Appeal annulled for failure to specify legal grounds; moral damages award upheld

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea transmisă, prin poştă electronică, la data de 27 ianuarie 2020, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1324 A din 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 04 februarie 2020 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată, ci şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care instanţa de apel a soluţionat motivele de apel şi a administrat mijloacele de probă, arătând că proba cu înregistrările audio, în mod injust, a fost reţinută ca inadmisibilă, având în vedere că acestea au fost obţinute fără încălcarea legii sau a bunelor moravuri.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât B. la data de 21 februarie 2020.

Intimatul a depus întâmpinare la data de 24 martie 2020, prin care a invocat excepţiile netimbrării, tardivităţii, inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, recursul este legal timbrat, este formulat în termen legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a)-c) şi e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte cerinţa de formă a încadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., raportorul a opinat că recurenta nu a formulat critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată şi care să poată fi circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., cerinţă a cărei lipsă este sancţionată cu nulitatea potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Totodată, s-a reţinut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se că intimatul-pârât a invocat, prin întâmpinare, excepţia netimbrării, excepţia tardivităţii, excepţia nulităţii şi inadmisibilităţii recursului.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la 05 iunie 2020, respectiv la 09 iunie 2020.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând excepţiile netimbrării şi tardivităţii recursului,invocate de intimatul-pârât, Înalta Curte urmează să le respingă, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 14 octombrie 2016, reclamanta A., l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 500.000 RON, ca urmare a atingerii dreptului la demnitate al reclamantei prin ofense verbale grave, spuse pe un ton ameninţător şi jignitor, drept încălcat cu ocazia participării la adunarea proprietarilor din data de 08 august 2016, la Blocul din Str. x, Bucureşti, precum şi obligarea pârâtului la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"acţiunile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se taxează cu 100 RON.", iar potrivit art. 24 din acelaşi act normativ:

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, prin rezoluţia de primire s-a stabilit că recurenta-reclamantă datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită potrivit dispoziţiilor art. 7 coroborat cu art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În cauză, recurenta-reclamantă a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, potrivit chitanţei nr. x/1 din data de 25 februarie 2020, aflată la dosar.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepţia netimbrării recursului declarat de reclamanta A., invocată de intimatul-pârât B..

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte reţine că potrivit art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Decizia civilă nr. 1324A din 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost comunicată recurentei la domiciliul său la data de 24 decembrie 2019 şi la domiciliul procesual ales la data de 30 decembrie 2019 .

În cauză, cererea de recurs formulată de recurentă a fost transmisă, prin poştă, la Curtea de Apel Bucureşti la data de 27 ianuarie 2020 (plicul la fila x), iar termenul de recurs se împlinea, în considerarea prevederilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ., la data de 30 ianuarie 2020.

Prin urmare, recursul declarat de recurenta-reclamantă a fost declarat în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât, Înalta Curte reţine că aceasta nu vizează exercitarea unei căi de atac neprevăzute de lege, deci inadmisibilă, ci se referă la natura şi conţinutul motivelor de recurs, la modul în care recurenta a înţeles să-şi dezvolte motivele de recurs, omiţând să declare calea de atac şi împotriva încheierii premergătoare prin care s-a dispus respingerea probei cu înregistrările audio, aspect care va fi analizat prin raportare la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 1324A din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelul şi cererea apelantei A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulate împotriva sentinţei civile nr. 1885 din 14 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B.; a luat act că intimatul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată, pe cale separată.

Prin motivele de recurs, recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, argumentele sale vizând, în principal, modul în care instanţa de apel a administrat şi a apreciat probele administrate în cauză.

Înalta Curte reţine că interpretarea probelor administrate de instanţele de fond este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate neputându-se cenzura în recurs modalitatea în care instanţa de apel a apreciat inadmisibilitatea mijloacelor de probă constând în înregistrările audio şi mesajele Whatspp ale grupului de locatari.

Referitor la celelalte susţineri ale recurentei care aduc în discuţie respingerea probei cu înregistrările audio, ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că nici acestea nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., aceasta prezentând situaţia de fapt a litigiului şi reproducând considerentele instanţei de apel, fără a le combate, sens în care reiese că a indicat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte menţionează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Or, în susţinerea admisibilităţii probei menţionate, recurenta s-a limitat la a invoca prevederile art. 341 C. proc. civ., respectiv la a susţine că înregistrările au fost obţinute în condiţii de legalitate, fără ca argumentele sale să vizeze considerentele instanţei care au justificat respingerea probei menţionate, prin încheierea din 15 octombrie 2019, care face corp comun cu decizia recurată.

Aşa cum corect a susţinut şi intimatul, argumentele recurentei nu pot viza măsuri dispuse de instanţa de apel prin încheieri premergătoare, neatacate cu recurs, care nu tind la a demonstra nelegalitatea măsurii dispuse de instanţa anterioară prin decizia recurată, după cum modalitatea în care instanţa de apel a apreciat că se impune sau nu să reţină aplicarea unei prezumţii simple pentru a demonstra caracterul legal al înregistrării excede analizei în calea extraordinară de atac a recursului.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept, astfel că cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii atacate.

Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1324 A din 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile netimbrării şi tardivităţii recursului, invocate de intimatul-pârât B..

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1324 A din 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020.