Competence for interim child custody order in divorce proceedings: primacy of divorce forum over minor's domicile

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020

asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 08.07.2020 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. x/2020, reclamanta A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând pe calea ordonanţei preşedinţiale stabilirea domiciliului minorilor C. şi D. la domiciliul reclamantei situat în Iaşi până la soluţionarea definitivă a dosarului cu nr. x/2020 Pârâtul a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat stabilirea unui program de legături personale a tatălui cu minorii.

Prin sentinţa civilă nr. 5544/19.08.2020, Judecătoria Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, în raza căreia îşi au domiciliul minorii, în raport de prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 7711/25.09.2020, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Braşov. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că speţei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 920 C. proc. civ. care, ca normă specială, se vor aplica cu prioritate faţă de cele prevăzute la art. 114 C. proc. civ., iar instanţa învestită cu soluţionarea cererii de divorţ, poate lua măsurile vremelnice, până la soluţionarea procesului de fond privind desfacerea căsătoriei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, cu privire la stabilirea vremelnică a locuinţei minorilor.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării cererii de ordonanţă preşedinţială revine Judecătoriei Braşov, pentru considerentele ce succed:

Prin acţiunea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pe calea ordonanţei preşedinţiale, stabilirea domiciliului minorilor C. şi D. la domiciliul reclamantei situat în Iaşi până la soluţionarea definitivă a dosarului cu nr. x/2020, având ca obiect principal procesul de divorţ între părţile din prezentul dosar.

Art. 998 C. proc. civ. reglementează instanţa competentă pentru soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială, arătând că cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.

Referitor la instanţa competentă în materie de divorţ, art. 915 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul". Potrivit alin. (2), dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Art. 920 C. proc. civ. instituie posibilitatea ca instanţa, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, să poată lua măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.

În raport de competenţa teritorială astfel reglementată în materie de divorţ, se constată că pe rolul Judecătoriei Braşov este înregistrat dosarul nr. x/2020, având ca obiect principal procesul de divorţ între părţile din prezentul dosar, iar obiectul secundar vizează stabilirea domiciliului minorilor, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea programului de vizitare şi a pensiei de întreţinere.

Din formularea art. 920 C. proc. civ., evocat anterior, rezultă că instanţa care poate lua respectivele măsuri vremelnice în timpul procesului este instanţa pe rolul căreia se află acţiunea de divorţ, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra luării respectivei măsuri, fiind instanţa care se pronunţă şi asupra unei cereri accesorii divorţului referitoare la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său, iar o astfel de cerere reprezintă o acţiune asupra fondului ce trebuie avută în vedere la stabilirea instanţei competente să soluţioneze o cerere de ordonanţă preşedinţială având acelaşi obiect.

Prin urmare, dând eficienţă acestor prevederi speciale, care se aplică cu prioritate în raport de norma generală, consacrată prin art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul principiului specialia generalibus derogant, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să judece cererea de ordonanţă preşedinţială este Judecătoria Braşov, învestită cu soluţionarea acţiunii de divorţ între părţile litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2020.