Interdependence of delictual liability and property restoration claims justifying suspension of civil proceedings

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2021

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la 12 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin primarul general, şi Primăria Municipiului Bucureşti, la plata sumei de 1.000.000 euro despăgubiri morale, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa nr. 990 din 18 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, invocată prin întâmpinare.

A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

A admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiu Bucureşti, prin primarul general.

L-a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti la plata către reclamant a sumei de 16.000 RON, cu titlu de daune morale.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin încheierea din 10 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a suspendat judecata apelurilor formulate de reclamantul A. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva sentinţei nr. 990 din 18 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva încheierii de şedinţă pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamantul A., la 11 iulie 2020.

Recurentul-reclamant a încadrat recursul în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin critica încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, prin hotărârea atacată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; încheierea din 10 iulie 2020 este nelegală, întrucât instanţa a încălcat principiul fundamental prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., în baza căruia se impune să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii.

Astfel, în cauză, de la 12 octombrie 2018, când dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat pe rolul instanţei de apel, şi până la 10 iulie 2020 au fost acordate 11 termene de judecată, justificate de stadiul de soluţionare a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, situaţie care pune sub semnul întrebării conduita părtinitoare a Curţii, prin modul evident în care a stabilit o conexiune între cele două dosare, încălcând dreptul de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil. Fiind vorba despre respectarea principiului fundamental al procesului civil prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ. trebuie să se reţină că acest principiu este instituit printr-o normă de procedură imperativă care reglementează modul de organizare a procesului civil, iar încălcarea unei astfel de norme imperative se sancţionează cu nulitatea absolută definită de art. 174 alin. (2) C. proc. civ., prin durata excesivă a procesului.

Recurentul se consideră astfel vătămat în dreptul la un proces echitabil, situaţie în care este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind încălcată o norma de procedură, respectiv art. 6 alin. (1) C. proc. civ. a cărei nerespectare atrage nulitatea încheierii recurate.

Încheierea recurată este nelegală, deoarece instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material referitoare la delictul civil, prin stabilirea legăturii între soluţia ce urmează să o pronunţe în dosarul nr. x/2018 şi cea care se va da în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine că instanţa de apel nu a observat obiectul şi cauza juridică diferite a dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2009

Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti are ca obiect cererea recurentului de despăgubire pentru prejudiciul moral care i-a fost cauzat de pârâţi prin fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, cauza juridică fiind reprezentată de delictul civil, respectiv nesoluţionarea, într-un termen rezonabil, a notificării nr. x/9.08.2001 formulate în baza Legii nr. 10/2001; nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (2) (fost art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pârâţii trebuiau să identifice şi să-i comunice, în 30 de zile de la data înregistrării notificării, elementele de identificare ale unităţii deţinătoare (caracterul ilicit al acestei fapte a fost constatat prin decizia irevocabilă nr. 618R/18.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2009).

Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti are ca obiect cererea recurentului cu privire la soluţionarea notificării nr. x/9.08.2001 formulate în baza Legii nr. 10/2001, cauza juridică a acesteia fiind regimul aplicabil imobilelor preluate abuziv reglementat de acest act normativ.

Consideră că soluţia care se va pronunţa în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti nu poate depinde de cea din dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, neputând exista niciun fel de legătură între cele două dosare, chiar şi în ipoteza în care, în dosarul nr. x/2009 s-ar statua că Primăria Municipiului Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă, nefiind unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Nu au fost identificate motive de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din17 decembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la data de 4.02.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Apărările formulate în cauză

Intimaţii nu au depus întâmpinări

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Nu poate fi reţinută ca fondată critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct,5 C. proc. civ. referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 6 C. proc. civ. privind celeritatea judecării cauzei. Astfel, măsura suspendării facultative a judecării unei cauze în condiţiile în care dezlegarea acesteia depinde de existenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi reprezintă un incident procedural reglementat de lege tocmai în scopul unei judicioase, corecte şi complete soluţionări a cauzei, fiind menită să preîntâmpine situaţiile în care instanţele judecătoreşti ar pronunţa hotărâri contradictorii care să afecteze raporturile juridice între părţi.

Prin urmare, nu se poate aprecia că suspendarea judecăţii, conduce de plano la încălcarea principiului privind durata rezonabilă a procesului, în condiţiile în care este justificată de existenţa unei alte judecăţi asupra unui drept de care depinde însăşi soluţionarea respectivei cauze.

Recurentul a apreciat, în argumentarea acestei critici, că instanţa de apel ar fi acordat, anterior suspendării, mai multe termene în vederea soluţionării litigiului paralel, ceea ce a dus la tergiversarea judecăţii în prezenta cauză. Cum, însă, această critică nu are ca obiect dispoziţia de suspendare atacată cu recurs, ci alte măsuri ce ţin de administrarea cauzei pentru care partea are la dispoziţie alte instrumente procesuale de contestare a legalităţii şi oportunităţii lor, ea nu poate fi analizată ca motiv de nelegalitate al încheierii de suspendare întrucât excedează cadrului procesual.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor de drept substanţial, motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că litigiile au obiect şi cauză diferite, astfel că soluţiile nu presupun o legătură de natură a impune suspendarea litigiului pendinte.

În esenţă, prin încheierea atacată s-a dispus suspendarea dosarului pendinte ce are ca obiect sancţionarea, prin plata unor despăgubiri, a conduitei pretins ilicite şi culpabile a pârâtului Mun. Bucureşti care, în calitate de unitate notificată în baza Legii nr. 10/2001 nu a răspuns acestei notificări, până la soluţionarea unui alt dosar, ce vizează dreptul substanţial pretins de acelaşi reclamant, în temeiul Legii nr. 10/2001, în care instanţa a fost chemată să dea o soluţie pe fondul notificării.

Instanţa de apel a motivat măsura suspendării prin aceea că, printr-o încheiere precedentă, pronunţată în data de 8 februarie 2019, cu caracter interlocutoriu, s-a stabilit că motivarea sentinţei apelate în prezenta cauză se face prin raportare la dosarul nr. x/2009, aflat în curs de judecată, astfel că, din data de 8 februarie 2019 s-au acordat mai multe termene pentru soluţionarea dosarului nr. x/2009 Apreciind că s-a reţinut deja raportul de interdependenţă între prezenta cauză şi dosarul nr. x/2009, pentru mai buna administrare a justiţiei, instanţa de apel a suspendat, la data de 10 iulie 2020, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. soluţionarea cererilor de apel formulate de apelantul - reclamant A. şi de apelantul - pârât Mun. Bucureşti.

Rezultă din cele menţionate anterior că instanţa de apel a apreciat că este ţinută de o hotărâre cu caracter interlocutoriu pe care ea însăşi o pronunţase anterior, prin care a considerat că judecata prezentei cauze depinde de soluţia dată în procesul de aplicare a Legii nr. 10/2001 astfel că a dispus suspendarea exclusiv pentru o bună administrare a justiţiei, respectiv pentru a nu mai acorda succesiv termene de judecată, aşteptând soluţionarea acelui dosar.

În primul rând este de reţinut faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 235 C. proc. civ., sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase. Aprecierea instanţei de apel cu privire la faptul că motivarea hotărârii de primă instanţă atacate poartă asupra dosarului de fond ce vizează aplicarea Legii nr. 10/2001, motiv pentru care consideră necesar a urmări soluţionarea acelui dosar, poate fi asimilată dezlegării parţiale a unei chestiuni litigioase motiv pentru care, în continuarea acestui raţionament, s-a optat prin încheierea recurată pentru suspendare şi nu pentru continuarea acordării unor termene de control.

Cum încheierea recurată nu conţine o analiză a îndeplinirii condiţiilor acestui caz de suspendare facultativă, ci face trimitere la încheierea din 8.02.2019, instanţa de recurs urmează a verifica raţionamentul conţinut în acea încheiere, apreciind că limitele controlului de legalitate pot fi extinse şi la hotărârea în baza căreia a fost dispusă măsura procedurală recurată.

În acest sens se constată că instanţa de apel a observat faptul că prima instanţă a reţinut că fapta ilicită imputată pârâtului în prezenta cauză, potrivit căreia nu ar fi îndeplinit obligaţia de comunicare a datelor privind unitatea deţinătoare, ar fi fost reţinută cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 618/2017 Curţii de Apel Bucureşti şi a valorizat această constatare în procesul de antrenare a răspunderii civile delictuale a pârâtului, fără a mai proceda la o analiză proprie a caracterului ilicit al faptei imputate.

Existenţa unei fapte ilicite stabilite în mod concret a fost contestată prin motivele de apel de către pârâtul Mun. Bucureşti.

Învestită cu o astfel de critică, obligaţia instanţei de apel era de a analiza cu prioritate dacă o atare statuare există în decizia de casare menţionată şi dacă produce efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat astfel cum a fost reţinut în sentinţa atacată.

Prin urmare, în speţă, instanţa de apel nu a stabilit că ar exista o relaţie de dependenţă între soluţiile celor două litigii şi nici nu a fost constatată o altfel de legătură de obiect sau cauză între acestea, ci doar împrejurarea că fapta ilicită ce a stat la baza declanşării mecanismului răspunderii civile delictuale în prezentul litigiu a fost constatată în hotărârea irevocabilă menţionată anterior.

Or, potrivit acestui raţionament, dacă hotărârea este irevocabilă, această statuare a instanţei de ultim rang în controlul judiciar nu ar mai putea fi modificată cu ocazia rejudecării aspectelor rămase neclarificate potrivit deciziei de casare, astfel că nu se impunea a se aştepta, doar din această perspectivă, soluţionarea definitivă a acelei cauze.

În consecinţă, nu se poate reţine că judecata apelului în prezenta cauză depinde de soluţia pronunţată în dosarul având ca obiect dispoziţiile Legii nr. 10/2001 întrucât prezentul dosar vizează răspunderea civilă delictuală a unităţii notificate, ce presupune analiza elementelor constitutive ale acesteia. Dacă în privinţa existenţei faptei ilicite imputate persoanei notificate, de a nu fi identificat la timp unitatea deţinătoare, există sau nu autoritate de lucru judecat, sub efectul ei pozitiv, determinată de o statuare în acest sens în decizia irevocabilă menţionată, este o problemă ce ţine de procesul de judecată în apel şi nu de dezlegările ce urmează a fi date în procesul de fond iniţiat pentru a obţine măsuri reparatorii pentru pierderea unui drept de proprietate în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu s-a dovedit existenţa unei presupuse interdependenţe între soluţiile ce urmează a fi date în cele două litigii cu privire la un drept subiectiv ce ar face obiectul acelor judecăţi, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 488 pct. 5 C. proc. civ., va casa, potrivit art. 496 C. proc. civ., încheierea recurată şi va trimite dosarul pentru reluarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 10 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.

Casează încheierea recurată şi trimite dosarul pentru reluarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2021.