Bank's undue payment claim rejected for lack of payment and debtor-creditor relationship; appeal deemed unfounded, costs awarded.

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 25 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâţilor B., C. şi D. la plata sumei de 220.000 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, solicitând anularea cererii, ca netimbrată; totodată, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în temeiul dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâţii C. şi D. nu au formulat întâmpinare.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 755/27 decembrie 2018, Tribunalul Brăila a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată; a fost obligată reclamanta la plata sumei de 4000 RON, către pârâtul B., reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A., solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligării intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului şi obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 83/A din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A., prin Sucursala Brăila, împotriva sentinţei civile nr. 755 din 27 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Brăila, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 83/A din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 11 octombrie 2019.

Prin cererea de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă A. S.A. a arătat că solicită casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

După expunerea situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că în cauză a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului.

Sub acest aspect a arătat, pe de o parte, că deşi instanţele de fond au reţinut că banca justifică un interes şi a suferit un prejudiciu, au respins acţiunea motivând că ar trebui să identifice "alte tipuri de acţiuni" pentru a recupera prejudiciul, acţiunea întemeiată pe plata nedatorată nefiind fondată.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 22 alin. (4) şi alin. (5) din C. proc. civ., care reglementează rolul activ al judecătorului.

Astfel, a menţionat că dacă instanţa a apreciat că, pe fond, reclamanta este îndreptăţită să primească suma de bani, însă nu sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, aceasta trebuia să facă corect încadrarea juridică şi să o pună în discuţia părţilor. Dacă nu ar fi îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, atunci, în lipsa temeiului specific restituirii prestaţiilor, în condiţiile anulării actelor şi repunerii părţilor în situaţia anterioară, sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză (acţiune cu caracter subsidiar).

Cu toate că a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la acoperirea pagubei pe care a suferit-o, iar cei care s-au îmbogăţit fără temei, având în vedere anularea executării silite, sunt, în mod evident, adjudecatarii, instanţa de apel a respins cererea de chemare în judecată, cu motivarea că nu ar fi îndeplinite, formal, condiţiile plăţii nedatorate, cu trimitere la alte "căi de acţiune", care nu au fost indicate, ceea ce echivalează cu o denegare de dreptate.

Pe fondul cauzei, recurenta - reclamantă a susţinut că, în mod greşit, atât prima instanţa, cât şi instanţa de apel, au considerat că acţiunea reclamantei, întemeiată pe instituţia plăţii nedatorate, este nefondată. Pentru a ajunge la această concluzie, instanţele de fond au avut în vedere faptul că reclamanta nu a efectuat o plată către adjudecatarii-pârâţi, astfel că nu ar putea fi vorba de o plată nedatorată.

A arătat recurenta-reclamantă că, potrivit art. 1092 alin. (1) din vechiul C. civ., "ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii", plata nedatorată fiind definită ca o executare de către o persoana a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a plătit-o fără intenţia de a plăti datoria altuia.

Aşadar, plata nedatorată este un fapt juridic licit care constă în executarea de către o persoană, din eroare, a unei prestaţii la care nu era obligată, iar pentru naşterea obligaţiei de restituire, plata nedatorată trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiţii, şi anume: a) existenţa unei plăţi în sens obiectiv, fie că este vorba de o prestaţie de a da sau o prestaţie de a face, făcută cu intenţia fermă de a stinge o datorie, b) datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe în sensul că, între cel care a făcut plata şi cel care a primit-o să nu fi luat naştere un raport juridic de obligaţii a cărui stingere să se urmărească şi c) plata să fie făcută din eroare.

În opinia recurentei-reclamante, prima condiţie impusă de legiuitor este ca prestaţia pe care solvensul a executat-o să fi avut semnificaţia unei plăţi, să fi fost făcută, aşadar, cu titlu de plată, indiferent de obiectul ei. În speţa dedusă judecăţii, această condiţie este întrunită, transferul proprietăţii şi predarea bunurilor imobile fiind făcute în procedura de executare silită, ca urmare a adjudecării în contul creanţei.

Executorul judecătoresc a procedat la vânzarea la licitaţie a celor două imobile şi a dispus adjudecarea acestora în contul creanţei celor doi creditori chirografari B. şi C., fără a avea în vedere drepturile creditorului garantat.

Astfel, prin cele două acte de adjudecare emise de BEJ E. la data de 7 aprilie 2010, pârâţii B. şi C. au devenit coproprietari, în cote egale de 1/2, asupra apartamentelor situate în Brăila, str. x, etaj 2 ap 4 şi, respectiv, în Brăila, Calea x. Ulterior, prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. x/16 aprilie 2010 de BN S.C. F., C. şi D. au devenit coproprietari asupra apartamentului situat în Brăila, Calea x, iar B. a devenit proprietar exclusiv asupra imobilului-apartament situat în Brăila, str. x.

Cele două acte de adjudecare emise de BEJ E. la data de 7 aprilie 2010, prin care pârâţii B. şi C. au devenit coproprietari, în cote egale de 1/2, asupra imobilelor sus-menţionate au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 7180/13 decembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Brăila, în dosarul nr. x/2010, devenită definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 224/Rc/16 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Brăila.

În acelaşi dosar, instanţa a dispus şi întoarcerea executării în privinţa celor două acte de adjudecare întocmite la data de 22 martie 2010 de executorul judecătoresc. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că executorul judecătoresc nu a ţinut seama de existenţa ipotecilor înscrise în favoarea reclamantei, încălcând dispoziţiile art. 563 şi 564 C. proc. civ., ceea ce a creat reclamantei un prejudiciu constând din contravaloarea celor două apartamente care, la momentul constituirii ipotecii, aveau valoarea de 100.000 ron, respectiv 120.000 ron.

A susţinut recurenta că, ulterior, ca urmare a anulării proceselor-verbale de adjudecare, se află în situaţia în care bunurile au fost predate în baza unor titluri nevalabile, astfel încât plata a fost făcută nedatorat, fiind evident că este îndeplinită şi a doua condiţie, respectiv aceea care impune ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic.

Cea de a treia condiţie, care constă în faptul că plata trebuie să fie făcută din eroare, ceea ce înseamnă că solvensul a avut credinţa că este debitor al accipiensului, se regăseşte în prezenta cauză, întrucât dolul este asimilat erorii.

Raţionamentul instanţelor de fond este greşit, deoarece nu au ţinut cont de faptul că în speţă nu a fost vorba despre anularea unui act juridic civil (în care părţile raportului juridic civil izvorât din faptul juridic al plăţii nedatorate sunt, totodată, şi părţile actului juridic în temeiul căruia se efectuaseră prestaţiile ce trebuie restituite ca efect al anulării actului juridic civil), ci de anularea unui act de adjudecare. Acest din urmă act a fost emis în procedura de executare silită în care părţi au fost debitorii urmăriţi (garanţii ipotecari), creditorii chirografari, care au fost şi adjudecatari, şi creditorul ipotecar A. S.A..

Ca principiu, raportul juridic în cadrul întoarcerii executării silite (care reprezintă o aplicaţie a plăţii nedatorate în cazul anulării executării/actului de executare) se stabileşte între debitorul urmărit, creditorul urmăritor şi adjudecatar. În speţa dedusă judecăţii, raportul juridic în cadrul întoarcerii executării ar fi urmat să se stabilească între debitorii urmăriţi şi adjudecatari, în sensul că adjudecatarii-creditori chirografari ar fi trebuit să restituie proprietatea în patrimoniul debitorilor urmăriţi, iar aceştia din urmă să redevină debitorii creditorilor chirografari (prin renaşterea creanţelor chirografare stinse prin adjudecare în contul creanţelor lor). Însă, pentru că imobilele nu s-au mai aflat în patrimoniul adjudecatarilor (ca urmare a înstrăinării lor către terţi), restituirea în natură, în patrimoniul debitorilor urmăriţi, nu a mai fost posibilă, ceea ce înseamnă că A. S.A., creditor ipotecar, nu a mai putut să execute silit imobilele care i-au fost aduse în garanţie; prin urmare, singura cale pentru creditorul ipotecar (care a obţinut anularea adjudecărilor şi întoarcerea executării) a fost să formuleze acţiunea în pretenţii împotriva adjudecatarilor şi să solicite restituirea în echivalent.

A conchis recurenta-reclamantă că este îndreptăţită să solicite restituirea echivalentului plăţii nedatorate, în calitate de creditor ipotecar. Cum dreptul de ipotecă, care îl legitimează pe creditorul titular al acestui drept real accesoriu, este asimilat unui succesor cu titlu particular al constituitorului ipotecii, creditorul ipotecar poate solicita valoarea bunurilor grevate cu sarcina ipotecii, pe care nu le-a mai putut urmări silit. Dacă nu s-ar recunoaşte creditorului ipotecar această posibilitate, ar însemna că prerogativa preferinţei este nesocotită, fiind, practic, modificată ordinea de distribuire, prevăzută de art. 563 şi 564 C. proc. civ., de care s-ar fi ţinut cont în cazul în care bunurile ar fi fost cumpărate de terţi adjudecatari care ar fi plătit un preţ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză:

La data de 05 decembrie 2019, intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru imposibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. de asemenea, a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat intimatul-pârât că, o eventuală lipsă de implicare a judecătorului fondului pentru o calificare juridică corectă a situaţiei de fapt nu poate fi invocată direct în calea de atac a recursului, dacă nu a făcut obiectul criticilor în apel, pentru că altfel se încălcă principiul omissio medio.

Pe de altă parte, instanţa poate face calificarea juridică a cererii deduse judecăţii cu condiţia să nu încalce un alt principiu de drept care guvernează procesul civil, şi anume, principiul disponibilităţii.

Or, în primul ciclu procesual, instanţa de fond a solicitat reprezentantei convenţionale a reclamantei, clarificări cu privire la temeiul juridic al acţiunii indicat şi la situaţia de fapt, iar temeiul juridic invocat în acţiune, respectiv plata nedatorată, a fost pus în discuţia părţilor de către instanţă şi a făcut obiectul dezbaterilor în contradictoriu.

Prin urmare, nu poate fi echivalată "omisiunea" instanţei de fond de a găsi şi indica părţii adverse "alte căi sau acţiuni"cu denegarea de dreptate.

Cu referire la motivul de recurs prin care s-a invocat aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează instituţia plăţii nedatorate, intimatul-pârât a arătat că situaţia de fapt astfel cum a fost prezentată de recurenta-reclamantă nu întruneşte condiţiile limitativ prevăzute de art. 1341 din Noul C. civ., pentru că reclamanta nu a făcut nicio plată către pârâţi. Prin urmare, în mod corect instanţele de fond au statuat că toate motivele invocate sunt în realitate critici aduse actelor de executare efectuate în dosarul de executare al BEJ E., în principal faţă de modul defectuos în care s-a făcut distribuirea preţului obţinut. Or, aceste critici au făcut deja obiectul contestaţiei la executare şi nu pot constitui motive în promovarea şi susţinerea unei acţiuni întemeiate pe plata nedatorată.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor; prin încheierea din 3 iunie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A. S.A., invocată de pârâtul B., a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 83/A din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 21 octombrie 2020, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce vor succede:

Criticile prin care s-a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, reglementat de art. 22 alin. (5) C. proc. civ., pe care Înalta Curte urmează a le cerceta din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform menţiunilor cuprinse în încheierea de admitere în principiu a recursului, nu sunt fondate.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.: "(4) Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

(5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora."

Invocând aceste dispoziţii, recurenta-reclamantă, referindu-se generic la instanţele de fond, a susţinut lipsa de rol activ a judecătorului din perspectiva calificării cererii de chemare în judecată, susţinând că instanţele de fond au constatat că este îndreptăţită la acoperirea pagubei pe care a suferit-o, însă nu a uzat de instituţia juridică adecvată; prin trimiterea la "alte tipuri de acţiuni" neprecizate, instanţele de fond au săvârşit, în opinia recurentei-reclamante, un delict de denegare de dreptate.

Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., prin avocat, a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1092 din C. civ. de la 1864, fiind argumentată în sensul că urmare anulării proceselor-verbale de adjudecare a imobilelor a căror contravaloare a solicitat-o în prezenta acţiune, aceste bunuri au fost predate în baza unor titluri nevalabile, ceea ce face ca plata să apară ca fiind nedatorată.

La data de 15 octombrie 2018, reclamanta, prin avocat, a depus o precizare privitoare la motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1092 din C. civ. de la 1864, deoarece există o plată nedatorată ca urmare a anulării actelor de adjudecare în baza cărora au fost predate bunurile imobile.

Cererea de chemare în judecată a fost soluţionată de tribunal, fiind respinsă în considerarea neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile care reglementează plata nedatorată întrucât reclamanta nu a făcut nicio plată către pârâţi, nefiind îndeplinită nici condiţia care impune ca aceasta să fi avut reprezentarea că ar fi avut calitatea de debitor în raporturile cu pârâţii.

A reţinut, de asemenea, tribunalul că motivele de fapt invocate în cuprinsul acţiunii sunt veritabile critici privitoare la actele de executare efectuate în dosarul de executare instrumentat de BEJ E., sub aspectul modului de organizare a licitaţiei celor două imobile ipotecate în favoarea reclamantei şi al distribuţiei preţului.

Prin apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 755/27 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Brăila, reclamanta a reluat prezentarea situaţiei de fapt expusă şi în faţa primei instanţe şi a conchis că sunt îndeplinite condiţiile art. 1092 din C. civ. de la 1864, privitoare la plata nedatorată, cu aceeaşi argumentare în sensul că urmare anulării proceselor-verbale de adjudecare a imobilelor a căror contravaloare a solicitat-o, aceste bunuri imobile au fost predate în baza unor titluri nevalabile, ceea ce face ca plata să fie nedatorată.

Apelanta-reclamantă nu a formulat critici prin care să pună în discuţie modalitatea în care prima instanţă a calificat cererea de chemare în judecată sau şi-a exercitat în cauză rolul activ. Pe cale de consecinţă, în faza procesuală a recursului aceasta nu poate investi legal instanţa cu critici privitoare la modul în care prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ., întrucât acestea apar a fi formulate omisso medio.

În ceea ce priveşte instanţa de apel, Înalta Curte reţine că a dat eficienţă dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că: "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată."

Din perspectiva criticilor de recurs analizate, instanţei de apel nu i se poate imputa că nu ar fi pus în discuţie temeiul juridic al cererii, având în vedere că nu a fost învestită prin cererea motivată de apel cu critici privitoare la calificarea cererii de chemare în judecată.

Cu referire la considerentele cuprinse în decizia supusă controlului judiciar, prin care curtea de apel a reţinut că: "deşi se poate reţine că reclamanta a suferit un prejudiciu, Curtea constată însă că acesta nu poate fi întemeiat pe plata nedatorată şi nu a fost direct creat de către pârâţi. (...) Pentru recuperarea sumelor pretinse de reclamantă aceasta va trebui să identifice alte tipuri de acţiuni, aceasta întemeiată pe plata nedatorată faţă de pârâţii din dosarul de faţă nefiind una fondată", Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a statuat cu privire la îndreptăţirea reclamantei la acoperirea pagubei.

În contextul situaţiei de fapt existente în cauză, curtea de apel a reţinut că partea reclamantă a suferit un prejudiciu, pe care însă nu îl poate recupera ca urmare a promovării unei cereri de chemare în judecată întemeiate pe faptul juridic licit al plăţii nedatorate.

Nu se poate reţine că prin afirmaţia potrivit căreia pentru recuperarea sumelor pretinse reclamanta va trebui să identifice alte tipuri de acţiuni instanţa de apel ar fi săvârşit o denegare de dreptate, şi aceasta deoarece curtea de apel nu a refuzat să judece în considerarea lipsei de reglementare sau a caracterului neclar al acesteia. În realitate, instanţa de apel a analizat criticile formulate în apel, dar a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru plata lucrului nedatorat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor dezvoltate în susţinerea primului motiv de recurs.

Examinând în continuare criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a făcut greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 992 şi ale art. 1092 alin. (1) din C. civ. de la 1864, Înalta Curte reţine că plata nedatorată reprezintă un faptul juridic licit care este definit în literatura de specialitate ca fiind executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia.

Situaţia de fapt reţinută în cauză relevă că recurenta-reclamantă a beneficiat de dreptul de ipotecă instituit în favoarea sa asupra a două imobile care au făcut obiectul unei executări silite generate de intimaţii-pârâţi B. şi C..

În cursul executării silite, imobilele ipotecate au fost vândute la licitaţie publică, fiind adjudecate de pârâţi, creditori chirografari ai debitoarei executate silit, dar această formă a executării silite a fost anulată prin hotărâri judecătoreşti definitive, dispunându-se întoarcerea executării silite în privinţa actelor de adjudecare, în considerarea faptului că executorul judecătoresc nu a ţinut cont de existenţa ipotecilor înscrise în favoarea reclamantei, încălcând dispoziţiile art. 563 şi 564 din C. proc. civ.

Întrucât întoarcerea în natură a executării silite nu a fost posibilă, imobilele fiind înstrăinate către terţi a căror bună-credinţă a fost recunoscută pe cale judiciară, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că predarea bunurilor a fost făcută în temeiul unor titluri nevalabile, respectiv a actelor de adjudecare desfiinţate ulterior, ceea ce ar echivala cu o plată nedatorată.

Instanţa de apel a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia care impune efectuării unei plăţi pentru o datorie care nu există.

Înalta Curte reţine că modul de interpretare şi aplicare la cazul particular dedus judecăţii a dispoziţiilor art. 992 şi 1092 C. civ., de către curtea de apel, este corect, având în vedere că în sensul acestor dispoziţiile legale, recurenta-reclamantă nu a efectuat o plată către intimaţii-pârâţi.

Părţile nu s-au aflat în relaţii de creditori şi debitori, situaţia litigioasă fiind determinată de modalitatea în care drepturile recurentei de creditor ipotecar au fost ignorate cu prilejul desfăşurării executării silite demarate de executorul judecătoresc la cererea intimaţilor-pârâţi B. şi C., care aveau calitatea de creditori chirografari ai debitoarei executate silit şi care au adjudecat bunurile imobile în contul creanţelor şi le-au înstrăinat către terţi de bună-credinţă.

Această situaţie juridică nu poate fi asimilată faptului juridic licit al plăţii nedatorate care presupune executarea de către o persoană (solvens) a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a făcut-o către accipiens, fără intentia de a plăti datoria altuia.

Astfel, pentru a se naşte raportul juridic in temeiul căruia accipiensul va fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii din care prima este aceea ca prestaţia solvensului să fi fost facută cu titlu de plată.

În plus, este necesar ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, iar plata să fi fost făcută din eroare, ceea ce presupune ca solvensul a avut credinţa că este debitor al accipiensului.

În cauză predarea bunurilor imobile a fost făcută în dosarul de executare silită. Această predare nu are semnificaţia unei plăţi în sensul analizat, iar faptul că actele de adjudecare au fost ulterior anulate în cadrul unei proceduri judiciare în care s-a dispus şi întoarcerea executării silite nu este echivalentă ipotezei care presupune ca recurenta să fi avut reprezentarea eronată că este debitorul intimaţilor.

Pentru considerentele expuse, reţinând caracterul nefondat al critilor formulate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 83/A din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanţei nr. x/2 decembrie 2019, emisă de Cabinetul de avocat G., aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 83/A din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2020.