repus în discuţie calificările şi dezlegările juridice definite asupra chestiunii litigioase din primul proces, tribunalul reţinând greşit incidenţa art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru a justifica pretinsa legalitate a titlului de proprietate.

Contrar celor reţinute de Tribunalul Suceava, revizuenta a susţinut că ceea ce s-a tranşat judiciar prin deciziile nr. 147/A/2013 şi nr. 3332/2014 şi ceea ce face obiectul lucrului judecat a fost natura juridică a patrimoniului FBORB, în sensul că acesta nu a fost proprietar, ci doar a administrat proprietatea, dezlegarea vizând întregul patrimoiu FBORB, iar nu doar anumite suprafeţe de teren.

Arată revizuenta că este greşită susţinerea Tribunalului Suceava, în sensul că nu s-a făcut dovada că suprafeţele disputate în prezentul litigiu sunt identice cu cele disputate în dosarul nr. x/2010, întrucât o astfel de dovadă oricum nu ar fi fost relevantă, prin prisma faptului că ceea ce s-a dezlegat de Curtea de Apel Cluj şi de Înalta Curte a fost natura întregului patrimoniu al FBORB. Contrar celor reţinute de tribunal, argumentul principal reţinut în dosarul nr. x/2010, pentru respingerea acţiunii FBORB, a fost nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului, acesta fiind un argument secundar, întrucât, doar după ce se stabileşte un drept de proprietate, se poate realiza o expertiză topografică, aceasta neputând fi efectuată, în absenţa unui titlu.

2. Apărările formulate în cauză

Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, arătând că Regia Naţională a Pădurilor Romsilva este singurul organ administrativ care reprezintă Statul Român în sectorul silvic şi, prin urmare, are dreptul să vegheze la respectarea legalităţii reconstituirii dreptului de proprietate. A susţinut că motivele învederate de revizuentă sunt pertinente, dat fiind cele reţinute în considerentele deciziei civile nr. 147/A pronunţată la 13 noiembrie 2013 de Curtea de Apel Cluj şi ale deciziei nr. 3332 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Intimata Unitatea de Cult Parohia Broşteni II a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. A arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., între decizia nr. 147/2013 a Curţii de Apel Cluj şi decizia nr. 567 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Suceava nu există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză. A susţinut că nu este îndeplinită condiţia existenţei unor hotărâri potrivnice întrucât contrarietatea trebuie să existe în privinţa dispozitivului, nu a considerentelor hotărârii, precum şi faptul că, prin intermediul cererii de revizuire, Romsilva solicită, practic, reexaminarea modului în care a fost soluţionată autoritatea de lucru judecat de către instanţa de apel, nefiind îndeplinită nici condiţia privind neinvocarea autorităţii de lucru judecat.

A invocat, totodată, excepţia lipsei de interes în formularea cererii de revizuire.

3. Concluzii scrise

La 22 octombrie 2020, revizuenta a depus note de şedinţă, prin care a susţinut că cererea de revizuire îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 430-431 C. proc. civ., iar efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (puterea de lucru judecat) nu presupune întrunirea triplei identităţi, ci existenţa unei legături între aspectul litigios supus judecăţii în cel de-al doilea proces şi acelaşi aspect, tranşat definitiv, de către o instanţă judecătorească anterioară.

A mai învederat că analizarea admisibilităţii revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, prin raportare la condiţiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu ignorarea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reprezintă o încălcare a art. 430-431 C. proc. civ. şi nesocotirea interesului public, care înglobează atât celeritatea înfăptuirii actului de justiţie şi asigurarea bunei administrări a actului de justiţie şi a unei practici unitare, cât şi garantarea securităţii raporturilor juridice şi a efectivităţii normelor legale.

Revizuenta a subliniat că introducerea unei condiţii, şi anume aceea ca revizuentul să nu fi invocat şi instanţa să nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat în cel de-al doilea proces, este nelegală şi încalcă drepturile sale de liber acces la justiţie şi la un proces echitabil (art. 21 din Constituţie), precum şi dreptul la un process echitabil (art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).

II. Soluţia cu privire la cererea de revizuire

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu caracter prealabil, întrucât prin cererea de revizuire s-a invocat faptul că hotărârea a cărei anulare se impune ar fi nesocotit cele statuate în mod definitiv prin decizia civilă nr. 147/A/2013, pronunţată la 13 noiembrie 2013 de Curtea de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâri pronunţate în dosarul nr. x/2010, în respectarea prevederilor art. 24 C. proc. civ. şi art. 3 din Legea nr. 76/2012, Înalta Curte constată că cererea de revizuire urmează a fi analizată în lumina prevederilor noului C. proc. civ., de vreme ce procesul în care a fost pronunţată decizia ce se cere a fi revizuită a început la 23 august 2017, după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

În acest sens se invocă faptul că decizia civilă nr. 567 din 9 iulie 2020, atacată cu revizuire, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 147/2013 a Curţii de Apel Cluj, care, într-o acţiune în revendicare, a statuat că FBORB (Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei) nu a deţinut în proprietate, ci doar în administrare, terenul ce a aparţinut Bisericii Ortodoxe Române, acest teren fiind în proprietatea statului. În al doilea litigiu, această împrejurare a fost invocată ca motiv de constatare a nulităţii titlului de proprietate emis pe numele pârâtei unitate de cult, însă, susţine revizuenta, instanţa de apel a respins greşit acţiunea în nulitate, reţinând că nu ar exista putere de lucru judecat.

Se constată că, o primă analiză a admisibilităţii cererii de revizuire vizează împrejurarea dacă este necesară verificarea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în condiţiile în care autoritatea de lucru judecat este invocată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, potrivit acestei dispoziţii legale, "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

În speţă, litigiul în care a fost pronunţată decizia nr. 147A/2013 a Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr. 3332/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut ca obiect o acţiune în revendicare, întemeiată pe art. 481 C. civ., art. 6 şi art. 27 din Legea nr. 213/1998, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei, în contradictoriu cu pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi cu intervenienţii Prefectul Judeţului Suceava, A. Suceava, B., C., D., E., F., G., F. şi H..

Cel de-al doilea litigiu, în care a fost pronunţată decizia nr. 567 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, a avut ca obiect o acţiune întemeiată pe Legea nr. 1/2000, formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Broşteni II, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava, Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vatra Dornei, Instituţia Prefectului jud. Suceava şi intervenienta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, pentru constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x din 27 noiembrie 2003 emis Unităţii de Cult Parohia Broşteni II de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

În verificarea legitimităţii dreptului substanţial dedus judecăţii, în ambele litigii a fost analizată problema calităţii de proprietar asupra terenului, cele statuate, sub acest aspect, în acţiunea în revendicare fiind invocate cu forţa pozitivă a autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu.

Ultima decizie, a cărei revizuire se cere, reţine cele statuate prin decizia anterioară în legătură cu calitatea de proprietar util a Fondului Bisericesc, apreciind că aceasta nu era o piedică în calea reconstituirii dreptului de proprietate, întrucât art. 29 alin. (2) şi art. 29 alin. (3) indice 1 din Legea nr. 1/2000 nu făceau o astfel de distincţie între proprietarul util şi proprietarul direct, putându-se proceda la reconstituire şi dacă acesta avusese doar în înzestrare/administrare/folosinţă bunul. Aşadar, fără a nega dezlegările jurisdicţionale anterioare, cea de-a doua instanţă se fundamentează pe temeiuri juridice distincte în adoptarea soluţiei, găsind nerelevantă, faţă de cauza juridică a dreptului afirmat în a doua judecată, distincţia pe care s-a fundamentat hotărârea pronunţată în acţiunea în revendicare.

În acest context, făcând obiect al judecăţii în cel de-al doilea dosar dezlegările date prin decizia civilă invocată, ce s-au constituit tocmai în cauza acţiunii în nulitatea titlului de proprietate (respectiv statuarea asupra faptului că Fondul Bisericesc nu a fost proprietar), nu se poate susţine că există posibilitatea valorificării lor şi prin intermediul revizuirii, ci doar ca o cenzură de legalitate împotriva soluţiei astfel pronunţate.

De altfel, cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat izvorăşte chiar din natura juridică a instituţiei revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava împotriva deciziei civile nr. 567 din 9 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava împotriva deciziei civile nr. 567 din 9 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2020.