Territorial competence for judicial interdiction: interpretation of domicile as effective physical residence rather than registered address

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani sub nr. x/2019, la data de 04.12.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând punerea acesteia din urmă sub interdicţie.

În susţinerea cererii a arătat că pârâta a suferit un şoc în urma unui accident grav, nemaiavând discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale.

A mai arătat că pârâta se află în Bucureşti, sub directa atenţie a cadrelor medicale, motiv pentru care solicită ca şi expertiza psihiatrică ce urmează a fi solicitată în cauză să fie efectuată de INML Bucureşti.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 164-171 C. civ.

Prin sentinţa nr. 3145 din 1 iulie 2020, Judecătoria Focşani, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. civ., procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii.

Potrivit prevederilor art. 178 alin. (1) lit. a) C. civ., instanţa de tutelă competentă este instanţa de la domiciliul persoanei reprezentate.

Conform prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

Totodată, art. 936 C. proc. civ. prevede că cererea de punere sub interdictie judecatorească a unei persoane se soluţionează de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul.

În raport de aceste prevederi, instanţa a apreciat că în materia ocrotirii persoanei fizice competenţa teritorială este una exclusivă, şi aceasta revine instanţei de judecată de la domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite.

Interpretând în sens larg noţiunea de domiciliu, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în circumscripţia căreia locuieşte efectiv pârâta.

Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, prin sentinţa nr. 5518 din 23 septembrie 2020, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a apreciat incidente în cauză prevederile art. 936 C. proc. civ., despre care a arătat că au caracterul de normă specială prin raportare la dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează competenţa teritorială de soluţionare a cererilor în materie de tutelă şi familie.

A constatat că pârâta are domiciliul în jud. Vrancea, aşa cum reiese din actul de identitate al acesteia, aflat la fila x verso din dosar, precum şi că în speţă nu sunt indeplinite condiţiile art. 87 C. civ., pentru a putea considera că pârâta şi-a schimbat domiciliul în sectorul 6 al mun. Bucureşti.

În raport de acestea, a apreciat că Judecătoriei Focşani îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, aceasta fiind instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul persoanei a cărei punere sub interdicţie se solicită.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa a fost sesizată cu o cerere de chemare în judecată prin care s-a solicitat punerea sub interdicţie a pârâtei B., aflată la momentul introducerii acţiunii în îngrijirea reclamantei A., la domiciliul acesteia din urmă, din Bucureşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 168 C. civ., soluţionarea cererii de punere sub interdicţie se face potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 936 C. proc. civ. stipulează că "Cererea de punere sub interdicţie judecătorească a unei persoane se soluţionează de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul."

Potrivit dispoziţiilor art. 114 din acelaşi act normativ, "(1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

Astfel, dispoziţiile art. 936 C. proc. civ. instituie o normă specială de competenţă teritorială absolută în materia punerii sub interdicţie, mai exact o normă de ordine publică, având în vedere că priveşte capacitatea persoanei fizice.

Înalta Curte constată că problema care a generat ivirea prezentului conflict de competenţă priveşte interpretarea diferită pe care instanţele de judecată aflate în conflict au dat-o noţiunii de domiciliu.

Conform dispoziţiilor art. 87 C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Totodată, art. 88 C. civ. defineşte reşedinţa persoanei fizice ca fiind locul unde are locuinţa secundară.

Art. 91 din acelaşi act normativ prevede că, "(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte reţine că noţiunea de domiciliu la care fac trimitere textele de lege, enunţate mai sus, vizează, în sens procedural, locuinţa unde se găseşte în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, pentru a-i putea fi asigurat şi respectat dreptul la apărare şi pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluţionării cauzei.

Prin urmare, noţiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanţă nu atât locuinţa statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuieşte efectiv.

Potrivit susţinerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată şi din precizarea depusă de aceasta la 2 martie 2020, coroborate şi cu actele medicale depuse în susţinerea cererii, rezultă că intimata locuieşte la fiica acesteia, la adresa din Bucureşti, str. x, întrucât necesită îngrijiri speciale, fiind încadrată în grad de handicap grav, ce necesită asistenţă personală permanentă.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte va ţine seama de locuinţa efectivă a persoanei ocrotite, prin raportare la necesităţile probatorii şi la măsurile de ocrotire ce trebuie dispuse în cauză, circumstanţe în raport de care domiciliul menţionat în buletinul de identitate al pârâtei este lipsit de relevanţă.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta A., având ca obiect punere sub interdicţie, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află locuinţa efectivă a persoanei a cărei punere sub interdicţie se solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.