Garnishment validation jurisdiction conflict arising from judge-plaintiff status under Article 127 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 21 noiembrie 2019, creditoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul Ministerul Justiţiei şi tertii popriţi B. S.A. şi C. S.A., să se dispună validarea popririi înfiinţate de BEJ D., în cadrul dosarului de executare nr. 10/2019, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1585 din 9 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, asupra sumelor datorate sau pe care le va datora în viitor debitorul Ministerul Justiţiei terţilor popriţi B. S.A. şi C. S.A.. până la concurenţa sumei totale de 82.309,39 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 3164 din 9 iulie 2020, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în raport de faptul că reclamanta este judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă.

Constatând că este vorba de o necompetenţă de ordine publică, interesul ocrotit fiind unul general şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, a reţinut că invocarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. urmează regimul juridic prevăzut de art. 130 alin. (2) din acelaşi act normativ pentru necompetenţa teritorială exclusivă.

Învestită prin declinare, Judecătoria Piteşti, secţia civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 4658 din 24 septembrie 2020, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut relevanţa dispoziţiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în temen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătescîă suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

A mai reţinut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

A apreciat că scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a asigura, cel puţin în principiu, unicitatea instanţei de executare pentru a elimina procedurile paralele şi contrazicerile dintre hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul acestora şi uşurinţa determinării acesteia chiar de la începutul executării silite.

În raport şi de dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. care stabilesc competenţa instanţei de executare, a declinat, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, competenţa de soluţionarea a cauzei.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de validarea a popririi înfiinţate de BEJA D., formulată de creditoarea A., în contradictoriu cu debitorul Ministerul Justiţiei şi terţii popriţi B. S.A. şi C. S.A.

Cererea de validare a popririi este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cauză, creditoarea A. este judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, astfel cum rezultă din extrasul de pe portalul Tribunalului Bucureşti şi de pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1585 din 9 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, debitorul Ministerul Justiţiei a fost obligat să-i achite creditoarei A. suma de 80.096 RON, reprezentând diferenţele de salariu rezultate din recalcularea indemnizaţiilor stabilite prin ordinele de salarizare nr. 4680/C/21.12.2016, nr. 219/C/1.02.2017 şi nr. 1473/C/2017 emise de către Ministerul Justiţiei, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, începând cu 1 decembrie 2015 şi în continuare, actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi daune moratorii constând în dobânda legală calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective.

În raport de particularitatea speţei, determinată de calitatea creditoarei, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în forma în vigoare la data la data sesizării organului de executare, respectiv 31 ianuarie 2019, conform cărora, 1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea; 2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii; (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz; (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Scopul reglementării dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. este de a asigura imparţialitatea instanţei. Prin aceste norme sunt nominalizaţi subiecţii pe care legiuitorul a înţeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri.

Sintagma "cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanţei de judecată, în spectrul acestora fiind incluse şi cererile de validare a popririi, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant sau a unei instanţei inferioare acesteia, precum şi o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant sau o instanţă inferioară acesteia, calitatea de reclamant fiind necesar a fi întrunită la momentul sesizării instanţei.

În situaţia în care reclamantul ce are calitatea de judecător se adresează instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau unei instanţe inferioare acesteia, necompetenţa teritorială de ordine publică instituită de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., excepţie absolută, trebuie invocată de părţi sau de instanţă la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, potrivit prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În prezentul dosar Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, la primul termen de judecată, anume 26 iunie 2020, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Piteşti, instanţă de acelaşi grad cu Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, situată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., având în vedere calitatea de judecător a reclamantei, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) din acest act normativ, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2021.