Revision dismissed for failure to establish contradictory final judgments in distinct litigation; material error does not violate res judica
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the revision application, upholding the appellate decision that had previously rejected a nullity appeal, thereby leaving the final judgment in the underlying civil dispute intact. The case involved a procedural dispute where a claimant sought to revise a final appellate decision on the grounds that it violated the authority of res judica by allegedly contradicting a prior judgment due to a material error in the spelling of a municipality's name in the case caption. The court determined that the revision ground under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, which addresses contradictory final judgments in different litigation, was inapplicable because the decisions were issued within the same procedural chain, and the alleged error was a non-material inaccuracy in the practice rather than a substantive contradiction that violated res judica. The court emphasized that the purpose of this specific revision ground is to resolve conflicts between distinct litigation outcomes, not to correct material errors or spelling mistakes, which are remediable through other procedural means.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 442 din C. proc. civ, art. 510 alin. (2) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 430 alin. (1) din C. proc. civ; Revision dismissed for failure to establish contradictory final judgments in distinct litigation; material error does not violate res judica: , contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 508 alin. (4) şi art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa civilă nr. 607 din 16 februarie 2017, Judecătoria Rădăuţi a respins acţiunea civilă având ca obiect anulare act, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Grăniceşti, prin Primar.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel.
Prin decizia nr. 1039 din 22 septembrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelul declarat de către reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 607/16.02.2017 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. x/2016 şi cererea de intervenţie accesorie formulată de B..
La 25 septembrie 2017, A. a formulat cerere de îndreptare, lămurire şi completare a deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.
Prin decizia civilă nr. 1516 din 15 decembrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a rectificat citativul, în sensul că numitul B. are calitatea de intervenient-accesoriu, în loc de intervenient-pârât; a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare, lămurire/completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1039 din data de 22.09.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Comunei Grăniceşti, prin Primar şi intervenientul accesoriu B., primarul comunei Grăniceşti.
Împotriva deciziilor civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 şi nr. 1516 din 15 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Suceava, reclamanta A. a declarat recurs.
De asemenea, împotriva deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, a declarat recurs şi intervenientul accesoriu B..
Recursurile au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
La termenul din 8 mai 2018, Curtea de Apel Suceava, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursurilor.
Prin decizia nr. 101 din 8 mai 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Suceava; a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziilor civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 şi nr. 1516 din 15 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosar nr. x/2016 şi a recursului declarat de intervenientul accesoriu B. împotriva deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Grăniceşti, prin Primar, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recursurile au fost înregistrate la 30 iulie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Prin decizia nr. 5060 din 21 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziilor civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 şi nr. 1516 din 15 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă şi a recursului declarat de recurentul-intervenient accesoriu B. împotriva deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 01.04.2019 sub nr. x/2016*.
Prin decizia nr. 749 din 25 octombrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins recursurile formulate de reclamanta A. împotriva deciziilor civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 şi nr. 1516 din 15 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă şi de intervenientul accesoriu B. împotriva deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, intimată fiind pârâta Primăria Comunei Grăniceşti, prin Primar, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii A. a formulat contestaţie în anulare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., motivat de faptul că instanţa de recurs nu a cercetat toate motivele de casare.
Prin decizia nr. 870 din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. privind decizia nr. 749 din 25 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, intimaţi fiind B. şi Primăria Comunei Grăniceşti, prin Primar.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare A., invocând o eroare materială cu privire la denumirea localităţii în care este primar intimatul B., ca fiind Grăniceşti şi nu Grănceşti, aşa cum din eroare s-a menţionat în practicaua hotărârii atacate.
În drept, contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 508 alin. (4) şi art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Prin decizia nr. 92 din 21 februarie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia a II a civilă a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 870 din 10 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Curtea de apel a reţinut că eroarea materială invocată de contestatoare nu este determinantă pentru soluţia pronunţată prin decizia atacată, ea putând fi remediată pe calea procedurii prevăzute de art. 442 din C. proc. civ.
Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat cerere de revizuire, revizuenta A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, instanţă care prin decizia nr. 206 din 16 iulie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 510 alin. (2) din C. proc. civ. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
II. Cererea de revizuire cu care a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de declinare nr. 206 din 16 iulie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., la 02 aprilie 2020, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 92 din 21 februarie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, susţinând că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 870 din 10 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
În motivarea cererii, revizuenta a susţinut că există identitate de obiect, părţi şi cauză juridică între cele două litigii deduse judecăţii ce au fost finalizate prin cele două decizii pe care le consideră contrare.
Astfel, decizia a cărei revizuire o solicită, nr. 92/2020, încalcă autoritatea de lucru judecat a primei decizii pronunţate, nr. 870/2019, întrucât prima hotărâre se referă la un intimat care are şi calitatea de primar într-o localitate menţionată greşit în conţinutul hotărârii, şi anume "Grănceşti", o localitate inexistentă. În cea de-a doua hotărâre se face referire la acelaşi intimat, care are calitatea de primar în localitatea reală, şi anume " Grăniceşti".
Solicită anularea ultimei decizii, nr. 92 din 21 februarie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, arătând că îi este favorabilă prima hotărâre pronunţată, şi anume decizia nr. 870 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Prin notele scrise depuse la 25 septembrie 2020, revizuenta a solicitat anularea sentinţei civile nr. 607 din 16 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi şi rejudecarea acţiunii sale având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din 26 mai 2016 emis de către intimata pârâtă.
III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire Înalta Curte are în vedere că revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive numai în cazurile strict determinate de lege. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Dispoziţiile alin. (2) din acelaşi text prevăd că pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.
Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să existe hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în litigii diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat este reglementată de art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.
Conform dispoziţiilor alin. (2) din acelaşi articol, autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Prin urmare, motivul de revizuire reglementat de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sancţionează încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în litigii diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părţi se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din această situaţie nu se poate realiza decât prin revizuirea şi, concomitent, anularea ultimei hotărâri.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că hotărârile judecătoreşti care se afirmă că ar fi potrivnice au fost pronunţate în cadrul aceluiaşi litigiu, în soluţionarea unor căi extraordinare de retractare, şi anume contestaţii în anulare.
Mai mult, în cel de-al doilea litigiu, finalizat prin hotărârea judecătorească a cărei anulare se solicită, s-a solicitat îndreptarea unei erori materiale din practicaua primei hotărâri judecătoreşti, acesta fiind unicul aspect care a făcut obiectul cercetării judecătoreşti în cadrul contestaţiei în anulare cu care a fost învestită instanţa.
Astfel, prin decizia nr. 870 din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 749 din 25 octombrie 2019 pronunţată de aceeaşi instanţă, iar prin decizia nr. 92 din 21 februarie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia a II a civilă a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 870 din 10 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Or, de vreme ce decizia nr. 870 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a făcut obiect al analizei în cadrul contestaţiei în anulare soluţionate prin decizia nr. 92 din 21 februarie 2020, pronunţată de aceeaşi instanţă, nu se poate susţine că statuările din cuprinsul primei hotărâri au fost ignorate de către instanţă la pronunţarea deciziei atacate cu revizuire.
Nu în ultimul rând, se reţine că eroarea materială reclamată de contestatoare, ce ar constitui o încălcare a autorităţii de lucru judecat, şi anume menţionarea greşită (prin omisiunea unei litere) a denumirii localităţii unde pârâtul îşi are sediul (de altfel, o singură dată în practica şi nu în mod repetitiv în tot cuprinsul hotărârii), nu a fost determinantă pentru soluţia pronunţată prin decizia nr. 870/2019 a Curţii de Apel Suceava.
Înalta Curte reţine că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor în care s-au săvârşit eventuale greşeli de judecată sau erori materiale, prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestui principiu, premisă ce nu se regăseşte în cauza de faţă.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 92 din 21 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 92 din 21 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2019.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cererea de recurs se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2020.