Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2072/2020 AI generated

Recourse null for failure to plead statutory grounds of illegality distinct from service defects

Case Number Decizia nr. 2072/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice confirmed the nullity of the appellant's recourse, effectively upholding the Court of Appeal's decision to suspend the proceedings due to the appellant's unjustified absence. The case involved a procedural challenge where the appellant contested a lower court decision to suspend an appeal against a suspension order, arguing that the communicated copy of the appealed ruling lacked required signatures and constituted a procedural nullity. The Court held that the recourse was inadmissible and null under Article 489 of the Civil Procedure Code because the appellant failed to plead grounds of illegality as required by Articles 486 and 488, instead relying on complaints regarding the form of document service (communication) which did not align with the statutory grounds for an extraordinary appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 426 C. proc. civ, art. 298 din C. pen, art. 493 din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ; Recourse null for failure to plead statutory grounds of illegality distinct from service defects: The case involved a procedural challenge where the appellant contested a lower court decision to suspend an appeal against a suspension order, arguing that the communicated copy of the appealed ruling lacked required signatures and constituted a procedural nullity. The Court held that the recourse was inadmissible and null under Article 489 of the Civil Procedure Code because the appellant failed to plead grounds of illegality as required by Articles 486 and 488, instead relying on complaints regarding the form of document service (communication) which did not align with the statutory grounds for an extraordinary appeal.

Keywords

AI generated
procedural nullity statutory grounds Civil Procedure Code objection of unconstitutionality invalidity of an election disqualification proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ
x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, având în vedere lipsa nejustificată a recurentului şi faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării recursului formulat de A.
art. 426 C. proc. civ
Recurentul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de împrejurarea că încheierea atacată, care i-a fost comunicată la 24 iunie 2020, nu este semnată, fiind încălcate, în opinia sa, dispoziţiile art. 426 C. proc. civ.
art. 298 din C. pen
A susţinut că lipsa semnăturilor de pe încheiere poate atrage nulitatea actului de procedură, precum şi răspunderea penală a celor angajaţi în înfăptuirea actului de justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 din C. pen.
art. 493 din C. proc. civ
Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la 21 iulie 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 din C. proc. civ.
art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
Prin raport, s-a reţinut că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţa de formă prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
art. 486 alin. (3) din C. proc. civ
cu privire la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., iar partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii din 11 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
Prin rezoluţia din 22 iulie 2020, s-a dispus comunicarea raportului recurentului, pentru ca acesta să formuleze, în scris, punct de vedere, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) din C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for the filter panel to rule on the admissibility of the recourse.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the filter panel to rule on the admissibility of the recourse.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin încheierea din 11 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, având în vedere lipsa nejustificată a recurentului şi faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării recursului formulat de A. împotriva încheierii de suspendare din 18 noiembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Arad.

2. Calea de atac formulată în cauză

Prin cererea transmisă, prin poşta electronică, la 24 iunie 2020, înregistrată la 25 iunie 2020 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 11 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 06 iulie 2020, sub nr. x/2019/a2 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului de judecată nr. 6.

Recurentul a solicitat admiterea recursului şi desfiinţarea încheierii atacate.

Recurentul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de împrejurarea că încheierea atacată, care i-a fost comunicată la 24 iunie 2020, nu este semnată, fiind încălcate, în opinia sa, dispoziţiile art. 426 C. proc. civ.

A susţinut că lipsa semnăturilor de pe încheiere poate atrage nulitatea actului de procedură, precum şi răspunderea penală a celor angajaţi în înfăptuirea actului de justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 din C. pen.

3. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la 21 iulie 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 din C. proc. civ.

Prin raport, s-a reţinut că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţa de formă prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. cu privire la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., iar partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii din 11 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Prin rezoluţia din 22 iulie 2020, s-a dispus comunicarea raportului recurentului, pentru ca acesta să formuleze, în scris, punct de vedere, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului la 10 august 2020.

Recurentul nu şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea, în scris, a unui punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 16 septembrie 2020, faţă de dispoziţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la 14 octombrie 2020, completul filtru nr. 6, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judecătoresc eficient.

Când motivele de fapt ale recursului nu satisfac aceste exigenţe, referindu-se la aspecte străine de soluţia dispusă prin hotărârea recurată şi de considerentele care susţin în mod necesar această soluţie, trebuie considerat că cerinţa motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate.

În litigiul pendinte, se reţine că, prin cererea de recurs formulată, recurentul îşi exprimă nemulţumirea generată de împrejurarea că exemplarul de pe încheierea recurată, ce i-a fost comunicat, nu este semnat, aspect care vizează modalitatea de comunicare a încheierii şi nu nelegalitatea acesteia.

De altfel, criticile se referă în realitate la copia actului procedural comunicat recurentului-petent în conformitate cu dispoziţiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Procedând într-o asemenea manieră, recurentul nu a indicat în concret care sunt motivele de nelegalitate ce pot fi imputate încheierii atacate şi nici nu a formulat critici, care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, să poată susţine nelegalitatea actului de procedură atacat.

În condiţiile în care motivele de fapt ale recursului sunt străine de acelea expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., sancţiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., este cea a nulităţii, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va constata nul recursul declarat de A. împotriva încheierii din 03 iunie 2020, pronunţată Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2020.