Tort claim for State moral damages rejected; victims of land-title issuance had no restitution claim

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă, la data de 18.06.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, în solidar cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Runcu şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj, şi personal pe Primarul comunei Runcu, G., şi Prefectul Judeţului Gorj, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata de daune morale către reclamanţi în cuantum de 1000000 RON (un milion RON), pentru faptul că în mod nelegal i-au lipsit de dreptul de proprietate pentru terenurile ce au fost acordate înaintaşilor lor (veterani de război, văduve, urmaşi etc).

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 338/28.11.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, str. x, Comisia Locală de Fond Funciar Runcu, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj, Primarul comunei Runcu, G., şi Prefectul Judeţului Gorj având ca obiect daune morale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii.

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 810 din 26 mai 2020, a respins apelul reclamanţilor.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs reclamanţii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, fiind interpretate şi aplicate greşit cerinţele legale în materie de către instanţele de fond, care nu au analizat în speţă suferinţa reclamanţilor cauzată de către statul român şi autorităţile pârâte şi au analizat mai degrabă prevederile legilor fondului funciar. Or, în mod nelegal pământul a fost furat prin abuzurile pârâţilor, pământ care nu a intrat niciodată în proprietatea coperativei agricole de producţie, ce nu a existat în comună, fiind retrocedat în mod greşit numitei H..

Se mai arată că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că reclamanţii nu au respectat prevederile legilor fondului funciar, întrucât, pe de o parte, nu se arată ce dispoziţii legale nu au respectat reclamanţii, iar, pe de altă parte, nu sunt incidente prevederile în materia fondului funciar, deoarece, în speţă, terenurile din litigiu nu au fost niciodată în posesia CAP-urilor sau în alte forme de organizare şi, prin urmare, nu puteau face obiectul legilor fondului funciar.

Prin decizia atacată şi hotărârea primei instanţei, judecătorii fondului nu au înţeles suferinţa morală a reclamanţilor, atunci când le-a fost furat terenul de pe care îşi câştigă traiul.

Se arată că suferinţa morală reiese din conduita autorităţilor care nu le-au dat dreptate deşi dreptul lor era dovedit juridic iar numita H., moştenitoarea lui I. fost pusă în posesie pe pământul acestora, în mod abuziv.

Pentru motivele arătate, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Prioritar, excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, urmează a fi respinsă, motivat de faptul că, prin cererea de recurs pendinte, recurenţii-reclamanţi au invocat aplicarea greşită a legii în materia răspunderii civile delictuale, cât priveşte reţinerea eronată, de către instanţa de apel, a neîndeplinirii cumulative a condiţiilor pentru atragerea răspunderii patrimoniale a intimaţilor-pârâţi, critici ce pot fi încadrate prin raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succeda:

Înalta Curte observă, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, că reclamanţii au înţeles să învestească instanţa cu o acţiune în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând despăgubiri morale pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, reclamanţii invocând faptul că instituţiile statului implicate în procedura de restituire a dreptului de proprietate prevăzută de legile fondului funciar şi-a fi îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile ce le revin, fapt ce ar fi determinat emiterea nelegală a titlului de proprietate în favoarea lui H. şi, corelativ, lipsirea reclamanilor de dreptul de proprietate asupra unor terenuri deţinute legal de autorii acestora.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilităţii, părţile sunt cele care stabilesc obiectul şi limitele procesului, iar judecătorul trebuie să se pronunţe asupra cererilor părţilor, fără a depăşi limitele învestirii, astfel cum statuează art. 22 alin. (6) din acelaşi cod.

Aceasta implică, aşadar, analizarea cererii din perspectiva normelor legale invocate, instanţa de judecată fiind obligată să examineze dacă sunt întrunite cerinţele legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, în baza dispoziţiilor pe care reclamanţii au înţeles să îşi fundamenteze acţiunea.

Înalta Curte reţine, cu titlu prealabil, că nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Astfel, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte mai reţine că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a statuat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 1349 şi 1357 din C. civ., ca sancţiune de drept civil, care se întemeiază pe un raport juridic născut în urma comiterii unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, al cărui conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a daunelor pricinuite.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o analiză completă şi complexă a condiţiilor răspunderii civile delictuale şi a concluzionat, în mod corect, că nu poate fi antrenată în lipsa întrunirii cumulative a acestora, iar, pe cale de consecinţă, intimaţii-pârâţi nu pot fi obligaţi la plata de daune morale către reclamanţi, pentru faptul că i-ar fi lipsit de dreptul de proprietate pentru terenurile ce au fost acordate înaintaşilor lor (veterani de război, văduve, urmaşi etc).

Susţinerea recurenţilor-reclamanţi referitoare la faptul că instanţele de fond ar fi analizat, în mod greşit, cererea de chemare în judecată din perspectiva legilor fondului funciar nu poate fi primită.

Astfel, raportat la aceeaşi critică formulată în apel de reclamanţi, instanţa de apel a reţinut că "în raport de motivele formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F. prin acţiunea introductivă, astfel cum au fost menţionate anterior, instanţa de fond avea obligaţia de a analiza existenta faptei ilicite prin prisma atribuţiilor care reveneau pârâţilor, astfel că nu sunt fondate criticile privind motivarea sentinţei contestate prin raportarea la dispoziţiile legilor fondului funciar".

În recursul declarat, reclamanţii reiau susţinerea că instanţele de fond ar fi analizat, în mod greşit, cererea de chemare în judecată din perspectiva legilor fondului funciar, fără a se raporta, însă, la motivele pe care instanţa de apel le-a reţinut pentru respingerea acestui motiv de apel. Ignorând raţionamentul instanţei de apel, recurenţii readuc în faţa instanţei de recurs aceeaşi critică, raportându-se exclusiv la elementele de fapt ale speţei şi la susţinerile din motivele de apel, astfel că instanţa de recurs, la rândul său, nu poate examina această critică, neputând-o încadra în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute limitativ de lege.

Pe de altă parte, analiza existenţei faptei ilicite s-a făcut de către instanţele de fond ţinând cont de specificul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzute de legile fondului funciar, în raport de care se pretinde săvârşirea faptei ilicite de către pârâţi, deoarece acţiunea s-a întemeiat pe pretinsa faptă culpabilă a pârâţilor pentru aceea de a fi reconstituit dreptul de proprietate unei persoane care nu era îndreptăţită în acest sens.

Cu privire la criticile din recurs vizând existenţa prejudiciului moral, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că această cerinţă nu a făcut obiectul criticilor din apelul reclamanţilor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de casare prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Aşadar, este inadmisibilă pe calea recursului formularea omisso medio a unei critici ce putea fi invocată în faţa instanţei de apel, neputând fi primite motivele de recurs vizând îndeplinirea cerinţei prejudiciului moral, cât timp critica cu acest obiect nu a fost invocată prin motivele de apel.

Cu privire la cerinţa săvârşirii unei fapte ilicite de către pârâte, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa de apel, examinând hotărârea atacată în limitele devoluţiunii fixate prin motivele de apel, a apreciat că apelul este nefondat întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale ca urmare a activităţilor derulate de pârâte, reţinând că, "în condiţiile în care legalitatea titlului de proprietate pretins a încălca drepturile reclamanţilor, a fost examinată de instanţă în dosarul nr. x/2015, statuându-se că acţiunea lor este lipsită de interes dat fiind că nu au formulat nici ei, nici autorii lor, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate care se creeze posibilitatea obţinerii unui drept de proprietate în favoarea lor, aceştia nu pot susţine că emiterea respectivului titlu de proprietate le-a produs vreo vătămare".

Faptul că, până la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată, nici autorii lor, nici reclamanţii, nu au formulat cerere în baza legilor fondului funciar, le este imputabil acestora, legile fondului funciar instituind o procedură specială de reconstituire a proprietăţii asupra terenurilor agricole şi forestiere ce au făcut obiectul deposedărilor abuzive de către vechiul regim, aceleaşi legi şi prevăzând căi specifice de contestare a actelor emise în procedura specială, astfel încât terţii care se pretind prejudiciaţi prin emiterea unor acte în cadrul procedurii fondului funciar au posibilitatea să solicite instanţelor judecătoreşti desfiinţarea acestor acte.

Susţinerile din recurs referitoare la terenurile din litigiu nu au fost niciodată în posesia CAP-urilor sau în alte forme de organizare şi, prin urmare, nu puteau face obiectul legilor fondului funciar sau că nu li s-ar fi indicat ce prevederi din materia fondului funciar nu au fost respectate de către reclamanţi nu pot fi primite, întrucât, în prezenta cauză, instanţa nu este învestită cu verificarea legalităţii titlurilor de proprietate emise în favoarea altor persoane, astfel încât, în contextul probator care a stat la baza stabilirii situaţiei de fapt de către instanţele de fond şi de apel şi care nu poate fi cenzurată în recurs, nu se poate reţine, în sarcina pârâţilor, ca faptă ilicită, de a fi reconstituit dreptul de proprietate unei persoane care nu ar fi fost îndreptăţită în acest sens.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a normelor de drept material în materie, caz în care critica de nelegalitate instituită de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., obligă pe recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 485,53 RON RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului-pârât Primarul Comunei Runcu, reprezentând cheltuieli de cazare şi de transport, dovada cheltuielilor de judecată, efectuată în conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ., aflându-se la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii D., A., E., B., F. şi C. împotriva deciziei civile nr. 810 din 26 mai 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 485,53 RON RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului-pârât Primarul Comunei Runcu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2020.