Acquisitive prescription and accession of historic monuments: admissibility when not classified as public domain property

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2020

Deliberând, în condiţiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2017, reclamanta Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, în contradictoriu cu municipiul Bucureşti, prin Primar General, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa:

- să constate dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani cu privire la terenul în suprafaţă de 885,46 mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 1;

- să constate dobândirea dreptului de proprietate prin efectul accesiunii imobiliare artificiale asupra construcţiilor situate pe terenul aflat în Bucureşti, str. x, şi anume corpul C1 - biserica - cu o suprafaţă construită la sol de 140,16 mp, corpul C2 - casa parohială - cu o suprafaţă construită la sol de 79,90 mp, şi corpul C3 - clopotniţă+lumânărar - cu o suprafaţă construită la sol de 12,66 mp.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1739 din 11 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1674 din 7 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1739/11.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în sensul că a admis în parte acţiunea.

A constatat că reclamanta Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de prorietate asupra terenului în suprafaţă de 896 mp situat în Bucureşti, str. x, astfel cum acesta este identificat prin coordonatele punctului de contur în planul de situaţie scara 1:3000 aflat la fila x din volumul I dosar fond, parte a raportului de expertiză întocmit de expertul topograf A., aflat la filele x din volumul I dosar fond, care este omologat de instanţă.

A constatat că Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a dobândit prin efectul accesiunii reale imobiliare dreptul de proprietate asupra construcţiilor situate pe terenul care a făcut obiectul uzucapiunii şi anume biserica cu o suprafaţă construită la sol de 140,16 mp, casa parohială cu o suprafaţă construită la sol de 79,90 mp, astfel cum acestea sunt identificate în planul de amplasament şi delimitare a imobilului, aflat la fila x din din dosarul de fond, parte din raportul de expertiză întocmit de expertul B., aflat la filele x din volumul I dosar fond, care este omologat de instanţă.

A respins cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune cu privire la clopotniţa şi lumânărarul construite în anul 2010.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul municipiul Bucureşti prin Primar General, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1846, 1847 şi 1890 din vechiul C. civ., Legea nr. 422/2001 şi art. 36 din Legea nr. 18/1991, arătând că este necesară întrunirea următoarelor condiţii pentru ca uzucapiunea să poată opera, şi anume: posesia să fie utilă: continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, să se fi împlinit termenul de 30 de ani, iar lucrul să fie susceptibil de a fi uzucapat. Bunul imobil trebuie să se afle în circuitul civil, adică să nu fie inalienabil.

Susţine că din prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 2 din Legea nr. 422/2001 reiese că monumentele istorice sunt proprietate publică, doar în mod excepţional acestea putând aparţine domeniului privat. Or, apartenenţa la domeniul privat trebuie probată prin existenţa unui act administrativ care să ateste trecerea imobilului din domeniul public în domeniul privat al Statului sau al unităţii administrativ teritoriale.

În ceea ce priveşte accesiunea imobiliară, apreciază aplicabile speţei statuările Înaltei Curţi din decizia nr. 13/2019 dată în recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut, în interpretarea şi aplicarea art. 492 C. civ. de la 1964, că orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până la dovada contrară.

În drept, a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 14 iulie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 1674 A din 7 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fixând termen de judecată pe fond a recursului la data de 20 octombrie 2020, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, când instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată că motivele de recurs, astfel cum au formulate, au fost concentrate în jurul ideii potrivit căreia imobilul în litigiu este monument istoric, încercând să se creeze impresia că acest aspect ar avea, de plano, o relevanţă juridică, din perspectiva dreptului de a uzucapa.

Într-adevăr, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 " Monumentele istorice fac parte integrantă din patrimoniul cultural naţional şi sunt protejate prin lege ", însă, conform art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege " Monumentele istorice aparţin fie domeniului public sau privat al statului, al judeţelor, oraşelor sau comunelor, fie sunt proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice ".

Numai bunurile care aparţin domeniului public nu sunt susceptibile de apropriere în nici o formă şi pe nici o cale, ele fiind inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile potrivit art. 120 alin. (2) din Legea nr. 215/2001(în forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii).

Monumentele istorice care fac obiectul dreptului de proprietate privată, fie că aparţin domeniului privat al statului, judeţelor, oraşelor sau comunelor, fie că sunt în proprietatea privată a unor persoane fizice ori juridice, pot fi uzucapate, din moment ce sunt în circuitul civil.

Trecerea unui bun din domeniul privat al statului sau al unităţii administrativ terititoriale în domeniul public al acestora se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului judeţean sau local, conform art. 8 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.

Din probatoriul administrat în cauză, astfel cum a fost reţinut de instanţa de apel, mai exact din conţinutul adresei nr. x/04.09.2019 emisă de PMB - Direcţia Patrimoniu, reiese că imobilul în speţă nu este cuprins în categoria bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Bucureşti, nefiind inclus în anexa HCGMB nr. 186/2008 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Bucureşti.

Totodată, instanţa de apel a constatat că din cuprinsul adresei nr. x/26.09.2019 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, imobilul din Bucureşti, str. x, sector 1 nu a fost identificat nici în inventarele centralizate ale bunurilor proprietate publică/privată a statului.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada apartenenţei imobilului în litigiu la domeniul public al statului, neexistând o hotărâre a Consiliului General al municipiului Bucureşti prin care imobilul în litigiu să fie trecut în domeniul public, apartenenţă ce ar fi împiedicat dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului prin prescripţie achizitivă, astfel încât, acest imobil este susceptibil de posesia cerută de lege pentru a uzucapa şi, în considerarea argumentelor deja expuse, putea face obiectul unei acţiuni în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă. Astfel, urmează a fi respins motivul de recurs vizând caracterul inalienabil al imobilului situat în Bucureşti, str. x.

Cât priveşte celelalte condiţii instituite prin art. 1890 C. civ. de la 1864, referitoare la calitatea celui ce solicită constatarea intervenirii uzucapiunii, durata posesiei şi întinderea bunului asupra căreia a fost exercitată, acestea au fost analizate de instanţa de apel, care a concluzionat că au fost îndeplinite, aspecte care au prins putere de lucru judecat prin lipsa criticilor în recurs sub acest aspect.

Cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel pe petitul doi al acţiunii, recurentul-pârât a susţinut că a fost greşit aplicată instituţia accesiunii imobiliare, fiins aplicabile speţei dispoziţiile din decizia nr. 13/2019 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până la dovada contrară, precum şi că lipsa autorizaţiei de contruire constituie un impediment la recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.

Or, în ceea ce priveşte cele două construcţii edificate după data modificării Legii nr. 50/1990, prin Legea nr. 453/2001, (clopotniţa şi lumânărarul) curtea de apel a constatat că acestea au fost construite în lipsa autorizaţiei de construire, şi a respins cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune cu privire la acestea, dând eficienţă astfel statuărilor obligatorii din Decizia nr. 13/2019 a Înaltei Curţi invocată.

Cât priveşte biserica şi casa parohială, acestea au fost edificate înainte de 1 august 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001, nefiindu-le aplicabile dispoziţiile acestei legi.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel, constatând dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului, a făcut aplicarea chiar a dispoziţiilor art. 492 C. civ., conform cărora "orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contră".

Aceste dispoziţii nu se referă la accesiunea imobiliară artificială doar ca mod de dobândire a proprietăţii, ci dispensează pe proprietarul terenului de dovada proprietăţii asupra construcţiei, în baza unei prezumţii de proprietate, aplicare a principiului superficies solo cedit potrivit căruia lucrul principal este terenul şi, prin accesiune, proprietarul terenului devine şi proprietarul construcţiei.

Faţă de aceste considerente, criticile formulate în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sunt nefondate, şi Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 1674 A din 7 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Cererea formulată de intimata Parohia Sfinţii Constantin şi Elena, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe pârâtul municipiul Bucureşti prin Primarul General la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta Parohia Sfinţii Constantin şi Elena, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei în şedinţă publică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 1674 A din 7 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe pârâtul municipiul Bucureşti prin Primarul General la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta Parohia Sfinţii Constantin şi Elena.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2020.