Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2175/2020 AI generated

Appeal against rejection of civil revision for judicial bailiff office annulled as null due to failure to formulate specific illegality grounds

Case Number Decizia nr. 2175/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the petitioners against the Court of Appeal's decision, thereby leaving in force the lower court rulings that rejected their request for revision; consequently, the respondents prevailed. The dispute concerned a civil request for revision of a final judgment issued by the Gorj County Court in proceedings involving a judicial bailiff's office, where the petitioners alleged violations regarding the late filing of an exception, the authority of res judicata from a prior judgment, and the illegal composition of the trial panel. The decisive legal basis was Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, under which the appeal was declared null because the petitioners failed to formulate specific illegality grounds as required by Articles 486(3), 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, merely reasserting factual arguments about evidence and res judicata without challenging the appellate court's legal reasoning, while claims regarding the illegal panel were inadmissible in this context as they targeted the underlying judgment rather than the revision decision and had not been raised before the revising court.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 510 C. proc. civ, art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 176 alin. (4) C. proc. civ; Appeal against rejection of civil revision for judicial bailiff office annulled as null due to failure to formulate specific illegality grounds: The dispute concerned a civil request for revision of a final judgment issued by the Gorj County Court in proceedings involving a judicial bailiff's office, where the petitioners alleged violations regarding the late filing of an exception, the authority of res judicata from a prior judgment, and the illegal composition of the trial panel. The decisive legal basis was Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, under which the appeal was declared null because the petitioners failed to formulate specific illegality grounds as required by Articles 486(3), 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, merely reasserting factual arguments about evidence and res judicata without challenging the appellate court's legal reasoning, while claims regarding the illegal panel were inadmissible in this context as they targeted the underlying judgment rather than the revision decision and had not been raised before the revising court.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings res judicata grounds for cassation action for annulment procedural nullity late filing

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
x/2019, a fost respinsă cererea de revizuire întemeiată pe dispozitiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
şi a fost disjusă cererea de revizuire întemeiată pe dispozitiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 510 C. proc. civ
civ., în favoarea Curţii de Apel Craiova, în temeiul dispozitiilor art. 510 C. proc. civ.
art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
1007 din 27 iunie 2019 a Tribunalului Gorj a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi a art.
art. 176 alin. (4) C. proc. civ
304/2004 şi a art. 176 alin. (4) C. proc. civ.
art. 252 C. proc. civ
Concluzionând, recurenţii au susţinut că instanţa nu a aplicat prevederile art. 252 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de judecată are obligaţia de a lua cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare; de asemenea, au învederat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, hotărârea recurată este susceptibilă de recurs, recursul este declarat în termen legal şi este timbrat; de asemenea, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1509/2019
Prin decizia civilă nr. 1509/2019 din 21 octombrie 2019, pronuntată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for annulling the appeal due to lack of valid grounds and nullity.

art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive regarding the communication of the decision to the parties.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la data de 23 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1007 din 27 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2018, solicitând admiterea acesteia, schimbarea în tot a hotărârii menţionate, prin care s-a solicitat instanţei analizarea excepţiei tardivităţii introducerii cererii de recurs formulate de Biroul Executorului Judecătoresc C., cu precizarea că cererea a fost introdusă la 23 de zile de la primire (data primirii 23.03.2019, data formulării cererii 19.04.2019), iar instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate de intimaţi. De asemenea, s-a invocat autoritatea de lucru judecat cât şi puterea lucrului judecat a hotărârii nr. 881 din 16 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2016, necontestată de părţile adverse, cu menţiunea că această hotărâre are legătură cu cauza şi este îndreptată împotriva recurentului Biroul Executorului Judecătoresc C..

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1509/2019 din 21 octombrie 2019, pronuntată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de revizuire întemeiată pe dispozitiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi a fost disjusă cererea de revizuire întemeiată pe dispozitiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a format astfel dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Gorj, având ca obiect cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul acestui dosar, Tribunalul Gorj a pronunţat decizia civilă nr. 1517 din 21 octombrie 2019, prin care a admis exceptia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj şi a declinat competenta de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Craiova, în temeiul dispozitiilor art. 510 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la data de 25 noiembrie 2019, sub nr. x/2019.

Prin decizia nr. 3545 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuienţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1007 din 27 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc C..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenţii A. şi B., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 7 februarie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris (dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., recurenţii au solicitat casarea deciziei nr. 3545 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a deciziei nr. 1007 din 27 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, în apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii au susţinut că decizia nr. 1007 din 27 iunie 2019 a Tribunalului Gorj a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi a art. 176 alin. (4) C. proc. civ. completul CIV A04 a fost compus din 3 judecători, cu încălcarea dispoziţiilor legale care prevăd că judecarea cauzei trebuia efectuată de un complet format din 2 judecători.

În ceea ce priveşte decizia nr. 3545 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, recurenţii au învederat că hotărârea a fost pronunţată cu rea-credinţă, arătând că la dosar au fost depuse probe şi declaraţii date de noul creditor cu privire la plăţile efectuate către BEJ C. la data de 13 martie 2017, precum şi cu privire la autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 881 din 16 mai 2017, care a cenzurat onorariul maximal solicitat de BEJ C..

Concluzionând, recurenţii au susţinut că instanţa nu a aplicat prevederile art. 252 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de judecată are obligaţia de a lua cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare; de asemenea, au învederat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 431 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului BEJ C. la data de 20 februarie 2020; intimatul nu a depus întâmpinare în termenul legal.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, hotărârea recurată este susceptibilă de recurs, recursul este declarat în termen legal şi este timbrat; de asemenea, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 05 iunie 2020.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia nr. 3545 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuienţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1007 din 27 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc C., reţinându-se, în esenţă, că motivele invocate de revizuenţi nu se circumscriu dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia pot fi revizuite hotărâri contradictorii pentru încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, cât şi hotătâri care încalcă autoritatea de lucru judecat prin prisma efectului pozitiv.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenţii nu au formulat critici de nelegalitate prin care să combată raţionamentul instanţei de revizuire, ci s-au limitat la a susţine că decizia nr. 3545 din 12 decembrie 2019 a fost pronunţată cu rea-credinţă, deşi la dosar au fost depuse probe şi declaraţii date de noul creditor, cu privire la plăţile efectuate de BEJ C. la data de 13 martie 2017, invocând autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 881 din 16 mai 2017, care a cenzurat onorariul maximal solicitat de BEJ C..

În acest sens, Înalta Curte reţine că interpretarea probelor administrate de instanţa de fond este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate, neputându-se cenzura în recurs modalitatea în care instanţa inferioară a apreciat ansamblul probator administrat în cauză.

Cu privire la criticile recurenţilor în sensul că instanţa de revizuire nu a avut în vedere dispoziţiile art. 252 C. proc. civ., care dispun în sensul că instanţa de judecată are obligaţia să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare, Înalta Curte reţine că recurenţii au invocat formal aceste dispoziţii legale, doar din perspectiva aprecierii probelor, fără a dezvolta, în concret, critici prin care să pună în discuţie modul în care instanţa a interpretat sau aplicat normele legale incidente speţei.

Înalta Curte menţionează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Referitor la susţinerea recurenţilor că în speţa dedusă judecăţii sunt incidente dispoziţiile art. 431 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de revizuire a expus, pe larg, argumentele pentru care a apreciat că, în cauză, decizia a cărei revizuire se solicită nu încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 881/2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, sub aspectul negativ recunoscut acesteia, întrucât între cele două cauze definitive judecate nu există identitatea de pretenţii cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. de asemenea, s-a reţinut că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu a fost încălcat prin pronunţarea deciziei nr. 1007 din 27 iunie 2019, pentru că niciunde în decizia invocată cu autoritate de lucru judecat nu apar dezlegări asupra încasării de către intimat a onorariului maximal şi a obligaţiei acestuia de a le restitui revizuenţilor suma de 4463,82 RON, reprezentând diferenţă onorariu încasată necuvenit.

Prin urmare, întrucât prin motivele de recurs recurenţii nu au arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi la temeiurile de drept care au fundamentat-o, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu conţine critici care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere că recurenţii nu au arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Referitor la susţinerea recurenţilor-revizuenţi în sensul că decizia nr. 1007 din 27 iunie 2019 a Tribunalului Gorj a fost pronunţată de un complet nelegal constituit, încălcând cu rea-credinţă dispoziţiile Legii nr. 304/2004 cu trimitere la art. 174 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici vizează compunerea nelegală a completului care a pronunţat hotărârea atacată cu revizuire, iar nu a completului care a pronunţat decizia atacată cu recurs.

În plus, având în vedere că recursul se poate exercita numai pentru motive care au făcut obiectul analizei instanţei anterioare şi cum în speţa dedusă judecăţii revizuenţii nu au invocat aceste aspecte în faţa instanţei de revizuire, aceste susţineri neputând fi subsumate nici motivelor de ordine publică, întrucât revizuirea nu este o cale devolutivă de atac, ci una de retractare, care poate fi exercitată doar pentru motive expres prevăzute de lege, Înalta Curte constată că nu poate analiza aceste susţineri ale recurentei direct în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 3545 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 3545 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.