Construction permit tax exemption for expropriation projects misapplied; statutory tax liability under Law 50/1991 upheld.

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020

Deliberând, în condiţiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea formulată la data de 11 iunie 2018, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. a solicitat instanţei să dispună:

Obligarea pârâtului municipiul Oradea, prin primar, la plata sumei de 243.415,11 RON, reprezentând cota de 0,1% şi cota de 0,7%, precum şi penalităţi de întârziere aferente AC nr. x/07.10.2011, AC nr. x/20.07.2012, AC nr. x/12.06.2012, AC nr. x/12.06.2012, x/18.06.2012, AC nr. x/02.10.2012, AC nr. x/29.10.2012, Ac nr. x/12.06.2012, AC nr. x/10.08.2012, AC nr. x/14.06.2012, AC nr. x/11.06.2012, AC nr. x/11.06.2012, AC nr. x/05.03.2012, AC nr. x/05.09.2012, AC nr. x/02.10.2012, AC nr. x/29.10.2012.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin încheierea finală de dezînvestire pronunţată la 19 septembrie 2018 în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declinat spre competentă soluţionare secţiei I civilă a Tribunalului Bihor cererea formnulată de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 31C din 20 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii şi l-a obligat pe pârât la plata către acesta a sumei de 158.042,83 RON, reprezentând cotă şi penalităţi de întârziere aferente autorizaţiilor de construire.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 85.372,28 RON, reprezentând cotă şi penalităţi de întârziere aferente autorizaţiilor de construire nr. x/2012 şi y/2012.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea

Prin decizia nr. 661/2019-A din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul declarat de către apelantul municipiul Oradea, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 31C/20.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii, criticând soluţia pentru nelegalitate, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică, s-a arătat că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 în forma în vigoare la data emiterii autorizaţiilor de construire în cauză, chiar dacă acestea au suferit modificări ulterioare;

O a doua critică vizează faptul că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi chiar străine de natura pricinii, întrucât obiectul acţiunii, reprezentat de contravaloarea cotelor şi penalităţilor aferente, calculate la valoarea de la data recepţiei la terminarea lucărilor, se fundamentează pe prevederile aplicabile la acel moment - al recepţiei la terminarea lucrărilor, indiferent de data emiterii autorizaţiilor de construire.

O a treia critică vizează referirea eronată a instanţei de apel la prevederile legislaţiei anterioare, Legea nr. 194/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008, este vădit eronată, aceste acte normative abrogate nefiind incidente în cauză.

O a patra critică vizează aplicarea greşită şi a normelor de drept material şi anume ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, care scutesc de taxele către ISC numai proiectele care întrunesc cumulative următoarele condiţii: sunt cuprinse în programul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, privind dezvoltarea de obiective de interes national, judeţean sau local şi realizarea proiectelor necesită exproprierea pentru justă cauză.

În fine, o ultimă critică se referă la faptul că instanţa de apel a nesocotit şi normele de drept procesual, prin menţionarea în dispozitivul hotărârii a faptului că decizia din apel este definitivă, desi în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., aceasta este supusă căii de atac a recursului.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 14 iulie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la data de 20 octombrie 2020.

II. Soluţia şi considerentele soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs formulate de pârâtul se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Pentru a răspunde motivelor de recurs, trebuie lămurit dacă instanţa de apel a identificat corect regimul juridic al obligaţiei stabilite în sarcina pârâtului Municipiul Oradea şi a aplicat corespunzător dispoziţiile legale incidente în speţă.

i) Normele de drept incidente în cauză

Potrivit dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 50/1991, în forma în vigoare în cursul anului 2015:

(1) Cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, cu excepţia celor prevăzute la art. 3 lit. b) şi a) lăcaşurilor de cult.

(2) Virarea sumelor stabilite conform dispoziţiilor alin. (1) se face în contul inspectoratelor teritoriale în construcţii, judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, o dată cu transmiterea înştiinţării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 7 alin. (8). Întârzierea la plată a cotei prevăzute la alin. (1) se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată. Disponibilităţile la finele anului din veniturile extrabugetare se reportează în anul următor şi au aceeaşi destinaţie.

(3) Cota stabilită la alin. (1) se aplică şi diferenţelor rezultate din actualizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face o dată cu recepţia la terminarea lucrărilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 50/1991:

(1) Persoanele fizice şi juridice care realizează lucrări de construcţii în condiţiile prezentei legi au obligaţia de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizaţie.

(2) Lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcţii autorizate, inclusiv în situaţia realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepţia la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administraţiei publice, desemnat de emitentul autorizaţiei de construire.

(3) La terminarea lucrărilor, beneficiarul autorizaţiei de construire are obligaţia să regularizeze taxa pentru autorizaţia de construire, potrivit legii.

(4) O dată cu regularizarea taxei prevăzute la alin. (3), beneficiarii autorizaţiilor de construire vor regulariza şi celelalte cote prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 267 alin. (14) lit. b) din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2013:

"Pentru taxele prevăzute în prezentul articol, stabilite pe baza valorii autorizate a lucrărilor de construcţie, se aplică următoarele reguli:

b) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizaţia respectivă, persoana care a obţinut autorizaţia trebuie să depună o declaraţie privind valoarea lucrărilor de construcţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale."

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010:

"Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Secretariatului General al Guvernului sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local, şi care necesită exproprierea pentru cauză de utilitate publică în înţelesul prezentei legi sunt scutite de cotele către Inspectoratul de Stat în Construcţii prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările ulterioare, şi de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, datorate pentru lucrările de construcţii executate pe coridorul de expropriere." ii) Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1)pct. 8 C. proc. civ.

Sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., în sensul că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile de drept material incidente în cauză.

Instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune în pretenţii prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Oradea la plata unor sume de bani rezultate din plata taxelor emise pentru autorizaţiile de construcţie, sume datorate de beneficiarul autorizaţiilor de construcţie către Inspectoratul de Construcţii, conform Legii nr. 50/1991 şi Codul fiscal.

Raportul juridic dedus judecăţii este guvernat de dispoziţiile art. 30, art. 37 alin. (4) şi art. 267 alin. (14) lit. b) din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2013.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că, în mod eronat, instanţa de apel şi-a fondat soluţia pe dispoziţiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, care se aplică numai în circumstanţele stabilite de actul normativ respectiv.

Astfel, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 este necesar ca proiectele de construcţii să fie cuprinse în programul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, privind dezvoltarea de obiective de interes national, judeţean sau local, cu condiţia ca pentru realizarea proiectelor să fie necesară exproprierea.

Or, în speţă, nu există niciun element din care să rezulte că se punea problema exproprierii vreunui imobil pentru care s-a emis autorizaţia de construcţie, ceea ce înseamnă că nu poate opera scutirea invocată de pârâtul Municipiul Oradea în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 255/2010 şi ale Legii nr. 194/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008, acte normative abrogate la data efectuării recepţiei lucrărilor pentru care au fost emise autorizaţiile de construcţie.

Aşa fiind, rezultă că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 30, art. 37 alin. (4) şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 255/2020, astfel încât în cauză devin incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

iii) Temeiul de drept al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) coroborate cu art. 497 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C împotriva deciziei nr. 661/2019-A din 9 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, să caseze decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C împotriva deciziei nr. 661/2019-A din 9 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.