Revision application against inadmissibility ruling under Article 493(5) rejected as no recourse available.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Deliberând, asupra cererii de revizuire de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

În dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin încheierea din 09 mai 2019 a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire formulate de A. împotriva deciziei civile nr. 61din 31.01.2019 pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2016.1, constatând lipsa nejustificată a părţilor, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuentul A., iar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1585 din 01 octombrie 2019, a constatat nul recursul.

Prin decizia civilă nr. 41 din 15 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1585 din 01 octombrie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Prin decizia civilă nr. 1561 din 16 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 41 din 15 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1561 din 16 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat cerere de revizuire A., indicând prevederile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. şi invocând un viciu de procedură în comunicarea acestei hotărâri judecătoreşti.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

S-a fixat termen de judecată la data de 14 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, prin rezoluţia din 29 iulie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-11 ale articolului menţionat.

Conform prevederilor art. 509 alin. (2) din C. proc. civ. "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul."

Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 alin. (1) din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În ceea ce priveşte judecata prezentei cereri de revizuire, Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Or, pentru a fi admisibilă o atare cale de atac extraordinară, prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege (art. 509 alin. (1) pct. 1-11 din C. proc. civ.), este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă revizuirea să fie susceptibilă de exerciţiul acestei căi de atac.

Aşa cum rezultă din istoricul rezumat al cauzei, decizia civilă nr. 1585 din 01 octombrie 2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a constatat nul recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 09 mai 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost pronunţată în procedura reglementată de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., iar o astfel de hotărâre nu este suspusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, împotriva hotărârii pronunţate în procedura de filtrare a recursurilor în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. partea nu are deschis dreptul de a exercita vreo cale de atac, nici de reformare şi nici de retractare.

Acesta a fost raţionamentul juridic avut în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă atunci când, prin decizia nr. 41 din 15 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1585 din 01 octombrie 2019 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Astfel, în considerentele acestei decizii s-a reţinut că decizia atacată a fost pronunţată în procedura reglementată de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., iar o atare hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac, conform dispoziţiei exprese din cuprinsul normei menţionate. Totodată, s-a reţinut că sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Aşa fiind, decizia nr. 41 din din 15 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, nu are cale de atac întrucât vizează o hotărâre pronunţată în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., iar decizia nr. 1561 din 16 iulie 2020 a aceleiaşi instanţe, nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire pentru argumentele precedente, circumscrise incidenţei art. 513 alin. (5) din C. proc. civ.

În litigiul pendinte, cum prin cererea de revizuire se tinde la anularea deciziei nr. 1561 din 16 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, în raport cu prevederile art. 513 alin. (5) coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., nici cererea de faţă nu este susceptibilă de exerciţiul acestei căi de atac.

Analizând pricina din perspectiva dreptului de acces la o instanţă, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie .

Astfel, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1561 din 16 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2020.