Appeals over clarification of restitution compensation award rejected as beyond scope after execution

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, la data de 03 februarie 2020, sub nr. x/2002, petenta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii B. şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cerere de lămurire a dispozitivul deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2002, solicitând a lămuri această hotărâre sub aspectul bunurilor pentru care s-au acordat măsurile reparatorii.

În motivarea cererii, petenta a arătat că, S.C. A. S.R.L. a absorbit fosta C. S.R.L. şi, potrivit art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, a dobândit, prin transfer cu titlu universal, toate drepturile şi obligaţiile acestei societăţi ce derivă din raporturile cu fosta Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului.

S- a mai susţinut că prin decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, în dosarul nr. x/2002, a fost admisă în parte contestaţia formulată de B. şi de S.C. C. S.R.L., fiind admisă cererea de chemare în garanţie a fostei AVAS, pe care a obligat-o să emită contestatorului şi S.C. C. S.R.L. decizie cu propunere de acordare de despăgubiri în condiţiile art. 6 alin. (4), art. 29 alin. (1)-(3), art. 31 din Legea 10/2001, republicată, pentru bunurile solicitate de contestator prin notificarea nr. x din 17 aprilie 2001, având ca obiect restituirea fostei "Ţesătorii Isvoranu" Bacău, în cotă-parte de 2/3 din valoarea acestora.

Recursul declarat de fosta Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 9002 din 05 noiembrie 2009.

Petenta a mai indicat faptul că, urmare a refuzului fostei AVAS de a executa benevol decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, S.C. C. S.R.L. a urmat procedura legală pentru punerea în executare silită a acestei decizii şi fosta AVAS a emis Decizia nr. 52 din 04 aprilie 2012, pe care a transmis-o, împreună cu dosarul aferent, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor-Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data de 14 decembrie 2012, fiind format dosarul nr. x C. civ.

Întrucât Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a soluţionat cauza până la expirarea termenului stabilit prin art. 34 alin. (1) din Legea 165/2013, petenta a arătat că, la data de 20 mai 2018, a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2018.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul x/2018, s-a constatat că nu sunt menţionate expres în dispozitivul deciziei bunurile pentru care s-a dispus emiterea deciziei cu propunere de despăgubiri şi acestea nu rezultă în mod clar şi fără echivoc din cuprinsul considerentelor, sens în care a apreciat că se impune ca părţile să urmeze procedura reglementată de art. 2811 C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căruia a fost pronunţată decizia Curţii de Apel Bacău, pentru ca instanţa care s-a pronunţat asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi asupra existenţei şi întinderii drepturilor părţilor să îşi lămurească propria hotărâre, atât sub aspectul bunurilor pentru care se acordă măsuri reparatorii, cât şi asupra întinderii dreptului, respectiv dacă măsurile se acordă în cotă de 2/3 pentru ambele părţi.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul x/2018, Tribunalul Bucureşti s-a edificat cu privire la cota de 2/3 din valoarea bunurilor solicitate de B. prin notificarea nr. x din 17 aprilie 2001, având ca obiect restituirea fostei "Ţesătorii Isvoranu" Bacău.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. de la1865 şi art. 27 C. proc. civ. actual.

Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2020 în cadrul aceluiaşi dosar, petentul D. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, în dosarul nr. x/2002, arătând că, în raport de indicaţiile Tribunalului Bucureşti şi de circumstanţele concrete ale situaţiei de fapt, lămurirea trebuie să privească următoarele aspecte:

1. Despăgubirile se acordă în cotă parte de 2/3 din valoare pentru fosta Ţesătorie Isvoranu S.A., devenită E. S.A., respectiv pentru bunurile imobile care se găseau în patrimoniul acesteia la data formulării Notificării nr. x din 17 aprilie 2001 (Anexa 3 aflată la Dosarul nr. x/2001 al Tribunalui Bacău), mai precis pentru terenul în suprafaţă de 80.969,00 mp, în cotă exclusivă şi de 163,00 mp, în cotă indiviză (suprafaţă din acte, în realitate 81.130,86 mp din măsurători) conform Precizărilor nr. 5602 din 06 iunie 2008, formulate de E. S.A. Bacău (Anexa 4 dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Bacău Volumul I - apel după rejudecare), precum şi pentru construcţiile care se găseau pe acesta.

2. Din totalul despăgubirilor acordate societăţii C. S.R.L., prin succesoarea sa S.C. A. S.R.L., i se cuvin despăgubiri pentru o suprafaţă de teren de 54.692,15 mp şi construcţiile care se găseau pe acesta, conform Contractului de cesiune drepturi litigioase nr. 1463 din 12 iunie 2007 (Anexa 5 - dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Bacău Volumul I- Apel după rejudecare), respectiv pentru bunurile dobândite potrivit procesului-verbal de licitaţie nr. x din 12 iulie 2006.

3. Pentru diferenţa de teren de 26.438,74 mp şi pentru construcţiile aflate pe acesta, despăgubirile se cuvin petentului, aşa cum rezultă din precizările (Anexa 6) depuse de acesta pentru termenul din 19 mai 2008, dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Bacău Volumul I - Apel după rejudecare şi din procesul-verbal de licitaţie nr. x din 12 iulie 2006 (Anexa 7), aflat la dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Bacău Volumul I- Apel după rejudecare.

4. Despăgubirile nu privesc imobilele scoase din patrimoniul fabricii până la data formulării notificării; aşa cum rezultă din Certificatul nr. x din 16 iulie 1996 (Anexa 8) dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Bacău Volumul I -Apel după rejudecare, respectiv din procesul-verbal de predare-primire din 20 ianuarie 1960 (Anexa 9) dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Bacău Volumul I - Apel după rejudecare, aceste imobile au fost notificate separat, iar cu privire la unele dintre ele au fost deja emise dispoziţii de retrocedare/acordare de măsuri compensatorii (Anexa 10) dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Bacău Volumul I -Apel după rejudecare.

În motivare petentul a prezentat pe larg situaţia de fapt a litigiului şi a învederat că prin decizia civilă nr. 146/2008, a cărei lămurire o solicită, s-a dispus de către instanţa de judecată anularea Dispoziţiei nr. 4196 din 07 iunie 2001 de respingere a notificării sale şi, totodată, obligarea chematei în garanţie (AVAS) să îi emită acestuia şi societăţii S.C. C. S.R.L. Bacău (actuala S.C. A. SRL) decizie cu propunere de acordare de despăgubiri pentru bunurile solicitate de contestator prin notificarea nr. x din 17 aprilie 2001, având ca obiect restituirea fostei "Ţesătorii Isvoranu" Bacău.

Ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 146/2008, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 9002 din 05 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, AVAS a emis Decizia nr. 52 din 04 aprilie 2012 de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent către petent şi S.C. C. S.R.L. Bacău, pentru cota de 2/3 din bunurile fostei Ţesătorii Isvoranu Bacău.

Ulterior, decizia AVAS a fost înaintată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor-Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, unde s-a format dosarul administrativ nr. x/CC

Întrucât Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor-Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a soluţionat dosarul administrativ sus-menţionat în termenul reglementat de Legea nr. 165/2013, S.C. A. S.R.L. (succesoarea S.C. C. S.R.L. Bacău) a formulat la Tribunalul Bucureşti o cerere de chemare în judecată, înregistrându-se astfel dosarul nr. x/2018, cerere prin care a solicitat instanţei să se stabilească şi să se acorde măsuri reparatorii prin puncte pentru cota de 2/3 din valoarea imobilelor fostei "Ţesătorii Isvoranu" Bacău şi să fie obligată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită în favoarea acestei societăţi şi a petentului (citat în cauză ca intervenient forţat) decizie de compensare prin puncte.

La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2020, Tribunalul Bucureşti a dispus reclamantei şi intervenientului să facă dovada înregistrării pe rolul Curţii de Apel Bacău a unei cereri de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 146/2008, sub aspectul bunurilor pentru care trebuie acordate măsuri reparatorii, tribunalul apreciind că nu poate proceda la lămurirea obiectivelor expertizei în lipsa lămuririi dispozitivului deciziei instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât ar însemna ca, în procedura stabilirii obiectivelor expertizei, deci a administrării probelor în dosarul nr. x/2018, să realizeze de fapt o lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti, ceea ce nu este admisibil.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. de la 1865 şi art. 27 C. proc. civ. actual.

Prin întâmpinarea înregistrată în data de 27 aprilie 2020, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS) a solicitat respingerea cererii, ca tardiv formulată, iar pe fondul cererii, ca neîntemeiată.

La termenul din data de 17 iunie 2020, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii excepţiei tardivităţii, excepţia tardivităţii şi a apreciat că, prin susţinerile formulate, intimata nu a invocat lipsa calităţii sale procesual pasive, aspectele apreciate de către petentul B. ca fiind subsumate acestei excepţii urmând a fi verificate ca şi apărări de fond.

Prin încheierea din 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2002, au fost respinse cererile formulate de reclamanţii S.C. A. S.R.L. şi B. privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2002, ca neîntemeiate.

În motivare, această instanţă a reţinut că, prin dispozitivul deciziei a cărei lămurire se solicită, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să emită contestatorului B. şi societăţii S.C. C. S.R.L. Bacău decizie cu propunere de acordare de despăgubiri pentru bunurile solicitate de contestator prin notificarea nr. x din 17 aprilie 2011, având ca obiect restituirea fostei "Ţesătorii Isvoranu" Bacău în cotă parte de 2/3 din valoarea acestora.

Întrucât prin încheierea din data de 27 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2002, instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită a respins proba cu expertiză topo-cadastrală şi construcţii, solicitată de către reclamanţi, în considerarea dispoziţiilor art. 6, art. 29 şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, ca nefiind pertinentă cauzei, Curtea de Apel Bacău a reţinut că nu pot fi realizate, în cadrul procedurii de lămurire, probe respinse de instanţă pentru soluţionarea fondului cauzei, în contextul în care încă de la data promovării cererii de chemare în judecată s-a indicat imposibilitatea unei precizări exacte a imobilului solicitat din lipsa documentaţiilor specifice procedurilor de naţionalizare.

A mai apreciat instanţa că respingerea cererii de efectuare a unei expertize pentru identificarea imobilelor ar fi putut constitui motiv pentru exercitarea unei căi de atac, după cum şi aprecierea formulării utilizate în dispozitiv ca fiind în neconcodanţă cu actele dosarului ar fi putut face obiectul unei critici de către persoanele interesate, or, verificând cererile de recurs formulate în cauză precum şi decizia nr. 9002 din 05 noiembrie 2009, s-a constatat faptul că aceste aspecte nu au fost supuse cenzurii în calea de atac.

De altfel, instanţa a mai reţinut că dispozitivul hotărârii a fost executat integral de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin emiterea Deciziei nr. 52 din 04 aprilie 2012, aspect ce determină netemeinicia cererii de lămurire a dispozitivului, întrucât, potrivit deciziei nr. 1845 din 24 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, invocată ca practică judiciară, ulterior executării de bunăvoie de către părţi, nu se mai poate cere lămurirea hotărârii sub aspectul înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, întrucât această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate, cât timp nu s-a cerut executarea, tocmai pentru înlăturarea oricăror eventuale dificultăţi la executare.

Curtea de apel a reţinut că, în procedura lămuririi nu se pot administra probe noi, neavute în vedere de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită, întrucât lămurirea nu implică o rejudecare a cauzei, iar ceea ce se solicită prin cererea de lămurire a dispozitivului este, în fapt, efectuarea unei veritabile operaţiuni de judecată în sensul stabilirii a însuşi obiectului cauzei.

Or, instanţa, în cererea de lămurire a dispozitivului, nu poate efectua verificări pentru a cerceta dacă au existat modificări patrimoniale având în vedere faptul că notificarea a fost formulată în anul 2001 (fiind admisă cererea în raport de conţinutul notificării care făcea trimitere la fabrica Isvoranu din starea în care se afla la data notificării), iar S.C. E. S.A., a suferit de la data înfiinţării, din anul 1991, schimbări juridice esenţiale, respectiv a fost divizată, care au afectat patrimoniul acesteia, neexistând un istoric al fluctuaţiilor patrimoniale şi nicio evidenţă clară scriptică a bunurilor ce se regăseau în patrimoniul acesteia în anul 2001 şi provenite ca urmare a naţionalizării fostei fabrici Isvoranu.

Astfel, lămurirea dispozitivului unei hotărâri presupune doar clarificarea dispozitivului hotărârii, iar nu modificarea acestuia sau completarea considerentelor hotărârii. În această procedură sunt permise doar lămurirea înţelesului dispozitivului şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii, nu şi lămurirea considerentelor deciziei sau modificarea soluţiei pronunţate de instanţă, prin adăugarea unor dispoziţii suplimentare care nu au constituit obiect al cererii deduse judecăţii sau care au legătură cu o etapă ulterioară soluţionării cauzei.

Cu privire la solicitarea de lămurire formulată de către contestatorul B. cu privire la bunurile ce se cuvin către S.C. C. S.R.L., prin succesoarea S.C. A. S.R.L. (respectiv numai cele dobândite potrivit procesului-verbal de licitaţie nr. x din 12 iulie 2006, adică suprafaţa de teren de 54.692,15 mp şi construcţiile care se găseau pe acesta) şi cele care se cuvin către B. (diferenţa de teren de 26.438,74 mp şi pentru construcţiile aflate pe acesta), Curtea a reţinut că această solicitare excede cadrului unei lămuriri, deoarece prin decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008 s-a stabilit a se emite o decizie cu propunere de acordare despăgubiri în cotă-parte de 2/3, iar prin prezenta cerere se solicită se individualiza bunurile care se cuvin fiecăruia dintre cele două persoane îndreptăţite.

Având în vedere că instanţa care a pronunţat decizia nr. 146 din 03 noiembrie 2008 s-a raportat la conţinutul notificării, nu se poate efectua o departajare a drepturilor câştigate de cei doi petenţi prin indicarea unei suprafeţe exacte, cota de 2/3 urmând a fi stabilită în concret între părţi în raport de contractul de vânzare drepturi litigioase ce le guvernează acordul de voinţă.

Conchizând, această instanţă a reţinut că, prin emiterea Deciziei nr. 52/2012, de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, rezultă că dispozitivul deciziei civile nu a necesitat o lămurire cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea acestuia pentru a putea fi executat de către pârâta din dosarul nr. x/2002 în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia din titlul executoriu, respectiv aceea de emitere a unei propuneri de acordare despăgubiri în condiţiile art. 6 alin. (4), art. 29 alin. (1)-(3), art. 31 din Legea nr. 10/2001, existând o executare voluntară a obligaţiei stabilită în titlu executoriu.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs petenţii D. şi S.C. A. S.R.L., cu a căror soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs formulată de petentul B., acesta a solicitat, în principal, modificarea încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2002, în raport de indicaţiile Tribunalului Bucureşti, stabilite prin încheierile din 13 noiembrie 2019 şi 15 ianuarie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2018; în subsidiar, a solicitat casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Bacău.

În motivarea cererii, recurentul, după prezentarea, pe larg a situaţiei de fapt a litigiului, a susţinut că hotărârea recurată este nelegală, întrucât, din cuprinsul cererii de lămurire şi a înscrisurilor aflate la dosar, reiese că nu a solicitat modificarea sau completarea considerentelor ori a dispozitivului hotărârârii şi nici stabilirea de către instanţă a însuşi obiectului cererii, cum greşit a reţinut curtea de apel, ci a solicitat interpretarea, clarificarea şi explicitarea dispozitivului deciziei nr. 146/2008.

În raport de cele dispuse de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2018, recurentul a arătat că, prin cererea de lămurire, a solicitat instanţei să indice, în concret, bunurile imobile pentru care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin decizia nr. 146/2008, fie în sensul unei indicări globale (prin referirea la suprafeţele de 54.692,15 mp teren şi la construcţiile aferente din patrimoniul S.C. E. S.A., la care este îndreptăţită societatea C. S.R.L., prin succesoarea sa A. S.R.L., respectiv suprafaţa de 26.438,74 mp şi construcţiile aferente din patrimoniul S.C. F. S.R.L., la care este îndreptăţit recurentul), fie în sensul nominalizării individuale a acestor bunuri, arătând că nu a cerut alte bunuri (înlocuire de obiect) sau bunuri suplimentare (extindere de obiect).

Prin încheierea recurată, Curtea de Apel Bacău a arătat că nu poate clarifica dispozitivul deciziei civile nr. 146/2008, întrucât acestei instanţe nu îi este clar ce bunuri a avut în vedere la pronunţarea deciziei a cărei lămurire se cere, ceea ce, în opinia recurentului, echivalează cu o denegare de dreptate şi neasumarea soluţiei pronunţate, deşi această decizie este definitivă şi irevocabilă, a intrat în circuitul civil, scopul său fiind acela de a produce efecte juridice, efecte care nu se pot produce în măsura în care Tribunalul Bucureşti afirmă că nu o poate duce la îndeplinire, întrucât dispozitivul deciziei nu este clar.

Astfel, prin refuzul instanţei de a lămuri dispozitivul deciziei civile nr. 146/2008, recurentul a învederat că se află în imposibilitate de a obţine despăgubirile aferente, iar, în acest sens, decizia nr. 146/2008 va rămâne lipsită de efecte juridice.

A mai susţinut recurentul că, din precizările nr. 5602 din 06 iunie 2008, formulate de E. S.A. Bacău, şi din precizările sale depuse pentru termenul din 19 mai 2008, rezultă expres care sunt bunurile pe care le-a solicitat şi care sunt bunurile care s-au aflat în patrimoniul E. S.A. la data formulării notificării.

Recurentul a arătat că, la data de 02 iunie 2020, a depus la dosarul cauzei înscrisul constând în Cartea Funciară nr. x/N nr. cadastral x Bacău, probă pe care instanţa care a judecat cererea de lămurire a încuviinţat-o, considerând-o utilă soluţionării cauzei, dar în încheierea recurată nu s-a făcut nicio trimitere la această probă, în care sunt consemnate atât terenul, cât şi construcţiile care se aflau în patrimoniul E. S.A., în anul 1999, anterior notificării efectuate de petent în anul 2001, precum şi modificărilor care au survenit ulterior în anii 2003 şi 2006.

Prin cererea de lămurire s-a făcut trimitere exclusiv la bunurile care rezultă din considerentele şi dispozitivul deciziei civile nr. 146/2008, precum şi din probele de la dosarul cauzei, iar nu la bunuri care nu se regăsesc în dosar.

Recurentul a mai susţinut că, în ceea ce priveşte defalcarea imobilelor pentru care i se cuvin despăgubiri petentului şi fostei C. S.R.L. (actuala A. SRL), nu a solicitat "alte drepturi decât cele deja stabilite" prin decizia a cărei lămurire s-a cerut, ci a solicitat doar explicitarea drepturilor care se cuvin fiecăreia dintre părţi din cota de 2/3 din bunurile acordate, respectiv bunurile care rezultă din actele de la dosarul cauzei, în special din Contractul de cesiune drepturi litigioase nr. 1463 din 12 iunie 2007, procesul-verbal de licitaţie nr. x din 12 iulie 2006, proiectul de divizare şi situaţia imobilizărilor corporale F., astfel cum aceste bunuri au fost explicitate de părţi prin precizările nr. 5602 din 06 iunie 2008 formulate de E. S.A. Bacău, şi prin precizările depuse de petent pentru termenul din 19 mai 2008.

Sub un alt aspect, recurentul a arătat că solicitarea din cererea de lămurire în sensul că despăgubirile nu privesc imobilele scoase din patrimoniul fabricii până la data formulării notificării, este justificată de faptul că, aşa cum rezultă din Certificatul nr. x/16.07.1996, respectiv din procesul-verbal de predare-primire din 20 ianuarie 1960, aceste imobile au fost notificate separat, iar cu privire la unele dintre ele au fost deja emise dispoziţii de retrocedare/acordare de măsuri compensatorii.

Întrucât potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, notificările nu puteau fi formulate decât către unităţile deţinătoare, recurentul a învederat că din moment ce aceste imobile nu se aflau în patrimoniul E. S.A., notificarea sa către această instituţie nu putea viza şi aceste imobile.

Referitor la considerentele din încheierea recurată privind netemeinicia lămuririi unei hotărâri care a fost executată, recurentul a susţinut că aceste considerente sunt în contradicţie cu soluţia de respingere a excepţiei tardividăţii formulării cererii de lămurire, soluţie pronunţată de aceeaşi instanţă prin încheierea interlocutorie din 17 iunie 2020, reţinând că legiuitorul nu a prevăzut un termen imperativ pentru formularea cererii de lămurire a dispozitivului, întrucât o astfel de cerere nu afectează autoritatea de lucru judecat a hotărârii respective şi nici caracterul executoriu al acesteia. Astfel, motivarea instanţei din încheiere recurată, în sensul limitării în timp a posibilităţii de formulare a unei cereri de lămurire, respectiv până la executarea hotărârii, este contrară raţionamentului aceleiaşi instanţe care anterior a stabilit că nu există un termen reglementat de legiuitor pentru formularea cererii de lămurire a dispozitivului.

Instanţa care a judecat cererea de lămurire s-a aflat într-o evidentă eroare, întrucât intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu a executat benevol decizia a cărei lămurire s-a solicitat şi nu exista posibilitatea petentului de a solicita lămurirea în cadrul unei contestaţii la executare. Aşa cum a arătat petenta S.C. A. S.R.L. în cererea sa de lămurire şi, astfel cum rezultă din documentele anexate întâmpinării formulate de intimată la cererile de lămurire, pentru punerea în executare a deciziei civile nr. 146/2008, intimata a fost executată silită, deoarece a refuzat să execute benevol hotărârea.

În continuare, recurentul a făcut referire la doctrina în materie, care în analiza textului art. 443 din Noul C. proc. civ., text care în opinia recurentului aceleaşi prevederi ca şi art. art. 281 din C. proc. civ. din 1865, a statuat că cererea de lămurire a hotărârii sau a îndepărtării dispoziţiilor potrivnice poate fi formulată oricând, chiar şi după începerea executării silite.

Recurentul a susţinut că decizia nr. 52 din 04 aprilie 2012, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului reprezintă o etapă intermediară în procesul de acordare a despăgubirilor ce i se cuvin, rolul acesteia fiind unul formal, respectiv acela de a emite o decizie cu propunere de acordare despăgubiri, decizie care a fost emisă în temeiul unei hotărâri judecătoreşti şi care doar a reprodus dispozitivul acestei hotărâri.

Astfel, prin executarea silită a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului de către S.C. C. S.R.L. (actuala A. SRL) nu s-a definitivat procesul de acordare a despăgubirilor, decizia emisă de AAAS nefiind de natură să producă efecte juridice concrete în patrimoniul petentului sau al C. S.R.L. (actuala A. SRL), singura decizie care va stabili drepturi pecuniare efective va fi cea emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, decizie care va cuprinde punctajul definitiv ce va fi stabilit în Dosarul nr. x/2018.

Conchizând, recurentul a arătat că, prin încheierea recurată, instanţa nu a intrat în cercetarea fondului cererii de lămurire, întrucât nu a analizat în concret bunurile cu privire la care s-a dispus acordarea de despăgubiri prin decizia civilă nr. 146/2008.

Prin cererea de recurs formulată de recurenta S.C. A. S.R.L., aceasta a susţinut că încheierea din data de 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul x/2002, cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), întrucât instanţa a reţinut expres înscrisurile existente la dosarul cauzei, care indică bunurile ce se găseau în patrimoniul Fabricii Isvoranu la momentul preluării acesteia, dar a respins cererea de lămurire dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, ca neîntemeiată, cu toate că în această decizie nu se menţionează bunurile ce reies din probatoriul administrat în cauză şi din documentele reţinute de instanţă.

Din înscrisul "copie extras inventar al Fabricii "Isvoranu" S.A., menţionat în considerentele deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008 şi reţinut în încheierea atacată, ca fiind printre documentele care au fundamentat soluţia instanţei, se arată expres că fabrica este situată în oraşul Bacău şi se întinde pe un teren de 80.000 mp.

Cu privire la clădiri, din înscrisurile "Registrul de impozite şi taxe pe anii 1948-1949, emis de Arhivele Naţionale Bacău" şi "Certificat nr. x/24.09.1996", ambele menţionate în considerentele deciziei a cărei lămurire se solicită, şi despre care, în încheierea atacată, s-a reţinut că se numără printre documentele care au fundamentat soluţia instanţei, rezultă că pe teren existau clădirea fabricii, creşă, cantină, depozite si două locuinţe pentru muncitori, fiecare cu număr de cadastru separat.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-petentă este acela că încheierea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Prin cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, recurenta a solicitat lămurirea întinderii dispozitivului asupra bunurilor indicate în materialul probator administrat în dosar, respectiv sub aspectul bunurilor pentru care s-au acordat măsurile reparatorii, fără a cere instanţei efectuarea unei veritabile operaţiuni de judecată în sensul stabilirii a însuşi obiectului cauzei, aspect care ţine exclusiv de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea fondului cauzei.

Pentru a da curs dispoziţiilor Tribunalului Bucureşti din încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul x/2018, recurenta a arătat că prin cererea de lămurire a întinderii dispozitivului a solicitat să se indice că dispozitivul deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008 se referă la imobilele ce reies din documentele existente în dosarul nr. x/2002, respectiv terenul fabricii şi clădirile situate pe acesta, în suprafaţa, cu adresa, numărul şi soluţia constructivă ce reies din acelaşi material probator, existent la dosar.

Dintr-o altă perspectivă, recurenta a învederat că încheierea recurată apare ca lipsită de temei legal pentru că instanţa a reţinut că i s-a solicitat, pe calea lămuririi dispozitivului, "efectuarea unei veritabile operaţiuni de judecată în sensul stabilirii a însuşi obiectului cauzei".

Obiectul cauzei nr. 2988/32/2002 a fost stabilirea calităţii contestatorului B. şi a autoarei recurentei, de persoane îndreptăţite să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ca urmare a naţionalizării Fabricii de Postav şi Textile "Isvoranu", fiind stabilit odată cu rămânerea definitivă a deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, însă, cu toate acestea, calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu s-a putut stabili.

A mai arătat recurenta că imobilele pentru care s-a constatat în mod definitiv calitatea contestatorului şi a autoarei sale, de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, rezultă din materialul probator efectiv administrat în dosarul cauzei cu ocazia soluţionării cauzei în fond şi apel, astfel că este lipsită de temei legal încheierea recurată prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului, în sensul de a se arăta că acesta se referă la imobilele din înscrisurile administrate în cauză.

Un alt argument al Curţii de Apel Bacău în respingerea cererii de lămurire a fost acela că obligaţia a fost executată benevol de chemata în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi că lămurirea hotărârii nu mai este posibilă întrucât această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate, cât timp nu s-a cerut executarea, tocmai pentru înlăturarea oricăror eventuale dificultăţi la executare.

Însă, instanţa a omis faptul că decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008 nu era, prin natura sa, susceptibilă de executare silită altfel decât prin constrângerea chematei în garanţie să o execute, prin stabilirea în sarcina acesteia de amenzi, care, în temeiul art. 5803 C. proc. civ., a fost condamnată la plata de amenzi civile până la îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008, deoarece obligaţia nu putea fi executată de nicio altă persoană decât chemata în garanţie.

Recurenta a susţinut că, astfel cum s-a reţinut în încheierea recurată, lămurirea dispozitivului pe calea contestaţiei la executare era o posibilitate a chematei în garanţie, iar nu a sa, care avea calitatea de creditor urmăritor în cadrul procedurii de executare silită a obligaţiei. Chemata în garanţie a emis Decizia nr. 52 din 04 aprilie 2012, în concordanţă cu dispozitivul deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, astfel încât, în calitate de creditor urmăritor în cadrul procedurii de executare silită a obligaţiei ce nu poate fi executată de nicio altă persoană în afară de debitor, nu avea motive sau interes să formuleze contestaţie la executare în cadrul procedurii de executare silită sau să conteste decizia emisă.

S-a mai arătat că prin emiterea Deciziei nr. 52 din 04 aprilie 2012 a fost epuizată procedura de executare silită a obligaţiei chematei în garanţie din cuprinsul deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, iar nu finalitatea Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii si justiţiei, precum si unele măsuri adiacente şi nici a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Punerea efectivă în executare a deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008 urma să fie făcută de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, nemaifiind permisă vreo formă de executare silită împotriva acesteia pentru executarea sarcinilor sale legale, pentru care a fost înfiinţată.

În acest sens, astfel cum a apreciat Tribunalul Bucureşti, recurenta a învederat că este necesară lămurirea de către Curtea de Apel Bacău a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, sub aspectul bunurilor pentru care se acordă măsuri reparatorii.

La 15 octombrie 2020, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează să le respingă, pentru considerentele ce succed:

Dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., pe care recurenţii-petenţi şi-au întemeiat cererile de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul x/2002, sunt aplicabile în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau când acesta conţine cuprinde dispoziţii potrivnice.

Pretinzând caracterul nelegal al soluţiei instanţei de fond care a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, întrucât nu sunt întrunite dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, o greşită aplicare a prevederilor legale în materie, având în vedere că decizia nu poate fi adusă la îndeplinire de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, întrucât dispozitivul hotărârii nu este clar şi nu indică bunurile imobile pentru care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii, recurenţii fiind astfel în imposibilitate de a obţine despăgubirile aferente.

Conform textului menţionat, astfel cum corect a reţinut curtea de apel, în această procedură se pot cere lămuriri asupra înţelesului dispozitivului şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii, însă nu şi lămurirea considerentelor deciziei sau modificarea soluţiei pronunţate de instanţă, prin adăugarea unor dispoziţii suplimentare care nu au constituit obiect al cererii deduse judecăţii sau care au legătură cu o etapă ulterioară soluţionării cauzei.

În speţă, potrivit deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, obiect al cererii de lămurire, s-a dispus obligarea chematei în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti să emită contestatorului B. şi S.C. C. S.R.L. Bacău decizie cu propunere de acordare de despăgubiri în condiţiile art. 6 alin. (4), art. 29 alin. (1)-(3) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru bunurile solicitate de contestator în notificarea nr. x din 17 aprilie 2001, având ca obiect restituirea fostei Ţesătorii Isvoranu Bacău, în cotă-parte de 2/3 din valoarea acestora.

Prin decizia nr. 9002 din 05 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a fost respins recursul declarat de chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

În aceste condiţii, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a executat decizia civilă nr. 146 din 03 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin emiterea Deciziei nr. 52/2012, care cuprinde propunerea de măsuri reparatorii prin echivalent în cotă de 2/3 din bunurile fostei Ţesătorii Isvoranu Bacău.

Prin cererea de recurs, recurentul B. a învederat că nu a solicitat modificarea ori completarea considerentelor sau a dispozitivului hotărârii şi nici stabilirea obiectului cererii, ci indicarea, în concret, a bunurilor pentru care, prin decizia a cărei lămurire se cere, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii, bunuri care rezultă, expres, din precizările nr. 5602 din 06 iunie 2008, formulate de E. S.A., şi din precizările sale depuse pentru termenul din 19 mai 2008.

Analizând această critică, în mod corect, curtea de apel a reţinut că precizările nr. 5602 din 06 iunie 2008, formulate de E. S.A. nu reprezintă precizări ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, ci conţin un istoric al bunurilor debitoarei E. S.A., evidenţiat de lichidatorul judiciar al acestei societăţi, iar prin precizările din 19 mai 2008 s-a indicat faptul că suprafaţa revendicată este de 80.000 mp, instanţa apreciind corect că ceea ce se solicită prin cererea de lămurire este stabilirea obiectului cauzei, aspect care ţine exclusiv de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea fondului cauzei.

Înalta Curte reţine că prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul hotărârii, ci se clarifică şi interpretează doar măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte.

Susţinerile recurenţilor sunt lipsite de temei şi ignoră conţinutul dispoziţiei cuprinse în art. 2811 C. proc. civ., care a constituit fundamentul demersului judiciar al acestora.

Recurenta S.C. A. S.R.L. a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât curtea de apel a reţinut expres înscrisurile existente la dosarul cauzei, care indică bunurile care se găseau în patrimoniul Fabricii Isvoranu la momentul preluării acesteia, dar cu toate acestea a respins cererea de lămurire a dispozitivului nr. 146 din 03 noiembrie 2008, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că, prin încheierea recurată, curtea de apel a reţinut că la dosar au fost ataşate documente care au fundamentat soluţia instanţei de fond şi care au permis acesteia să concluzioneze îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru admiterea cererii, dar s-a reţinut şi faptul că, prin încheierea din data de 27 octombrie 2008, s-a respins proba cu expertiză topo-cadastrală şi construcţii, solicitată de către ambii reclamanţi, în considerarea dispoziţiilor art. 6, art. 29 şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, ca nefiind pertinentă cauzei.

Prin urmare, întrucât instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită a respins proba cu expertiză, în mod corect s-a reţinut că în cadrul procedurii de lămurire nu pot fi administrate probe respinse de instanţă pentru soluţionarea fondului cauzei, în contextul în care încă de la data promovării cererii de chemare în judecată s-a indicat imposibilitatea unei precizări exacte a imobilului solicitat din lipsa documentaţiilor specifice procedurilor de naţionalizare.

Aşa cum a reţinut şi instanţa anterioară, aspectele privind identificarea imobilului în litigiu reprezintă probleme de fond ale cauzei, care puteau fi dezbătute doar în cadrul căilor de atac reglementate de lege, iar nu în cadrul unei cereri de lămurire dispozitiv, însă din analiza cererilor de recurs formulate împotriva deciziei civile a cărei lămurire se solicită şi a deciziei nr. 9002 din 05 noiembrie 2009 reiese că aceste aspecte nu au fost supuse cenzurii în recurs.

În acest context, critica din recurs vizând omisiunea instanţei învestite cu soluţionarea cererii de lămurire de a valorifica extrasul CF nr. xN nu este de natură a fundamenta o ipoteză de nelegalitate de deciziei ce face obiectul prezentului recurs.

Tot astfel, nu i se poate reproşa instanţei de apel interpretarea art. 2811 din C. proc. civ. în alt sens decât cel pretins de recurenţi, iar operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional, doar în absenţa realizării acestor operaţiuni, putându-se invoca dispoziţiile art. 5 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Contrar celor afirmate de recurenţi, hotărârea curţii de apel nu este contradictorie, ea afirmând coerent că cele solicitate de petenţi prin cererea de lămurire a dispozitivului excedează acestei proceduri.

Referitor la critica recurenţilor vizând faptul că decizia a cărei lămurire se solicită nu a fost executată benevol de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ci prin executare silită, Înalta Curte constată că prin încheierea recurată s-a reţinut, în concordanţă cu practica instanţei supreme, că după executarea de bunăvoie de către părţi, nu se mai poate cere lămurirea hotărârii sub aspectul înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, iar în timpul executării, lămurirea se putea face numai pe calea contestaţiei la executare.

În cauză, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 146/2008, rămasă definitivă şi irevocabilă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr. 52 din 04 aprilie 2012 de propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent către petentul B. şi S.C. C. S.R.L. Bacău, pentru cota de 2/3 din bunurile fostei Ţesătorii Isvoranu Bacău, iar pentru emiterea acestei decizii nu au fost necesare lămuriri cu privire la dispozitivul deciziei nr. 146/2008.

Întrucât această procedură este pusă la dispoziţia părţii interesate, cât timp nu s-a cerut executarea, tocmai pentru înlăturarea oricăror eventuale dificultăţi la executare, în speţă, raportat la circumstanţele factuale anterior reliefate, nu s-ar putea susţine că obligaţia stabilită prin dispozitivul deciziei este incertă şi nici că aceasta a fost imposibil de executat.

În acest context, trebuie observat că nici argumentele din recurs întemeiate pe aprecierea realizată de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii recurenţilor având ca obiect stabilirea cuantumului măsurilor compensatorii în echivalent, nu susţin nelegalitatea deciziei recurate în speţă, ci, aşa cum s-a arătat deja, eventuala nemotivare a deciziei ce se cere a fi lămurită ori insuficienta argumentare a soluţiei adoptate fiind apte de fi susţinute, ca motive de recurs împotriva acestei decizii, pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar nu împotriva hotărârii pronunţate asupra cererii de lămurire a dispozitivului.

În plus, decizia a cărei lămurire se solicită conţine criteriile care trebuie avute în vedere în stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent, astfel că, nici din acest punct de vedere nu s-ar putea valida argumentele din recurs vizând imposibilitatea obţinerii acestor despăgubiri şi lipsirea de efecte a acestei hotărâri.

În consecinţă, critica recurenţilor privitoare la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, respectiv a art. 2811 C. proc. civ. nu este întemeiată, esenţial fiind că întregul raţionament juridic al curţii de apel respectă scopul urmărit de legiuitor prin instituirea procedurii lămuririi hotărârii, acela de a înlătura eventualele contradicţii/neclarităţi constatate între măsurile dispuse prin dipozitivul unei hotărâri şi care fie împiedică executarea acestuia, fie poate genera dificultăţi în executare.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului B. în sensul că cererea de lămurire poate fi efectuată oricând, potrivit art. 443 din Noul C. proc. civ. care este similar art. 2811 din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit art. 24 din Noul C. proc. civ., "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare." Or, dosarul în care a fost formulată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 146/2008 a fost înregistrat pe rolul instanţelor de judecată la data de 05 iulie 2001, aşadar, sunt incidente dispoziţiile legale de la data înregistrării iniţiale a dosarului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de petenţii S.C. A. S.R.L. şi B. împotriva încheierii din 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de petenţii S.C. A. S.R.L. şi B. împotriva încheierii din 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2002.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2020.