RCA insurance late payment penalties: accrual start date requires certain and liquid debt, precluding penalties from three-month deadline where damages were quantified by court judgment

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 1 martie 2018 pe rolul Tribunalului Cluj, în dosarul nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenientul forţat C., a solicitat admiterea cererii, obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 230.000 RON, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 14.11.2015, obligarea la plata sumei de 2.729,83 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale cauzate de accident, la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi din sumele indicate, de la data de 05.10.2017 (data expirării celor 3 luni în care asigurătorul trebuia să răspundă la cererea de despăgubire formulată) şi până la data plăţii efective şi integrale a debitelor principale, precum şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 156 din 26 martie 2019 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenientul forţat C. şi, în consecinţă:

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2.729,83 RON cu titlu de daune materiale.

Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 28.080 RON cu titlu de despăgubiri morale.

Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aplicate la sumele datorate după împlinirea a termenului de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 2.843,4 RON cu titlu 88 cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru, onorariu expertiză medico-legală şi onorariu avocaţial parţial.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 203/A din 10 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a fost admis în parte apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 156 din 26.03.2019 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2018, care a fost schimbată în parte în sensul că a fost obligată pârâta B. S.A. să plătească reclamantului penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi din sumele datorate începând cu data de 05.10.2017 şi până la data plăţii efective şi integrale a acestor sume.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

A fost obligată intimata S.C. B. S.A. să plătească apelantului A. suma de 500 RON, cheltuieli de judecată parţiale în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate Curtea de Apel Cluj, pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin 1 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de exercitarea căii de atac.

Astfel, pârâta arată că decizia este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, conform cărora:

"în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire".

În opinia pârâtei, instanţa de apel a reţinut, greşit, că adresa emisă de pârâtă la data de 24.07.2017, prin care a solicitat completarea dosarului de daună, nu întruneşte condiţiile legale, în sensul de a se formula o ofertă sau un refuz justificat. În realitate, consideră evident faptul că, aducând reclamantului la cunoştinţă necesitatea completării dosarului de daună, i-a comunicat chiar motivele pentru care nu se pot acorda despăgubirea, deci implicit refuzul la care fac referire dispoziţiile legale menţionate.

În speţă, se învederează că prin adresa depusă la dosar, în termen legal, i-a solicitat reclamantului să completeze dosarul de daună cu documente justificative din care să rezulte prejudiciul material şi amploarea leziunilor. Reclamantul nu a răspuns solicitării şi nici măcar nu a ridicat corespondenţa, aşa cum rezultă din plicul aflat la dosar.

În speţă, daunele nu aveau caracter cert la data de 05.10.2017, moment de la care a fost obligat la plata penalităţilor, întrucât, în faza respectivă, daunele nu sunt individualizate şi cuantificate prin documente.

În opinia sa, este nelegală obligarea la plata penalităţilor, din moment ce despăgubirile sunt rezultatul evaluării probatoriului. Astfel, răspunderea părţilor implicate şi întinderea acesteia au fost stabilite numai prin hotărâre judecătorească, motiv pentru care consideră nelegală obligarea la plata penalităţilor începând cu data menţionată.

Prejudiciul este evaluat sub forma unei sume de bani abia prin hotărâre judecătorească, doctrina arătând că nu există o obligaţie bănească în sarcina debitorului încă de la data cauzării prejudiciului. Este necesar să se facă distincţia dintre ceea ce este paguba suferită şi valoarea acesteia. Prejudiciul constituie premisa răspunderii care generează un drept inform la reparaţie. Prin pronunţarea hotărârii, dreptul abstract la reparaţie se transforma într-o creanţă certă, lichid şi exigibilă, expresie juridică a preţuirii în bani a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Aşadar, susţine recurenta că este aplicabil art. 37 - (4) din Norme, conform căruia "despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească". În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 538/2019, reţinând că sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere nu poate fi aplicată decât numai dacă există o culpă în întârzierea plăţii despăgubirilor pentru un prejudiciu devenit cert, lichid şi exigibil. În speţă, despăgubirile s-au realizat în cadrul procesului, ca efect al probatoriului administrat.

Prin decizia menţionată, arată recurenta, s-a reţinut că textul evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea. Primul moment vizează ipoteza reglementată, de altfel, prin art. 54 din Legea nr. 136/1995 care consacră principiul stabilirii şi acordării despăgubirilor pe cale amiabilă în baza înţelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, situaţie în care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii şi cuantificării daunei, iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, situaţie în care obligaţia de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă.

Or, în cauză, despăgubirea cuvenită reclamantului, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurător RCA, context în care penalităţile de întârziere reglementate de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire ia suma de despăgubiri pe care este obligat să o plătească.

Se arată că, întrucât daunele nu au acest caracter, acestea urmând să fie acordate prin hotărâre judecătorească şi că numai de la data comunicării hotărârii definitive, daunele sunt cuantificate şi reprezintă creanţa certă.

Dispoziţiile art. 37 se referă la obligaţia asigurătorului de a plăti despăgubirea în 10 zile de la primirea hotărârii judecătoreşti definitive privind suma pe care trebuie să o plătească. Cum reclamantul nu poate şti dacă pârâtul nu îşi va îndeplini această obligaţie în termenul legal, iar buna-credinţă se prezumă, se solicită respingerea capătului de cerere, ca neîntemeiat.

În concluzie, din perspectiva celor expuse se solicită admiterea recursului.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat, menţinerea deciziei recurate, ca fiind legală şi temeinică, nefiind incident motivul de recurs indicat.

S-a arătat că prin Directiva nr. 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au manifestat o preocupare deosebită pentru a garanta persoanelor vătămate prin accidente de circulaţie un drept de a obţine soluţionarea litigiului în cel mai scurt timp (Preambul, pct. 40). În acest sens, directiva amintită impune statelor membre adoptarea unor proceduri prin care asigurătorii să prezinte victimelor o ofertă de despăgubire într-un termen rezonabil, aspect corespondent în prevederile Normei nr. 23/2014 a ASF privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Potrivit art. 37 alin. (1) şi alin. (2) din Norma nr. 23/2014, aplicabilă la data producerii accidentului:

"În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitate, formulând în scris o oferta de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu o aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire".

"Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii".

Societatea de asigurare a fost avizată la data de 04.07.2017, fără a formula o cerere de despăgubire sau un refuz motivat în termenul de 3 luni, în conformitate cu prevederile legale în materie, fiind astfel obligată la plata despăgubirilor cuvenite reclamantului începând cu prima zi de după expirarea termenului de 3 luni menţionat anterior, respectiv 05.10.2017, astfel cum reţine în mod corect instanţa de apel.

Se mai arată că societatea de asigurare nu a răspuns în termen solicitării reclamantului, cu privire la nicio pretenţie, iar solicitarea de completare a dosarului nu întruneşte cerinţele legale, prevăzute în mod expres de art. 37 alin. (1) şi (2) din Norma 23/2014, în sensul de a formula o ofertă de despăgubire sau un refuz justificat. Instanţa de apel reţine în mod corect că "solicitarea de acte suplimentare nu întruneşte condiţiile unui refuz justificat, astfel că obligaţia de plata a penalităţilor survine la simpla expirare a termenului de 3 luni".

Mai mult, societatea de asigurare a depus doar odată cu întâmpinarea o copie a unei adrese, care nu a parvenit niciodată intimatului, şi care ar fi fost comunicată, prin care se solicitau acte suplimentare.

S-a învederat că această adresă nu a fost comunicată la domiciliul ales pentru comunicare prin avizarea de daună din data de 04.07.2017, respectiv la sediul reprezentantului convenţional, sens în care nu poate reprezenta o comunicare validă din punct de vedere legal. În plus, la dosarul cauzei nu există vreo confirmare de primire a acesteia, astfel cum se prevede în mod expres de dispoziţiile art. 37 din Norma 23/2014. De asemenea, în cazul în care, societatea de asigurare considera că nu are suficiente documente pentru soluţionarea dosarului de daună, acesta putea să respingă cererea de despăgubire, însă aceasta nu a ieşit deloc din pasivitate în tot acest interval de timp, pasivitate care este sancţionată de legiuitor prin perceperea de penalităţi de întârziere în cuantum de 0.20% pe zi de întârziere de la neîndeplinirea obligaţiilor legale sau de la îndeplinirea defectuoasă a acestora.

Intimatul învederează că susţinerile societăţii de asigurare, potrivit căreia penalităţile de întârziere nu pot fi stabilite decât de la momentul rămânerii definitive a hotărârii instanţei judecătoreşti, pentru că doar atunci se individualizează concret prejudiciul, nu pot fi reţinute în cauză, întrucât ar goli de conţinut mecanismul sancţionator prevăzut la art. 37 şi 38 din Norma nr. 23/2014 şi ar lipsi de orice efect util aceste dispoziţii legale. Dacă orice penalitate se poate aplica numai de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti ar însemna că până la această dată asigurătorul poate să facă absolut ce vrea, respectiv să nu facă nicio ofertă de despăgubire în timp util, să răspundă formal, fără a fi pasibil de vreo sancţiune, persoana vătămată fiind lipsită de orice protecţie în faţa societăţilor de asigurare. O asemenea interpretare ar fi absurdă şi contrară spiritului legii. Sancţiunea penalităţilor nu vizează întârzierea de la plata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, ci vizează neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unor obligaţii legale.

Având în vedere aceste aspecte, intimatul reclamant a solicitat să se constate că societatea de asigurare şi-a încălcat flagrant obligaţia de a oferi un răspuns motivat la cererea de despăgubire a reclamantului, conduită care este sancţionată de legiuitor cu plata penalităţilor de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere. Plata penalităţilor are regim sancţionator şi vizează în mod expres neîndeplinirea obligaţiilor legale de a răspunde "în termenele prevăzute la art. 37 sau şi le îndeplineşte defectuos" (art. 38 din Norma 23/2014).

În acest sens, s-a mai învederat că, potrivit dispoziţiilor art. 38 din Norma nr. 23/2014 a ASF privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:

"Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 37 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată, care se plăteşte de asigurător."

Din această perspectivă, se arată că legiuitorul român, în conformitate cu prevederile directivei europene, a înţeles să sancţioneze pasivitatea asigurătorului în ceea ce priveşte plata despăgubirilor datorate, care nu răspunde în termenul legal sau care încearcă să eludeze această obligaţie legală prin solicitarea unor documente suplimentare sau comunicate în manieră defectuoasă.

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 13 februarie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 203/A din 10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen la 1 octombrie 2020, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi motivele invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat de pârâtă ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Criticile recurentei vizează, din perspectiva dispoziţiilor legale invocate, faptul că, în cauză, despăgubirea cuvenită reclamantului, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurător RCA, context în care penalităţile de întârziere reglementate de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligat să o plătească.

Din perspectiva acestor susţineri Înalta Curte, examinând hotărârea recurată, constată că instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte data de la care încep să curgă penalităţile de întârziere, că "pârâta a răspuns la data de 24.07.2017, notificării trimise de către reclamant, solicitându-i completarea dosarului de daună cu certificat medico-legal care să ateste vătămările corporale suferite şi documente justificative care să permită cuantificarea cheltuielilor materiale legate de tratamentul medicamentos şi de recuperare.

Acest răspuns nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 37 alin. (1) din Ordinul nr. 23/2014 emis de CSA, care prevede că "În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire".

S-a mai reţinut de către instanţa de apel că "neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 37 din Ordinul nr. 23/2014 emis de CSA atrage plata penalităţilor prevăzute de art. 38 din acelaşi act normativ, iar solicitarea unor acte suplimentare fără ca ulterior să se trimită în termenul de 3 luni o ofertă de despăgubire justificată sau să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire, cum este situaţia în speţă, se pot încadra în nerespectarea obligaţiilor prevăzute de art. 37 din Ordinul nr. 23/2014 emis de CSA. Oricum trebuie subliniat că pârâta nu a răspuns în termen solicitării reclamantului, cu privire la nici o pretenţie, iar solicitarea de completare a dosarului nu întruneşte condiţiile arătate anterior, care solicită expres a se formula sau o ofertă de despăgubire sau un refuz justificat al acesteia, dar solicitarea de acte suplimentare nu întruneşte condiţiile unui refuz justificat, astfel că obligaţia de plată a penalităţilor survine la simpla expirare a termenului de 3 luni. Persoana vătămată formulează o pretenţie iar asiguratorul este obligat să îi răspundă în termen de 3 luni, iar dacă răspunsul oferit de asigurator îl mulţumeşte pe solicitant, şi cu privire la daunele morale, atunci nu se mai datorează penalităţi, şi despăgubirea se stabileşte în acest cadru, fără intervenţia instanţei, ceea ce a fost în intenţia legiuitorului, de a se stimula soluţionarea pe cât posibil în acest mod.

Instanţa de apel a concluzionat că "atunci însă când nu există un răspuns al asiguratorului în termenul de 3 luni sau când acesta îşi îndeplineşte defectuos obligaţiile, atunci intervine instanţa şi stabileşte despăgubirile, iar odată cu acestea se stabilesc şi penalităţile de 0,2%, calculate pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată".

Din perspectiva considerentelor redate, instanţa de apel a dispus obligarea pârâtei S.C. B. S.A. să plătească reclamantului penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi din sumele datorate începând cu data de 05.10. 2017 şi până la data plăţii efective şi integrale a acestor sume.

Înalta Curte reţine că, sub aspectul regimului juridic, penalităţile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, au un pronunţat caracter sancţionator aferent refuzului la plată, însă sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere poate fi aplicată, numai dacă există o culpă în întârzierea plăţii despăgubirilor pentru un prejudiciu devenit cert, lichid şi exigibil.

Cum în litigiul pendinte, stabilirea despăgubirilor morale pentru care s-au acordat penalităţi de întârziere s-a realizat în cadrul procedurii jurisdicţionale pendinte, ca efect al probatoriului administrat în cauză, precum şi în condiţiile în care penalităţile de întârziere reglementate de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligat să o plătească, aspect ce nu se verifică în cauză în condiţiile în care în litigiul pendinte nu există încă o hotârâre definitivă, Înalta Curte, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a admite, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 203/A din 10 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în ce priveşte aspectele învederate legate de data de la care pot fi acordate penalităţile de întârziere reglementate de art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 203/A din 10 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2020.