Expropriation compensation: binding force of cassation instructions on market comparables and depreciation rates for remaining land

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 21 mai 2010, sub nr. x/2010, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Consiliul Local Mihai Viteazu prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 52/23.04.2008, emisă de CNADNR SA-Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Mihai Viteazu, emisă în favoarea persoanei aparent îndreptăţite, B., cu privire la imobilul situat în extravilanul com. Mihai Vitezu, tarla x, parcela x în suprafaţă de 2485 mp (nr. cad. x) ca fiind emisă în favoarea unei persoane neîndreptăţite, să se constate că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii 198/2004 la încasarea despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului în suprafaţă de 2485 mp, să se dispună majorarea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul identificat prin nr. cad. x în suprafaţă de 2485 mp, stabilite prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 52/23.04.2008 la suma de 70 euro/mp, cu cheltuieli de judecată în măsura în care pârâţii se vor opune admiterii acţiunii.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a solicitat respingerea acţiunii în privinţa primului petit ca fiind inadmisibil, iar în privinţa următoarelor două petite ca fiind neîntemeiate şi nedovedite, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, a invocat excepţia nelegalei timbrări şi a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva pârâtului B.(dosar, vol. I), prin care solicită ca, în situaţia în care va fi obligată la eliberarea către reclamantă a despăgubirii consemnate în cuantum de 60.221,09 RON, stabilită în temeiul H.G. nr. 245/2008 şi a hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii 198/2004, ca urmare a exproprierii imobilului litigios, chematul în garanţie să fie obligat să îl despăgubească corespunzător.

În şedinţa publică din 21.09.2010, Tribunalul a respins excepţiile invocate de către pârât, cu motivările care se regăsesc în cuprinsul acestei încheieri, care face corp comun cu hotărârea pronunţată, mai puţin în ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtului Consiliul Local Mihai Viteazu prin Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 484 din 04.10.2013, Tribunalul Cluj, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtului Consiliul Local Mihai Viteazu prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/20404.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, şi B. şi în consecinţă a constatat nulitatea parţială a Hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 52/23.04.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local al Comunei Mihai Viteazu în ceea de priveşte persoana aparent îndreptăţită la despăgubiri, ca fiind pârâtul B. pentru o suprafaţă de 1244 mp.

Ca atare a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru terenul ce face obiectul hotărârii menţionate, respectiv suprafaţa de 1244 mp, teren intravilan, cu nr. cad. x din tarlaua x, parcela x, conform raportului de expertiză întocmit de expert C. şi a majorat cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea menţionată la suma de 149.822 RON pentru suprafaţa arătată.

A fost obligat pârâtul B. să achite reclamantei 922,76 RON cheltuieli de judecată şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România să achite reclamantei 3725,76 RON cheltuieli de judecată.

S-a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva pârâtului B. şi în consecinţă:

S-a dispus eliberarea despăgubirilor aferente suprafeţei de 1244 mp, consemnate la dispoziţia pârâtului B., în favoarea reclamantului la rămânerea definitivă a sentinţei.

S-a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Consiliul local al comunei Mihai Viteazu-Comisia pentru Aplicarea Legii 198/2004 ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A. şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, iar prin decizia civilă nr. 387 din 05.03.2015, Curtea de Apel Cluj a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 484 din 4 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2010, care a fost schimbată parţial, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 213.855 RON, menţinându-se restul dispoziţiilor.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

S-a respins aderarea la apelul reclamantei, formulată de pârâtul B., ca nefondată.

Pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a fost obligat să le plătească experţilor D., E. şi F. o diferenţă de onorariu de expert pentru completările de expertiză dispuse în apel în sumă totală de 2.100 RON, câte 700 RON fiecăruia. S-au compensat cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Prin decizia civilă nr. 1586/11.06.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la, în dosarul nr. x/2010 a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, împotriva deciziei civile nr. 387 din 5 martie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor, aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2010*, la 15.07.2015, pe rolul Curţii de Apel Cluj.

În al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 2.026/A din 30.09.2015 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis, în parte, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, împotriva sentinţei civile nr. 484 din 04.10.2013 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2010, care a fost schimbată în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor, care s-au stabilit la suma de 113.223 RON, în loc de suma de 149.822 RON, fiind menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

S-au respins, ca nefondate, apelul declarat de reclamanta A. şi cererea de aderare la apel formulată de pârâtul B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., a fost obligat să plătească suma de 2.100 RON reprezentând diferenţă onorarii expert, pentru experţii D., E. şi F., câte 700 RON fiecăruia dintre experţi, iar intimata A. a fost obligată să plătească apelantului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., suma de 1.500 RON cheltuieli de judecată în apel.

Hotărârea instanţei de apel a fost atacată cu recurs, iar, prin decizia nr. 781 din 31.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, împotriva deciziei nr. 2026/A din 30 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost casată decizia recurată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

S-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi decizii şi a fost admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 6 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, care a fost modificată, în sensul că s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de îndreptare a deciziei nr. 2026/A din 30 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2010, la 05.07.2016, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

În al treilea ciclu procesual, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia nr. 218A din 4.04.2017, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 484 din 04.10.2013 a Tribunalului Cluj, a admis, în parte, apelul declarat de către pârât împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o schimbat-o în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor, pe care le-a stabilit la suma de 113.223 RON; a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţă; l-a obligat pe pârât să achite experţilor D., E. şi F. suma de 700 RON fiecăruia, cu titlu de onorarii experţi, şi a obligat-o pe reclamantă la plata, în favoarea pârâtului, a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, parţiale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.

Prin decizia nr. 1272/21 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. şi recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., împotriva deciziei nr. 218/A din 4 aprilie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, casând decizia recurată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, prin încheierea din 13 decembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins cererea de amânare formulată de reclamanta apelantă privind acordarea unui termen pentru studierea raportului de expertiză şi a respins toate obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de reclamanta apelantă.

Prin decizia nr. 70A din 4 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 484 din 04.10.2013 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2010, pe care a schimbat-o în parte.

A stabilit despăgubiri în favoarea reclamantei aferente suprafeţei de teren expropriate de 1244 mp la suma de 159.931 RON precum şi pentru suprafaţa de teren neexpropriată de 3361 mp. în sumă de 21.594 RON şi pentru cea în suprafaţă de 895 mp. în sumă de 12.075,7 RON, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

De asemenea a fost respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR (în prezent CNAIR) împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost obligat intimatul Statul Român prin CNAIR să plătească apelantei A. suma de 16.251 RON, cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale din căile de atac.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de apel şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea a reţinut că prezenta cauză a parcurs mai multe cicluri procesuale în căile de atac, iar prin decizia civilă nr. 1272/21.09.2017, pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit ca în rejudecarea apelului să se ţină cont de anumite aspecte ce au fost reiterate în cuprinsul hotărârii pronunţate în rejudecare.

În ce priveşte îndrumarea de a se avea în vedere apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe prin prisma cererii de îndreptare eroare materială, prin care reclamanta a solicitat rectificarea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin la suma de 213.855 de RON, susţinând că acesta este calculul corect al despăgubirilor prin raportare la valoarea de 142 de RON/mp, care rezultă din completarea raportului de expertiză din 3 iunie 2014, în primul ciclu procesual, instanţa de apel, din eroare, raportându-se la valoarea de 75,18 RON/mp. A susţinut că eroarea invocată derivă din extragerea eronată a cifrelor din completarea raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual, ceea ce a condus la stabilirea greşită a despăgubirilor, prin decizia ce se solicită a fi îndreptată, la o valoare de 113.223 de RON.

S-a apreciat că acest aspect este întemeiat ca şi critică pe fond dar trebuie coroborat cu celelalte aspecte din decizia de casare şi prin urmare va fi admis doar în măsura în care valoarea ce va fi stabilită pentru terenul expropriat nu va fi superioară valorii de 176.648 RON stabilite prin decizia nr. 387/2015 pronunţată de Curtea de Apel, întrucât, aşa cum se reţine în decizia de casare, reclamanta nu a formulat recurs împotriva deciziei menţionate.

În ceea ce priveşte celelalte statuări din decizia de casare, s-a dispus completarea probatoriilor cu înscrisuri şi efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea 33/1994 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat raportat la contractele efectiv încheiate şi cu preţul achitat, teren intravilan, sau în lipsa celor cu teren intravilan având ca obiect terenuri cât mai apropriate de terenul expropriat, valoarea urmând să fie stabilită raportat la cele indicate în decizia de casare, respectiv: luarea în considerare a categoriei de folosinţă şi a tuturor caracteristicilor proprii: amplasament, mărime, localizare, poziţionarea acestuia faţă de alte localităţi, a căilor de acces, utilităţi, front stradal, iar în ceea ce priveşte prejudiciul pentru terenul neexpropriat să precizeze dacă există un prejudiciu, în caz afirmativ să ia în considerare celelalte criterii pentru trenul expropriat, iar în cazul în care nu există un prejudiciu să argumenteze acest aspect.

Raportul de expertiză a fost efectuat şi depus la dosarul cauzei, obiecţiunile formulate fiind respinse potrivit încheierii din data de 13.12.2018 şi îndreptării de eroare din data de 4 iunie 2020 .

În rezolvarea fondului pricinii, Curtea de Apel Cluj a reţinut că prin hotărârea nr. 52/23.04.2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004, de pe lângă Consiliul Local Mihai Viteazu, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, arabil extravilan, din tarlaua x, parcela x, în suprafaţă de 2485 mp, identificat prin nr. cad. x, despăgubire cuantificată la suma de 60.221,09 RON, reprezentând echivalentul a 16.898 euro, persoană aparent îndreptăţită fiind B., raportat la titlul de proprietate nr. x/25.06.1997.

Prin sentinţa atacată se majorează cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 52/23.04.2008 la suma de 149.822 RON pentru suprafaţa de 1244 mp, din care suma de 123.755 RON valoarea de circulaţie a terenului expropriat şi 16.718 RON + 9349 RON prejudiciul produs reclamantei.

S-a arătat în continuare că aspectul îndreptăţirii reclamantei la despăgubiri a intrat în autoritatea de lucru judecat, prin neatacarea sentinţei cu privire la acest aspect de către pârâţii B. şi Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru o suprafaţă de 1244 mp, casarea neconţinând un aspect în acest sens.

Faptul că terenul expropriat este intravilan a intrat şi el în autoritatea de lucru judecat, însă nu au putut fi procurate contracte pentru comparabile în acest sens, după cum rezultă din răspunsurile expuse mai sus, şi nici reclamanta apelantă, deşi a formulat obiecţiuni în acest sens - obiecţiuni respinse, nu a depus nici un contract în vederea respectării îndrumărilor din decizia de casare.

Tocmai în vederea surmontării acestei dificultăţi s-a solicitat, în cazul în care nu există contracte pentru teren intravilan din acea zonă, să se indice expres lipsa acelor contracte şi în lipsa acestora să fie comunicate contracte pentru terenuri extravilane situate în proximitatea terenului în litigiu.

Experţilor li s-a solicitat în obiective să stabilească despăgubirile raportat la contractele efectiv încheiate şi cu preţul achitat, teren intravilan, sau în lipsa celor cu teren intravilan având ca obiect terenuri cât mai apropriate de terenul expropriat.

Prin raportul de expertiză efectuat şi depus la dosarul cauzei se reţine că terenul în cauză este arabil intravilan şi se folosesc comparabile pentru teren arabil extravilan, în lipsa unor comparabile pentru teren intravilan, experţii aplicând însă corecţii, stabilind de la preţul comparabilelor de 7,4 respectiv 21 şi 20 de euro/mp o valoare corectată de 10,1 respectiv 25 şi 29 euro/mp.

Susţine instanţa de apel că în alt fel expertiza ar fi fost imposibil de realizat şi că e necesar să se găsească o soluţie în sensul soluţionării litigiului, în lipsa indicării de către părţi a unor contracte concrete care să poată fi folosite ca şi comparabile şi că experţii aplică au aplicat corecţii şi cu privire la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare prin raportarea la momentul consemnării despăgubirilor - iunie 2008.

A reţinut instanţa anterioară că în concluziile lor experţii au stabilit o valoare de 35 euro/mp însă au stabilit un curs de 3,6629 RON/euro greşit pentru data consemnării despăgubirilor, dată care este acea de 19.06.2008, cursul de schimb care pentru această dată este de 3,6732 RON/euro.

Prin urmare, instanţa de apel a stabilit că în loc de valoarea de 35 euro x 3,6629 RON/euro x 1 mp = 128,20 RON, calculată greşit de experţi, se va stabili corect o valoare de 35 euro x 3,6732 RON/euro x 1 mp = 128,6 RON. Valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat ce aparţine reclamantei, astfel calculată, este în sumă de 159.931 RON, superioară celei din hotărârea nr. 52/23.04.2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004, de pe lângă Consiliul Local Mihai Viteazu, dar inferioară celei din decizia nr. 387/2015 pronunţată de Curtea de Apel.

În ceea ce priveşte valoarea terenului expropriat per mp, se reţine că în decizia de casare s-a arătat că aceasta influenţează şi valoarea prejudiciului creat reclamantei, acesta fiind calculat prin aplicarea procentelor de depreciere la valoarea rezultată în urma înmulţirii celor două suprafeţe de teren rămase în proprietatea reclamantei cu valoarea/mp a terenului expropriat.

Aceste procente de depreciere, despre care face vorbire decizia de casare, sunt de 5% pentru suprafaţa de 3361 mp şi de 10,5% pentru suprafaţa de 895 mp (expertiza aflată la fila x primul apel dosar nr. x/2010 Curţii de Apel Cluj), pentru terenul rămas neexpropriat experţii arătând în prezentul ciclu procesual că terenul nu a suferit nici un prejudiciu .

Instanţa de apel a constatat că în cadrul deciziei de casare s-a dispus ca noua expertiză să procedeze şi la calculul prejudiciului raportat la valoarea terenului expropriat rezultată în urma folosirii unor comparabile conforme legii, în ceea ce priveşte caracteristicile terenului şi momentul iunie 2008.

Cum experţii din prezentul stadiu procesual au arătat că terenul rămas neexpropriat nu a suferit nici un prejudiciu, dar instanţa de casare a stabilit că acest prejudiciu există în procentele arătate chiar de respectiva instanţă de casare, rezultă că acest prejudiciu poate fi calculat de către instanţă, prin aplicarea procentelor de depreciere la valoarea rezultată în urma înmulţirii celor două suprafeţe de teren rămase în proprietatea reclamantei cu valoarea/mp a terenului expropriat.

Prin urmare instanţa a folosit procentul de depreciere de 5% pentru suprafaţa de 3361 mp şi 10,5% pentru suprafaţa de 895 mp, constatând că valorile finale de 21.594 RON (3361 mp x 128,6 RON x 5%) şi 12.075,7 RON (895 mp x 10,5% x 128,6 RON) sunt inferioare celor din decizia nr. 387/2015 pronunţată de Curtea de Apel.

Cât priveşte solicitarea de plată a cheltuielilor de judecată, s-a stabilit în cauză, că la baza solicitării cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului.

Având în vedere că prin decizia nr. 218/2017 s-a dispus numai rejudecarea apelurilor principale, în limitele stabilite prin considerentele deciziei, soluţia pronunţată asupra apelului incident rămânând irevocabilă, iar prin ultima decizie de casare nu se reţine nimic în contra acestei idei, s-a luat act că apelul incident a fost respins în mod irevocabil.

Ca atare, stabilirea persoanelor în sarcina cărora stă achitarea cheltuielilor de judecată s-a făcut ţinând cont că reclamanta a câştigat procesul, iar pârâtul Statul Român prin CNADNR (în prezent CNAIR) este în culpă procesuală faţă de: emiterea greşită a hotărârii de expropriere, cu privire la persoană şi cuantum; admiterea în parte a acţiunii; admiterea în parte a apelului reclamantei şi respingerea apelului pârâtului Statul Român prin CNADNR (în prezent CNAIR).

Reclamanta A. a declarat recurs, împotriva acestei ultime hotărâri şi a încheierii din 13 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, iar pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj a declarat recurs împotriva deciziei nr. 70A din 4 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

1. Recurenta-reclamantă A. a solicitat casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, Curţii de Apel Cluj, apreciind că decizia civilă nr. 70/A/04.06.2020 este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, mai exact fiind încălcate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) şi a fost dată cu aplicarea greşită a art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a art. 44 alin. (3) din Constituţie (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În ceea ce priveşte încheierea din 13.12.2018 apreciază că şi aceasta este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute prevăzute sub sancţiunea nulităţii, mai exact fiind încălcate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) şi cuprinde motive contradictorii sau străine de pricină (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestor motive de recurs, recurenta reclamantă a arătat că prin decizia civilă nr. 1272/21.09.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă cu ocazia soluţionării recursului, s-a dispus ca, la stabilirea valorii despăgubirilor, să fie avute în vedere contracte de vânzare - cumpărare având ca obiect terenuri situate în intravilan şi încheiate în apropierea momentului exproprierii -19.06.2008 - instanţa de recurs precizând în mod expres că se referă la contractele încheiate anterior sau, cel mult, concomitent datei de 19.06.2008, şi nu ulterioare.

Potrivit art. 315 alin. (1). C. proc. civ. hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Cu toate acestea, noua expertiză imobiliară evaluatorie dispusă în cauză a folosit contracte de vânzare-cumpărare care nu puteau să reprezinte comparabile conform indicaţiilor deciziei de casare, iar toate obiecţiunile reclamantei în acest sens au fost respinse prin încheierea din şedinţa publică din 13.12.2018. Pe cale de consecinţă, atât hotărârea pronunţată pe fondul apelului cât şi încheierea de şedinţă prin care au fost respinse obiecţiunile sunt nelegale întrucât au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor obligatorii ale deciziei de casare şi cu aplicarea greşita a dispoziţiilor legale în materie de expropriere.

Arată recurenta că din conţinutul raportului de expertiză rezultă că s-a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la trei comparabile:contractul de vânzare-cumpărare nr. 681 încheiat în 29.05.2008, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1290 încheiat în 24.06.2008 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 1334 încheiat în 20.07.2007, ce privesc numai terenuri situate în extravilan, iar nu în intravilan cum s-a dispus în decizia de casare.

De asemenea, contractul nr. x (comparabila 3) este încheiat în iulie 2007, cu un an înainte de data exproprierii- iunie 2008, neputând fi folosit drept comparabilă conform dispoziţiilor deciziei de casare, aspect invocat şi prin obiecţiunile formulate, respinse însă de instanţă prin încheierea din 13.12.2018.

În motivarea acestei soluţii s-a arătat că:

"motivul pentru care a fost luat în considerare un contract de vânzare-cumpărare din luna iulie 2008, în condiţiile în care exproprierea a avut loc în iunie 2008 este nepertinent, întrucât prin sintagma "comparabile încheiate în perioada exproprierii", se înţeleg şi acele contracte de vânzare-cumpărare care s-au încheiat cu 3-5 luni anterior sau ulterior momentului exproprierii, deci diferenţa de o lună între momentul exproprierii şi momentul încheierii comparabilei, indicate de reclamantă, este total nesemnicativă şi se încadrează în intervalul prevăzut de lege pentru luarea în considerare a comparabilelor."

Deşi încheierea a fost ulterior corectată pe calea îndreptării unei erori materiale chiar prin Decizia nr. 70/A/04.06.2020, în practicaua căreia se arată că deşi "în încheiere se menţionează că se ia în considerare de către experţi comparabila 3 ca vizând un contract din luna iulie 2008, de fapt este vorba de luna iunie 2007", apreciază recurenta că aceasta este vădit nelegală, întrucât cuprinde motive contradictorii sau străine de pricină.

Astfel, cu toate că instanţa de apel reţine că experţii au folosit un contract încheiat în luna iulie 2007 (conform îndreptării de eroare materială), respinge obiecţiunea recurentei pe acest aspect cu motivarea că distanţa între momentul încheierii acestui contract şi data exproprierii ar fi fost de numai o lună ("deci diferenţa de o lună între momentul exproprierii şi momentul încheierii comparabilei"), când de fapt este de 11 luni.

Se susţine că deşi atunci când a încuviinţat probatoriul, instanţa de apel a solicitat în mod expres contracte încheiate în perioada martie - iunie 2008, pe care a apreciat-o ca fiind relevantă pentru soluţionarea cauzei şi întocmirea raportului de expertiză, când a analizat obiecţiunile reclamantei care vizau tocmai modalitatea deficitară de întocmire a expertizei, instanţa nu a mai ţinut cont nici de propriile dispoziţii şi nici de motivele deciziei de casare, acceptând în mod greşit să fie folosit drept comparabilă un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu un an înainte de expertiză.

Arată recurenta că încheierea din 31.12.2018 este nelegală şi pentru că încalcă în mod expres decizia de casare atunci când, respingând obiecţiunile, instanţa de apel reţine că "prin sintagma comparabile încheiate în perioada exproprierii, se înţeleg şi acele contracte de vânzare-cumpărare care s-au încheiat cu 3-5 luni anterior sau ulterior momentului exproprierii, contrar deciziei de casare care prevede în mod expres faptul că "contractele de vânzare-cumpărare ce trebuie să servească drept comparabile [...] trebuie să fie anterioare sau, cel mult, concomitente perioadei iunie 2008 şi nu ulterioare acesteia."

Procedând în acest fel, instanţa de apel stabileşte despăgubirile prin folosirea unei comparabile ulterioare datei exproprierii, folosind Contractul nr. x/24.06.2008 (comparabila 2), dovadă în plus a faptului că despăgubirile au fost nelegal stabilite.

De asemenea se susţine că experţii au refuzat să ia în considerare un contract încheiat cu numai 1 zi înainte de expropriere, anume Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.06.2008, cu motivarea că tranzacţia din acest contract ar avea o "valoare în afara pieţei"deşi probele din dosar şi concluziile expertizei contrazic însă această susţinere făcută pro causa.

Aanalizând comparabilele folosite de experţi, recurenta observă că contractul nr. x/29.05.2008 prevede un preţ de 7,4 euro/mp; contractul nr. x/24.06.2008 prevede un preţ de 21 euro/mp; contractul nr. x/20.07.2007 prevede un preţ de 20 euro/mp, iar de cealaltă parte, contractul nr. x/18.06.2008 prevede un preţ de 30 euro/mp.

Având în vedere că diferenţa dintre comparabilele 2 şi 3 şi contractul exclus este de 9, respectiv 10 euro/mp, pe când diferenţa dintre comparabila 1 şi comparabilele 2 şi 3 este de 13,6 respectiv 12,6 euro/mp., apreciază că nu se susţine afirmaţia că preţul contractului exclus ar fi în afara pieţei, din contră, el este cu mult mai apropiat de celelalte două comparabile decât este primul contract folosit de experţi care are un preţ cu mult sub preţul pieţei.

Se concluzionează că în speţă, comparabila 1 ar fi trebuit exclusă din raport şi înlocuită cu contractul nr. x/18.06.2008 care era încheiat în apropierea momentului exproprierii - iunie 2008", cu numai o zi înainte de expropriere, şi avea un preţ de vânzare corespunzător pieţei imobiliare, o dovadă în plus a faptului că tranzacţia din contractul exclus este în limita tranzacţiilor din aceeaşi perioadă reprezentând-o şi faptul că la dosar mai există şi alte contracte care prevăd un preţ mai mare de 30 de euro/mp, care au fost în mod nelegal excluse, cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.04.2008 prin care părţile au stabilit un preţ de 40 uuro/mp, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.04.2008 - preţ 22,33 euro/mp; contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.04.2018-preţ 17,5 euro/mp; contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.04.2018-preţ 17,5 euro/mp.

Este relevant de arătat că atât în comparabila 2 cât şi în contractul exclus, calitate de cumpărător o deţine aceeaşi persoană, respectiv G., care a cumpărat în decursul anului 2008 mai multe terenuri pe raza localităţii Mihai Viteazu, cel puţin 9 dintre contractele de vânzare-cumpărare întocmite în anul 2008 şi aflate la dosarul cauzei fiind încheiate de acelaşi investitor imobiliar. Ca atare, aceste contracte sunt relevante pentru soluţionarea cauzei pentru că ele fac dovada valorii reale, de piaţă, a terenurilor similare din localitatea Mihai Viteazu, în prima jumătate a anului 2008.

Pentru toate aceste motive recurenta apreciază că se impune casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, urmând ca în rejudecare să se efectueze o nouă expertiză imobiliară evaluatorie, iar în ceea ce priveşte prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii, valoarea acestuia depinde de valoarea metrului pătrat de teren stabilită prin expertiză, urmând deci să fie recalculat în rejudecarea apelului după casare, conform motivelor de mai sus.

Mai mult decât atât, referitor la indicii folosiţi de instanţa de apel, susţine că pentru terenul de 895 mp ar fi trebuit folosit un indice de 25% pentru pierderea căii de acces la Drumul European 81, drum asfaltat, şi rămânerea numai cu acces la drumul local pietruit.

Deşi în raportul de expertiză se arată că lipsa accesului la un drum asfaltat este corectată cu un indice de 25% aplicat valorii imobilului, experţii arată că acesta constituie un "dezavantaj" şi au fost formulate obiecţiuni şi cu privire la acest aspect, în condiţiile în care concluziile expertizei au fost că nu ar exista niciun prejudiciu., acestea au fost respinse de instanţa de apel.

Or, prin decizia de casare s-a reţinut că: "în rejudecarea apelurilor [...] Curtea de Apel va reţine existenţa acestuia (s.n. a prejudiciului) în persoana reclamantei, urmând ca, la stabilirea cuantumului, să aibă în vedere cele expuse mai sus, dar şi ipoteza în care va fi superior valorii de 37.207 RON, stabilită prin decizia nr. 387/2015 pronunţată de Curtea de Apel, împrejurarea că trebuie limitat la această valoare din primul ciclu procesual, în virtutea respectării principiului non reformatio in pejus în persoana pârâtului".

Recurenta susţine că, în mod corect, instanţa de apel a procedat ea însăşi la calcularea prejudiciului, însă indicele de corecţie folosit, de 10,5% este greşit, întrucât ar fi trebuit să fie luat în considerare indicele de 25%. Astfel, valoarea despăgubirilor pentru terenul de 895 mp ar fi trebuit să fie de 28.774,25 RON (895 mp x 128,6 RON x 25%), iar valoarea totală, pentru ambele terenuri, ar fi trebuit limitată la suma de 37.207 RON, stabilită prin decizia civilă nr. 387/05.03.2015 a Curţii de Apel Cluj, fiind mai mare decât aceasta.

De asemenea se mai arată că, dreptul reclamantei de a obţine despăgubiri în urma exproprierii, este un drept fundamental, consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituţie, iar în virtutea acestui drept, despăgubirea la care e îndreptăţită trebuie să acopere integral prejudiciului pe care l-a suferit, potrivit art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

2. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, conform art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamantei şi înlăturării obligaţiei acestuia de a plăti sumele de 21.594,00 RON respectiv 12,075,70 RON stabilite cu titlu de prejudiciu pentru suprafeţele neexpropriate.

Susţine că, instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 - aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, întrucât, deşi experţii au arătat în cuprinsul raportului de expertiză că cele două suprafeţe de 3.361,00 mp şi 895,00 mp nu au suferit niciun prejudiciu, totuşi, a fost obligat să plătească sumele de 21.594,00 RON respectiv 12.075,70 RON cu titlu de prejudiciu pentru cele două suprafeţe.

Deşi atât legislaţia în materie de exproprieri cât şi dreptul comun impun condiţia dovedirii prejudiciului pentru acordarea acestuia, iar experţii au arătat în mod expres ca terenurile neexpropriate nu au suferit diminuări de valoare derivate din expropriere, instanţa, nesocotind total probele a acordat sumele mai sus menţionate.

Statul Roman prin C.N.A.I.R. S.A. prin Direcţia Regionala Drumuri şi Poduri Cluj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de reclamanta A..

Analizând recursurile declarate în cauză prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor formulate şi a exigenţelor stabilite în cadrul art. 304 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ. şi nu ale noului C. proc. civ., astfel cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010, având în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora dispozitiile Codului (nou- n.n.) de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare precum şi faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată anterior datei de 15 februarie 2013.

În susţinerea cererii de recurs a reclamantei, declarat împotriva deciziei civile nr. 70/A/04.06.2020, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5 si 9 C. proc. civ., potrivit cărora, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)- (pct . 5); sau când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; (pct. 9).

În ceea ce priveşte încheierea din 13.12.2018 s-a apreciat că şi aceasta este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute prevăzute sub sancţiunea nulităţii, mai exact fiind încălcate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) şi cuprinde motive contradictorii sau străine de pricină (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Recurenta susţine, atât în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 70/A/04.06.2020 cât şi încheierea din 13.12.2018 că sunt date cu încălcarea art. 315 C. proc. civ. care statuează că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.(...)

În acest sens, se arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă cu ocazia soluţionării recursului, a dispus ca, la stabilirea valorii despăgubirilor, să fie avute în vedere contracte de vânzare - cumpărare având ca obiect terenuri situate în intravilan şi încheiate în apropierea momentului exproprierii -19.06.2008 - instanţa de recurs precizând în mod expres că se referă la contractele încheiate anterior sau, cel mult, concomitent datei de 19.06.2008, şi nu ulterioare, dar cu toate acestea, noua expertiză imobiliară evaluatorie dispusă în cauză a folosit contracte de vânzare-cumpărare care nu puteau să reprezinte comparabile conform indicaţiilor deciziei de casare, iar toate obiecţiunile reclamantei în acest sens au fost respinse prin încheierea din şedinţa publică din 13.12.2018.

Trebuie observat că în materia recursului, vechiul C. proc. civ. avea dispoziţii speciale în ceea ce priveşte recursurile soluţionate de Înalta Curte de Casatie şi Justiţie, care, potrivit art. 313 C. proc. civ., în caz de casare, trimite cauza spre o noua judecata instanţei care a pronuntat hotărârea casata (...), iar conform art. 314 C. proc. civ., hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În interpretarea textelor enunţate anterior, practica judiciară a stabilit că instanţa de trimitere nu este îndreptăţită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluţionată prin decizia instanţei de recurs, iar în caz de casare cu trimitere, instanţa care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare, în rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.

Art. 315 alin. (1) C. proc. civ. prevede, într-adevăr, obligativitatea deciziei de casare pentru judecătorii fondului, în ceea ce priveşte problemele de drept dezlegate şi necesitatea administrării unor probe, numai că, în speţă, nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel a Deciziei nr. 1272/21.09.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi, prin urmare, nici a dispoziţiilor legale evocate.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că este necesară efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea 33/1994 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, sens în care instanţa de trimitere va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare, inclusiv contracte de vânzare-cumpărare încheiate în apropierea momentului exproprierii - iunie 2008, urmând a stabili, astfel, valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat, în raport de toate caracteristicile acestuia, inclusiv din punctul de vedere al categoriei de folosinţă şi amplasarea terenului (teren intravilan), raportat la momentul transferului dreptului de proprietate. Pentru a determina valoarea de piaţă a imobilului expropriat, se vor avea în vedere toate caracteristicile imobilului, aplicându-se corecţiile ce se impun, în raport de amplasamentul acestuia, poziţionare, existenţa sau nu a utilităţilor, a căilor de acces, etc.

Ca atare, prin decizia de casare nr. 1272/21.09.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dezlegat, cu caracter obligatoriu, că urmează a se ţine cont de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în apropierea momentului exproprierii - iunie 2008, iar valoarea despăgubirilor se va stabili în funcţie de categoria de folosinţă şi amplasarea terenului (teren intravilan).

Ca urmare a acestor îndrumări, Curtea de Apel Cluj a administrat dovezile necesare, inclusiv prin depunerea unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în apropierea momentului exproprierii - iunie 2008, fiind solicitate relaţii de la OCPI, Camera Notarilor Publici şi Primăria comunei Mihai Viteazu referitoare la contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada martie- iunie 2008 care să vizeze terenuri intravilane din comuna Mihai Viteazu, contracte având ca obiect imobil teren cu o serie de caracteristici similare sau apropiate celui în litigiu, situat în comuna Mihai-Viteazu, tarlaua x, parcela x nr. cadastral x.

Primăria comunei Mihai Viteazu a răspuns că nu a identificat contracte pentru teren intravilan şi a comunicat contracte doar pentru teren extravilan, Camera Notarilor Publici a comunicat faptul că nu au fost identificate contracte în sensul celor indicate, iar OCPI a comunicat instanţei mai multe contracte, al căror obiect erau doar terenuri extravilane.

În aceste condiţii obiective, raportul de expertiză efectuat de comisia de experţi, s-a raportat în operaţiunea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei la trei comparabile, apreciate ca fiind cele mai apropiate de caracteristicile terenului, cu luarea în considerare a categoriei de folosinţă şi a tuturor caracteristicilor proprii: amplasament, mărime, localizare, poziţionarea acestuia faţă de alte localităţi, a căilor de acces, utilităţi, front stradal, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare nr. 681 încheiat în 29.05.2008, Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1290 încheiat în 24.06.2008 şi Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1334 încheiat în 20.07.2007.

Deşi toate acestea se refereau la terenuri extravilane, în condiţiile în care din probele administrate nu a rezultat existenţa unor contracte având ca obiect asemenea terenuri în zona terenului expropriat, iar reclamanta nu a depus la dosar o probă pentru a dovedi contrariul, se constată că în mod corect instanţa a respins obiecţiunile acesteia prin încheierea de şedinţă din data de 13.12.2018, comisia de experti arătând în mod expres care au fost criteriile care au determinat luarea acestor trei contracte în considerare şi nu a altora.

Astfel, având în vedere că terenul în cauză este arabil intravilan, prin raportul de expertiză efectuat şi depus la dosarul cauzei s-a reţinut că, în lipsa unor comparabile pentru teren intravilan, tocmai în vederea surmontării acestei dificultăţi, au fost luate în considerare contracte pentru terenuri extravilane situate în proximitatea terenului în litigiu, stabilindu-se despăgubirile raportat la contractele efectiv încheiate şi la preţul achitat, aplicându-se corecţii, potrivit normelor tehnice în materia evaluărilor imobiliare şi de la preţul comparabilelor de 7,4 respectiv 21 şi 20 de euro/mp s-a stabilit o valoare corectată de 10,1 respectiv 25 şi 29 euro.

Procedând astfel, Comisia de experţi şi finalmente instanţa de judecată, prin respingerea obiecţiunilor reclamantei şi validarea concluziilor expertizei, au urmat dispoziţiile deciziei de casare, în limitele concrete ale situaţiei de fapt şi împrejurărilor stabilite după administrarea probatoriilor, astfel cum a dispus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, făcând toate diligenţele pentru soluţionarea litigiului de faţă.

Nu are relevanţă asupra soluţionării cauzei, din această perspectivă, faptul că instanţa a respins obiecţiunile reclamantei referindu-se la contract de vânzare-cumpărare din luna iulie 2008, deşi era încheiat în luna iunie 2008, câtă vreme din studierea încheierii de şedinţă din data de 13.12.2008, rezultă că au fost prezentate toate motivele care au stat la baza respingerii obiecţiunilor reclamantei, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

La paginile doi şi trei ale acestei încheieri se arată că în ceea ce priveşte prima obiecţiune cu privire la comparabilele care au fost utilizate în cuprinsul raportului de expertiză se constată că experţii au indicat în mod explicit motivele pentru care au luat în considerare anumite comparabile şi nu au luat în considerare alte comparabile, că luarea în considerare a unui contract din iulie 2008 şi nu iunie 2008 când a avut loc exproprierea este nepertinent întrucât prin sintagma comparabile încheiate în perioada exproprierii se înţeleg şi acele contracte de vânzare cumpărare care s-au încheiat cu 3-5 luni anterior sau ulterior momentului exproprierii, diferenţa de o lună fiind total nesemnificativă şi se încadrează în intervalul prevăzut de lege pentru luarea în considerare a comparabilelor.

De asemenea s-a arătat că, în mod corect nu au fost luate în considerare cele nouă contractele încheiate de numitul G., deoarece aprecierea unei comparabile de către o comisie de experţi nu se poate raporta la numărul de tranzacţii încheiate de una şi aceeaşi persoană într-o perioadă de timp, iar critica referitoare la comparabila 3, luată în considerare de experţi, vizând un contract de vânzare cumpărare din 20.07.2007, deci încheiat cu unsprezece luni anterior exproprierii nu este pertinentă în condiţiile în care experţii au aplicat corecţii şi astfel au ajuns să utilizeze acest contract ca şi comparabilă pentru exproprierea operată.

Ca atare, cu privire la comparabila trei, în mod corect instanţa a arătat că acest contract este încheiat cu 11 luni anterior exproprierii, prin decizia de casare stabilindu-se că se vor avea în vedere comparabile anterioare momentului consemnării despăgubirilor, care este iunie 2008.

În realitate eroarea instanţei a fost cea referitoare la comparabila 2 ce constă în contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.06.2008, (considerat eronat ca fiind încheiat în iulie 2008), raţionamentul respingerii obiecţiunilor rămânând însă valabil raportat la momentul consemnării despăgubirilor - iunie 2008, astfel încât hotărârea atacată nu poate fi afectată de nelegalitate, în condiţiile în care, potrivit art. 2812a din C. proc. civ., îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 281-2812.

Considerentele instanţei de apel referitoare la poziţionarea în timp a comparabilelor avute în vedere de experţi au vizat momentul pronunţării Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 80/23.04.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 198/2004 din cadrul Consiliului Local al Comunei Mihai Viteazu, pe când considerentele din decizia de casare au stabilit că se vor avea în vedere comparabile anterioare momentului consemnării despăgubirilor, care este iunie 2008 şi cât mai aproape de acest moment, astfel încât nu se poate aprecia că au fost încălcate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. pentru a se constata incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi nici că aceste motive sunt contradictorii sau străine de natura pricinii pentru a fi incident art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., aşa cum susţine recurenta.

În cadrul cererii de recurs se mai susţine că experţii au refuzat să ia în considerare Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.06.2008, iar preţul contractului exclus nu este în afata pieţei, aşa cum susţin experţii ci, din contră, el este cu mult mai apropiat de celalalte două comparabile decât este primul contract folosit de experţi care are un preţ cu mult sub preţul pieţei, că ar fi trebuit să fie exclusă comparabila 1 şi înlocuită cu Contractul nr. x/18.06.2008 care era încheiat în apropierea momentul ui exproprierii şi avea un preţ de vânzare corespunzător pieţei imobiliare, că la dosar mai există şi alte contracte care prevăd un preţ mai mare de 30 de euro/mp, precum şi mai multe contracte încheiate în apropierea datei exproprierii, care puteau fi folosite de experţi drept comparabile, însă care au fost în mod nelegal excluse.

Aceste critici vizează modul de interpretare a probatoriilor administrate, iar în susţinerea acestor motive de recurs nu se arată în concret în ce modalitate instanţa anterioară a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale ci se susţine că instanţa de apel nu a evaluat corect probele, iar proba caracteristică de specialitate şi definitorie în acest tip de litigii, administrată în cauză, respectiv expertiza tehnică de specialitate, nu a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirii.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

O reinterpretare a probatoriilor administrate în cauză nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, aşa cum s-a arătat anterior, astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai poate reanaliza probele depuse la dosar, aşa cum solicită recurenta, pentru a schimba datele referitoare la situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţele anterioare.

Criticile recurentei referitoare la prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii vor fi analizate împreună cu cele ale pârâtului Statul Român, care prin recursul declarat prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în mod eronat Curtea de Apel Cluj a fost respins apelul său, deşi la stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat, au fost respectate toate criteriile legale, iar în cea ce priveşte prejudiciul instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.

Conform acestor dispoziţii legale, (1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar (2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ- teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1272/21.09.2017 a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că valoarea terenului expropriat per mp influenţează şi valoarea prejudiciului creat reclamantei, acesta fiind calculat prin aplicarea procentelor de depreciere la valoarea rezultată în urma înmulţirii celor două suprafeţe de teren rămase în proprietatea reclamantei cu valoarea/mp a terenului expropriat, stabilită greşit în dosarul de apel, motiv pentru care noua expertiză va proceda şi la calculul prejudiciului raportat la valoarea terenului expropriat rezultată în urma folosirii unor comparabile conforme legii, în ceea ce priveşte caracteristicile terenului şi momentul iunie 2008.

În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, s-a trasat Curţii de Apel să reţină existenţa acestuia în persoana reclamantei, urmând ca, la stabilirea cuantumului, să aibă în vedere cele expuse mai sus, dar şi, în ipoteza în care va fi superior valorii de 37.207 RON, stabilite prin decizia nr. 387/2015 pronunţată de Curtea de Apel, împrejurarea că trebuie limitat la această valoare din primul ciclu procesual, întrucât reclamanta nu a formulat recurs împotriva deciziei menţionate, iar în virtutea respectării principiului non reformatio in pejus în persoana pârâtului, valoarea prejudiciului nu poate fi superioară valorii reţinute de instanţa de apel prin Decizia nr. 387/2015, neatacată cu recurs de către reclamantă.

Ca atare, în considerarea acestor dezlegări ale problemelor de drept deduse judecăţii şi cu respectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., premisa de la care a plecat instanţa de apel, în rejudecare, a fost corectă, în sensul că instanţa de recurs a stabilit, cu caracter obligatoriu, că valoarea prejudiciului creat reclamantei, trebuie calculat prin aplicarea procentelor de depreciere (deja reţinute în ciclul procesual anterior) la valoarea rezultată în urma înmulţirii celor două suprafeţe de teren rămase în proprietatea reclamantei cu valoarea/mp a terenului expropriat.

Instanţa de apel a constatat că aceste procente de depreciere, despre care face vorbire decizia de casare, sunt de 5% pentru suprafaţa de 3361 mp şi de 10,5% pentru suprafaţa de 895 mp conform expertizei aflată la fila x primul apel dosar nr. x/2010 Curţii de Apel Cluj.

Chiar dacă art. 315 alin. (3) C. proc. civ. prevede că după casare, instanţa de apel va judeca din nou cauza, ţinând cont de toate motivele invocate în faţa instanţei a cărei hotărâre a fost casată, aceasta va fi făcută în limitele deciziei de casare.

A contrazice aspecte care deja au fost analizate prin decizia pronunţată în recurs, a se reanaliza apărările şi probele din dosar şi a se stabili o altă situaţie de fapt decât cea deja constatată după parcurgerea a mai multor cicluri procesuale, ar echivala cu înfrângerea puterii de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile, pronunţată de către instanţă de recurs.

Ca atare, aceste considerente au intrat, de asemenea, în puterea lucrului judecat astfel încât, deşi experţii din ultimul stadiu procesual au arătat că terenul rămas neexpropriat nu a suferit nici un prejudiciu, în mod corect Curtea de Apel Cluj a luat act că instanţa de casare a stabilit că acest prejudiciu există, în procentele arătate chiar de respectiva instanţă de casare, şi a procedat la calcularea lui, prin aplicarea procentelor de depreciere la valoarea rezultată în urma înmulţirii celor două suprafeţe de teren rămase în proprietatea reclamantei cu valoarea/mp a terenului expropriat, rezultând sumele de 21.594 RON pentru suprafaţa de 3361 mp şi de 12.075,7 RON pentru suprafaţa de 895 mp, valori inferioare celor din decizia nr. 387/2015 anterior menţionată.

Această valoare fiind calculată corect (prin raportare la o valoare per m.p. stabilită de comisia de experţi, potrivit considerentelor anterioare şi prin aplicarea procentelor de depreciere, stabilite, cu putere de lucru judecat prin decizia de casare), nu poate fi modificată nici în sensul majorării ei, aşa cum susţine reclamanta, nici în sensul micşorării, aşa cum susţine pârâtul, cuantumul despăgubirilor stabilite de către instanţă acoperind integral prejudiciul suferit în concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, şi art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cum s-a făcut dovada existenţei prejudiciului produs reclamantei şi că pârâtul, cu ocazia întocmirii documentaţiei administrative prealabile, nu a respectat toate criteriile necesare pentru stabilirea corectă a contravalorii terenului supus exproprierii, se poate observa că soluţia instanţei de apel este în concordanţă cu dispoziţiile legale incidente în cauză şi cu dezlegările date prin hotârârile pronunţate în ciclurile procesuale anterioare ce se bucură de autoritate de lucru judecat, hotărârea atacată fiind motivată în mod corespunzător.

Faţă de considerentele mai sus arătate se poate observa că nu sunt incidente în cauză niciunul din motivele de recurs, astfel cum au fost invocate şi încadrate de recurenţi în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantă împotriva împotriva încheierii din 13 decembrie 2018 şi deciziei nr. 70 A din 4 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. împotriva încheierii din 13 decembrie 2018 şi deciziei nr. 70 A din 4 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2020.